Connect with us

ROMÂNIA

Congresul PSD. Președintele PES Serghei Stanişev: Ultimele luni au fost importante, să ne apropiem din nou, să colaborăm pentru binele României şi al UE. Ştiu că împreună vom avea succes

Published

on

©Marcel Ciolacu/ Facebook

Președintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES), Serghei Stanișev, și-a exprimat, sâmbătă, încrederea că PSD, cu ”experiența, expertiza și puterea” sa, poate oferi un viitor României și s-a declarat ”încrezător” că la alegerile locale social-democrații români vor doveni că sunt ”cel mai puternic partid din România”, informează Agerpres.

”Important este că sunteţi împreună şi discutaţi politicile trecutului şi viitorului României. Aş dori să vă urez succes în alegerile locale din 27 septembrie. Ne cunoaştem de ani buni, cunosc foarte bine PSD din România. Ştiu că este un partid puternic, adânc înrădăcinat în societate. Îl salut pe liderul Marcel Ciolacu pentru activitatea sa în cadrul familiei noastre europene. Ultimele luni au fost importante, să ne apropiem din nou, să colaborăm pentru binele României şi al UE. Ştiu că împreună vom avea succes”, a afirmat Stanişev într-un mesaj video transmis la congresul PSD.

”Astăzi, cea mai importantă sarcină cu care ne confruntăm este salvarea economiei şi protejarea locurilor de muncă, siguranţa zilei de mâine, sisteme de sănătate şi sisteme educaţionale accesibile, calitate. Acestea sunt provocări serioase. Dar împreună putem face asta, deoarece în ultimele luni social-democraţii au fost în fruntea Europei, oferind un plan de recuperare care a fost adoptat în sfârşit de Consiliul European. Acest plan de recuperare are ca scop un singur lucru: să protejeze locurile de muncă, să creeze economii mai puternice în relaţii noi şi de asemenea să se asigure că societăţile noastre vor fi durabile, juste şi sociale. Acest lucru este vital pentru noi. Pentru că astăzi, cetăţenii noştri din fiecare ţară aşteaptă ca guvernele lor să aibă grijă de ei pentru a oferi perspectivă şi viitor”, a punctat Stanişev.

În discursul susținut în cadrul acestui eveniment politic, liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu a precizat că acest congres va arăta tuturor că PSD este un partid care privește spre viitor! Un partid cu oameni integri, competenți profesional și cu experiență în administrație. Un partid mereu alături de oameni”, informează Digi24.

De asemenea, acesta a promis că în mandatul său justiția va rămâne acolo unde îi este locul, în sala de judecată.

”Justiţia trebuie făcută în sala de judecată, nu la partid, nu la televizor, nu în palatele Administraţiei prezidenţiale”, a declarat Marcel Ciolacu.  ”Reforma justiţiei trebuie făcută de către profesionişti, de magistraţi, de CSM, de asociaţiile profesionale. Şi trebuie să ne rupem de trecut! (…) Astăzi suntem hotărâţi să lăsăm greşelile trecutului în spate, acolo unde le este locul. Astăzi decidem viitorul social-democraţiei din România! Reconstrucţia PSD a început”, a anunțat liderul PSD.

Ciolacu a promis modernizarea partidului, dezvoltarea colaborării cu familia social-democrată din Europa și a cerut toleranţă zero faţă de corupţie şi abuzuri, subliniind că este nevoie de promovarea oamenilor integri, competenţi.

”Prin programul nostru politic, Partidul Social Democrat își asumă din nou identitatea pro-europeană și valorile fundamentale europene: democrație, stat de drept sau drepturile fundamentale ale cetățenilor. Ne dorim o Europă socială, o Uniune Europeană echitabilă și coezivă. Este timpul să contăm în procesul decizional la nivel european și să fim un actor relevant la nivel regional. Partidul Social Democrat susține consolidarea parteneriatului cu NATO și dezvoltarea parteneriatului strategic cu Statele Unite. Trebuie și vom contribui la întărirea relației transatlantice pentru ca România să se bucure de securitate”, mai spus președintele interimar al PSD.

Social democrații își aleg sâmbătă conducerea în cadrul unui Congres extraordinar care este organizat, pentru prima dată, prin video-conferință. Din cauza pandemiei de coronavirus, noua conducere a PSD va fi aleasă de cei peste 1.500 de delegați printr-un vot desfășurat în 38 de locații din țară.

