Connect with us

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Consiliul European. Klaus Iohannis dorește un buget ambițios care să nu afecteze Politica de Coeziune. România primește un loc în plus în Parlamentul European

Published

on

Klaus Iohannis a reiterat astăzi în cadrul reuniunii informale a Consiliului European faptul că țara noastră acordă o importanță aparte bugetului UE post 2020, mai ales că acesta va fi unul dintre cele mai importante dosare pe care România le va gestiona pe timpul președinției Consiliului UE.

În cadrul reuniunii informale a Consiliului European de la Bruxelles, au fost dezbătute principalele subiecte aflate pe agendă care  au vizat viitorul Cadru Financiar Multianual post 2020 şi aspecte instituţionale, în perspectiva alegerilor europene din 2019, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

În ceea ce priveşte viitorul Cadru Financiar Multianual post 2020, discuţiile liderilor  europeni s-au concentrat în principal pe calendarul procesului de negociere, prioritățile politice care vor contura arhitectura viitoare a bugetului UE şi dimensiunea acestuia după 2020.

Președintele României a susținut importanța ca procesul de negociere să conducă la un buget al Uniunii ambițios, modern și care să permită avansarea proiectului european și să răspundă așteptărilor tuturor cetățenilor UE. În același timp, a evidențiat necesitatea de a avea un buget suficient, care să susțină în continuare finanțarea adecvată a politicilor care au condus la creștere și dezvoltare.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea creșterii convergenţei ca principală prioritate, cu menţinerea alocărilor substanţiale pentru politicile tradiţionale ale UE, care şi-au demonstrat valoarea adăugată şi beneficiile pentru statele membre. În acest sens, Președintele României s-a pronunţat pentru finanţarea adecvată a Politicii de Coeziune în vederea reducerii decalajelor dintre statele membre și regiuni, dar şi pentru reformarea acesteia pentru a răspunde cât mai bine nevoilor actuale ale statelor membre UE.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România va sprijini o eventuală majorare modică a contribuţiei naţionale la bugetul UE, astfel încât să fie menţinute alocări adecvate pentru politicile UE, în special pentru politica de coeziune și politica agricolă comună.

În ceea ce privește aspectele instituționale au fost abordate în cadrul reuniunii chestiuni legate de compoziţia Parlamentului European pentru mandatul 2019-2024, candidaţii „cap de listă” ai partidelor politice europene (Spitzenkandidaten), precum şi listele transnaţionale. Președintele României a arătat că țara noastră susţine propunerea Parlamentului European privind noua distribuție a mandatelor în noua  legislatura, prin care România recuperează mandatul pierdut în legislatura actuală, urmând ca delegația de europarlamentari români să fie compusă din 33 de membri.

În privința candidaților „cap de listă” ai partidelor politice europene, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că trebuie să se resăecte echilibrul inter-instituțional și să se stimuleze o bună cooperare între instituțiile UE, pentru promovarea unei agende comune pro-europene, adaptată intereselor cetățenilor.

Totodată, Preşedintele României a exprimat sprijinul pentru desfăşurarea consultărilor cetăţeneşti, pentru creșterea gradului de conștientizare la nivelul cetățenilor europeni asupra subiectelor de actualitate de pe agenda europeană. Președintele Klaus Iohannis a subliniat că pentru țara noastră, în calitate de viitoare deţinătoare a Președinției Consiliului UE, este importantă creșterea gradului de conștientizare la nivelul cetățenilor europeni asupra subiectelor de actualitate de pe agenda europeană.

În marja Consiliului European, Preşedintele României a avut o întâlnire bilaterală cu Prim-ministrul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, în care au abordat chestiuni legate de agenda europeană, aspecte legate de cooperarea în domeniul securităţii şi Iniţiativa celor Trei Mări.

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Peste 2.000 de politicieni PPE se reunesc la Congresul de la Zagreb: O nouă conducere, combaterea schimbărilor climatice, sprijinirea tinerilor și Balcanii de Vest

Published

on

Dan Cărbunaru

Liderii PPE se reunsesc, în această săptămână, la Zagreb, unde timp de două zile – miercuri și joi – are loc Congresul popularilor europeni, cea mai importantă forță politică din Uniune.

Singur candidat la poziția de Președinte PPE, polonezul Donald Tusk îl va înlocui pe francezul Joseph Daul. Acesta din urmă va găzdui Congresul, alături de premierul croat Andrej Plenkovic și secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz.

Pe lângă alegerea noii garnituri de lideri – președinte, 10 vicepreședinți, secretar general și trezorier -, cei peste 2000 de participanți din 40 de țări vor discuta despre soluțiile de combatere a schimbărilor climatice, sprijinirea tinerei generații și despre Balcanii de Vest, zonă care a resimțit din plin efectele veto-ului președintelui francez Emanuel Macron din Consiliul European, care a blocat începerea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord.

Între delegațiile naționale prezente la Congres se află și cea a Partidului Național Liberal, care va participa cu 30 de delegați, începând cu președintele Klaus Iohannis, președintele PNL și prim-ministrul Ludovic Orban, cei zece eurodeputați din partea PNL și alți 18 delegați naționali.

Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat deja prezența la Zagreb, unde va sosi a doua zi după dezbaterea organizată de SNSPA în cadrul campaniei pentru alegerile prezidențiale.

Urmăriți corespondența noastră de la Zagreb pentru a afla care sunt deciziile luate de liderii PPE și cum va fi reprezentată România.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Galerie FOTO/VIDEO din Bruxelles: Peste 1000 de români așteaptă să voteze la una dintre cele 8 secții de votare din Belgia

Published

on

©️ CaleaEuropeană.ro
Corespondență din Bruxelles

Corespondentul Calea Europeană, directorul Dan Cărbunaru, se află la Bruxelles de unde relatează cele mai proaspete informații privind alegerile pentru Parlamentul European, pe măsură ce acestea vor fi difuzate.

Duminică, sediul Parlamentului European din Bruxelles este transformat într-un uriaș centru de informare, în care aproximativ 1.300 de jurnaliști din țări UE și non-UE vor relata despre alegerile europene, considerate cruciale pentru viitorul Uniunii Europene, informează Parlamentul European printr-un comunicat.

S-au format cozi deja la secțiile de votare din principalele orașe din Europa. Sute de români așteaptă să-și exercite dreptul la vot. În Bruxelles există 8 secții de votare, iar la secția de votare de pe strada Montoyer peste 1000 de români așteaptă să voteze. În 2 ore s-a avansat maxim 20-30 de metri.  Există și o coadă specială pentru familiile care au venit împreună cu copiii. Coada formată de oameni se întinde deja pe o distanță de 3 străzi, informează jurnalistul Dan Cărbunaru.

UPDATE 26 mai, ora 14:55 

Poliția este prezentă în Belgia pe strada Montoyer din Bruxelles, unde zeci de români împreună cu familiile așteaptă să voteze atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendum.

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

Cetățenii români, alături de cetățenii din alte 20 de state membre ale Uniunii Europene, își aleg duminică reprezentanții în Parlamentul European pentru următorii cinci ani în cadrul unor alegeri europene cruciale ce vor da startul deopotrivă unei schimbări la nivelul de vârf al ierarhiei instituțiilor europene și unui nou ciclu decizional pentru viitorul Uniunii Europene.

Votul în cadrul celor 441 de secţii organizate în străinătate se va desfăşura pe durata a 33 de ore, în intervalul 25 mai ora 22.00 – 27 mai ora 7.00 (orele României), când se vor închide secţiile de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, San Francisco, Sacramento, Seattle, Las Vegas, Phoenix, Portland) şi cea de la Vancouver (Canada), conform paginii de internet a Ministerului Afacerilor Externe.

Alegătorii români şi comunitari care se află în străinătate în ziua votului pot vota pentru ambele scrutine la oricare dintre aceste secţii între orele locale 07.00 – 21.00. Alegătorii care la ora închiderii se vor afla în sala în care se votează pot să îşi exercite dreptul de vot.

Citiți și: Alegeri europene 2019: Românii din diaspora au format deja cozi la vot. LISTA COMPLETĂ a celor 441 de secții unde votează românii din străinătate

La secţiile de votare organizate în străinătate pot vota cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinatate. De asemenea, pot vota cetăţenii cu drept de vot din alte state membre ale Uniunii Europene care s-au înscris pe listele speciale pentru a vota membrii din România în Parlamentul European.

În străinătate se poate vota cu paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; cartea electronică de identitate; buletinul de identitate.

Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie şi nu se utilizează cărţile de alegător.

CaleaEuropeană.ro vă va ține la curent cu cele mai importante evoluții – prezența la urne, declarații politice, proiecții și rezultate – pe parcursul acestor alegeri pe care România le organizează, în premieră, din postura de țară ce asigură președinția Consiliului Uniunii Europene.

Continue Reading

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Președintele PE, Antonio Tajani, reiterează poziția de susținere pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef european, arătând că nu este dispus să facă nicio concesie Consiliului pentru deblocarea negocierilor în favoarea candidatului francez

Published

on

Corespondență Bruxelles

Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a reiterat sprijinul instituției pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef al Parchetului European într-un moment în care nu se cunoaște data la care vor fi reluate discuțiile eșuate cu Consiliul UE, transmite corespondentul CaleaEuropeană.ro de la Bruxelles.

,,Poziția Parlamentului European este foarte clară: avem un candidat român și pe acesta îl susținem pentru funcția de procuror-șef european”, a răspuns Tajani la o întrebare adresată de un jurnalist cu privire la felul în care s-ar putea soluționa blocajul din procesul de negociere pe această chestiune între Consiliu și Parlament. ,,Dezbaterea rămâne deschisă”, a adăugat acesta fără a indica că PE ar putea face o concesie Consiliului UE, respectiv statelor membre, în favoarea alegerii candidatului francez Jean-Francois Bohnert. 

De altfel, după cea de-a treia rundă de negocieri interinstituționale, care s-a încheiat fără vreun rezultat săptămâna trecută, PE a acuzat Consiliul UE că ,,cedează presiunii guvernului român de a susține un candidat mult mai slab”, fiind esențial ca acesta ,,să aleagă un candidat care să facă instituția (Parchetul European n.r.) puternică și credibilă”, afirma Ingeborg Gräßle (PPE, Germania), președintele comisiei pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului.

De asemenea, Judith Sargentini (Grupul Verzilor, Olanda), vicepreședintele Comisiei pentru Libertăți Civile, justiție și afaceri interne (LIBE), declara tot atunci că ,,opoziția cu care se confruntă în prezent dna. Kövesi din partea autorităților române scoate în evidența curajul și independența sa, ambele fiind cerințe esențiale pentru funcționarea eficientă a Parchetului European”. Sargentini punea blocajul apărut în negocierile dintre Parlament și Consiliu pe seama faptului că ,,hărțuirea din partea guvernului român (a Laurei Codruța Kövesi n.r.) a condus și la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, care pare acum singurul instrument la îndemâna statelor membre pentru a o bloca pe Kövesi, de altfel, ,,de departe cel mai puternic și mai promițător candidat pentru acest post”.

Amintim faptul că cele două comisii, LIBE și CONT au avut un rol esențial în evaluarea celor trei candidați aflați în cursa pentru ocuparea funcției de procuror-șef european. 

Cea de-a patra rundă de negocieri între Parlament și Consiliu ar fi trebuit să aibă loc astăzi, 10 aprilie, însă a fost anulată pe fondul urgențelor prezentate de Brexit. Consiliul UE s-a arătat deschis la continuarea tratativelor săptămâna aceasta, însă Parlamentul European nu a dat curs acestei propuneri, au declarat surse europene în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro.

,,Parlamentul nu a răspuns la propunerea Consiliului de a continua negocierile. Discuțiile pe actuala legislatură mai pot avea loc maxim până la data de 18 aprilie”, au explicat sursele citate, arătând astfel că în cazul nu care nu se va ajunge la un compromis între cele două instituții, numirea procurorului-șef european va fi amânată până la formarea noii configurații a Parlamentului European. De altfel, chiar Consiliul recunoștea săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, că ,,în cazul în care negocierile nu vor fi încheiate până săptămâna viitoare, este probabil ca acestea să fie reluate odată ce noul Parlament intră în funcțiune”.

