Connect with us

Cristian Bușoi

Coronavirus: Europarlamentarul Cristian Bușoi: Avem nevoie ca medicii să rămână sănătoși, în linia întâi a frontului, ca să poată să își facă meseria bine și să salzeve cât mai multe vieți. Este vital ca fiecare să contribuie la acest efort

Published

on

© CaleaEuropeana-Zaim Diana

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL,PPE) a transmis că este vital, în contextul crizei provocate de noul cronavirus, ca fiecare dintre noi să respecte regulile, mai ales cele de igienă și de distanțare socială, recomandate de autorități, astfel încât numărul de infectări să nu crească rapid și într-un timp scurt, iar sistemul sanitar românesc să fie depășit.

Eurodeputatul român a subliniat astfel că este important să ne îngrijim ca medicii să rămână sănătoși, deoarece aceștia se află în prima linie a frontului, la care se adaugă și faptul că sunt ăn număr prea mic. ”Suntem într-un război greu și care este încă la început. Punctul maxim al crizei încă nu a fost nici pe departe atins, conform specialiștilor. Avem nevoie ca medicii să rămână sănătoși, în linia întâi a frontului, ca să poată să își facă meseria bine și să salzeve cât mai multe vieți. Personalul medical este subdimensionat, raportat la gravitatea aceste pandemii. Trebuie să avem grijă de ei, să îi protejăm. Este vital ca fiecare să contribuie la acest efort, respectând întru totul recomandările, distanțându-ne social, aplicând regulile de igienă.”, a spus Cristian Bușoi într-o postare pe Facebook. 

În același timp, acesta a punctat că trebuie să ne preocupăm și de industrie, starea economiei, cu precădere de fabricile de medicamente, care sunt vitale în această perioadă.

”Avem nevoie în continuare să asigurăm cantitatea suficientă de medicamente pentru necesitățile românilor. Restricțiile privind medicamentele necesare în lupta cu coronavirusul trebuie menținute. În timp, vom putea da drumul la exportul de medicamente și aparatură medicală, care nu este de strictă necesitate în această luptă, dar numai și numai după ce există acoperit necesarul pentru pacienții din România.”, a menționat eurodeputatul român.

Citiți și:
Noi măsuri de combatere a răspândirii coronavirusului, adoptate prin ordonanță militară: Circulația între orele 06.00-22:00 este restricționată, grupurile din afara locuințelor mai mari de trei personae sunt interzise, intrarea cetățenilor străini și apatrizilor în România, interzisă

Cristian Bușoi a militat în acest context pentru o schimbare de abordare.

”Este cunoscut faptul că în România combinația dintre taxa clawback și politica celui mai mic preț introdusă de social – democrați a dus la dispariția medicamentelor de pe piață. Cel puțin 2.000 de medicamente s-au evaporat din farmacii, medicamente utilizate de peste 8 milioane de pacienți, care suferă de cancer, insuficiență cardiacă, astm, afecțiuni hematologice sau infecții. Avem nevoie de o schimbare de abordare. Industria locală de medicamente este a doua cea mai importantă industrie după cea de echipamente, contribuind cu 1,5% la PIB-ul României. Această industrie importantă pentru atât pentru economie, cât mai ales pentru sănătate și viață trebuie încurajată, nu lăsată să moară.”, a mai spus Bușoi.

”Este nevoie ca industria să asigure necesarul pentru pacienții din România, dar să aibă în același timp și suficiente resurse, ca să susțină angajați și investiții. Exportul paralel de medicamente, care aduce companiilor profit, a fost și rămâne un subiect sensibil, tocmai din cauza politicilor publice gândite populist, nu realist. Pacienții din România trebuie să aibă în permanență acces la molecule ieftine, care le sunt de ajutor, dar și la terapii de ultimă generație. Pentru a incuraja producția, companiile trebuie să aibă, la rândul lor, profit. Iar de cele mai multe ori, profitul vine din export. De aceea, atunci când va veni momentul ca România să exporte medicamente, trebuie să fim fermi, să punem pe primul loc pacientul român, iar după aceea să permitem firmelor să își desfășoare activitatea economică, pentru a-și asigura resursele necesare pentru a produce medicamente în continuare”, a punctat Cristian Bușoi.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Intergrupului de luptă împotriva cancerului din PE, salută lansarea planului național de combatere a acestei boli: ”Împreună vom reuși să răsturnăm” statisticile îngrijorătoare

Published

on

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE și președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) și al Intergrupului de luptă împotriva cancerului din Parlamentul European, salută lansarea Planul Național de Cancer, ce ”reprezintă garanția că suntem toți pentru unul în lupta cu această maladie”.

”Salut lansarea în România a Planului Național de Combatere a Cancerului. Ca responsabil al Programului de Sănătate al UE 2021-2027, președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare și președinte al Intergrupului de luptă împotriva cancerului din Parlamentul European, am fost foarte implicat în dezbaterile la nivel european pe tema luptei împotriva cancerului și apreciez efortul depus pentru conturarea acestei strategii lansate, ieri, la București. Implicarea președintelui României, Klaus Iohannis, în susținerea și promovarea Planului Național de Cancer reprezintă garanția că acesta va fi implementat corect și la timp și că suntem toți pentru unul în lupta cu această maladie, care ucide cel puțin 60 de mii de români, în fiecare an”, a punctat acesta într-un comunicat.

Citiți și:
Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu: Sunt convins că putem implementa noul Plan Național de Combatere a Cancerului. Finanțarea europeană, un avantaj

Eurodeputatul și-a arătat mulțumirea că în ”Planul Național de Combatere a cancerului au fost prinse obiective importante pe care le-am susținut și promovat si eu în activitatea mea la nivel european: Registrul Național de Cancer, un fond pentru inovare, care să ofere acces la cele mai noi terapii disponibile pe piață, cu efecte secundare puține și campaniile de screening, esențiale  pentru depistarea bolii la timp și salvarea vieții pacienților bolnavi.”

”Sunt multe de făcut, problemele sigur că nu se rezolvă peste noapte, dar avem un start bun, asumat, și finanțare fără precedent pentru a opri boala. 4 miliarde de euro sunt disponibili la nivel european pentru lupta împotriva cancerului, inclusiv prin Programul de Sănătate al UE (EU4Health), Programul de Cercetare al UE (Orizont Europa) și Programul Europa Digitală. Este o sumă record, care arată că Europa este hotărâtă să învingă cancerul și să sprijine pacienții pe tot parcursul vieții. Avem patru direcții clare de acțiune, pe care le vom implementa și în România: prevenire, depistare timpurie, diagnostic – tratament și îmbunătățirea calității vieții pacienților”, amintește Cristian Bușoi.

Președintele Intergrupului de luptă împotriva cancerului din Parlamentul European subliniază că ”programele naționale de screening ar trebui să devină complet funcționale de anul viitor, tot din 2023 pacienții ar putea să își deconteze testările genetice, ceea ce oferă o șansă în plus la vindecare, iar până în 2024 ar putea fi finanțare îngrijirile paliative, care sunt un sprijin real, de necontestat pentru pacienții bolnavi de cancer și familiile lor.

”Cancerul nu doar că afectează viața pacienților, a familiilor și prietenilor celor care sunt diagnosticați cu această boală, ci pune o presiune uriașă și pe economie. Tocmai de aceea aveam nevoie de o strategie bună pentru prezent, care să folosească și generațiilor viitoare. În lipsa unor măsuri concrete, se estimează că până în anul 2035, numărul cazurilor de cancer va crește cu până la 25% în toată Europa, cancerul devenind principala cauză de deces în UE, cu un impact bugetar anual de 100 de miliarde de euro”, trage un semnal de alarmă Bușoi.

În ultimii doi ani, eforturile noastre s-au concentrat pe lupta împotriva COVID-19, un inamic necunoscut, care ne-a luat prin surprindere, dar căruia am reușit să îi facem față, tocmai pentru că ne-am unit eforturile cu toții și în țară și în Europa. Într-un timp foarte scurt am găsit soluții, iar astăzi avem mai multe vaccinuri sigure și eficiente, dar și tratament cu care să ne apărăm de SARS COV 2. Tot uniți vom reuși să facem față și altor provocări imense: cancerul, tulburările de la granița de est a Europei și schimbările climatice.  Sunt convins că împreună vom reuși să răsturnăm această statistică”, conchide eurodeputatul.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi o felicită pe Roberta Metsola pentru alegerea în funcția de președinte al Parlamentului European: Mandatul său este plin de provocări, dar sunt sigur că va fi unul puternic și eficient

Published

on

© colaj foto (European Union 2021- Source : EP)

Eurodeputatul Cristian Bușoi a felicitat-o pe Roberta Metsola pentru alegerea sa în funcția de președinte al Parlamentului European.

” Două instituții europene esențiale se află începând de astăzi în mâinile a două femei puternice din familia PPE: Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene și Roberta Metsola, noul președinte al Parlamentului European. Îi urez mult succes Robertei, care a primit încrederea noastră astăzi! Mandatul său este plin de provocări, dar sunt sigur că va fi unul puternic și eficient”, a subliniat acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.

 

Legislativul european, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o marţi în funcţia de preşedinte al său, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola, devenind a treia femeie aflată la cârma instituției legislative europene și prima după 20 de ani. 

Membră a Grupului Partidului Popular European, Metsola a fost aleasă preşedinte al PE cu 458 de voturi ”pentru” din 616 exprimate. Roberta Metsola, care împlineşte 43 de ani chiar marţi, devine astfel cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie.

Lideri ai instituțiilor UE, ai statelor membre sau politicieni i-au transmis mesaje de felicitare, printre aceștia afându-se și președinții Klaus Iohannis și Maia Sandu., membri ai familiei popularilor europeni. 

