Secretarul de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, a participat marți, 21 septembrie 2021, la Bruxelles, la reuniunea miniștrilor și secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre UE, se arată în comunicatul oficial, remis CaleaEuropeană.
Agenda reuniunii a inclus prezentarea priorităților Președinției slovene a Consiliului UE, un schimb de opinii cu privire la agenda adnotată a reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie, precum și o discuție referitoare la continuarea coordonării, la nivelul UE, în contextul pandemiei de Covid-19.
De asemenea, pe agenda reuniunii au mai figurat: o dezbatere cu privire la programul legislativ al Comisiei Europene, în contextul publicării Raportului anual de prognoză și a scrisorii de intenție cu privire la prioritățile pentru anul 2022, precum și o informare cu privire la derularea Conferinței privind viitorul Europei. De asemenea, Comisia Europeană a informat statele membre cu privire la stadiul relațiilor dintre UE și UK.
Miniștrii au evaluat situația actuală a relațiilor dintre UE și Regatul Unit, iar vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, a informat miniștrii cu privire la cele mai recente evoluții, inclusiv cu privire la recenta sa vizită în Irlanda și în Irlanda de Nord, se arată în concluziile Consiliului.
În contextul prezentării formale a programului Președinției slovene a Consiliului, secretarul de stat Iulia Matei a exprimat sprijinul României față de prioritățile pe care această Președinție le-a formulat pentru semestrul în curs, cu accent pe consolidarea rezilienței Uniunii, atât în plan intern, cât și al acțiunii externe, inclusiv din perspectiva lecțiilor desprinse din criza generată de pandemia de Covid -19.
Referitor la evoluțiile determinate de pandemia de Covid-19, secretarul de stat român a subliniat necesitatea continuării asigurării unei cât mai bune coordonări la nivelul UE, în măsură să asigure un răspuns rapid și eficient al statelor membre la provocările pe care această pandemie continuă să le genereze. În cadrul discuțiilor, au mai fost abordate aspecte privind adaptarea măsurilor la contextul epidemiologic actual, având în vedere rata de vaccinare la nivelul UE și dimensiunea internațională, în contextul necesității sprijinirii statelor terțe cu capacități reduse pentru îmbunătățirea accesului la vaccinuri.
În raport cu agenda viitoarei reuniuni a Consiliului European din 21-22 octombrie, secretarul de stat Iulia Matei a evocat necesitatea includerii, pe agenda acestei reuniuni, a unei dezbateri cu privire la evoluțiile prețurilor la energie. A exprimat, în context, necesitatea unor discuții pe tema legăturii dintre evoluțiile care au loc în domeniile energiei și schimbării climatice și impactul acestora asupra consumatorilor vulnerabili din spațiul UE, în scopul identificării unor soluții adecvate la nivel european. Cu referire la agenda digitală, secretarul de stat Iulia Matei a subliniat necesitatea stabilirii unui cadru clar, cu o abordare politică mai accentuată, a dezbaterii pe această temă.
În context, a reiterat sprijinul pentru obținerea de progrese în dosarele legislative pendinte, subliniind și importanța consolidării rezilienței în domeniul securității cibernetice. Totodată, cu privire la agenda externă a Uniunii, secretarul de stat Iulia Matei a reiterat importanța unei bune pregătiri a viitorului Summit al Parteneriatului Estic și a stabilirii unei viziuni strategice, pe termen lung, post 2020 a Uniunii Europene în relația cu statele PaE, precum și a unor obiective concrete care să fie realizate de către acestea. A arătat că viitoarea Declarație a Summit-ului trebuie să transmită un semnal clar statelor partenere, de solidaritate cu acestea, îndeosebi în contextul provocărilor actuale cu care se confruntă.
Referitor la Conferința privind viitorul Europei, secretarul de stat Iulia Matei a reiterat importanța dezbaterilor pentru consolidarea relației Uniunii cu cetățenii, a solidarității și a unității europene, precum și a rezilienței UE în fața crizelor. A subliniat importanța unei bune pregătiri a mesajelor transmise şi a coordonării pozițiilor la nivelul Consiliului în perspectiva Plenarelor Conferinței şi a grupurilor tematice ale acesteia, astfel încât rezultatele Conferinței să reflecte multitudinea de opinii exprimate la nivelul statelor membre şi al cetățenilor. A subliniat importanța comunicării şi a informării adecvate a cetățenilor cu privire la desfășurarea dezbaterii asupra viitorului Europei, precum şi cu privire la oportunitatea implicării mai active a acestora în dezbateri.
Totodată, secretarul de stat Iulia Matei a arătat că eforturile la nivel național urmăresc asigurarea obiectivului unei cât mai bune implicări a cetățenilor, în mod deosebit a tinerilor, în evenimentele consacrate reflecției asupra viitorului Europei şi, în context, a adresat mulțumiri Vicepreședintei Comisiei Europene, Dubravka Šuica, pentru angajarea în dialogul cu tineri români cu privire la direcțiile viitoare ale proiectului european, în cadrul dezbaterii organizate de Ministerul Afacerilor Externe în marja Reuniunii Anuale a Diplomației Romane.
În ceea ce privește stadiul relațiilor dintre UE şi Regatul Unit, secretarul de stat Iulia Matei a apreciat eforturile Comisiei Europene de a identifica soluții creative, pragmatice și realiste pentru implementarea corespunzătoare a Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord, cu respectarea limitelor stabilite de acesta, exprimând, în același timp, solidaritatea cu Irlanda. Secretarul de stat român a făcut referire la importanța implementării Acordului de retragere de către autoritățile britanice, cu accent asupra respectării drepturilor cetățenilor europeni, inclusiv români.
În contextul mai larg al relațiilor cu Regatul Unit, a evidențiat totodată importanța menținerii, de către partea britanică, a unei abordări proporționate şi echilibrate în realizarea controalelor asupra cetățenilor europeni la frontieră.