Connect with us

GENERAL

Coronavirus: Statele Unite solicită Chinei să închidă definitiv pieţe de animale vii, menţionând ”legătura strânsă între animalele sălbatice vândute ilegal în aceste piețe și bolile zoonotice”

Published

on

Statele Unite au solicitat Chinei să închidă definitiv piețele de animale vii, a declarat secretarul de stat american Mike Pompeo, subliniind legăturile dintre acestea și bolile zoonotice, anunță Reuters, potrivit Agerpres.

”Dată fiind legătura strânsă între animalele sălbatice ilegal vândute în aceste pieţe şi bolile zoonotice, SUA solicită Republicii Populare Chineze să închidă definitiv aceste pieţe de animale sălbatice şi toate pieţele care vând animale sălbatice ilegale”, a declarat Pompeo într-un comunicat dat publicităţii târziu miercuri seara.

În același timp, Mike Pompeo, și-a arătat îngrijorarea cu privire la securitatea mai multor laboratoare chineze, sugerând efectuarea unor inspecții internaționale în cadrul acestor facilități, conform Le Figaro, care citează AFP.

Administrația Trump a evocat săptămâna trecută o ”anchetă” pentru cercetarea tezei conform căreia un angajat al Institutului de Virusologie din Wuhan a fost infectat din greșeală cu un coronavirus natural studiat în acest laborator, înainte de a se propaga în acest oraș, considerat punctul de unde a pornit pandemia.

Această sugestie, precizată pentru prima dată în articole de presă, a fost respinsă de institutul mai sus amintit, dar a căpătat un ecou considerabil în declarațiile americane.

”Trebuie să se ţină cont de faptul că aceste laboratoare sunt deschise încă în China. Astfel de laboratoare, unde există agenţi patogeni complecşi, care fac obiectul unor cercetări, se află nu doar la Institutul de Virusologie din Wuhan, există multe laboratoare de acest gen în China”, a declarat miercuri Mike Pompeo.

”Este important ca aceste materiale să fie manipulate într-un mod sigur, în deplină siguranţă, pentru a evita orice propagare accidentală”, a punctat acesta.

”Trebuie să ne asigurăm că guvernul chinez manipulează aceste materiale în mod corespunzător nu doar la Institutul de Virusologie din Wuhan, ci oriunde altundeva”, a afirmat Pompeo, comparând această situaţie cu cea din domeniul nuclear, care prevede că ”lumea inspectează siturile pentru a asigura o bună gestionare”.

Cu toate acestea, potrivit Le Figaro, secretarul de stat american nu a sugerat cine ar trebui să efectueze inspecțiile internaționale.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă consideră că noul coronavirus a fost transmis probabil oamenilor de la un animal. O piaţă din Wuhan este incriminată pentru că ar fi vândut animale sălbatice vii.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

GENERAL

Eurostat: România, pe ultimul loc în UE la sumele alocate anual pentru prestațiile familiale

Published

on

© Calea Europeana/ Zaim Diana

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană raportat la sumele alocate anual pentru prestaţiile familiale (alocații pentru copii, alocații de creștere a copilului, etc.), cu 104 euro pe cap de locuitor în 2017, în condiţiile în care media în UE a fost de 675 de euro şi chiar şi Bulgaria a alocat 130 de euro, arată datele publicate luni, 1 iunie, de Eurostat.

Potrivit sursei citate, 27 de state membre ale UE au cheltuit în total 301 miliarde de euro pentru prestații familiale în 2017, echivalent cu 2,3% din PIB-ul UE. Această sumă a reprezentat 8,6% din totalul cheltuit pentru prestații de protecție socială.

Ponderea cheltuielilor pentru prestațiile familiale cea mai mare în Luxemburg, cea mai mică în Olanda

Ponderea cheltuielilor cu protecția socială pentru prestațiile familiale a variat semnificativ între statele membre ale UE. Acesta a reprezentat mai mult de 15% din prestațiile sociale totale numai în Luxemburg (15,3%), urmată de Polonia (13,4%) și Estonia (13,1%). Cele mai mici acțiuni au fost înregistrate în Olanda (4,2%) și Portugalia (4,9%).

În ceea ce privește ponderea cheltuielilor pentru prestaţiile familiale în totalul prestaţiilor sociale, România (cca. 7%) se situează înaintea unor state precum Franţa, Belgia, Italia, Spania, Portugalia sau Olanda.

Cheltuielile anuale pentru prestațiile familiale pe cap locuitor au fost, de asemenea, cele mai ridicate în Luxemburg (3.100 de euro per locuitor), urmate de Danemarca (1.700 €), Suedia (1.400 €), Germania (1.300 €) și Finlanda (1.200 €). Vă rugăm să rețineți că valoarea este supraestimată pentru Luxemburg în comparație cu alte țări, deoarece o proporție semnificativă a prestațiilor se acordă persoanelor care locuiesc în afara țării.

La polul opus, în 2017, trei țări au avut cheltuieli pentru prestații familiale sub 200 de euro pe cap de locuitor: România (104 €), Bulgaria (130 €) și Lituania (180 €).

Continue Reading

GENERAL

Răspunsul la Covid-19: Comisia Europeană, consultări cu sectorul financiar european pentru a sprijini cetățenii și întreprinderile

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a lansat ieri, 28 mai, prima sa masă rotundă cu sectorul financiar european, inclusiv cu reprezentanții consumatorilor și ai întreprinderilor, pentru a analiza modul în care poate dezvolta cele mai bune practici în sprijinul cetățenilor și întreprinderilor din UE.

După cum s-a anunțat în pachetul de măsuri bancare ale Comisiei din 28 aprilie 2020, această reuniune marchează începutul unui dialog cu sectorul financiar european, pentru a se stabili ce măsuri practice de sprijin pot fi puse în aplicare pentru a atenua impactul crizei cauzate de coronavirus. La reuniune au fost invitați o gamă largă de reprezentanți, inclusiv asociații de consumatori și de întreprinderi, asociații bancare, de asigurări și de creditare nebancare, precum și autoritățile europene de supraveghere. Comisia va prezida reuniunea.

Consumatorii casnici și întreprinderile au nevoie de toate ajutoarele pe care le pot obține pentru a face față perturbărilor cauzate de criza provocată de coronavirus. De aceea, lansăm astăzi un dialog între sectorul financiar și grupuri care reprezintă consumatorii și întreprinderile. Prin aceste dialoguri, dorim să găsim soluții practice la problemele concrete cu care se confruntă întreprinderile și consumatorii casnici din întreaga UE. Trebuie să ne asigurăm că robinetele de lichidități sunt deschise și că întreprinderile și consumatorii, în special întreprinderile mici, pot beneficia de sprijinul de care au nevoie. Aștept cu interes aceste discuții.”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor

Discuțiile au ca scop  principal analiza modului în care industria (asociațiile din sectorul bancar, al asigurărilor și al împrumuturilor nebancare) poate sprijini cetățenii și întreprinderile pe parcursul pandemiei. Acest răspuns trebuie să fie coordonat, pentru a se evita fragmentarea la nivel național și pentru a se asigura condiții de concurență echitabile. Participanții vor evalua și măsurile de sprijin pe care industria le-a implementat deja sau pe care le planifică. Asociațiile de consumatori și de întreprinderi vor oferi feedback cu privire la eficacitatea măsurilor existente, precum și cu privire la acțiunile suplimentare și la coerența acestora în întreaga UE.

Va participa și comisarul pentru justiție, Didier Reynders, care va prezenta informații cu privire la creditele de consum.

Continue Reading

GENERAL

COVID-19 Studiu IRES privind activitățile românilor izolați la domiciliu: Majoritatea împart izolarea cu soții și copiii, iar televizorul și telefonul reprezintă principalele ocupații

Published

on

© European Union, 2017

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, cea mai mare companie de cercetare socială cu capital românesc, a realizat în perioada 21 – 24 martie 2020 un studiu complex cu privire la atitudinile, practicile și comportamentele românilor pe durata restricțiilor reglementate de starea de urgență impusă de pandemia de COVID – 19. 

Prima parte a acestui studiu a evaluat modul în care s-au modificat percepțiile și atitudinile românilor cu privire la situația de urgență în care se află România, încrederea în autorități și s-a concentrat pe dimensiuni legate de disponibilitatea de implicare socială a românilor.

A doua parte a studiului, lansată astăzi, a urmărit să surprindă în ce mod restricțiile de mișcare impuse de starea de urgență au influențat relațiile românilor cu membri familiilor lor și apropiații, dar și să evalueze comportamentul românilor pe durata în care ei au rămas la domiciliu. Aflăm din acest studiu care sunt activitățile de zi cu zi ale românilor în această perioadă și care sunt proporțiile în care fac aceste activități. 

A treia și ultima parte va fi difuzată sâmbătă, 28 martie 2020, și va include date despre credințele românilor în vremea pandemiei.  

 RELAȚIILE CU FAMILIA ȘI APROPIAȚII 

Studiul a arătat că 6 din 10 români au stat acasă cu partenerii de viață (soț, soți etc.), 4 din 10 cu copii, 1 din 5 cu părinții, în timp ce 12% au stat singuri și același procent cu animalele de companie. 4% au stat cu bunicii lor.

Cu părinții au stat în proporții mai ridicate bărbații (28%) și tinerii între 18 și 35 de ani (44%). Vârstnicii sunt cei care, în ultima săptămână, au stat în cea mai mare măsură, singuri (31%).

De asemenea, jumătate dintre români caracterizează ca fiind mai degrabă plăcută experiența petrecerii timpului la domiciliu din ultima perioadă, dar 1 din 5 spun că este mai degrabă neplăcută.

Respondenții din mediul rural și cei cu vârsta între 31 și 50 de ani au, în proporții mai ridicate, percepții favorabile cu privire la timpul petrecut la domiciliu, în timp ce vârstnicii (cei peste 65 de ani) au, în mai mare măsură, percepții negative cu privire la restricțiile de mișcare.

Studiul mai arată că, pentru moment, pentru 7 din 10 români relațiile cu ceilalți membri ai familiei, cu care au petrecut timp în această perioadă, au rămas neschimbate.

1 din 5 români spun că relațiile lor cu ceilalți membri ai familiei s-au îmbunătățit și doar 2% spun că s-au înrăutățit. 31% dintre români spun că nu au interacționat cu vecinii în această perioadă.

 TELEFONUL ȘI TELEVIZIUNEA – PRINCIPALII ALIAȚI AI ROMÂNILOR CARE STAU ACASĂ 

Vorbitul la telefon (95%) și privitul la televizor (90%) conduc în topul preocupărilor românilor care stau acasă, indică concluziile studiului.

Mai preciz, mai mult de un sfert dintre cei care au privit la televizor în această perioadă au făcut acest lucru peste 4 ore zilnic. 41% se uită între 2 și 4 ore zilnic, iar 1 din 5 între 1 și 2 ore în fiecare zi.

7% dintre participanții la studiu care au vorbit la telefon în această perioadă au făcut acest lucru peste 2 ore zilnic, o treime au vorbit între 31 și 60 de minute, iar 13% între o oră și 2 ore zilnic. 44% spun că au vorbit la telefon, în fiecare zi, sub 30 de minute.

Studiul mai arată că 7 din 10 români navighează pe internet, 7 din 10 participanți la studiu spun că petrec timp de calitate cu membrii familiei, iar două treimi dintre respondenți spun că au făcut curățenie generală.

1 din 5 participanți la studiu a navigat pe internet peste 4 ore zilnic. Peste un sfert (26%) au petrecut pe internet între 2 și 4 ore, iar jumătate dintre cei care au folosit internetul în perioada în care au stat acasă au navigat cel mult 2 ore. 

De cealaltă parte, 45% dintre cei chestionați au citit cărți, 43% declară că au făcut diferite activități în gospodărie pe care nu le realizează în mod obișnuit. 35% spun că au făcut planuri pentru reamenajarea locuinței, 31% se uită la filme online sau pe diferite platforme de streaming, 29% spun că au dormit mai mult decât de obicei, iar 26% au gătit mai mult decât de obicei.

Dintre românii aflați pe piața muncii, doar 18% au muncit de acasă. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending