Președintele Consiliului European, Charles Michel, a fost prezent la Conferința ONU dedicată combaterii schimbărilor climatice (COP26), subliniind că omenirea trebuie să acționeze acum pentru a limita încălzirea globală, potrivit comunicatului oficial.
Summitul liderilor mondiali din 1 noiembrie 2021 a dat startul celei de-a 26-a conferințe a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice. În perioada 31 octombrie – 12 noiembrie, COP26 reunește cele 197 de părți la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC). Printre acestea se numără și UE împreună cu toate statele membre.
„Omenirea a purtat un război împotriva naturii: trebuie să ne oprim. Planeta Pământ este singura și unica noastră casă. Omenirea trebuie să oprească această amenințare și să dea speranță generațiilor viitoare. Știința demonstrează în mod clar acest lucru. În Europa și în alte părți, tinerii ne-au trezit conștiința. Este datoria și responsabilitatea noastră să ne ridicăm la înălțimea acestei ocazii. Uniunea Europeană a auzit apelul și este pe deplin angajată, având obiective ambițioase”, a declarat Charles Michel.
„UE a deschis calea către neutralitatea climatică până în 2050 și către obiective mai ambițioase pentru 2030. Trebuie să limităm încălzirea globală la 1,5 grade Celsius. Este timpul să acționăm acum, împreună”, a scris președintele Consiliului European, pe Twitter.
Humanity has waged war against nature: we must stop. Planet Earth is our one and only home.
The EU has paved the way toward #climateneutrality by 2050, then to higher goals for 2030.
We must cap global warming at 1.5C. Time to act is now, together.#COP26 #TogetherForOurPlanet pic.twitter.com/1wfJ6sxU0y
— Charles Michel (@eucopresident) November 1, 2021
În cadrul „Dezbaterii privind acțiunea și solidaritatea – Deceniul critic”, care a fost dedicată solidarității cu țările cele mai vulnerabile, Charles Michel a enumerat domeniile-cheie asupra cărora comunitatea internațională trebuie să se concentreze:
- mobilizarea fondurilor publice;
- colaborarea cu sectorul privat;
- tarifarea carbonului;
- coerența între politicile economice.
Conferința este găzduită de Regatul Unit, care deține președinția COP26, în parteneriat cu Italia. Programată inițial pentru 2020, aceasta a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de COVID-19.
În cadrul COP26, părțile analizează progresele înregistrate în ceea ce privește angajamentele asumate cu privire la obiectivele Acordului de la Paris de a menține încălzirea globală la mai puțin de 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale și de a continua eforturile de limitare a acesteia la 1,5 grade.
Declarațiile liderilor de la summit au pregătit terenul pentru negocierile dintre părți cu privire la un document final care urmează să fie adoptat la finalul Conferinței.
Tot în acest sens, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a dat asigurări că „Europa nu va precupeți niciun efort pentru a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic”, considerând că este datoria ”noastră de a scrie istorie” pentru „copiii noștri”, în timp ce Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, a spus despre COP26 că este probabil „ultima șansă” de a menține încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.
Mai mult, la ceremonia de deschidere a Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice din 2021, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a avertizat că lumea se îndreaptă în continuare spre un dezastru climatic, iar premierul britanic, Boris Johnson, a atras atenția liderilor lumii reuniți la Glasgow că generațiile care încă nu s-au născut „nu ne vor ierta” dacă nu „vom fi reușit să adoptăm măsuri semnificative” pentru „a ne salva planeta.”
Statele Unite, care se numără printre principalii poluatori la nivel global, a dat asigurări, prin vocea președintelui Joe Biden, că vor conduce prin puterea exemplului lupta împotriva schimbărilor climatice.
Exemplu al angajamentului față de această cauză globală a venit și din partea Germaniei. Angela Merkel a prezentat obiectivul țării sale de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2045, moștenire care va fi continuată de viitorul guvern, cel mai probabil condus de social-democratul Olaf Scholz, care și-a asumat printre altele, alături de liderii celorlalte partide cu care negociază o coaliție de guvernare, renunţarea la centralele pe cărbune până în 2030.
În UE și în întreaga lume au loc fenomene meteorologice extreme mai frecvente și mai intense, cum ar fi valurile de căldură, inundațiile și incendiile forestiere.




