Connect with us

Corina Crețu

Corina Crețu: Protejarea copiilor afectați de sărăcie rămâne pe agenda mea și în mandatul de europarlamentar

Published

on

© Corina Crețu/Facebook

Protejarea copiilor afectați de sărăcie rămâne pe agenda fostului comisar european Corina Crețu și în mandatul de europarlamentar, potrivit unui mesaj transmis pe Facebook. 

,,Sărăcia în rândul copiilor și mai ales a celor din mediul rural continuă să fie pe agenda mea și în acest mandat. Mizez, în acest sens, pe continuarea bunei colaborări cu World Vision Romania – care, cu profesionalism, luptă pentru a oferi copiilor din mediul rural toate șansele de a-și dezvolta potențialul și de a-și construi o viață demnă”, a spus eurodeputatul român. 

Corina Crețu a precizat că sărăcia este ,, o temă cu atât mai importantă cu cât, din păcate, ultimul Raport de țară indică faptul că sărăcia rămâne o problemă majoră în România”. În acest context, eurodeputatul consideră că este „injust ca cei mai vulnerabili, cei la început de drum în viață, să aibă de suferit, având în vedere că există instrumente care pot contribui la îmbunătățirea situației lor”.

Astfel, spune aceasta, „e de datoria noastră, a tuturor, să facem tot ce ne stă în putință să îi protejăm pe micuții care pornesc cu mai puține șanse. Este, în fond, un semn al umanității noastre și al respectului față de viitor”. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu solicită autorităților române să atace Pachetul Mobilitate la Curtea de Justiție UE: Acceptarea situaţiei ar provoca o lovitură majoră pentru economia României

Published

on

© European Union 2018 - Source : EP

Pachetul de Mobilitate adoptat de către Parlamentul European reprezintă o mare nedreptate care se face ţărilor din Estul Europei, a afirmat, joi, eurodeputatul Corina Crețu (PRO România, S&D), într-o postare pe Facebook.

Așa cum am anunțat în repetate rânduri, am votat împotriva Pachetului de Mobilitate propus de Comisia Europeană“, a spus ea, reiterându-și argumentele împotriva măsurilor impuse prin reforma adoptată.

Potrivit acesteia, măsurile impuse prin Pachet vor afecta în mod cert activitatea transportatorilor români şi activitatea transportatorilor din alte cel puțin nouă state din Estul Europei. Totodată, Crețu susține că măsurile propuse de Comisia Europeană nu sunt oportune în contextul epidemiei de coronavirus.

“Există prevederi care chiar pot pune în pericol direct şoferii – prin obligaţia ca aceştia să se odihnească în afara cabinelor la o anumită perioadă de timp. Acestea, dar și alte măsuri pe care le impune Pachetul reprezintă prevederi care vor duce la pierderi importante pentru sectorul românesc de transport”, a completat ea.

Europarlamentarul român și-a arătat regretul cu privire la votul din Parlament și și-a manifestat speranța că autoritățile române vor ataca acest pachet a Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

“Proiectul Uniunii Europene nu este unul al competiției între state, ci din contră: este unul integrator, în care toate statele sunt egale. Prin urmare, adoptarea unei legislaţii care favorizează economiile unora dintre statele Uniunii Europene în raport cu altele contravine bunelor-intenții ale proiectului european, de integrare şi convergenţă. Sper ca autorităţile române să atace Directiva la Curtea Europeană de Justiţie şi să nu lase lucrurile să meargă mai departe în această formă. Acceptarea situaţiei ar provoca o lovitură majoră pentru economia României şi aşa puternic încercată de situaţia din prezent“, a conchis ea.

 

Continue Reading

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu anunță că va vota împotriva Pachetului Mobilitate: “Nu pot gira, prin votul meu, un proiect care face rău României”

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România, S&D) a declarat marți că va vota împotriva Pachetului de Mobilitate propus de Comisia Europeană și care va fi supus votului Parlamentului European în această săptămână, precizând că actuala formă a propunerii va afecta activitatea transportarilor români.

“Nu pot gira, prin votul meu, un proiect care face rău României. Voi vota împotriva Pachetului pe Mobilitate propus de Comisia Europeană! Sunt zile decisive pentru transportatorii din România. Votul pe care îl acordă Parlamentul European miercuri s-ar putea să însemne costuri semnificative, care vor reprezenta o povară suplimentară asupra companiilor de transport din țara noastră. Sper ca eforturile pe care le-am făcut cu toții în ultimele șase luni – semnale de alarmă, luări de poziție, amendamente – să fie luate în considerare la momentul votului”, a spus Crețu, într-o postare pe Facebook.

Parlamentul European va da ultimul vot privind reformele menite să îmbunătățească condițiile de muncă ale șoferilor, să clarifice prevederile legate de detașarea acestora și să combată practicile ilegale. Eurodeputații se vor pronunța miercuri cu privire la schimbările aduse normelor revizuite privind detașarea șoferilor, perioadele de repaus ale acestora și o mai bună aplicare a normelor în materie de cabotaj (și anume, transportul de mărfuri efectuat cu titlu temporar de către transportatori nerezidenți). Reforma va contribui, printre altele, la asigurarea unei remunerații echitabile pentru șoferi, la prevenirea cabotajului sistematic și la combaterea societăților de tip „cutie poștală”, informează PE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Noile norme, care au fost convenite provizoriu cu Consiliul, vor fi considerate adoptate, cu excepția cazului în care amendamentele depuse sunt votate cu majoritate absolută (adică cel puțin 353 de voturi).

