Connect with us

Corina Crețu

Corina Crețu: Guvernul, indiferent de culoarea politică, trebuie să utilizeze mai eficient banii europeni alocați României în Programul Operațional Regional

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Europarlamentarul Corina Crețu (PRO România, S&D) subliniază că România trebuie să utilizeze la ”potențial maxim” fondurile europene din Programul Operațional Regional, iar Guvernul, ”indiferent de culoarea politică” să utilizeze eficient banii europeni.

”Am rămas întotdeauna de părere că România trebuie să utilizeze la potențial maxim aceste fonduri pentru că îmbunătățirea vieții cetățenilor depinde mult de ele. Iar în astfel de momente vedem cât de utile sunt aceste investiții – și cât de utile ar fi fost altele care, din păcate, din cauza birocrației și a absenței lor de pe lista priorităților politice ale unui Guvern sau altul, mai au de așteptat”, a notat Corina Crețu într-un mesaj pe pagina oficială de Facebook.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este succesorul Programului Operațional Regional 2007-2013 și unul dintre programele prin care România va putea accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada 2014-2020.

Acest program a fost semnat în urmă cu 5 ani, la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, de către Corina Crețu, în calitate de comisar european pentru Politică Regională: ”A fost un moment important al mandatului meu de Comisar European pentru Dezvoltare Regională, având în vedere că Programul Operațional Regional pentru România a fost unul dintre cele mai mari programe de investiții din Uniunea Europeană: 8,2 miliarde EUR (din care 6,7 miliarde EUR din Fondul European de Dezvoltare Regională).”

Corina Crețu atenționează că anul acesta e ultimul în decursul căruia mai pot fi depuse proiecte, cu posibilitatea de cheltuire a banilor până în anul 2023.

Potrivit fostului comisar european, menirea programului pe care l-a adoptat atunci pentru România a fost aceea de a permite miilor de de proiecte finanțate din fonduri europene să aducă mai multă prosperitate comunităților locale din țara noastră, să contribuie la crearea de locuri de muncă (în special pentru tineri), la dezvoltarea orașelor, satelor și regiunilor României.

De asemenea, europarlamentarul român reamintește că ajutat autoritățile române în anul 2018 ca România să nu piardă bani europeni: ”Am modificat POR-ul astfel încât țara noastră să poată utiliza într-o măsură și mai mare fondurile pe care le avea alocate – am redirecționat 150 milioane EUR pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM-uri), iar 72,5 milioane EUR pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate, prin achiziția de ambulanțe și echipamente medicale.”

În finalul mesajului, Corina Crețu reiterează importanța fondurilor europene din cadrul POR pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor și transmite Guvenrului că toate aceste proiecte sunt în folosul românilor: ”Sper ca, pe viitor, banii alocați României să fie utilizați mai eficient și Guvernul (indiferent de culoare politică) să nu uite că, în definitiv, proiectele acestea trebuie să aducă plus-valoare comunităților, orașelor, satelor, regiunilor în care trăim cu toții.”

Potrivit deputatului european, ”Romania ar beneficia cu 8% în plus față de perioada 2014-2020. Dar de câștigat ar avea și Spania și Italia, care au nevoie de sprijin acum mai mult decât oricând.”

Citiți și: Viitorul buget al Uniunii Europene va avea la bază proiectul propus de eurodeputatul Corina Crețu: ”România ar beneficia cu 8% în plus față de perioada 2014-2020”


Obiectivele POR sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro – contribuția națională:

Axa prioritară 1: Promovarea transferului tehnologic
Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii
Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon
Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile
Axa prioritară 5: Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural
Axa prioritară 6: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională
Axa prioritară 7: Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului
Axa prioritară 8: Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale
Axa prioritară 9: Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban
Axa prioritară 10: Îmbunătățirea infrastructurii educaționale
Axa prioritară 11: Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară
Axa prioritară 12: Asistență tehnică

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Corina Crețu

Ziua Națională a României. Corina Crețu: Am ales întotdeauna să dau tot ce e mai bun în reprezentarea României în Uniunea Europeană

Published

on

© Corina Crețu/ Facebook

Dragostea față de România o demonstrăm prin muncă pe care fiecare dintre noi o realizăm zilnic, în țară sau în străinătate, eforturile pe care le facem de a fi mai buni, mai competitivi, mai responsabili, a afirmat miercuri europarlamentarul Corina Crețu, într-un mesaj de Ziua Națională a României și la 103 ani de la Marea Unire

“1 Decembrie este o zi de sărbătoare pentru toți românii, simbolizând împlinirea unui ideal național: unitatea – cea care ne-a permis să să ne dezvoltăm ca stat unitar si indivizibil. România împlinește azi 103 de ani, 103 ani încărcați de istorie, de luptă pentru propriile idealuri, de suferință, dar și de speranță. Acești 103 de ani au reprodus, în România, tumultul și schimbările majore prin care Europa a trecut la rândul său. Noi suntem acum responsabili de cum scriem istoria de după primii 103 de ani ai națiunii române! Sunt multe moduri de manifestare a mândriei de a fi român”, a scris Corina Crețu, pe Facebook.

“Eu am ales întotdeauna să dau tot ce e mai bun în reprezentarea României în Uniunea Europeană, considerând că astfel îi voi face bine țării noastre. In opinia mea, dragostea față de România o demonstram prin munca pe care fiecare dintre noi o realizăm zilnic, în țară sau în străinătate, eforturile pe care le facem de a fi mai buni, mai competitivi, mai responsabili. Imaginea noastră, a fiecăruia în parte, este de fapt imaginea României. La mulți ani tuturor! La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a completat ea.

 

Începând cu anul 1990, România serbează aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ca zi națională.

Ziua de 1 Decembrie 1918, ziua în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat Rezoluția de Unire cu România, a însemnat sfârșitul procesului de desăvârșire a unității naționale românești început în acel an, 1918, prin actul unirii Basarabiei cu România, adoptat de Sfatul Țării din Chișinău, la 27 martie/9 aprilie, și continuat prin actul unirii Bucovinei cu Patria Mamă, adoptat de Congresul General al Bucovinei, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie.

Marea Unire s-a înfăptuit atât ca urmare a unei conjuncturi politice internaționale favorabile, marcate de victoria puterilor Antantei în Primul Război Mondial, de principiul wilsonian al statelor naționale, de efervescența mișcărilor de eliberare națională și socială, dar și a curajului și eroismului soldaților și ofițerilor români pe câmpurile de luptă ale Războiului de Întregire și nu în ultimul rând, al determinării manifestate de clasa politică românească și a societății românești din teritoriile străine, vremelnic ocupate.

Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, vor putea fi urmăriţi, miercuri, începând cu ora 11,00, la Parada Militară Naţională, organizată cu ocazia Zilei României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

Continue Reading

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu: Peste tot în Europa social-democrația câștigă teren, mai ales în contextul perioadei dificile prin care trecem. România are nevoie de o social-democrație puternică

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Eurodeputatul Corina Crețu a apreciat că ”peste tot în Europa social-democrația câștigă teren”, fiind ” firesc acest lucru, mai ales având în vedere perioada dificilă prin care trecem.”

”România are nevoie de o social-democrație puternică. Eu sunt membră în Grupul S&D din Parlamentul European, alături de PSD. Pentru că suntem parte a aceleiași familii politice europene, dacă PSD are nevoie de experiența fostului premier Victor Ponta sau de experiența mea, precum și a altor specialiști ai PRO România, noi avem toată dispoziția”, a menționat Corina Crețu, prezentă într-o emisiune la TVR Cluj.

Europarlamentarul și-a exprimat speranța ca ”PRO România să se consolideze, pentru că e nevoie de partide social-democratice puternice în țară. Mesajul meu acesta este: PRO România există și încercăm să consolidăm acest partid. Eu fac toate eforturile, am investit foarte mult în PRO România și avem oameni foarte valoroși”, a adăugat Corina Crețu.

Aceasta le-a mulțumit ”tuturor aleșilor locali care au rămas în continuare alături de noi și cu ajutorul cărora sperăm că putem atrage noi simpatizanți.”

Săptămâna aceasta, Corina Crețu a participat la întâlnirea regională a PRO România de la Târgu Mureș, unde s-a întâlnit cu reprezentanții tuturor organizațiilor județene din Transilvania și nu numai.

La începutul lunii noiembrie, eurodeputatul a lansat un apel la consolidarea dimensiunii social-democrate a partidului PRO România și pentru un nou început al formațiunii politice.

 Europarlamentarul a pledat astfel și pentru dimensiunea europeană a partidului și conectarea acesteia la realitățile diasporei românești din Europa.

Cât privește avansul social-democrației în Europa, Olaf Scholz este pe cale să devină cancelarul celei mai puternice economii europene după ce cele trei partide din Germania au ajuns la un acord pentru a forma un nou guvern care va pune capăt erei Merkel.

Continue Reading

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu laudă proiectul metroului de la Cluj: Îi încurajez pe toți primarii să atragă și să folosească fondurile europene

Published

on

© Corina Cretu/ Facebook

Eurodeputatul Corina Crețu laudă proiectul metroului de la Cluj, care cuprinde și ”Floreștiul, unde va fi și spitalul regional, de care vor beneficia toți locuitorii Ardealului.”

Prezentă în emisiunea ”Actual Regional – Acasă în Europa” de la TVR Cluj, fostul comisar european pentru politică regională în perioada 2014-20219 a ținut să-l felicite pe primarul Emil Boc, punctând că ”fondurile europene nu au culoare politică.”

”Eu îl felicit pe domnul primar Emil Boc. Metroul are sens cu atât mai mult cu cât cuprinde și Floreștiul, unde va fi și Spitalul Regional, de care vor beneficia toți locuitorii Ardealului. Această linie de transport, așa cum văd că e proiectată, dorește să facă legătura și cu cei de la Zalău, și cu cei de la Baia Mare, astfel încât aceștia să aibă acces mai ușor atât pentru a ajunge în oraș, cât și la Spitalul Regional, care sper că se va construi cât mai curând. Cel mai important este, însă, ritmul în care se vor face aceste proiecte. Depinde dacă vom beneficia noi de ele, sau nepoții noștri, sau nepoții nepoților noștri”, a subliniat Corina Crețu.

Aceasta i-a încurajat ”pe toți primarii și administrațiile locale să atragă și să folosească acești bani.”

”Privit de la Bruxelles, proiectul metroului de la Cluj e un lucru rar pentru România, care de obicei rămâne blocată în proiecte mici, pe termen scurt”, a mai precizat europarlamentarul român.

Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca a aprobat în ședința extraordinară din 22 noiembrie proiectul privind Studiului de fezabilitate (documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici) pentru obiectivul de investiții ”Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou și Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții” – componenta investițională Magistrala I de Metrou.

Opțiunea de traseu recomandată prin acest studiu este: Florești – Piața Unirii – Piața Mărăști – Muncii / Europa Unită – Depou Sopor. Traseul va avea o lungime de 21,03 km și va dispune de 19 stații.

Investiția totală este de 2,1 miliarde de euro, iar durata de realizare va fi de 128 de luni.

Finanțarea obiectivului va fi realizată din diverse surse: Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fonduri nerambursabile din Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), Programul Operațional Transporturi (POT) 2021-2027, alocări de la bugetele naționale și locale, dar și alte surse de finanțare identificate pe parcurs.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.25 mins ago

Angela Merkel și Olaf Scholz susțin vaccinarea obligatorie, în timp ce anunță noi restricții în Germania: Avem nevoie de un “act de solidaritate națională”

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Președintele francez pledează pentru liste transnaționale și ”drept de inițiativă” pentru Parlamentul European, ”un spațiu democratic unic în lume”

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Raport: UE a oferit sprijin în valoare de 29 mld. euro IMM-urilor și altor beneficiari pentru atenuarea crizei economice provocate de COVID-19

RUSIA3 hours ago

Antony Blinken l-a avertizat pe Serghei Lavrov cu privire la ”consecințele grave” pe care Rusia le-ar putea suporta dacă ”recurge la calea escaladării militare” în Ucraina

Alin Mituța4 hours ago

Alin Mituța propune cinci priorități în Conferința privind Viitorul Europei care pot ajuta România în domeniul sănătății: Avem nevoie de o cooperare structurată europeană

Dacian Cioloș4 hours ago

Dacian Cioloș cere Comisiei Europene să aplice “acum” mecanismul statului de drept: Nu aștepți iliberalismul, ci acționezi împotriva lui

CONSILIUL UE4 hours ago

Apărare europeană: Țările UE au aprobat măsuri de asistență de 7 milioane de euro pentru Armata Republicii Moldova în cadrul Facilității Europene pentru Pace

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Infringement: Comisia Europeană solicită României să se conformeze normelor UE privind drepturile de autor

NATO5 hours ago

Directorul SRI, vizită în SUA și la Bruxelles pe fondul “amplificării măsurilor de securitate pentru România și flancul estic NATO”. Eduard Hellvig s-a întâlnit cu directorii CIA și FBI

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Ursula von der Leyen, mesaj în limba română după plata primei tranșe din PNRR: Cuvântul cheie este implementarea. Suntem alături de România

ROMÂNIA1 day ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE1 day ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.3 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA4 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Team2Share

Trending