Connect with us

INTERNAȚIONAL

Coreea de Nord ar fi început epurările politice în urma eșecului summitului de la Hanoi cu SUA. Trimisul coreean pe probleme nucleare ar fi fost executat

Published

on

Coreea de Nord și-a executat trimisul pe probleme nucleare în Statele Unite ca parte a unei acțiuni de epurare a oficialilor care au condus negocierile pentru summitul eșuat între liderul Kim Jong Un și președintele american Donald Trump, de la Hanoi, potrivit unui ziar sud-coreean, care citează o sursă anonimă din Coreea de Nord.

Kim Hyok Chol a fost executat în aeroportul Mirim din Phenian, împreună cu patru directori din Ministerul de Externe, în martie, după ce au fost acuzați de spionaj pentru Statele Unite, a transmis Chosun Ilbo, citând o sursă neidentificată nord-coreeană, relatează Agerpres.

,,El a fost acuzat de spionaj pentru Statele Unite din cauza felului în care a raportat asupra negocierilor fără a înțelege intențiile SUA”, a declarat sursa citată.

Summitul de la Hanoi, cel de-al doilea dintre Kim Jong Un și Trump, a eșuat în perspectiva atingerii unei înțelegeri pe fondul nemulțumirilor privind apelurile din SUA pentru denuclearizarea completă a peninsulei coreene și cerințele nord-coreene pentru scutirea de sancțiuni.

Kim Yong Chol, un înalt funcţionar şi partener de dialog al secretarului de stat american Mike Pompeo în pregătirea summitului dintre preşedintele Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un de la Hanoi, ar fi fost de asemenea supus muncii forţate şi educării ideologice. După demiterea sa, Kim Yong Chol a fost obligat să muncească în provincia Jagang, în timp ce Kim Song Hye, care a participat la negocierile la nivel de grupuri de lucru cu Kim Hyok Chol, a fost închis într-un lagăr politic, mai scrie Agerpres.

Oficialii cheie care au lucrat cu Kim Yong Chol au fost, de asemenea, ținuți departe de ochii publicului de la summit, în timp ce diplomații cu vechime, care fuseseră marginalizați, au fost văzuți revenind la lumina reflectoarelor.

Ziarul nord-coreean Rodong Sinmun a scris joi, într-un comentariu, că “dacă te comporţi ca şi când l-ai venera pe Lider în faţa (altora) dar visezi la altceva când acesta nu este atent, este un act împotriva partidului, ani-revoluţionar şi prin care se renunţă la fidelitatea morală faţă de Lider, iar astfel de oameni nu pot scăpa de judecata aspră a revoluţiei”.

Este pentru prima oară de la executarea în decembrie 2013 a lui Jang Song Thaek, unchiul lui Kim Jong Un, când expresii ce fac aluziile la curăţiri, precum “împotriva partidului, anti-revoluţionar şi judecată aspră” sunt folosite într-un articol apărut în Rodong Sinmun.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Unificării din Seoul a refuzat să comenteze relatările din publicația Chosun. De asemenea, un oficial de la Casa Albastră prezidențială din Seul a declarat că este inadecvat să comenteze o problemă care ar trebui mai întâi verificată.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

NATO

Presa germană: Cheltuielile militare ale Germaniei se apropie de ținta NATO, parțial ca rezultat al pandemiei de coronavirus

Published

on

© Bundeswehr

Cheltuielile Germaniei pentru apărare par să se apropie de ţinta stabilită de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), de 2% din Produsul Intern Brut (PIB), parţial ca rezultat al pandemiei de coronavirus, informează miercuri cotidianul Rheinische Post, preluat de dpa, informează Agerpres.

Plecând de la ultimul său pronostic economic, Institutul Economic German (IW) estimează că procentul din PIB alocat pentru cheltuielile de apărare este posibil să crească la 1,58% în acest an, scrie cotidianul.

Anul trecut, Germania a cheltuit pentru apărare 1,36% din PIB.

Toate statele membre ale NATO, inclusiv Germania, au promis în urmă cu cinci ani că vor creşte până în 2024 nivelul cheltuielilor pentru apărare la 2% din PIB.

În noiembrie, Germania a raportat cheltuirea pentru sistemul de apărare al NATO a mai mult de 50 de miliarde de euro pentru anul 2020.

Potrivit Ministerului Apărării german, într-un răspuns la întrebări formulate în scris de parlamentara Sevim Dagdelen de la partidul Linke (stânga), cheltuielile militare ale Germaniei ar urma să crească până la 50,4 miliarde de euro în acest an, informează Rheinische Post.

Producţia economică este de aşteptat să se reducă puternic pe fondul pandemiei de coronavirus, ceea ce va duce la creşterea cheltuielilor militare din punct de vedere procentual. Germania a fost criticată de SUA în trecut pentru că nu alocă mai mult pentru cheltuieli militare. 

Citiți și Raport SIPRI: Cheltuielile militare globale, la cel mai înalt nivel de la sfârșitul Războiului Rece. Statele NATO însumează peste jumătate din bugetele alocate apărării în lume

Raportul anual al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), publicat luna trecută, a indicat că Germania, care se situează pe locul 7, în urma Franţei, a înregistrat cea mai mare creştere din topul primilor 15 țări, din perspectiva bugetelor alocate apărării. Cheltuielile Berlinului au crescut cu 10% în 2019.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Parteneriatul Strategic UE-Japonia: Liderii europeni și premierul nipon Shinzo Abe s-au angajat la o coordonare strânsă privind răspunsul la pandemia de coronavirus

Published

on

© European Union, 2020

Liderii Uniunii Europene și Japoniei s-au angajat la o coordonare strânsă privind răspunsul la pandemia de coronavirus și și-au reiterat angajamentul de a-și îmbunătăți parteneriatul strategic, cu prilejul unei reuniuni virtuale, la 26 mai, potrivit unui comunicat de presă comun emis de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Charles Michel și premierul Japoniei, Shinzō Abe.

În discuțiile lor, liderii au abordat răspunsul la pandemia de coronavirus, subliniind importanța solidarității globale, a cooperării și a multilateralismului eficient. Liderii au discutat despre necesitatea extragerii lecțiilor din situația actuală pentru a preveni viitoarele pandemii și pașii care trebuie făcuți în acest sens.

Bazându-se pe inițiativa de succes „Global Coronavirus Response”, lansată la 4 mai, liderii și-au reafirmat angajamentul pentru colaborare globală și finanțare susținută pentru dezvoltarea și producerea de medicamente antivirale, diagnostice, tratamente și vaccinuri pentru a le pune la dispoziția tuturor la un preț accesibil.

Ilustrând angajamentul UE și al Japoniei de a accelera cooperarea în domeniul cercetării și sănătății, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel și ministrul de stat al Japoniei pentru politica științifică și tehnologică, Naokazu Takemoto, au semnat în marja conferinței video, o scrisoare de intenție privind consolidarea cooperării științifice, tehnologice și pentru inovare. Aceasta include colaborarea dintre Programul de cercetare și dezvoltare japonez Moonshot și Programul Horizon Europe al UE.

Mai departe, președinții von der Leyen și Michel și premierul Abe au subliniat hotărârea lor de a asigura o redresare economică robustă și de a reconstrui economii mai durabile, inclusive și rezistente, în conformitate cu Agenda 2030, Obiectivele de dezvoltare durabilă și Acordul de la Paris. În acest sens, liderii au subliniat necesitatea de a ajuta țările în curs de dezvoltare cu răspunsul lor la coronavirus, de exemplu prin pachetul de sprijin „Team Europe” de peste 20 de miliarde de euro.

Liderii au discutat, de asemenea, despre consecințele geopolitice ale pandemiei de coronavirus și au reiterat angajamentul lor de a respecta ordinea internațională bazată pe reguli și de a consolida cooperarea practică. În cele din urmă, cei trei și-au reafirmat angajamentul față de parteneriatul strategic UE-Japonia, care a fost consolidat prin Acordul de parteneriat strategic UE-Japonia și Acordul de parteneriat economic.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Crucea Roșie face apel la încetarea atacurilor cibernetice asupra facilităților medicale în timpul pandemiei de COVID-19: Cerem guvernelor să ia ”măsuri imediate şi decisive” pentru a le opri

Published

on

Crucea Roșie a făcut apel la încetarea atacurilor informatice asupra facilităților medicale și de cercetare medicale în timpul pandemiei de coronavirus, în cadrul unei scrisori publicate marți și semnată de reprezentanți ai lumii politice și de afaceri, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Semnatarii au punctat că astfel de atacuri pun în pericol viețile oamenilor și guvernele trebuie să ia ”măsuri imediate și decisive” pentru a le opri.

”Sperăm că guvernele lumii vor lua atitudine şi vor reafirma angajamentele faţă de regulile internaţionale care interzic astfel de acţiuni”, a notat în scrisoare preşedintele Comitetului internaţional al Crucii Roşii, Peter Maurer.

Între cei 42 de cosemnatari se numără preşedintele Microsoft Corp, Brad Smith, şi fostul secretar de stat al SUA Madeleine Albright. Iniţiativa scrisorii îi aparţine Institutului Cyberpeace, organizaţie neguvernamentală a cărei misiune este de a împiedica folosirea internetului pentru a lansa atacuri.

Apelul vine la o lună după ce Republica Cehă a denunțat un atac informatic asupra sectorului său medical, lucru care a atras o reacție virulentă din partea secretarului de stat american Mike Pompeo, care a calificat atacul drept ”profund iresponsabil și periculos” și a atenționat că vinovații trebuie să se ”aștepte la consecințe”. Nici Republica Cehă, nici SUA nu au indicat deocamdată a cui a fost responsabilitatea atacului.

Pe parcursul ultimelor luni, hackerii au luat în vizor mai multe spitale, lansând atacuri cu viruşi informatici, de obicei cu scopul de a cere bani. Alte grupări de piraterie informatică, mai sofisticate, cum sunt cele asociate cu o serie de guverne, au vizat centre de cercetare medicală, cu scopul de a fura date legate de tratamentele pentru COVID-19.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending