Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Consiliul European. Jean-Claude Juncker și Donald Tusk în conferință comună de presă: Dezbaterea privind bugetul UE a fost mai puțin conflictuală decât ne așteptam

Published

on

Donald Tusk, președintele Consiliului European, și Jean-Claude Juncker, au făcut astăzi declarații după reuniunea informală a Consiliului European informal, cei doi lideri făcând un rezumat al discuțiilor celor 27 de lideri ai UE.

“Am discutat prioritățile politice ale UE și bugetul în următorul Cadru Financiar Multianual și am apreciat deschiderea liderilor având în vedere că am discutat în condiții geopolitice speciale și în perspectiva Brexitului”, a precizat Donald Tusk.

Foto: Diana Zaim/Calea Europeană

“Vrem ca Uniunea Europeană să cheltuie mai mulți bani pentru migrație, apărare, educație, Erasmus, dar reiterăm importanța politicilor clasice precum cea de coeziune, Politica Agricolă Comună, cea pentru infrastructură”, a spus Tusk referindu-se la anumite tăieri bugetare din anumite domenii.

“Prioritățile sunt legate de mărimea bugetului și toți liderii sunt gata să lucreze pentru modernizarea bugetului, iar multe state și-au exprimat deja intenția de a aloca mai mulți bani.”

Președintele Tusk a mai precizat că trebuie găsit un consens cât mai curând deoarece în 2020 totul ar trebui să fie gata, având în vedere că va începe un nou Cadru Financiar Multianul, dar că așteaptă propunerea Comisiei Europene.

În ceea ce privește componența Parlamentului European post-Brexit, liderii UE au aprobat în cadrul Consiliului European informal de azi reducerea numărului membrilor acestuia de la 751 la 705.

Referitor la Spitzenkandidaten, liderii europeni nu au fost de acord cu crearea unui automatism, iar problematica listelor transnaționale va fi abordată în viitor, subiectul fiind lăsat pe margine deocamdată.

Foto: Diana Zaim/Calea Europeană

Donald Tusk i-a cerut Turciei să renunțe la acțiunile ostile față de Grecia și Cipru, precizând că Cipru are dreptul de a-și exploata după bunul plac resursele energetice conform dreptului internațional.

Mai mult, liderii UE, prin vocea lui Tusk, au condamnat astăzi uciderea civililor și inocenților cetățeni sirieni de către regimul Assad. Totodată, le-au cerut Rusiei și Iranului să nu mai susțină asemenea atrocități, să premită încetarea focului și protejarea civililor.

Pe de altă parte, Jean-Claude Junker, s-a arătat nemulțumit de lipsa de sprijin a liderilor UE în ceea ce privește candidații “cap de listă” (Spitzenkandidaten).

În ceea ce privește dezbaterea privind bugetul, aceasta a fost mai puțin conflictuală decât se aștepta Juncker: “Dezbaterea a fost mai puțin conflictuală decât mă așteptam, multe dintre state s-au arătat dornice să contribuie cu mai mulți bani, aproximativ 15.”

Președintele Juncker declarat că trebuie tăiate din alocările pentru Politica de Coeziune și cea Politica Agricolă Comună deoarece trebuie finanțate și alte domenii care au apărut pe agendă precum granițele externe, alocarea pentru fluxurile migratorii. Acest lucru ar trebui făcut prin regândirea politicilor clasice.

“Când guvernele ne cer să mărim fondurile pentru protecția granițelor externe, trebuie să cheltuim mai mulți bani în aceste domenii. Tocmai de aceea trebuie să luăm o decizie în următorii ani”, a mai spus Juncker.

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European, Charles Michel, despre situația politică din Georgia: Fac apel la toate părțile să pună interesele cetățenilor pe primul loc

Published

on

© European Union

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a transmis că a luat act de decizia Georgiei privind Acordul din 19 aprilie, acord care continuă să ofere o cale europeană către construirea unei democrații mai puternice și a unui stat de drept, în interesul poporului georgian, informează comunicatul oficial. 

