Connect with us

CONSILIUL DE SECURITATE

Consiliul de Securitate al ONU face apel la încetarea violențelor în Afganistan și solicită comunității internaționale ”să se unească pentru a se asigura” că acesta nu devine refugiu pentru organizaţiile teroriste

Published

on

© United Nations/ Facebook

Consiliul de Securitate al ONU a solicitat luni încetarea violenței în Afganistan și a atransmis un avertisment talibanilor reveniți la putere împotriva oricărei intenții de a transforma această țară într-o bază pentru viitoare atacuri teroriste, anunță AFP, citat de Agerpres.

Într-o declaraţie comună, convenită în urma reuniunii de urgenţă desfăşurate luni, Consiliul de Securitate solicită încetarea imediată a tuturor ostilităţilor şi formarea, prin negocieri extinse, a unui nou guvern unit şi reprezentativ, care să includă şi femei.

Deşi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la ”încălcări grave ale dreptului umanitar internaţional şi abuzuri ale drepturilor omului”, Consiliul de Securitate a insistat asupra ”importanţei luptei împotriva terorismului în Afganistan pentru a se asigura că teritoriul afgan nu va fi folosit pentru a ameninţa sau a ataca vreo altă ţară, şi ca nici talibanii şi nici vreun alt grup sau persoană să nu sprijine teroriştii care acţionează pe teritoriul altei ţări”.

În cadrul deschiderii reuniunii, secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, și-a exprimat temerile cu privire la respectarea drepturilor omului și a făcut apel la comunitatea internațională să ”se unească pentru a se asigura că Afganistanul nu va mai fi folosit niciodată ca platformă sau refugiu pentru organizații teroriste”.

Antonio Guterres a estimat că ”următoarele zile vor fi cruciale”.”Lumea ne urmăreşte. Nu trebuie şi nu putem abandona populaţia din Afganistan”, a susţinut secretarul general la ONU.

Președintele american, Joe Biden, și-a apărat ferm decizia de a retrage forțele militare americane din Afganistan, motivând că misiunea SUA nu a fost niciodată construirea unei națiuni, ci aceea a combaterii terorismului.

Talibanii au preluat duminică controlul în Kabul și, practic, asupra întregului Afganistan. Ultimul bastion necucerit este aeroportul situat la nord de Kabul, unde forțe americane și ale aliaților organizează evacuarea propriilor cetățeni, dar și a miilor de afgani care nu vor să trăiască sub un regim taliban.

Scene dramatice au avut loc pe aeroportul din Kabul, afganii agățându-se la propriu de avioanele care părăsesc țara.

Statele Unite au suplimentat astfel prezența de securitate la aproape 6000 de soldați, misiunea acestora fiind axată exclusiv pe transferarea în afara țării a mii de cetățeni americani care au avut reședința în Afganistan, precum și personalul angajat pe plan local al misiunii americane din Kabul și familiile acestora și alți cetățeni afgani deosebit de vulnerabili.

25 de țări membre UE, între care și România, cu excepția Bulgariei și Ungariei, și alte 40 de state au solicitat ca afganilor şi cetăţenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul să li se permită acest lucru, iar aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei să rămână deschise, în contextul revenirii accelerate la putere a talibanilor

Evacuarea colaboratorilor locali ai Statelor Unite va lăsa Washingtonul fără informații esențiale din teren, ceea ce ar putea însemna că americanii doresc să păstreze distanța față de această țară.

Început în 2001, războiul din Afganistan a costat SUA peste 2.000 de miliarde de dolari în cei 20 de ani ai celui mai lung conflict în care au fost implicați americanii.

Potrivit unor estimări ale AP, acesta s-a soldat cu peste 3.800 de militari străini morți, dintre care aproape 2.500 erau americani și 27 români. 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CHINA

Declarație comună a marilor puteri nucleare: SUA, China, Rusia, Marea Britanie și Franța afirmă că “un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie să fie purtat niciodată”

Published

on

© United Nations

China, Franța, Marea Britanie, Rusia și Statele Unite au convenit că trebuie evitată o răspândire în continuare a armelor nucleare și un război nuclear, potrivit unei declarații comune a celor cinci puteri nucleare publicată luni de Kremlin.

Potrivit declarației, cele cinci țări – care sunt membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU – consideră că este responsabilitatea lor principală să evite războiul între statele nucleare și să reducă riscurile strategice, urmărind în același timp să colaboreze cu toate țările pentru a crea o atmosferă de securitate.

“Afirmăm că un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie să fie purtat niciodată”, se arată în versiunea în limba engleză a declarației citată de Reuters.

“Întrucât utilizarea armelor nucleare ar avea consecințe de mare anvergură, afirmăm, de asemenea, că armele nucleare – atât timp cât acestea continuă să existe – ar trebui să servească unor scopuri defensive, să descurajeze agresiunea și să prevină războiul.”

Franța a publicat, de asemenea, declarația, subliniind că cele cinci puteri și-au reiterat determinarea pentru controlul armelor nucleare și dezarmare. Acestea vor continua abordările bilaterale și multilaterale pentru controlul armelor nucleare, se arată în declarație.

Declarația așa-numitului grup P5 vine în contextul în care relațiile bilaterale dintre Statele Unite și Moscova au ajuns la cel mai scăzut nivel de la sfârșitul Războiului Rece, în timp ce relațiile dintre Washington și China sunt, de asemenea, la un nivel scăzut din cauza unei serii de dezacorduri.

În noiembrie, Pentagonul și-a mărit brusc estimarea privind arsenalul de arme nucleare preconizat de China în următorii ani, afirmând că Beijingul ar putea avea 700 de focoase până în 2027 și posibil 1.000 până în 2030.

Washingtonul a îndemnat în repetate rânduri China să se alăture Statelor Unite și Rusiei într-un nou tratat de control al armelor, însă Beijing-ul a respins aceste invitații, în timp ce Moscova și Washington au prelungit anul trecut Tratatul New Start cu încă cinci ani.

Tensiunile geopolitice dintre Moscova și țările occidentale au crescut din cauza îngrijorărilor legate de consolidarea militară a Rusiei în apropierea Ucrainei vecine. Moscova afirmă că își poate muta armata în jurul propriului teritoriu după cum consideră necesar.

Joia trecută, președintele SUA, Joe Biden, i-a spus omologului său rus, Vladimir Putin, că o eventuală mișcare asupra Ucrainei va atrage sancțiuni și o prezență sporită a SUA în Europa, unde tensiunile sunt mari după consolidarea militară a Rusiei la graniță.

Oficialii americani și ruși vor avea discuții de securitate pe 10 ianuarie pentru a discuta despre preocupările legate de activitatea militară a fiecăruia dintre ei și pentru a face față tensiunilor crescânde legate de Ucraina, au declarat cele două țări.

O conferință privind un tratat nuclear major, care trebuia să înceapă marți la Națiunile Unite, a fost amânată până în august din cauza pandemiei COVID-19.

Continue Reading

CONSILIUL DE SECURITATE

ONU a adoptat o rezoluție pentru plecarea în siguranță a persoanelor care doresc să părăsească Afganistanul, dar nu a reușit să creeze o zonă sigură pe aeroportul din Kabul

Published

on

© United Nations

Consiliul de Securitate al ONU nu a reușit să ia în considerare propunerea Franței de a crea o „zonă sigură” controlată de Organizația Națiunilor Unite pe aeroportul din Kabul pentru persoanele care încearcă să părăsească Afganistanul, informează EUobserver

Totuși, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni o rezoluție prin care le cere talibanilor să faciliteze trecerea în siguranță a persoanelor care doresc să părăsească Afganistanul, să permită accesul umanitarilor în țară și să respecte drepturile omului, inclusiv pentru femei și copii.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a convocat pentru luni o reuniune a celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (Marea Britanie, Franţa, SUA, China, Rusia) pentru a discuta despre situaţia din Afganistan. 

Din cei 15 membri ai Consiliului, 13 au votat în favoarea acestui text redactat de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie, în timp ce China şi Rusia s-au abţinut. 

Mai mult, țările au condamnat în termenii cei mai fermi exploziile mortale de joi de pe aeroportul din Kabul, care au ucis peste 150 de persoane și au rănit alte peste 200.

În rezoluţie, Consiliul afirmă că „se aşteaptă” ca talibanii să îşi respecte toate „angajamentele” asumate, în special în ceea ce priveşte plecarea „în siguranţă” şi „ordonată” din Afganistan a „afganilor şi cetăţenilor străini”, după retragerea Statele Unite care urma să se încheie marţi, scrie Agerpres. 

 Președintele Emmanuel Macron a anunțat duminică că Franța și Marea Britanie vor prezenta o rezoluție în cadrul reuniunii de urgență a Consiliului de Securitate al ONU de luni, dedicate situației din Afganistan, în care vor propune crearea unei zone de siguranță în Kabul pentru a proteja persoanele care încearcă să părăsească țara.

Franța se numără printre țările care au încheiat evacuările de pe aeroportul din Kabul.

Anterior,liderul de la Casa Albă a promis cu vocea sugrumată de emoţie, că SUA îi vor vâna pe autorii exploziilor de lângă aeroportul din Kabul şi a spus că a cerut Pentagonului să dezvolte planuri pentru a-i lovi pe jihadişti.

Ultimii soldaţi americani au părăsit Afganistanul după un război de 20 de ani, cel mai lung din istoria Statelor Unite, declanșat ca urmare a atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001.

Prin această retragere, Statele Unite au lăsat astfel ţara în mâinile talibanilor, duşmanii lor de 20 de ani, cei care au preluat puterea în țară la jumătatea lunii august, însă armata americană a precizat că a făcut inutilizabile avioane, vehicule blindate şi un sistem de apărare antirachetă care au rămas în urmă.

 

Continue Reading

CONSILIUL DE SECURITATE

ONU: Emmanuel Macron anunță că Franța și Regatul Unit vor propune crearea unei zone de siguranţă în Kabul pentru a proteja persoanele care încearcă să părăsească Afganistanul

Published

on

© UK Prime Minister/ Twitter

Președintele Emmanuel Macron a anunțat duminică că Franța și Marea Britanie vor prezenta o rezoluție în cadrul reuniunii de urgență a Consiliului de Securitate al ONU de luni, dedicate situației din Afganistan, în care vor propune crearea unei zone de siguranță în Kabul pentru a proteja persoanele care încearcă să părăsească țara, anunță Reuters, citat de Agerpres.

”Propunerea noastră de rezoluţie vizează definirea unei zone de siguranţă în Kabul, sub controlul ONU, care să permită continuarea operaţiunilor umanitare”, a declarat Macron pentru ziarul francez Le Journal du Dimanche (JDD) într-un interviu care apare duminică.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a convocat pentru luni o reuniune a celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (Marea Britanie, Franţa, SUA, China, Rusia) pentru a discuta despre situaţia din Afganistan.

Liderul francez a precizat sâmbătă că țara sa are discuții preliminare cu talibanii legate de situația umanitară și posibila evacuare a mai multor persoane din Afganistan.

Franța se numără printre țările care au încheiat evacuările de pe aeroportul din Kabul.

La rândul său, Regatul Unit, prin vocea ministrului de externe de la Londra, a anunțat că ultimii militari, diplomați și oficiali britanici au părăsit Kabulul.

Statele Unite au avertizat sâmbătă că există o ameninţare “specifică şi credibilă” în apropierea aeroportului din Kabul şi au cerut cetăţenilor americani să părăsească zona, la două zile după un atac produs în acelaşi loc, soldat cu peste 100 de morţi și revendicat de ISIS-K o ramură a grupării Stat Islamic, activă în Asia Centrală, inclusiv Afganistan, aflată pe lista grupărilor teroriste stabilită de Departamentul de Stat al SUA, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Armata americană a anunțat vineri că a efectuat un atac cu dronă împotriva unui ”organizator” al organizaţiei Stat Islamic al Khorasan (ISIS-K), iar președintele Joe Biden a dat asigurări că ”acest raid nu a fost ultimul”.

Anterior,liderul de la Casa Albă a promis cu vocea sugrumată de emoţie, că SUA îi vor vâna pe autorii exploziilor de lângă aeroportul din Kabul şi a spus că a cerut Pentagonului să dezvolte planuri pentru a-i lovi pe jihadişti.

Continue Reading

Facebook

COMISIA EUROPEANA20 mins ago

Afganistan: UE sprijină educația, sănătatea și mijloacele de trai ale populației afgane cu 268,3 milioane de euro

CONSILIUL UE36 mins ago

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu: Implementarea directivei privind nivelul minim de impozitare de 15% pentru grupurile multinaționale din UE reprezintă o prioritate pentru România

ROMÂNIA1 hour ago

România va avea un nou Plan Național de Combatere a Cancerului. Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu îl va prezenta mâine la Palatul Cotroceni

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Un nou set de instrumente privind modalitățile de atenuare a interferențelor străine în cercetare și inovare în UE a fost publicat de Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 hour ago

Eurodeputatul Victor Negrescu, scrisoare către Emmanuel Macron prin care solicită ca aderarea României la Schengen să se afle printre obiectivele președinției franceze a Consiliului UE

RUSIA2 hours ago

Annalena Baerbock îi transmite lui Serghei Lavrov în prima vizită la Moscova că Germania este pregătită să apere regulile comune, chiar dacă va plăti ”un preț economic ridicat”

RUSIA2 hours ago

Antony Blinken îi cere lui Serghei Lavrov continuarea căii diplomatice pentru a detensiona situația generată de consolidarea militară a Rusiei în Ucraina

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Secretarul de stat american, Antony Blinken, vizită oficială în Kiev și Berlin pentru a încuraja Rusia să aleagă diplomația și dezescaladarea

NATO2 hours ago

Contra-propunerea NATO la garanțiile cerute de Moscova. Jens Stoltenberg Am invitat Consiliul NATO-Rusia la o serie de reuniuni. Riscul unui conflict este real, dar nu vom face compromisuri în a proteja și apăra aliații

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Noul Bauhaus european: Încep înscrierile pentru premiile pe 2022. Vor fi recompensate ideile care contribuie la crearea unor locuri sustenabile și incluzive

RUSIA2 hours ago

Annalena Baerbock îi transmite lui Serghei Lavrov în prima vizită la Moscova că Germania este pregătită să apere regulile comune, chiar dacă va plăti ”un preț economic ridicat”

PARLAMENTUL EUROPEAN7 hours ago

După 20 de ani, conducerea Parlamentului European este preluată de o femeie: Roberta Metsola, a treia femeie din istorie aleasă președinte al PE

RUSIA1 day ago

Germania dă asigurări Kievului că va face ”totul pentru a garanța securitatea Ucrainei și Europei” și avertizează Rusia că va ”plăti un preț ridicat” dacă va recurge la ”un nou act de agresiune”

CHINA1 day ago

Forumul de la Davos: Președintele Chinei atrage atenția că o confruntare globală ”nu rezolvă problemele” și ar putea avea ”consecințe catastrofale”

SUA4 days ago

SUA sunt pregătite atât pentru discuții, cât și pentru represalii față de Rusia, nefiind clar că Moscova a decis „în mod categoric” să întreprindă o acțiune militară în Ucraina

NATO6 days ago

Klaus Iohannis reafirmă obiectivul creșterii prezenței militare SUA în România în contextul tensiunilor cu Rusia: Punerea sub semnul întrebării a arhitecturii de securitate europene este inacceptabilă

ROMÂNIA6 days ago

Klaus Iohannis: Finalizarea aderării României la Spaţiul Schengen este “deosebit de importantă”. Finalizarea MCV, o altă prioritate majoră

FONDURI EUROPENE3 weeks ago

Premierul Nicolae Ciucă va prelua monitorizarea operaționalizării PNRR: La începutul lui 2022 urmează să intre în contul statului încă 1,9 miliarde de euro, prefinanțare din împrumutul acordat României

ROMÂNIA3 weeks ago

Guvernul lucrează la un plan de acțiune din bani europeni care să transforme România într-un lider regional pentru dezvoltare durabilă până în 2030

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă, prima întâlnire cu reprezentanții AmCham România: Stimularea investițiilor străine și atragerea de fonduri europene prin PNRR și CFM, soluții pentru prosperitate și bunăstare

Advertisement

Team2Share

Trending