De altfel, prin vocea ministrului de externe, Bogdan Aurescu, România a transmis că Metsola poate conta pe sprijinul nostru pentru consolidarea proiectului european

Alegerea sa vine după decesul subit al președintelui David Sassoli, dar reprezintă mai mult o formalitate, având în vedere acordul politic între Grupul PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, Grupul socialiștilor și Grupul Renew Europe conform căruia poziția de președinte al Parlamentului a revenit socialiștilor în prima jumătate a legislaturii, urmând ca acum, pentru a doua jumătate a legislaturii, să revină Grupului PPE.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie din PE, la primul eveniment al președinției franceze a Consiliului UE: Europa are capacitatea să seteze trendul viitorului industrial internațional

Published

on

Europa este cea mai mare putere industrială din lume și trebuie să joace un rol cheie în redresarea economică post COVID-19 și să fie un competitor redutabil pe piața internațională, a transmis eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European în cadrul primului eveniment al președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene.

Intitulat ”Industrie mai puternică pentru o Europă mai independentă”, acesta a avut loc la sediul Ministerului Economiei și Finanțalor din Franța, la Paris, la care au participat înalți funcționari publici și lideri din sectorul privat al industriei.

Printre aceștia s-au aflat ministrului francez al Economiei, Finanțelor și Industriei, Bruno Le Maire, ministrului francez delegat pentru Industrie, Agnès Pannier-Runacher, vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefcovic, sau comisarului european pentru piață internă, Thierry Breton.

Acesta a subliniat în acest context nevoia de sprijin financiar adecvat pentru a implementare strategiile în acest domeniu.

”Europa a subliniat, astăzi, încă o dată, că are capacitatea să seteze trendul viitorului industrial internațional. Avem de partea noastră o resursă naturală importantă, o resursă umană importantă și strategii care ne permit să utilizăm la maximum cercetarea și inovarea. Discutăm deja despre Industria 4.0, dar ambițiile noastre ar trebui să se îndrepte spre 5.0, fără să pună în pericol angajamentul asumat pentru protejarea mediului înconjurător. Trebuie să ținem pasul cu evoluția tehnologică, ce avansează cu o viteză pe care acum câțiva ani nu o credeam posibilă și să fim mereu atenți la concurență”, a mai spus Bușoi.

Anterior acestui moment, Cristian Bușoi a avut o întrevedere cu ministrul delegat pentru Industrie, din Franța, doamna Agnes Pannier Runachet, în cadrul căreia a discutat despre prioritățile președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene în ceea ce privește politica industrială, autonomia strategică, reducerea dependenței UE de țările din afara blocului comunitar pentru materiile prime strategice, inclusiv în domeniul Sănătății.

Astfel, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European a insistat pentru strategia industrială a UE și a discutat cu oficialul francez despre cum ”putem face ca industria europeană să fie mai competitivă și mai puternică la nivel internațional și cum putem folosi dubla tranziție: cea a decarbonizării și cea digitală către 5G și Inteligența Artificială pentru a genera creștere economică și locuri de muncă noi, bine plătite.”

Continue Reading

Facebook

NATO3 hours ago

NATO respinge categoric cererea Rusiei privind retragerea militară aliată din România și Bulgaria și denunță ideea sferelor de influență

CONSILIUL EUROPEAN5 hours ago

Olaf Scholz îl primește marți, la Berlin, pe Emmanuel Macron, după împlinirea a 59 de ani de la “reconcilierea franco-germană” prin Tratatul de la Elysee

NATO6 hours ago

Secretarul general adjunct al NATO exclude orice negociere a prezenței militare aliate în România: Nu este problema Federaţiei Ruse

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Antony Blinken și Serghei Lavrov au stabilit că SUA vor oferi un răspuns la propunerile Rusiei, însă Washington-ul invocă o “regulă inviolabilă”: Nimic despre NATO fără NATO, nimic despre Europa fără Europa

Vlad Nistor7 hours ago

Vlad Nistor: Franța încearcă să umple un vid pe partea de securitate după retragerea Regatului Unit din UE

ONU8 hours ago

Secretarul general al ONU apreciază că lumea se află într-o situație mai rea decât acum cinci ani și consideră că diplomația este ”cea mai rațională cale” în criza Rusia-Ucraina

Vlad Nistor8 hours ago

Vlad Nistor: O prezență militară suplimentară din partea Franței și a SUA sub egida NATO în România, pentru contracararea Rusiei, fundamentată de poziția de aliat de nădejde a țării

Vlad Nistor9 hours ago

Vlad Nistor: Operațiunea militară a Federației Ruse la granița cu Ucraina, desfășurată pentru a convinge o bună parte a societății de forța regimului Putin

ROMÂNIA10 hours ago

Ministrul Finanțelor, despre când ar putea adopta România moneda euro: ”Anul 2029 este o țintă viabilă”

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Finlanda a primit de la Comisia Europeană 271 de milioane de euro prefinanțare în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERVIURI12 hours ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda1 day ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE2 days ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.2 days ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE2 days ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.2 days ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Advertisement

Team2Share

Trending