În orice caz, procurorul-şef trebuie să fie numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu în urma negocierilor, pentru un mandat de șapte ani. Astfel, cele două instituții vor fi nevoite să găsească o cale de a ieși din impas, în condițiile în care co-legislativul european o susține pe Laura Codruța Kövesi, spre deosebire de preferințele Consiliului UE, unde țările membre au optat prin vot secret pentru candidatul francez Jean-Francois Bohnert.

Parchetul European se așteaptă să devină operațional în 2020 și este creat pe baza cooperării consolidate între 22 de state membre. Cele 6 state care nu participă sunt: Suedia, Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, însă se vor putea alătura în orice moment cooperării dacă doresc, cu excepția Danemarcei care are drept de opt-out asupra chestiunilor ce țin de afaceri interne și justiție și a Marii Britanii, care se va retrage din UE.

Antonio Tajani a făcut această declarație în cadrul evenimentului ,,Choose Your Future”, organizat de Parlamentul European pentru presa din statele membre, ca parte a campaniei de promovare a alegerilor europene din 23-26 mai 2019. Evenimentul se desfășoară la Bruxelles în perioada 9-10 aprilie. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
PPE10 mins ago

Secretarul general al PPE, mesaj de felicitare pentru Florin Cîțu: Aștept cu interes să lucrăm împreună pentru o Românie pro-UE mai puternică și în interesul cetățenilor

POLITICĂ15 hours ago

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal: Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor

INDIA16 hours ago

Liderii SUA, Japoniei, Indiei și Australiei pledează pentru o regiune indo-pacifică ”fără a fi intimidată de presiuni” și își asumă să ”își dubleze eforturile pentru a fi o forță pentru securitatea regională”

MAREA BRITANIE18 hours ago

MAE: De la 1 octombrie, românii nerezidenți vor putea intra în Regatul Unit exclusiv în baza pașaportului valabil

U.E.18 hours ago

Premierul Viktor Orban apreciază că Balcanii vor reprezenta ”următoarea mare oportunitate” pentru Uniunea Europeană: Progresul economic al UE va veni din această regiune

CONSILIUL EUROPEAN19 hours ago

Charles Michel critică de la tribuna ONU ”actele de război împotriva mediului înconjurător”: Omenirea trebuie să semneze ”un tratat de pace cu planeta noastră”

INTERNAȚIONAL20 hours ago

Criza submarinelor: Boris Johnson încearcă să redreseze relațiile franco-britanice și îi propune lui Emmanuel Macron o ”restabilire a cooperării”. Președintele Franței, răspuns glacial: Aștept propunerile

Dacian Cioloș21 hours ago

Conferința privind viitorul Europei: Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, consideră că UE are nevoie de un președinte ales de cetățenii europeni: Va avea mai multă legitimitate în reprezentarea UE

POLITICĂ23 hours ago

Criza submarinelor: Președintele PMP, Cristian Diaconescu: O criză comercială, cum este cea provocată de Franța, nu poate declanșa așteptări geopolitice

S&D1 day ago

Miniștrii muncii din PES: Uniunea Europeană trebuie să combată dezechilibrele sociale. Bunăstarea este un indicator vital pentru politici de succes

POLITICĂ15 hours ago

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal: Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor

ONU3 days ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru4 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU4 days ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

INTERVIURI4 days ago

INTERVIU Președinta Fondului de Investiții al celor Trei Mări: Înființarea fondului, posibilă prin cooperarea cu România. Este esențial să prezentăm investitorilor întreaga regiune prin fiecare țară în parte

ONU4 days ago

Klaus Iohannis, de la tribuna ONU: Valorile democratice și ordinea bazată pe reguli, fundamente ale unui viitor mai bun. Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei

INTERNAȚIONAL5 days ago

Joe Biden invocă, în primul său discurs la ONU, “alianța sacră NATO” și “parteneriatul fundamental cu UE”: Suntem în zorii unui deceniu decisiv. Începem o nouă eră de diplomaţie neobosită

INTERVIURI6 days ago

INTERVIU Ministrul adjunct de externe al Poloniei: România și Polonia sunt liderii principali ai Inițiativei celor Trei Mări. Trebuie să fim o parte mai puternică a UE

INTERVIURI1 week ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI1 week ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

Team2Share

Trending