POLITICĂ

Marcel Ciolacu: Declinul și îmbătrânirea populației, cea mai mare problemă pe care o avem ca stat

Published

on

© Marcel Ciolacu/Facebook

Cea mai mare problemă pe care o avem ca stat, ca neam, este de natură demografică și anume, declinul și îmbătrânirea populației, evidențiază liderul PSD, Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook.

Acesta precizează că în 2019 și 2020, în România s-a născut cel mai mic număr de copii din ultimii 50 de ani, iar în 2020 numărul copiilor români născuți în străinătate l-a depășit pe cel al copiilor născuți în țară.

 

În acest context, parlamentarii PSD au dezbătut joi, 17 iunie, alături de UNICEF Romania, Salvati Copiii Romania, World Health Organization Office for Romania, Tineri pentru Tineri, FNAP – Bucuresti, Asociatia Down Plus Bucuresti, Asociatia Sos Infertilitatea, Politeia, CIADO România, Taxiul cu Bomboane, primul proiect legislativ pentru stimularea natalității și sprijinirea familiilor cu copii.

Marcel Ciolacu precizează că acesta este „un prim set de măsuri din Planul mult mai amplu, conceput de specialiștii PSD, pentru a crește natalitatea, în care accentul este pus pe servicii educaționale și de sănătate, pentru că familiile tinere au nevoie de servicii : creșe moderne, grădinițe, școli, cantine școlare și afterschool-uri, precum și de servicii de sănătate accesibile”.

Proiectul de lege pentru sprijinirea familiilor cu copii cuprinde trei măsuri:

  • majorarea alocațiilor la nivelul prevăzut în OUG nr. 9/2019
  • acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor la învățământul preșcolar, public sau privat,
  • deduceri pentru salariații cu salarii mici și medii, în funcție de numărul de copii.

Potrivit PSD, în ultimii ani, natalitatea a scăzut dramatic în România, în principal pe fondul reducerii nivelului de trai al familiilor tinere și al emigrării masive a populației active. 

România își pierde rapid potențialul de dezvoltare prin creșterea alarmantă a populației îmbătrânite. Scăderea natalității are un impact economic negativ major (scădere de 4% a veniturilor populației, creștere cu 6% a cheltuielilor guvernamentale și un colaps al ratei de creștere a PIB).

Continue Reading

ROMÂNIA

Eurobarometru: România, spre coada clasamentului UE privind vaccinarea sau intenția de vaccinare cât mai rapidă anti-COVID

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Cel mai recent sondaj Eurobarometru realizat la sfârșitul lunii mai arată că trei sferturi din populația UE (75%) consideră că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt singura modalitate de a opri pandemia, iar 76% dintre europeni sunt de părere că beneficiile vaccinării depășesc posibilele riscuri. Cu toate acestea, România se situează spre coada clasamentului UE privind vaccinarea sau intenția de vaccinare cât mai rapidă anti-COVID (57%), în condițiile în care media europeană este de aproximativ 69%.

De asemenea, aproximativ 63% dintre respondenți consideră că vaccinarea reprezintă o datorie civică. Pe de altă parte, 56% dintre aceștia consideră că guvernele naționale nu sunt suficient de transparente în legătură cu vaccinurile COVID-19.

Astfel, aproape șapte din zece respondenți (69%) sunt deja vaccinați sau doresc să fie vaccinați cât mai curând posibil, iar 79% intenționează să se vaccineze până la sfârșitul anului.

Cu toate acestea, există variații semnificative între statele membre și în funcție de vârstă, cei sub 45 de ani fiind mai reticenți. De altfel, 85% dintre respondenții nevaccinați au declarat că preferă să mai aștepte până la administrarea vaccinului fiind preocupați de testarea insuficientă. În egală măsură, aceștia sunt preocupați de posibilele efecte adverse. 

Cehiei, Estoniei, Greciei, României și Poloniei, între 60% și 57% dintre respondenți au declarat că s-au vaccinat deja sau urmează să o facă cât de curând, însă aceste state membre se află spre coada clasamentului UE, în fruntea acestuia fiind țări precum Irlanda, Germania, Spania și Malta, în care între 76% și 86% dintre respondenți au declarat că s-au vaccinat deja sau urmează să o facă în perioada următoare. 

