Premierul demisionar al Irakului, Adel Abdul Mahdi, i-a cerut secretarului de stat american Mike Pompeo trimiterea unei delegaţii pentru organizarea retragerii soldaţilor americani din Irak, retragere pe care o cere Parlamentul irakian, a anunţat vineri biroul de presă al premierului, informează AFP și The Washington Post. Adel Abdul Mahdi și Mike Pompeo au avut o convorbire telefonică joi, în ceea ce reprezintă primul contact oficial la nivel înalt americano – irakian după evoluțiile din ultima săptămână, care au culminat cu atacul cu rachete iraniene asupra a două baze militare din Irak unde erau găzduiți militari americani și aliați ai acestora.
De asemenea, solicitarea vine după ce Parlamentul irakian a votat duminică o rezoluție pentru retragerea trupelor americane din țară, ca urmare a uciderii generalului Qassem Soleimani, la Bagdad, într-un atac cu dronă ordonat de Washington. Rezoluția Parlamentului irakian, deși sprijinită declarativ de premierul țării, nu avea caracter obligatoriu.
Acum, după ce Parlamentul Irakului a votat expulzarea celor 5.200 de soldaţi desfăşuraţi în Irak – şi probabil ulterior a trupelor altor 75 de state-membre ale coaliţiei antijihadiste condusă de Washington – Abdul Mahdi l-a contactat joi seara, telefonic, pe Pompeo, notează Agerpres.
El i-a “cerut ca reprezentanţi să fie trimişi în Irak pentru a pune în funcţie mecanismele necesare aplicării deciziei Parlamentului în vederea retragerii securizate a trupelor din Irak”, se spune într-un comunicat al biroului de presă al premierului demisionar irakian, un înlocuitor al căruia nu a fost încă numit.
Tot joi, premierul irakian a avut o convorbire telefonică și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, acesta din urmă subliniind că siguranța personalului aliat este importantă, iar misiunea de instruire a forțelor irakiene pe care Alianță o desfășura în Irak rămâne pentru moment suspendată.
Pe de altă parte, discuția Abdul Mahdi – Pompeo a avut loc și în contextul în care Statele Unite au generat confuzie cu privire la o eventuală retragere din Irak.
Armata americană a notificat luni seara, într-o scrisoare, Comandamentul irakian militar că va proceda la “repoziționarea” forțelor Coaliției Globale împotriva grupării Stat Islamic în scopul ”retragerii din Irak într-o manieră securizată și eficientă”. Informația a fost preluată de agențiile internaționale de presă, sugerând în mare parte că SUA se retrag din Irak.
Șeful statului major american, generalul Mark Milley, a afirmat că scrisoarea adresată de comandamentul militar american din Irak autorităţilor de la Bagdad prin care informează despre redesfăşurarea forţelor americane este autentică, dar a fost trimisă din greşeală.
La scurt timp după difuzarea acestei ştiri, ca reacţie, secretarul american al apărării a declarat că SUA nu intenţionează să se retragă militar din Irak.
“Nu există niciun fel de decizie de a părăsi Irakul“, a răspuns Esper atunci când a fost întrebat despre scrisoare, adăugând şi că nici nu au fost făcute planuri pentru retragere.
“Nu ştiu ce este cu acea scrisoare… Încercăm să aflăm de unde vine şi ce este. Dar nu s-a luat nicio decizie de a părăsi Irakul. Punct“, a conchis Esper.
În Irak sunt dislocați peste 5.000 de militari americani în cadrul Coaliției internaționale anti-ISIS, coaliție din care mai fac parte militari din alte state aliate ale SUA.