CONSILIUL EUROPEAN
Consiliul European: Klaus Iohannis a avut o reuniune cu cancelarul Austriei și prim-miniștrii Bulgariei, Danemarcei, Finlandei și Suediei privind importanța alocărilor bugetare pentru coeziune și agricultură
Published
5 years agoon

Președintele Klaus Iohannis participă duminică după-amiază, la Bruxelles, la o reuniune în format restrâns alături de cancelarul Austriei Sebastian Kurz și prim-miniștrii Belgiei, Bulgariei, Danemarcei și Suediei, în contextul în care președintele Consiliului European Charles Michel a amânat debutul sesiunii în plen a summitului pentru a continua negocierile bilaterale și în format redus în speranța obținerii unui compromis privind pachetul de relansare de 1.824 de miliarde de euro.
Cei șase lideri au discutat despre elementele aflate în negociere privind planul de relansare și despre importanța menținerii alocărilor pentru politica de coeziune și agricultură, au declarat surse diplomatice pentru CaleaEuropeană.ro.
Șeful statului a participat la reuniune alături de cancelarul Sebastian Kurz și prim-miniștrii Boyko Borissov (Bulgaria), Mette Frederiksen (Danemarca), Sanna Marin (Finlanda) și Stefan Lofven (Suedia).
Dintre cei participanți la reuniune, Kurz, Frederiksen și Lofven reprezintă, alături de prim-ministrul olandez Mark Rutte, grupul statelor frugale, cele care doresc o reducere a subvențiilor acordate în cadrul planului de relansare.
Conform planului inițial, din fondul de redresare de 750 de miliarde de euro, 500 de miliarde ar trebui acordate sub formă de subvenții, iar 250 de miliarde în regim de împrumuturi.
O nouă propunere făcută sâmbătă de președintele Consiliului European propune transferarea a 50 de miliarde de euro de la capitolul subvenții, la cel de împrumuturi, urmând ca 450 de miliarde de euro să rămână disponibile sub formă de bani nerambursabili. Cu toate acestea, liderii celor patru state frugale doresc să diminueze capacitatea financiară a acestei linii bugetare, precum și menținerea unei condiționalități de reforme pentru accesarea acestor fonduri.
În ce privește România, președintele Klaus Iohannis a afirmat duminică, în debutul celei de-a treia zi de negocieri, că prioritățile țări noastre rămân alocările consistente pentru coeziune și agricultură și fonduri substanțiale din planul de revigorare economică.
“Avem absolută nevoie de fonduri consistente, substanțiale. Avem nevoie de bani pe coeziune, pentru multele proiecte de autostrăzi, căi ferate, spitale, școli, și așa mai departe. Avem nevoie de fondurile pentru agricultură. Fără ele este aproape imposibil de imaginat cum ar arăta agricultura în România. Dar, evident, avem nevoie de fonduri substanțiale pentru revigorare economică și, în afară de asta, pentru mine și pentru noi în general o flexibilitate rezonabilă între fonduri și felul în care se gestionează fondurile este vitală”, a spus Iohannis.
Un punct de vedere comun pe care Klaus Iohannis și ceilalți lideri prezenți la reuniunea menționată ar putea fi condiționarea acordării fondurilor europene de criteriul statului de drept, șeful statului precizând că România sprijină această abordare.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Social-democrații germani aprobă acordul de coaliție cu CDU/CSU, deschizând calea pentru ca Friedrich Merz să devină noul cancelar. Co-liderul SPD Lars Klingbeil va deveni vicecancelar și ministru de finanțe
Trump l-a felicitat pe Carney pentru victoria electorală după ce premierul canadian a numit SUA un vecin “uneori ostil”: Vom colabora ca națiuni independente și suverane
Zelenski refuză concesiile teritoriale către Rusia în schimbul păcii, iar SUA amenință cu retragerea din negocieri dacă părțile nu vin cu „propuneri concrete”
UE are nevoie de autonomie în domeniul apărării, în contextul în care SUA își reorientează atenția spre alte regiuni, subliniază președintele Consiliului European
Franța acuză Gruparea de hackeri ruși APT28 pentru un modus operandi de ofensivă cibernetică care a vizat mai multe entități franceze
UE nu exclude o decuplare între Chișinău și Kiev în procesul de aderare la UE din cauza obiecțiilor Ungariei privind Ucraina: R. Moldova, un “elev model” care ar putea adera până în 2029
CONSILIUL EUROPEAN
UE are nevoie de autonomie în domeniul apărării, în contextul în care SUA își reorientează atenția spre alte regiuni, subliniază președintele Consiliului European
Published
6 hours agoon
April 30, 2025By
Teodora Ion
Uniunea Europeană trebuie să stimuleze producția din domeniul apărării deoarece Washingtonul își reorientează atenția către alte zări, a semnalat președintele Consiliului European, Antonio Costa, într-o declarație pentru Politico.
”Cu siguranță trebuie să producem mai multe (arme) europene pentru a fi mai autonomi”, a spus Costa. ”Statele Unite au luat decizia și ar trebui să respectăm faptul că atenția (lor) se concentrează mai mult pe alte regiuni ale lumii decât pe Europa”, a continuat oficialul european.
Președintele Consiliului European a susținut aceste remarci în timpul unei vizite desfășurate luni la fabrica de armament Arsenal din Bulgaria, cel mai mare angajator din țară, cu peste 10.500 de muncitori.
Fabrica este un ”exemplu foarte bun” al politicii industriale de apărare a Europei, deoarece a creat locuri de muncă și a ajutat economia, a spus Costa.
Acesta a adăugat că programul prevăzut de UE, Acțiunea de securitate pentru Europa (SAFE) – care va oferi până la 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi în domeniul apărării – ar trebui să fie distribuit între țările membre pentru a se asigura că nu este ”concentrat doar în cei trei sau patru mari jucători”.
”Trebuie să folosim această investiție pentru a dezvolta alte regiuni, alte companii și pentru a le integra în lanțul valoric al industriei noastre comune de apărare”, a spus el. ”Putem folosi această oportunitate pentru a dezvolta companiile locale pentru a mări această capacitate și pentru a moderniza aceste companii”, a mai spus Costa.
Comisia Europeană a prezentat Cartea albă pentru apărarea europeană – Readiness 2030, alături de un pachet ambițios în domeniul apărării ca parte a planului “ReArm Europe/ Readiness 2030”, care oferă pârghii financiare statelor membre ale UE pentru a stimula creșterea investițiilor în capacitățile de apărare.
Cartea albă prezintă soluții pentru acoperirea lacunelor critice în materie de capabilități și pentru construirea unei baze industriale de apărare solide.
Ea propune modalități prin care statele membre ar putea să investească masiv în apărare, să achiziționeze sisteme de apărare și să consolideze gradul de pregătire al industriei europene de apărare pe termen lung.
De cealaltă parte, Planul de reînarmare a Europei „ReArm Europe – Readiness 2030” va permite efectuarea unor cheltuieli de peste 800 miliarde EUR, structurate în jurul următorilor piloni:
Deblocarea utilizării fondurilor publice în domeniul apărării la nivel național.
Comisia a invitat statele membre să activeze clauza derogatorie națională din Pactul de stabilitate și de creștere, care le va oferi un spațiu bugetar suplimentar pentru a-și majora cheltuielile pentru apărare, în cadrul normelor bugetare ale UE.
- Pentru a garanta sustenabilitatea finanțelor publice, derogarea temporară va fi limitată la:
- Creșterea exclusivă a cheltuielilor pentru apărare, plecând de la categoria statistică „Apărare” din Clasificarea Funcțiunilor Guvernamentale (COFOG);
- Până la maximum 1,5 % din PIB pentru fiecare an de activare a clauzei derogatorii naționale;
- O perioadă de patru ani.2
Un nou instrument dedicat Acțiunilor pentru securitatea Europei (SAFE)
Comisia Europeană s-a angajat să colecteze de pe piețele de capital până la 150 de miliarde EUR, aplicând abordarea sa de finanțare unificată deja bine stabilită.
Statele membre interesate vor putea folosi aceste fonduri pentru a crește rapid și substanțial investițiile în capabilitățile de apărare ale Europei. Fondurile vor fi plătite statelor membre interesate la cerere, pe baza unor planuri naționale. Plățile vor lua forma unor împrumuturi cu scadență lungă, structurate interactiv și la prețuri competitive. Statele membre beneficiare vor trebui să ramburseze apoi aceste împrumuturi. Împrumuturile vor fi susținute de marja de manevră a bugetului UE.
Valorificarea posibilităților oferite de Grupul BEI și mobilizarea capitalului privat prin accelerarea uniunii economiilor și investițiilor
Planul ”ReArm Europe – Readiness 2030” se bazează și pe Grupul Băncii Europene de Investiții, care ar urma să includă în sfera de acoperire a împrumuturilor pe care le acordă și proiectele de apărare și securitate, protejându-și în același timp capacitatea de finanțare.