„De asemenea, am luat act de faptul că Mișcarea Națională Unită nu a semnat în continuare acordul”, a adăugat acesta. 

Charles Michel a subliniat că acordul este cel mai bun mod de a avansa o agendă de reforme care să consolideze instituțiile democratice din Georgia și să contribuie la asigurarea prosperității, a locurilor de muncă și a creșterii economice – toate acestea fiind foarte necesare în beneficiul poporului georgian.

„Nu văd nicio alternativă pentru continuarea reformelor electorale și judiciare aprofundate și a alegerilor locale libere și corecte. Fac apel la toate părțile să pună interesele cetățenilor pe primul loc și să se angajeze să avanseze în discursul politic din Georgia în cadrul instituțiilor democratice ale țării”, a punctat președintele Consiliului European. 

În final, Charles Michel a amintit că miercuri, 28 iulie, s-a întâlnit cu președintele Zourabichvili pentru a discuta situația și relațiile dintre Uniunea Europeană și Georgia.

Săptămâna trecută, Charles Michel s-a aflat într-o vizită de lucru în Georgia și a participat la Conferința internațională de la Batumi, cât și la o reuniune cu liderii partenerilor asociați ai UE, Georgia, Ucraina și Republica Moldova.

În cadrul întrevederii cu președintele și premierul Georgiei, Charles Michel a discutat despre cele mai recente evoluții din Georgia și despre punerea în aplicare a Acordului din 19 aprilie. 

Partidul la putere în Georgia și opoziția au semnat pe 19 aprilie un acord mediat de Uniunea Europeană pentru a pune capăt crizei politice care a provocat îngrijorări cu privire la democrația din această fostă republică sovietică.

Această decizie a partidelor parlamentare din Georgia vine în contextul în care Uniunea Europeană și Statele Unite au făcut apel să aprobe un acord de compromis pentru a pune capăt crizei politice din Georgia.

Acordul dat publicității urmărește să consolideze independența sistemului judiciar, contribuind la îmbunătățirea proceselor electorale și la „un parlament capabil să reprezinte mai bine vocile tuturor georgienilor”.

Compromisul propus urmăreşte, de asemenea, să ajute Georgia să facă faţă provocărilor pandemiei de COVID-19 şi să îşi păstreze ”interesele în materie de securitate şi stabilitate” în regiune.

 

 

 

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Charles Michel salută numirea lui Mark Gitenstein drept viitor ambasador al Statelor Unite la Uniunea Europeană

Published

on

© European Union 2021

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a salutat miercuri numirea lui Mark Gitenstein în calitate de viitor ambasador al SUA la Uniunea Europeană, pe care a făcut-o marţi preşedintele american Joe Biden.

„Salut nominalizarea de către Joe Biden a lui Mark Gitenstein pentru a deveni Reprezentantul SUA pe lângă UE. Avem o agendă transatlantică și globală importantă pe care trebuie să o ducem mai departe. Avem nevoie de toată lumea pe punte și aștept cu nerăbdare să lucrez cu el atunci când va fi confirmat”, a scris Charles Michel pe contul de Twitter.

Citiți și: Joe Biden l-a nominalizat pe Mark Gitenstein, fost ambasador al SUA în România, ca ambasador al Statelor Unite la Uniunea Europeană

Preşedintele SUA Joe Biden l-a nominalizat marţi pe Mark Gitenstein, un colaborator de lungă durată, în funcţia de ambasador la Uniunea Europeană, în timp ce administraţia sa încearcă să consolideze legăturile cu aliații europeni.

Mark H. Gitenstein a fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în România din 2009 până în data de 14 decembrie 2012. A fost nominalizat de președintele Barack Obama pe 11 iunie 2009 și a fost confirmat de Senatul SUA pe 8 iulie 2009. Și-a încheiat mandatul în decembrie 2012. În perioada mandatului său, Joe Biden a efectuat o vizită la București în calitate de vicepreședinte al SUA, în anul 2009.

Mark Gitenstein are origini românești. Bunicii săi au emigrat din Botoșani, România, în secolul al XIX-lea. În perioada mandatului său de ambasador, el și-a concentrat eforturile asupra consolidării relațiilor SUA cu România în mai multe domenii, îndeosebi în lupta împotriva corupției, creșterea transparenței și consolidarea statului de drept.

Anul trecut, după ce Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale în SUA, Mark Gitenstein a afirmat că noul președinte al SUA are o legătură strânsă cu România și că relațiile SUA-România se vor consolida în mandatul său la Casa Albă.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European face apel la ”egalitate de gen pentru o transformare economică și socială”: Omenirea nu-și mai poate permite luxul de a nu valorifica jumătate din talentele sale

Published

on

© Charles Michel/ Twitter

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a participat la forumul ONU pentru egalitatea de gen, unde a pledat pentru ”egalitate de șanse, demnitate”, elemente ce reprezintă centrul ”proiectului european, al valorilor europene”.

”Această transformare digitală, algoritmii, importanța domeniilor științifice, această transformare climatică, reprezintă, de asemenea, o oportunitate pentru acest moment de cotitură, nerepetând greșelile trecutului, mobilizând toate talentele, asigurându-ne că egalitatea de gen se află în centrul acestei acțiuni pentru a reuși transformarea socială și economică, pentru a ne asiugra că putem avansa fiind mai puternici, datorită acestor valori ale umanismului, ale umanității”, a precizat Michel în intervenția sa, potrivit unui comunicat al Consiliului European.

Oficialul european a subliniat că un rol important în asigurarea egalității de șanse o joacă educația.

”Aceste lucruri se vor întâmpla în mintea noastră. Trebuie să ne mobilizăm pentru a ne asigura că egalitatea de șanse, drepturi egale, este în permanență în centrul angajamentului nostru”, a completat Charles Michel.

”Omenirea nu-și poate permite luxul de a se lipsi de jumătate din talentul umanității. Cred că dacă ne unim, ne suflecăm mânecile, putem avea tot ce este mai bun”, a conchis președintele Consiliului European.

Într-un raport realizat de Curtea de Conturi Europeană, Uniunea Europeană are un angajament de lungă durată în ceea ce privește egalitatea de gen, dar cu toate acestea, au fost luate prea puține măsuri pentru a integra egalitatea de gen, pentru a promova în mod sistematic și activ egalitatea de gen în elaborarea politicilor și în cheltuirea bugetului UE, informează un raport realizat de Curtea de Conturi Europeană

Comisia Europeană a acordat puțină atenție analizelor de gen ale politicilor și programelor UE și a utilizat foarte puțin datele și indicatorii defalcați pe sexe. De exemplu, auditorii au constatat că doar 4 din cele 58 de programe de cheltuieli pentru perioada 2014-2020 aveau obiective explicite legate de gen și doar 5 programe de cheltuieli aveau indicatori de gen.

Cu toate acestea, au constatat că, în domeniile în care cerințele legale au fost stabilite în detaliu, acest lucru a facilitat încorporarea egalității de gen în programe.

O sumă semnificativă din fondurile UE va fi cheltuită în cadrul instrumentului Next Generation EU (NGEU) și al noului Cadru Financiar Multianual 2021-2027, iar auditorii formulează o serie de recomandări specifice pentru a ajuta UE să își respecte angajamentul de a integra dimensiunea de gen.

De asemenea, aceștia au remarcat faptul că, deși noua Strategie privind egalitatea de gen 2020-2025 a intensificat angajamentul Comisiei în ceea ce privește integrarea perspectivei de gen, lipsesc în continuare condiții prealabile fundamentale și acțiuni specifice.

În cadrul fondului de redresare Next Generation EU, există un angajament de a lua în considerare egalitatea de gen în cadrul Mecanismului de Redresare și de Reziliență, cea mai mare parte a instrumentului. Planurile naționale de redresare și de reziliență vor trebui să explice modul în care se așteaptă ca măsurile propuse să contribuie la egalitatea de gen.

Cu toate acestea, auditorii subliniază faptul că lipsa unor indicatori comuni va îngreuna monitorizarea rezultatelor, inclusiv în ceea ce privește egalitatea de gen.

De altfel, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat că ”pandemia a scos la iveală fragilitatea societăților în ceea ce privește egalitatea și drepturile femeilor” și că misiunea UE este să promoveze o societate mai echitabilă.

Comisia Europeană a prezentat la 5 martie 2020 Strategia UE privind egalitatea de gen care conține obiective de politică și acțiuni care ar putea duce la progrese mari.

Până în 2025, Europa s-ar putea apropia mult de dezideratul de a deveni un continent în care femeile sunt egale cu bărbații.

Ideea este ca toți europenii – femei sau bărbați, fete sau băieți – să se bucure de libertatea de a-și urma propria cale, să aibă șanse egale de a prospera, să poată fi membri egali în societate și să poată deveni lideri dacă o merită.

Obiectivele-cheie ale acesteia sunt:

  • încetarea violenței împotriva femeilor; combaterea stereotipurilor de gen;
  • eliminarea disparităților de gen de pe piața forței de muncă;
  • asigurarea unei participări egale a femeilor și a bărbaților în diferite sectoare ale economiei;
  • eliminarea diferenței de remunerare între femei și bărbați și a disparităților de gen în ceea ce privește pensiile;
  • eliminarea discrepanțelor de gen în ceea ce privește asumarea responsabilităților familiale și atingerea echilibrului de gen în procesul decizional și în politică.

Strategia urmează o abordare dublă: integrarea perspectivei de gen în toate celelalte politici, combinată cu acțiuni specifice. Intersecționalitatea este principiul orizontal pentru punerea sa în aplicare. Deși strategia se concentrează pe acțiunile de pe teritoriul UE, ea este coerentă și cu politica externă a UE privind egalitatea de gen și emanciparea femeilor.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
POLITICĂ9 mins ago

Klaus Iohannis, despre eventuale restricții pentru persoanele nevaccinate: Nu putem să învingem pandemia prin discriminare, ci prin vaccinare

Corina Crețu31 mins ago

Corina Crețu atenționează: 50% din fondurile alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare sunt încă necheltuite. Ele pot fi accesate până în 2023

U.E.39 mins ago

Jumătate din populația UE a fost imunizată complet împotriva COVID-19. România, printre țările membre cu cea mai scăzută rată de vaccinare

NATO43 mins ago

NATO a furnizat materiale medicale și echipamente pentru forțele afgane angajate în lupte împotriva talibanilor: Situația de securitate din Afganistan rămâne una extrem de dificilă

SUA1 hour ago

Joe Biden promite că SUA vor fi „arsenalul de vaccinuri” al lumii în lupta cu COVID-19

U.E.2 hours ago

Bogdan Aurescu, convorbire telefonică cu Josep Borrell: UE este solidară cu România după atacul asupra navei petroliere “Mercer Street”

U.E.2 hours ago

Ministrul german de finanțe, Olaf Scholz: După inundațiile majore, efortul total de reconstrucție al Germaniei va costa peste șase miliarde de euro

SUA2 hours ago

Ursula von der Leyen cere Statelor Unite să ridice cât mai curând posibil interdicția de intrare pe teritoriul lor a călătorilor europeni

Corina Crețu18 hours ago

Fonduri UE 2021-2027: Corina Crețu atenționează că România “a pierdut startul” și solicită Guvernului transparență privind negocierile pentru Acordul de Parteneriat cu Comisia Europeană

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Gestionarea frontierelor externe: Sistemul european de informații și autorizații de călătorie va intra în funcțiune până la sfârșitul lui 2022

ROMÂNIA2 days ago

Primele 5000 de cărți electronice de identitate vor fi emise de MAI în cadrul unui proiect-pilot din Cluj-Napoca

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI2 weeks ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA2 weeks ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

Team2Share

Trending