Președinția spaniolă a Consiliului UE și negociatorii Palamentului European au ajuns la un acord politic cu privire la o nouă legislație UE privind răspunderea pentru produsele cu defecte.
Potrivit unor comunicate ale celor două instituții, normele vor actualiza prezenta reglementare în materie de răspundere civilă, veche de zeci de ani, pentru a lua mai bine în considerare faptul că, în prezent, multe produse au caracteristici digitale și că economia devine din ce în ce mai circulară.
Noua directivă privind răspunderea, convenită de cele două instituții cu rol de co-legislator, are în vedere faptul că, într-o economie circulară, produsele sunt concepute astfel încât să fie mai durabile, reutilizabile și cu potențial de reparare și de modernizare.
Atunci când un produs este modificat substanțial și este pus la dispoziție pe piață sau pus din nou în funcțiune, în cazul în care modificarea nu este efectuată de producătorul inițial, noua directivă prevede că persoana sau compania care a efectuat modificarea substanțială ar trebui să fie considerată răspunzătoare în calitate de producător al produsului modificat.
Conform unui comunicat al Parlamentului European, aceste norme convenite actualizează directiva existentă privind răspunderea pentru produsele cu defect. Ea oferă un nivel suplimentar de protecție pentru consumatori în UE, pe lângă dispozițiile naționale în materie de răspundere.
Să nu omitem faptul că, anual, în Uniunea Europeană, se folosesc 30 de milioane de tone de resurse, se produc 261 de milioane de tone de emisii de CO2 echivalent și se generează 35 de milioane de tone de deșeuri, fapt ce are un puternic impact asupra mediului.
În virtutea promovării economiei circulare, Parlamentul European a propus recent bonuri și alte stimulente financiare pentru a încuraja un consum mai sustenabil prin simplificarea reparării bunurilor defecte.
Potrivit unui studiu al Comisiei Europene, 77 % din cetățenii Uniunii Europene ar prefera să repare un bun stricat decât să cumpere unul nou și este lesne de înțeles de ce: consumatorii care aleg să înlocuiască un bun în loc să-l repare pierd aproximativ 12 miliarde de euro anual.