În medie, 70% dintre respondenți consideră că UE joacă un rol esențial în asigurarea accesului la vaccinurile COVID-19 în țara lor.

În cazul României, aproximativ 75% dintre respondenți sunt de părere că UE are cel mai important rol în livrarea dozelor de vaccin. 

O majoritate relativă este mulțumită de modul în care UE a gestionat strategia de vaccinare (47% mulțumiți, 45% nemulțumiți)., însă opiniile privind modul în care guvernele naționale au gestionat strategia sunt puțin mai critice (46% mulțumiți, 49% nemulțumiți).

În cazul României, 64% dintre respondenți sunt mulțumiți de modul în care UE a gestionat strategia de vaccinare, în timp ce doar 51% dintre aceștia sunt mulțumiți de modul în care a facut-o Guvernul, restul de 24% fiind mai puțin mulțumiți, iar 22% complet nemulțumiți, în timp ce 2% nu au putut oferi un răspuns. 

În ceea ce privește informarea din surse sigure asupra vaccinurilor COVID-19, la nivelul UE 61% dintre respondenți apelează la medici și la specialiștii din domeniul sănătății, 44% la autoritățile sanitare de la nivel național și doar 20%, respectiv 19% la UE și guvernele naționale. 

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Estoniei au discutat despre îmbunătățirea conectivității europene nord-sud prin proiectele Rail2Sea și Via Carpathia

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit joi, la Tallinn, în cadrul vizitei de stat pe care o efectuează în Estonia, cu prim-ministrul Kaja Kallas și cu președintele Parlamentului, Jüri Ratas, cu care a discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale româno-estone, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În cadrul discuțiilor cu prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, au fost abordate perspectivele relației bilaterale, teme de interes reciproc de pe agenda europeană, precum și subiecte prioritare la nivel regional și multilateral. 

În plan bilateral, președintele Klaus Iohannis a accentuat dorința consolidării cooperării economice, inclusiv intensificarea schimburilor comerciale, și sectoriale. În cadrul discuțiilor, a fost evidențiat interesul comun pentru dezvoltarea cooperării în sectorul digital, în acest context șeful statului accentuând interesul pentru cooperarea în domeniul securității cibernetice și inteligenței artificiale, dată fiind experiența în acest domeniu a Estoniei și a României, care găzduiește noul Centru Cyber al Uniunii Europene.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța coordonării la nivelul Uniunii Europene pentru consolidarea rezilienței, atât în plan intern, cât și la nivel global, evidențiind rolul pe care îl poate avea Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București. De asemenea, discuțiile au vizat și abordarea strategică a relației UE cu Rusia.

Cei doi interlocutori au abordat și cooperarea dintre cele două țări în cadrul formatelor regionale, București 9 și Inițiativa celor Trei Mări, cu accent pe obiectivul principal al României pentru implementarea proiectelor strategice Rail2Sea și Via Carpathia, menite a îmbunătăți substanțial interconectarea europeană pe direcția Nord-Sud.

Totodată, discuția cu prim-ministrul Estoniei a vizat cooperarea în cadrul NATO, în contextul rezultatelor foarte bune ale Summitului din 14 iunie 2021.

În cadrul discuției cu președintele Parlamentului eston, Jüri Ratas, președintele Klaus Iohannis a exprimat interesul pentru intensificarea cooperării parlamentare, nivel de dialog important pentru dezvoltarea relațiilor româno-estone, în plan bilateral, regional și multilateral.

Președintele Klaus Iohannis a evocat perspectivele de cooperare oferite de Inițiativa celor Trei Mări la nivelul dialogului parlamentar și a salutat organizarea de către Parlamentul eston a primului forum parlamentar al Inițiativei, în iunie 2021.

Cei doi interlocutori au mai abordat subiectul viitorului Uniunii Europene, șeful statului subliniind contribuția importantă adusă de coordonarea la nivelul Uniunii Europene pe dimensiunea parlamentară. 

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, miercuri şi joi, o vizită de stat în Republica Estonia, la Tallinn. Vizita are loc în contextul aniversării centenarului relaţiilor diplomatice româno-estone şi a 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi ca urmare a dialogului constant româno-eston la nivel înalt din ultimii ani.

Miercuri, acesta a avut consultări bilaterale cu președintele Kersti Kaljulaid, alături de care a susținut și o conferință comună de presă. În cadrul declarațiilor, Iohannis a anunțat că a invitat Estonia să participe la Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București și a subliniat că Estonia este un campion al digitalizării și e-guvernării de la care avem foarte mult de învățat.

Întrevederile de joi cu Kaja Kallas și cu Juri Ratas au fost urmate de depunerea unei coroane de flori la Monumentul Războiului de Independență și o vizită la Primăria orașului Tallinn, precum și vizite, împreună cu președintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, la Centrul e-Estonia și la start-up-ul Unicorn Squad.

Vizitele la Centrul e-Estonia și start-up-ul Unicorn Squad, proiecte de succes ale Estoniei din perspectiva digitalizării și inovației, au deschis oportunitatea intensificării cooperării româno-estone în aceste domenii de interes deosebit pentru cele două țări.

În cadrul vizitei, preşedintele Klaus Iohannis a decorat mai mulţi oficiali estoni, între care se numără omologul de la Tallinn, Kersti Kaljulaid, prim-ministrul eston, Kaja Kallas, şi preşedintele Parlamentului Republicii Estonia, Jüri Ratas în semn de “înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la promovarea democraţiei şi securităţii regionale, precum şi la aprofundarea şi diversificarea tradiţionalelor relaţii dintre România şi Republica Estonia”.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Cristian Bușoi2 hours ago

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru EU4Health, atrage atenția că ”blocajele în asistența medicală din cauza COVID-19” au afectat bolnavii de cancer: România are bani în PNRR pentru combaterea cancerului

POLITICĂ2 hours ago

Marcel Ciolacu: Declinul și îmbătrânirea populației, cea mai mare problemă pe care o avem ca stat

ROMÂNIA3 hours ago

Eurobarometru: România, spre coada clasamentului UE privind vaccinarea sau intenția de vaccinare cât mai rapidă anti-COVID

CONSILIUL UE3 hours ago

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind Rezerva de ajustare la Brexit de 5 miliarde de euro

U.E.4 hours ago

Eurostat: Rata anuală a inflației a crescut în luna mai până la 2,3% în UE. România, printre statele cu cea mai ridicată rată

CONSILIUL EUROPEAN5 hours ago

Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Estoniei au discutat despre îmbunătățirea conectivității europene nord-sud prin proiectele Rail2Sea și Via Carpathia

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Anca Dragu a susținut aderarea „cât mai curând” a României la Schengen în întâlnirea de la Bruxelles cu Valdis Dombrovskis

U.E.6 hours ago

Cel mai curat aer din Europa se respiră în două orașe din Suedia și Finlanda. Bucureștiul, pe locul 263 din 323 de orașe în care a fost evaluată calitatea aerului

NATO6 hours ago

România trimite 45 de militari în Africa sub egida unei misiuni europene conduse de Franța. Ministrul francez al apărării mulțumește “prietenilor români”

ROMÂNIA6 hours ago

Eurostat: România, pe primul loc în Uniunea Europeană la creșterea lucrărilor în construcții

ROMÂNIA8 hours ago

Klaus Iohannis: Estonia este un campion al digitalizării și e-guvernării de la care avem foarte mult de învățat

INTERNAȚIONAL1 day ago

Summitul SUA-Rusia: Joe Biden și Vladimir Putin au convenit să înceapă consultări privind securitatea cibernetică și ca ambasadorii celor două țări să revină la post

Daniel Buda1 day ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să pună capăt diferențelor ”impardonabile” de plăți directe între fermierii din Estul Europei și cei din Vest

S&D2 days ago

With Courage. For Europe: Partidul Socialiștilor Europeni organizează pe 26 iunie o nouă conferință la nivel înalt dedicată viitorului Europei

NATO3 days ago

Klaus Iohannis anunță că România și-a îndeplinit obiectivele la Summitul NATO: Prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată

NATO4 days ago

Începe summitul NATO: Ce decizii majore vor lua astăzi Joe Biden, Klaus Iohannis și ceilalți 28 de lideri aliați la un summit crucial pentru viitorul Alianței și securitatea celor 30 de națiuni aliate

Marian-Jean Marinescu6 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE1 week ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

MAREA BRITANIE2 weeks ago

Ambasadorul României la Londra le amintește cetățenilor români din Regatul Unit că se apropie termenul limită de 30 iunie până la care pot solicita statut de rezident

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: Trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor

Team2Share

Trending