CONSILIUL EUROPEAN
Președintele Consiliului European, la Sofia: Bulgaria are un rol-cheie în UE. Se află în plin proces de adoptare a monedei euro și face progrese remarcabile
Published
2 days agoon
April 28, 2025By
Andreea Radu
„Bulgaria are un rol-cheie în Uniunea Europeană; a aderat recent la Spațiul Schengen, iar acum se află în plin proces de adoptare a monedei euro și face progrese remarcabile” , a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa, în cadrul întâlnirii cu președintele Bulgariei, Rumen Radev, la Sofia.
„Știu că noi toți suferim foarte mult de la invazia Ucrainei de către Rusia, cu costurile energiei și impactul său uriaș asupra inflației în toate țările diferite. Dar facem tot posibilul, cu toții, pentru a controla inflația. Și cred că acum acesta este principalul criteriu pentru a intra în zona euro. Și cred că, în acest moment, acesta este principalul criteriu pentru aderarea la zona euro”, a transmis Antonio Costa, potrivit comunicatului oficial.
Antonio Costa a subliniat că, în prezent, Uniunea Europeană are două mari priorități: competitivitatea și apărarea.
„Aceste două obiective sunt strâns legate între ele, deoarece avem nevoie de siguranță și securitate pentru a crea condiții favorabile unei economii mai competitive. În același timp, trebuie să fim mai competitivi pentru a ne consolida capacitatea de a ne apăra”, a spus el.
Good to touch base with @PresidentOfBg Radev.
Bulgaria has a key role in the EU, and I commend its recent accession to the Schengen area and its progress towards joining the euro.
We discussed Europe’s commitment to step up its defense capabilities while boosting its… pic.twitter.com/4UkGSC1IaT
— António Costa (@eucopresident) April 27, 2025
El a declarat că, pe parcursul vizitei sale în Bulgaria, va avea ocazia să viziteze nu doar Sofia, ci și Stara Zagora, unde, împreună cu prim-ministrul, va merge atât la unități din industria apărării, cât și la o universitate.
„Tot aici, în Sofia, voi vizita un institut care va deveni una dintre cele șase fabrici de inteligență artificială din Europa. Acesta este un exemplu clar că investițiile în apărare nu înseamnă doar protejarea noastră, ci și consolidarea industriei, a capacității de cercetare și a potențialului de inovare. Iar acest lucru este esențial pentru viitor, pentru a crea locuri de muncă mai bune și pentru a avea o economie mai puternică”, a concluzionat Antonio Costa.
CONSILIUL EUROPEAN
#BringKidsBack Președintele Consiliului European solicită regimului de la Kremlin să elibereze copiii ucraineni care au fost deportați ilegal
Published
2 weeks agoon
April 17, 2025By
Diana Zaim
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, se alătură ințiativei președintelui Volodimir Zelenski, #BringKidsBack, pentru a cere regimului de la Kremlin întoarcerea în siguranță a copiilor ucraineni, care au fost forțați și amenințați să își părăsească țara.
„În acest an de Paște, în timp ce ne întâlnim cu cei dragi, mii de copii ucraineni rămân separați de ai lor – luați din casele lor de către Rusia. Mă alătur inițiativei #BringKidsBack a președintelui Zelenski pentru a cere întoarcerea lor în siguranță. Nu poate exista pace fără dreptate – și nu poate exista dreptate până când toți copiii ucrainenu nu sunt înapoi acasă”, a scris președintele Consiliului European într-un mesaj pe contul X.
This Easter, as we come together with loved ones, thousands of Ukrainian children remain separated from theirs—taken from their homes by Russia.
I’m joining President @ZelenskyyUa’s #BringKidsBack initiative to demand their safe return.
There can be no peace without justice—and… pic.twitter.com/Aqc8pNfI9C
— António Costa (@eucopresident) April 16, 2025
Rusia a răpit peste 19.000 de copii ucraineni. Până la sfârșitul lunii februarie, doar 1.227 au fost returnați, deoarece Rusia încearcă să obstrucționeze acest proces în diverse moduri.
„Din păcate, acesta nu este un mecanism care funcționează în mod consecvent. Acesta este motivul pentru care a fost creată Coaliția internațională pentru returnarea copiilor ucraineni – pentru a se asigura că un astfel de mecanism există și funcționează. Astăzi, 41 de țări fac deja parte din această coaliție”, a mai informat Prima Doamnă a Ucrainei.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

UE recunoaște că decuplarea de giganții tehnologici americani este „nerealistă” în viitoarea sa strategie digitală internațională (Politico)

Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Partidului Popular European pentru un al treilea mandat consecutiv: Voi continua să apăr interesele României

Premierul Estoniei afirmă că țara sa este pregătită să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina: „Securitatea Ucrainei este securitatea Europei”

Guvernul a adoptat actul normativ de eliminare a birocrației în domeniul construcțiilor pentru a accelera dezvoltarea țării

Social-democrații germani aprobă acordul de coaliție cu CDU/CSU, deschizând calea pentru ca Friedrich Merz să devină noul cancelar. Co-liderul SPD Lars Klingbeil va deveni vicecancelar și ministru de finanțe

PPE a adoptat o rezoluție prin care cere ca agricultura să fie finanțată în mod adecvat, iar sprijinul să fie distribuit echitabil între țările UE, anunță Dan Motreanu

Ministrul Apărării: România, ca membru al NATO și al UE, beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istorie și de oportunități de consolidare a capacităților de apărare fără precedent

Săptămâna Europeană a Imunizării. Cum sprijină Comisia Europeană statele UE să crească rata de vaccinare

Trump l-a felicitat pe Carney pentru victoria electorală după ce premierul canadian a numit SUA un vecin “uneori ostil”: Vom colabora ca națiuni independente și suverane

Comisia Europeană va prezenta propuneri pentru ca ”oamenii de știință și cercetătorii din întreaga lume să aleagă Europa” și pentru a descătușa potențialul excepțional al pieței unice europene

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară
Trending
- POLITICĂ1 week ago
Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”
- ROMÂNIA1 week ago
Ilie Bolojan va participa la funeraliile Papei Francisc, al doilea Suveran Pontif din istorie care a vizitat România. Acestea vor avea loc sâmbătă la Basilica Sfântul Petru
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Președinta Comisiei Europene avertizează X, Meta, Apple și TikTok să respecte regulile în Europa: Suntem pregătiți să punem în aplicare toate normele digitale de care dispunem
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Rusia victorioasă, maximalistă, ofensivă în fața Ucrainei condiționată de America lui Trump. Cât vor asuma europenii din apărarea propriului continent
- ROMÂNIA5 days ago
Astăzi în istorie: 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la UE. Câteva rezultate ale unei integrări istorice
1 Comment