Connect with us

U.E.

Coordonatorul UE pentru combaterea terorismului avertizează: Un califat virtual ar putea avea o viață mai lungă decât organizația teroristă Stat Islamic

Published

on

Gilles de Kerchove, coordonatorul Uniunii Europene pentru combaterea terorismului a avertizat că “un califat virtual” ar putea să supraviețuiască mai mult decât organizația teroristă Stat Islamic și a subliniat necesitatea de “a încerca să reducem propaganda din mediul virtual și să dezvoltăm o contranarațiune”, informează Politico Europe, care citează Le Soir.

Foto: Council of the European Union

Potrivit lui Kerchove, Europol, agenția UE de aplicare a legii, a angajat o echipă de 20 specialiști care să lucreze în permanență pentru a semnala un conținut radical. “Aceștia au semnalat deja 30.000 de site-uri “, anunță publicația belgiană.

De Kerchove, cunoscut ca “ministru al terorismului” de când acesta a preluat funcția în anul 2007, a punctat rolul pe care îl au cetățenii în lupta pentru combaterea terorismului. “Mă gândesc că trebuie să îi pregătim pe oameni pentru a detecta semnele radicalizării. Cunosc cazuri în care frați, rude care nu au avut cunoștină că cei dragi acționează într-un mod rău”, a precizat înaltul oficial european.

Șeful antiterorism a deplâns legislația europeană care nu solicită furnizorilor de servicii de internet să colecteze și să păstreze metadatele de la clienții lor din rațiuni ce țin de respectarea intimității, lucru ce este în detrimentul investigației, în viziunea lui Kerchove.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

U.E.

Spania intră pe lista galbenă. Din 11 august, carantină de 14 zile este obligatorie la sosirea în România

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Institutul Național de Sănătate Publică și-a actualizat lista țărilor incluse în zona galbenă, iar Spania intră de marți, pe 11 august, pe această listă.

Astfel, începând cu 11 august, ora 0.00, toate zborurile vor fi anulate, iar toți cei care se intră în România venind din Spania, indiferent de naționalitate, vor intra în auto-carantină, timp de 14 zile, potrivit Digi24.

Pentru stabilirea acestei liste galbene criteriul de care se ține cont este ca rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile, raportată la 100.000 de locuitori, să fie mai mare decât cea înregistrată în România în perioada similară. 

România și Spania sunt statele membre ale Uniunii Europene care au înregistrat un număr crescut de cazuri în ultimele trei săptămâni, față de restul blocului comunitar. 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisarul european pentru sănătate: Un vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi disponibil până la sfârșitul anului 2020

Published

on

© Ministerul Sănătății/ Facebook

Un vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi disponibil până la sfârşitul anului 2020, a declarat duminică comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides, potrivit dpa, informează Agerpres.

“Chiar dacă este riscant în acest moment să facem predicţii, avem nişte indicii bune că un vaccin candidat ar putea fi disponibil până la sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor”, a declarat Kyriakides pentru ediţia online a Handelsblatt.

Un vaccin nu ar rezolva toate problemele dintr-o dată, dar ar permite revenirea treptată la normalitate odată cu vaccinarea unei “mase critice de cetăţeni, în special a celor din grupurile de risc”, a spus ea.

Comisarul european pentru sănătate a remarcat de asemenea un număr crescând de focare mai mici sau mai mari de coronavirus în mai multe state membre ale UE.

Stella Kyriakides a recomandat guvernelor să procedeze la “izolarea rapidă a sursei de infecţie la nivel local cu ajutorul testelor, urmărirea contactelor şi izolarea imediată a persoanelor contaminate”. 

Comisia Europeană a încheiat luni, 3 august, discuțiile preliminare cu o companie farmaceutică pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19Contractul avut în vedere cu Sanofi-GSK ar oferi posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziționeze vaccinul. Se preconizează că, odată ce un vaccin s-a dovedit a fi sigur și eficace împotriva COVID-19, Comisia ar dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea a 300 de milioane de doze, în numele tuturor statelor membre ale UE.

În acest context, România a solicitat Comisiei Europene zece milioane de doze de vaccin pentru COVID-19 când acesta va fi disponibil.

Continue Reading

U.E.

Conferința donatorilor după exploziile din Beirut: UE oferă încă 30 de milioane de euro ajutor de urgență, în timp ce Emmanuel Macron avertizează că “viitorul Libanului este în joc”

Published

on

© European Union 2020

Uniunea Europeană a adăugat duminică 30 milioane de euro celor 33 de milioane alocate vineri pentru a finanţa ajutorul de urgenţă destinat Libanului, au anunţat președintele Consiliului European Charles Michel și comisarul european pentru gestionarea crizelor Janez Lenarcic.

“Reiterez promisiunea pe care am făcut-o ieri oamenilor din Beirut: nu sunteți singuri. Europa este pregătită să acționeze și puteți conta pe noi”, a spus Michel, conform unei declarații remise CaleaEuropeană.ro, la o zi după ce acesta s-a aflat în capitala Libanului pentru a transmite solidaritatea Uniunii Europene.

“În cursul conferinţei donatorilor pentru Beirut şi pentru libanezi, Comisia Europeană a promis un total de 63 de milioane de euro, dintre care 33 de milioane fuseseră deja anunţate de preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen”, a precizat comisarul Lenarcic într-un comunicat.

“Noua finanţare umanitară din partea UE va fi făcută prin agenţiile ONU, ONG-uri şi organizaţii internaţionale. Ea va constitui obiectul unui control strict. De acest ajutor vor beneficia persoanele cele mai afectate cu scopul de a-şi acoperi necesităţile esenţiale”, a insistat el.

“De asemenea, ne-am angajat să-i susţinem pe libanezi pe termen lung pentru a-i ajuta să se ridice”, a adăugat Lenarcic.

Noua finanţare de 30 milioane de euro promisă urmează să permită “să răspundă necesităţilor celor mai presante ale persoanelor afectate de explozia devastatoare din 4 august la Beirut”, a explicat el.

Gazdă a videoconferinței alături de ONU, preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că puterile mondiale ar trebui să lase deoparte dezacordurile şi să sprijine poporul libanez, întrucât însuşi viitorul Libanului este în joc după explozia catastrofală care a devastat în urmă cu cinci zile Beirutul, informează Agerpres.

Pentru moment, Oficiul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) estimează la aproape 120 milioane de dolari sumele necesare pentru a răspunde de urgenţă necesităţilor în materie de sănătate, de relocare temporară, protecţie, igienă, educaţie, securitate alimentară şi logistică (cu implementarea unor instalaţii temporare destinate relansării activităţii în portul din Beirut).

Peste 250.000 de persoane, care au rămas fără adăpost în urma deflagraţiei din Beirut, sunt “extrem de vulnerabile”, potrivit OCHA.

Videoconferinţa reuneşte circa 30 de participanţi, între care preşedintele libanez Michel Aoun şi președintele american Donald Trump, care a comunicat sâmbătă dimineaţa prin Twitter că “toată lumea vrea să ajute Libanul”. De asemenea participă premierul spaniol Pedro Sanchez, omologul său italian Giuseppe Conte, regele Abdullah al Iordaniei, preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, precum şi reprezentanţi ai Uniunii Europene, Chinei, ai Băncii Mondiale, ai Fondului Monetar Internaţional şi ai Ligii Arabe.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending