Connect with us

Corina Crețu

Corina Crețu reînnoiește apelul la o dezbatere națională privind “soarta satului românesc”: Voi depune toate eforturile pentru a promova Agenda Rurală a UE în România

Published

on

© Corina Cretu/ Facebook

România nu se poate dezvolta dacă nu acordă atenția cuvenită mediului rural, iar situația satelor românești trebuie să devină una din preocupările imediate ale guvernanților de la București, a transmis luni europarlamentarul Corina Crețu, context în care a reînnoit apelul său la o dezbatere națională extinsă cu privire la soarta satului românesc.

“Dezvoltarea durabilă a zonelor rurale nu trebuie să fie un subiect de dispută politică. Din păcate, nu a existat nicăieri în România o dezbatere despre așa-numita ”Agendă Rurală” – un proiect care prinde contur în Uniunea Europeană. E nevoie de o viziune integrată în acest sens, și cât mai urgent – mai ales în lumina ultimelor declarații dinspre Guvern, conform cărora doar 7% din serviciile sociale sunt furnizate în mediul rural”, a afirmat ea.

Ea a oferit în acest sens exemplul organizării, în 2015, a “Rural Fest Bucharest”, un eveniment susținut de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii.

La acel eveniment a fost organizat un târg al micilor producători locali din întreaga țară și expoziții cu vânzare de produse tradiționale, naturale sau ecologice, precum și expoziții și demonstrații meșteșugărești.

“Sper ca astfel de proiecte să fie reluate, iar satele românești să se bucure de atenția pe care o merită și de care, mai ales acum, au atât de multă nevoie. Ca Membră a Parlamentului European, voi depune toate eforturile pentru a promova Agenda Rurală și în România, una din țările cu proporția cea mai mare a cetățenilor care locuiesc în mediul rural“, a promis eurodeputatul român.

A lăsa în urmă satul românesc înseamnă a uita de jumătate dintre români. Ceea ce e inacceptabil. Reînnoiesc, cu această ocazie, apelul meu la o dezbatere națională extinsă cu privire la soarta satului românesc, până nu e prea târziu!“, a conchis Corina Crețu.

Comisia Europeană a prezentat o viziune pe termen lung pentru zonele rurale ale UE, identificând dificultățile și preocupările cu care se confruntă acestea și evidențiind unele dintre cele mai promițătoare oportunități de care dispun aceste regiuni. Pe baza previziunilor și a consultărilor ample cu cetățenii și cu alți actori din zonele rurale, viziunea prezentată miercuri propune un Pact rural și un Plan de acțiune rurală, care au scopul de a face zonele noastre rurale mai puternice, conectate, reziliente și prospere.

Un nou Pact rural va implica actori de la nivelul UE, național, regional și local, pentru a sprijini obiectivele comune ale viziunii, pentru a promova coeziunea economică, socială și teritorială și pentru a răspunde aspirațiilor comune ale comunităților rurale. Comisia va facilita acest cadru prin intermediul rețelelor existente și va încuraja schimbul de idei și de bune practici la toate nivelurile.

Comisia Europeană a prezentat, de asemenea, un Plan de acțiune pentru a stimula dezvoltarea rurală durabilă, coerentă și integrată. Mai multe politici ale UE oferă sprijin zonelor rurale, contribuind la dezvoltarea echilibrată, echitabilă, ecologică și inovatoare a acestora. Printre acestea, politica agricolă comună (PAC) și politica de coeziune vor fi esențiale pentru sprijinirea și punerea în aplicare a acestui plan de acțiune, fiind însoțite, în același timp, de o serie de alte domenii de politică ale UE care, împreună, vor transforma această viziune în realitate.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu face apel la ”o guvernare coerentă, îndreptată către cetățean”: ”România pierde zilnic 20 de milioane de euro, bani europeni”

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Eurodeputatul Corina Crețu a atras atenția că ”România pierde zilnic 20 de milioane de euro, bani europeni, pe care nu îi folosește din PNRR și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, la care se adaugă pierderile din Cadrul Financiar Multianual 2014-2020”, toate acestea având loc ”în mijlocul celei mai grave crize sanitare cu care s-a confruntat vreodată țara noastră.”

Fostul comisar pentru politică regională în perioada 2014-2019 a amintit de ”lipsa celor trei spitale regionale (de la Cluj, Iași și Craiova) a căror finanțare am aprobat-o pe parcursul mandatului meu.”

”Acum, mai mult decât oricând, România are nevoie de o guvernare coerentă, îndreptată către cetățean. Altfel, neîncrederea în instituții naționale și în Uniunea Europeană va continua să crească, ceea ce e îngrijorător și, pe termen lung, extrem de dăunător”, și-a exprimat îngrijorarea Corina Crețu.

România va beneficia în perioada 2021-2027 de fonduri europene în valoare de aproximativ 80 de miliarde, după cum urmează: 29,2 miliarde de euro din Mecanismul de redresare și reziliență, elementul central al NextGenerationEU, aproximativ 28 de miliarde de euro din fondurile structurale și de coeziune, 19 miliarde de euro din Politica Agricolă Comună, și aproape 2 miliarde euro din Fondul pentru o Tranziție Justă.

Formal, Comisia Europeană a adoptat la 27 septembrie o evaluare pozitivă a planului de redresare și de reziliență al României. 

Țara noastră a transmis Planul Național de Redresare și Reziliență la 31 mai și l-a publicat la 2 iunie, dispunând de o alocare de 29,2 miliarde de euro, 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, acestea din urmă fiind contractate la o dobândă foarte avantajoasă, de 0,085%.

PNRR-ul României este structurat pe 15 componente care acoperă toți cei șase piloni prevăzuți în Regulament: tranziția verde; transformarea digitală; creșterea inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii; coeziunea socială și teritorială; sănătate, reziliență economică, socială și instituțională; politici pentru noua generație. 

De asemenea, Parlamentul European a aprobat pachetul de coeziune pentru perioada 2021-2027, în valoare totală de 373 de miliarde de euro (prețuri curente) distribuiți astfel:

  • Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – 226 de miliarde de euro pentru finanțare regională, cu sprijin personalizat pentru anumite regiuni și zone și o atenție sporită acordată orașelor și dezvoltării urbane durabile; sprijinirea competitivității și a creării de locuri de muncă în întreprinderile mici și mijlocii. Finanțat de FEDR, programul Interreg va cheltui peste 8 miliarde de euro pentru proiecte transfrontaliere, pentru a ajuta regiunile de frontieră să își dezvolte întregul potențial economic.
  • Fondul de coeziune – 48 de miliarde de euro pentru statele membre al căror VNB pe cap de locuitor se situează sub 90% din media UE; sprijină rețelele transeuropene de transport, precum și proiectele în domeniul energiei și al transporturilor care aduc beneficii mediului.
  • Fondul social european Plus (FSE+) – 99,3 miliarde de euro pentru a sprijini crearea de locuri de muncă, educația și formarea profesională, precum și incluziunea socială.

În ceea ce privește Politica Agricolă Comună, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord provizoriu, Uniunea Europeană fiind cu un pas mai aproape de transformarea obiectivelor în materie de climă și mediu înconjurător în realitate.

Astfel, pe baza unor norme simplificate la nivel european, statele membre sunt invitate să pregătească și să prezinte până la 31 decembrie 2021 propunerile de plan strategic pentru a beneficia de cele 386,6 miliarde de euro din PAC, fiind nevoie de o aprobare din partea Comisiei Europene, însărcinată cu evaluarea rezultatelor. 

Continue Reading

Corina Crețu

Corina Crețu, discurs în cadrul EU Regions and Cities Week: Orașele și regiunile pot contribui la relansarea economiei prin proiecte de cercetare și inovare finanțate de PNRR și politica de coeziune

Published

on

© Corina Cretu/ Facebook

Europarlamentarul Corina Crețu a participat miercuri, la invitația Directoratului General pentru Inovare și Cercetare din cadrul Comisiei Europene, la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor.

Fostul comisar european pentru politică regională, calitate din care a fost gazda mai multor ediții precedente ale European Regions and Cities Week, a susținut o intervenție cu privire la modul în care orașele și regiunile pot contribui la relansarea economiei prin proiecte de cercetare și inovare, utilizând la maximum resursele oferite atât de Planurile Naționale de Redresare și Reziliență, cât și de politica de coeziune.

“Am menționat, cu această ocazie, buna colaborare pe care am avut-o pe parcursul mandatului meu de Comisar European pentru Politică Regională cu DG Regio, DG Research și celelalte servicii relevante ale Comisiei Europene, precum și cu Comitetul Regiunilor, al căror rol este esențial în realizarea coeziunii regionale”, a afirmat ea.

În același timp, având în vedere impactul asimetric al crizei sanitare, Corina Crețu a încurajat investițiile în cercetare și dezvoltare – pentru că sunt cele mai eficiente în a oferi cunoașterea de care e nevoie pentru inovare și transformare pe termen lung.

“În aceeași direcție se înscriu și investițiile în IMM-uri, astfel încât acestea să devină la rândul lor inovatoare”, a opinat ea.

Potrivit acesteia, investițiile în cercetare și dezvoltare rămân motorul productivității, al creșterii economice și al locurilor de muncă.

“O tragedie precum actuala pandemia e adus cu sine o șansă istorică: Planurile Naționale de Redresare și Reziliență – o oportunitate pentru toate țările Uniunii Europene, alături de regulamentele care fac mult mai ușoare sinergiile dintre fondurile structurale și de investiții, fondurile pentru cercetare și inovare, Erasmus, Horizon. Acum e momentul să fie utilizate la capacitate maximă”, a conchis Crețu.

Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor (# EURegionsWeek), cea mai mare manifestare anuală de la Bruxelles dedicată politicii regionale, are loc loc în perioada 11-14 octombrie 2021.

Această manifestare a ajuns o platformă unică de comunicare și de colaborare, reunind regiuni și orașe din întreaga Europă, inclusiv pe reprezentanții lor politici, funcționari, experți și reprezentanți ai mediului academic.

În ultimii 18 ani, în cadrul evenimentului au fost realizate multe acțiuni de promovare a modalităților prin care regiunile și orașele utilizează fondurile UE pentru a le îmbunătăți cetățenilor viața de zi cu zi.

Continue Reading

Corina Crețu

Corina Crețu, „profund îngrijorată” în legătură cu posibilitatea reală a României de a pierde bani din exercițiul financiar 2014-2020

Published

on

© Corina Cretu/ Facebook

Europarlamentarul Corina Crețu s-a declarat sâmbătă „profund îngrijorată” în legătură cu posibilitatea reală de a pierde bani din exercițiul financiar 2014-2020 (rata de absorbție fiind doar de 55%, după ce perioada 2007-2014 a fost încheiată de România cu 91% absorbție din fondurile alocate).

Mai mult, aceasta a transmis că este îngrijorată și de înghețarea negocierilor privind Programele Operaționale pentru perioada 2021-2027.

„A fost o onoare pentru mine ca, timp de patru ani, în calitate de Comisar European pentru Politică Regională, să particip la ceremonia de decernare a premiilor RegioStars, un moment aparte în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor. Am premiat pe cei care au derulat cele mai bune proiecte finanțate cu bani europeni – spitale, scoli, infrastructura, inovare, energie regenerabilă, etc.”, a scris Corina Crețu, pe Facebook.

Europarlamentarul a amintit că, în fiecare an ceremonia este un moment special, nu doar o recunoaștere a muncii, expertizei și pasiunii celor care accesat deja fondurile europene, „ci și un moment de inspirație pentru viitor, pentru ce putem face și mai mult cu ajutorul politicii de coeziune pentru a avea cu toții o viață mai bună”.

De asemenea, Corina Crețu a subliniat că, din păcate, România nu s-a înscris în acești ani în această competiție.

„În România, vorbim de aproape 50 miliarde euro fondurile clasice (fonduri de coeziune plus agricultura plus ajutorul pentru regiunile carbonifere în tranziție) și alte aproape 30 miliarde prin PNRR. Sper sa nu se piardă aceste oportunități pentru dezvoltarea țării și îmbunătățirea calității vieții oamenilor”, a conchis Corina Crețu.

Formal, Comisia Europeană a adoptat luni, 27 septembrie, o evaluare pozitivă a planului de redresare și de reziliență al României, un pas esențial care deschide calea pentru ca UE să plătească 14,24 miliarde de euro sub formă de granturi și 14,94 miliarde de euro sub formă de împrumuturi în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), informează un comunicat publicat de instituția de la Bruxelles.

Citiți și: INFOGRAFIC PNRR: Cum arată traseul pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a injecta 29,2 miliarde de euro în reforme și investiții: 41% din fonduri merg către tranziție verde și 21% către digitalizare

Potrivit Comisiei Europene, cele 29,2 miliarde de euro alocate României prin NextGenerationEU vor avea un impact pozitiv, de la o creștere preconizată a PIB-ului între 1,8% și 2,9% până în 2026.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Dan Motreanu7 hours ago

Ziua mondială a alimentației. Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru siguranță alimentară din PE: FAO cheamă toate guvernele să adopte politici noi care să încurajeze producția durabilă de alimente

POLITICĂ7 hours ago

Președintele PMP: Agențiile Standard & Poor’s și Moody’s nu laudă Guvernul, iar ratingul stabil nu se datorează unor politici deștepte

U.E.9 hours ago

Armin Laschet își asumă ”responsabilitatea” pentru ”rezultatul amar” obținut de conservatori în alegerile federale: Trebuie să ne pregătim să intrăm în opoziție

ROMÂNIA10 hours ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

Corina Crețu12 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu face apel la ”o guvernare coerentă, îndreptată către cetățean”: ”România pierde zilnic 20 de milioane de euro, bani europeni”

SUA13 hours ago

UE dorește să întoarcă pagina în criza submarinelor. Josep Borrell: Nu o să fim masochişti. Să depăşim problemele şi să privim spre viitor

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI14 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Europa are nevoie, mai mult ca niciodată, să se poată baza pe propria industria farmaceutică

U.E.14 hours ago

Angela Merkel consideră că UE trebuie să-și rezolve problemele cu Polonia și Ungaria prin discuții, nu la tribunal: Trebuie să încercăm întotdeauna să găsim un compromis

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI14 hours ago

Eurodeputatul Vlad Nistor a discutat cu ambasadorul Tunisiei în România despre ”situația politică extrem de complicată de la Tunis”: Prelungirea acesteia va avea ”efecte nefaste asupra relației” cu UE

Eugen Tomac15 hours ago

Eugen Tomac lansează un concurs pentru tinerii din România și Republica Moldova, invitându-i să își exprime viziunea privind viitorul Europei

ROMÂNIA10 hours ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

ROMÂNIA1 day ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA1 day ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA2 days ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 days ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi2 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA3 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru3 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru, apel către Autoritatea Europeană a Muncii: Muncitorii nu trebuie să mai fie supuși practicilor de sclavie modernă!

Team2Share

Trending