În perspectiva votului asupra Pachetului Mobilitate I care va avea loc în sesiunea plenară a Parlamentului European din 8-10 iulie , ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu şi ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor Lucian Bode, alături de omologii din Bulgaria, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta şi Polonia, au trimis la 30 iunie, o scrisoare comună tuturor parlamentarilor europeni.

“În cadrul scrisorii, cei doi oficiali români împreună cu omologii lor au reliefat prevederile restrictive şi disproporţionate din Pachetul Mobilitate I şi implicaţiile negative ale acestora, atât pentru transportul rutier şi funcţionarea adecvată a pieţei interne, cât şi pentru realizarea obiectivelor asumate de Uniunea Europeană în domeniul schimbărilor climatice. În acest context, semnatarii scrisorii au solicitat membrilor Parlamentului European reanalizarea prevederilor problematice din această perspectivă, conţinute de Pachetul Mobilitate I”, a informat MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Continue Reading

Corina Crețu

Corina Crețu, înaintea votului Parlamentului European privind Pachetul Mobilitate: Veștile pentru transportatorii români nu sunt îmbucurătoare

Published

on

© European Union 2017 - Source : EP

Parlamentul European votează miercuri situația transportatorilor din Uniunea Europeană, iar din păcate forma propusă de Comisia Europeană va afecta grav transportatorii din Est, a afirmat luni eurodeputatul Corina Crețu (Pro România, S&D).

În ciuda tuturor eforturilor noastre de la Bruxelles, veștile pentru transportatorii români nu sunt îmbucurătoare“, a spus Crețu, într-o postare pe Facebook.

Parlamentul European va da ultimul vot privind reformele menite să îmbunătățească condițiile de muncă ale șoferilor, să clarifice prevederile legate de detașarea acestora și să combată practicile ilegale. Eurodeputații se vor pronunța miercuri cu privire la schimbările aduse normelor revizuite privind detașarea șoferilor, perioadele de repaus ale acestora și o mai bună aplicare a normelor în materie de cabotaj (și anume, transportul de mărfuri efectuat cu titlu temporar de către transportatori nerezidenți). Reforma va contribui, printre altele, la asigurarea unei remunerații echitabile pentru șoferi, la prevenirea cabotajului sistematic și la combaterea societăților de tip „cutie poștală”, informează PE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Noile norme, care au fost convenite provizoriu cu Consiliul, vor fi considerate adoptate, cu excepția cazului în care amendamentele depuse sunt votate cu majoritate absolută (adică cel puțin 353 de voturi).

“Încă din luna ianuarie am atras atenția asupra faptului că Guvernul României trebuie să depună toate eforturile pentru a evita situația la care s-ar putea să fim martori săptămâna aceasta. (…) Toate demersurile noastre, ale Membrilor Parlamentului European din Europa de Est, s-au lovit de o lipsă de înțelegere greu de imaginat din partea europarlamentarilor din țările occidentale. Au fost depuse zeci de amendamente în favoarea transportatorilor – pe care le-am cosemnat și eu – de către colegii din Europa de Est (nouă țări din Est și cele periferice), dar strict matematic șansele ca acestea să treacă sunt foarte mici. Printre amendamente se numără și prevederi care încearcă dacă nu să oprească acest Pachet, măcar să întârzie intrarea sa în vigoare. Mai mult decât atât, din păcate Comisia pentru Transporturi din Parlamentul European propune ca Pachetul să fie votat fără amendamente, ceea ce ar reduce și mai mult șansele adoptării acestor amendamente”, a mai adăugat Corina Crețu.

“Reiterez faptul că, în actuala formulă, Pachetul de Mobilitate impune tuturor firmelor de transporturi de pe teritoriul Uniunii Europene să se asigure că, la fiecare opt săptămâni, camioanele lor se întorc la centrul operațional din țară – ceea ce înseamnă o creștere exponențială a costurilor. Mai mult, unele măsuri sunt chiar neavenite în contextul actualei pandemii, pentru că nu permit distanțarea socială – cum e cazul interzicerii petrecerii perioadei de odihnă obligatorii în cabina camionului. Cred că astfel de momente ne demonstrează cât de multă nevoie e de o Uniune Europeană și mai solidă, sensibilă la probleme de acest fel. Și demonstrează fără îndoială cât de importantă e implicarea guvernelor naționale în politica europeană. Or din păcate, Guvernul de la București e de cele mai multe ori absent de la dezbateri – și mai grav e că absența aceasta se traduce în drame pentru cetățeni”, a conchis ea.

În perspectiva votului asupra Pachetului Mobilitate I care va avea loc în sesiunea plenară a Parlamentului European din 8-10 iulie , ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu şi ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor Lucian Bode, alături de omologii din Bulgaria, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta şi Polonia, au trimis la 30 iunie, o scrisoare comună tuturor parlamentarilor europeni.

“În cadrul scrisorii, cei doi oficiali români împreună cu omologii lor au reliefat prevederile restrictive şi disproporţionate din Pachetul Mobilitate I şi implicaţiile negative ale acestora, atât pentru transportul rutier şi funcţionarea adecvată a pieţei interne, cât şi pentru realizarea obiectivelor asumate de Uniunea Europeană în domeniul schimbărilor climatice. În acest context, semnatarii scrisorii au solicitat membrilor Parlamentului European reanalizarea prevederilor problematice din această perspectivă, conţinute de Pachetul Mobilitate I”, a informat MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending