Corina Crețu, la o dezbatere cu IMM-urile: Sunteți coloana vertebrală a economiei. PNRR reprezintă o șansă istorică de reducere a decalajelor

Europarlamentarul Corina Crețu a participat joi la dezbaterea organizată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, pe marginea PNRR, la invitația lui Florin Jianu, președinte al CNIPMMR.

“În intervenția mea, am menționat faptul că săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European, s-a propus realizarea unei dezbateri de urgență pe tema Programelor de Redresare și Reziliență, precum și adoptarea unei Moțiuni prin care se solicită Comisiei Europene să prezinte în forul legislativ european stadiul de negociere a acestor programe cu fiecare țară în parte”, a spus Crețu, ulterior, într-o postare pe Facebook.

 

Ea a indicat că PNRR reprezintă o șansă istorică de reducere a decalajelor dintre state și din interiorul țării.

“Am fost Raportor din partea Parlamentului European pentru acest Mecanism și sunt bucuroasă că am reușit să facem unele schimbări în sensul extinderii datelor de angajare (până la 31 decembrie 2024) și a datelor de finalizare a lucrărilor (31 decembrie 2026), față de cele inițiale care erau mult mai strânse”, a continuat aceasta.

Corina Crețu a mai subliniat că IMM-urile sunt coloana vertebrală a oricărei economii, acesta fiind și motivul pentru care în 2016 a aprobat în Programul Operațional Regional Inițiativa pentru IMM-uri, iar în 2018 a aprobat o realocare cu peste 150 milioane EUR

“Așteptăm acum forma finală a PNRR. Cele mai multe țări au primit deja acceptul Comisiei Europene, și sper ca Guvernul României să finalizeze PNRR-ul în urma dezbaterilor din această săptămână cu Comisia Europeană”, a conchis Corina Crețu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare