Connect with us

EDUCAȚIE

Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica: Avem în derulare investiţii de 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară

Published

on

© https://www.nuclearelectrica.ro/

Proiectul România Educată oferă industriei nucleare oportunităţi de reconfigurare a educaţiei iniţiale în domeniul nuclear prin colaborare cu organizaţiile din domeniu astfel încât să ne asigurăm personalul calificat pentru proiectele prezente şi viitoare Domeniul nuclear reprezintă unul strategic la nivel național, cu proiecte complexe şi oportunităţi de carieră pe termen lung, potrivit InvestEnergy.

Fie că vorbim despre retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă, reluarea construcției și finalizarea Unităților 3 și 4, dezvoltarea proiectului reactorului ALFRED, sau despre proiectele pe termen lung precum dezvoltarea reactoarelor modulare mici, necesitatea de a atrage şi califica de timpuriu personal specializat este certă.

Nuclearelectrica utilizează toate pârghiile necesare în cadrul strategiei de formare a noii generaţii de specialişti (program de burse recent lansat, programe de internship si practică, ucenicie, formare la locul de muncă, etc), conform angajamentului nostru de a contribui la creşterea economică a României, a declarat Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica, după o întâlnire de lucru cu Ligia Deca, Consilier Prezidențial, Departamentul Educație și Cercetare, și Cantemir Ciurea, Preşedinte CNCAN. Cu această ocazie au fost discutate aspecte privind participarea organizațiilor din domeniul nuclear la proiectul România Educată şi rolul industriei nucleare româneşti in creşterea generațiilor de mâine.

Nuclearelectrica anunță că se discută la nivel de industrie pentru a se crea cadrul de colaborare între organizaţiile din domeniul nuclear şi universităţi, în cadrul proiectului România Educată, susţinut de Preşedintele României, având ca obiective:

  • Furnizarea de cursuri generale, de materiale de pregătire și de bibliografii generice pentru diferite tipuri de profesii din industria nucleară, elaborate de organizațiile din domeniul nuclear pentru utilizarea în cadrul universităților și liceelor și școlilor profesionale – îmbunătățirea colaborării dintre organizațiile din domeniul nuclear și universitățile tehnice, pentru adaptarea curiculei de pregătire astfel încât să susțină dezvoltarea noilor generații de specialiști
  • Organizarea de vizite tehnice la instalatiile nucleare din România si  de programe de practică aplicată – oferirea de opțiuni pentru dezvoltarea profesională a angajaților din organizațiile din domeniul nuclear prin încurajarea continuării unor studii post-universitare
  • Implicarea prin proiecte de CSR în dotarea laboratoarelor din cadrul liceelor tehnice şi a universităţilor cu echipamente care să atragă tinerii către domeniul STEM şi partea aplicată
  • Menţinerea unui contact permanent între cadrele didactice şi reprezentanţii industriei pentru a oferi o pregătire iniţială şi continuă la cel mai înalt nivel. „Suntem alături de sistemul educaţional din România şi dorim să ne întărim contribuţia în acest sector prin conceperea şi implementarea unor programe mutual benefice industrie-universităţi.

Proiectul România Educată oferă industriei nucleare oportunităţi de reconfigurare a educaţiei iniţiale în domeniul nuclear prin colaborare cu organizaţiile din domeniu astfel încât să ne asigurăm personalul calificat pentru proiectele prezente şi viitoare. Avem în derulare investiţii de aproximativ 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară. Credem cu tărie că investiţia în educaţie este cea care va asigura dezvoltare durabilă în viitor”, afirmă Cosmin Ghiță, Director General al Nuclearelectrica.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

EDUCAȚIE

Ligia Deca, ministrul educației, distinsă cu Premiul pentru viziune și leadership din partea European Association for International Education

Published

on

Ministrul educației Ligia Deca a primit marți seară, la Rotterdam, Premiul pentru viziune și leadership din partea European Association for International Education (EAIE), demnitarul român subliniind că acest premiu “este simbolul unei cariere dedicată, în întregime, educației”.

“Uneori, avem parte de momente la care să ne putem întoarce, cât să ne aducem aminte că trebuie să continuăm cu și mai multă determinare, cu și mai multă implicare, cu și mai multă responsabilitate. (…) Mă onorează această formă de recunoaștere a activității mele şi mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături. Pentru că, mai presus de orice, acest premiu este simbolul unei cariere pe care mi-am dedicat-o, în întregime, educației. Voi continua, cu recunoștință și încredere!”, a scris Deca, pe pagina sa de Facebook.

Premiul pentru viziune și leadership acordat de European Association for International Education de două decenii este oferit celor care sunt considerați ca fiind relevanți în domeniul învățământului superior la nivel internațional.

Sunt apreciate activitatea pentru o perioadă de cel puțin 10 ani și promovarea, în educație, a valorilor EAIE, precum incluziunea, excelența, cooperarea.

 

Pentru ediția de anul acesta, conducerea EAIE și echipa de acordare a acestor distincții au decis să aleagă trei câștigători care, prin activitatea lor, au contribuit la “crearea unei lumi mai bune”.

Ministrului Ligia Deca i s-a alăturat, la acest eveniment, și câștigătorii celorlalte două premii: Hans-Georg van Liempd de la Universitatea Tilburg din Olanda și reprezentanții Universității „Newcastle University” din Marea Britanie.

Fondat în anul 1989, European Association for International Education (EAIE) este centrul de expertiză, resurse și schimb de bune practici pentru învățământul superior.

Continue Reading

EDUCAȚIE

Ministrul educației Ligia Deca, la reuniunea cu omologii din UE: România va implementa programele “A doua șansă” și “Primul student din familie” pentru a sprijini studenții aflați în dificultate

Published

on

© Ligia Deca/ Facebook

Ministrul educației Ligia Deca a participat luni și marți la cele două sesiuni dedicate miniștrilor din Uniunea Europeană responsabili de educație, în cadrul reuniunii informale a miniștrilor educației și tineretului, în perioada 18-19 septembrie 2023 în Zaragoza, Spania, context în care ministrul liberal a promovat inițiativele României în materie de educație, potrivit unei postări difuzate pe pagina sa de Facebook.

Prima sesiune a fost dedicată sprijinirii tranziției de la învățământul preuniversitar la cel superior, precum și suportului acordat studenților provenind din medii dezavantajate.

“Ministerul Educației va implementa un program național pentru a reduce abandonul universitar. Programul va sprijini cadrele didactice să ofere cursuri remediale studenților care întâmpină dificultăți, fiind dezvoltate politici și practici de reînmatriculare și reintegrare a studenților, de tipul „A doua șansă”. De asemenea, vom sprijini studenții care provin din familii cu un nivel scăzut de educație, prin programe de tipul „Primul student din familie”, a spus ea.

Cea de-a doua sesiune de lucru a fost dedicată promovării cetățeniei democratice și valorilor comune în Uniunea Europeană.

“Am prezentat exemple de bune practici din România, inclusiv disciplina Educație civică, predată încă din ciclul primar, precum și alte discipline, cum ar fi Gândirea critică și drepturile copiilor, Educația interculturală sau Educația pentru cetățenie democratică. Am subliniat implicarea României în propunerea unui set de indicatori privind monitorizarea și evaluarea valorilor fundamentale, ca element central al Spațiului European al Învățământului Superior”, a transmis Ligia Deca.

Ministrul educației a precizat că a avut și o “întâlnire productivă” cu secretarul de stat Natalia Miteva, din partea Ministerului Educației și Științei din Bulgaria, cu care a discutat despre schimbul de bune practici privind dezvoltarea educației în domeniile STIM.

“Îmi reafirm angajamentul de a face totul pentru a oferi studenților un învățământ superior de calitate, accesibil indiferent de condiția socială sau de mediul de proveniență. De asemenea, în calitate de ministru al educației, voi sprijini, prin măsuri educaționale, cetățenia democratică și valorile comune în Uniunea Europeană”, a conchis Deca.

Continue Reading

EDUCAȚIE

Pentru prima oară după Brexit, cursurile de Limbă, Cultură și Civilizație Românească vor fi reluate în Marea Britanie

Published

on

© UK Embassy Bucharest/ Facebook

Cursurile de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) vor fi reluate în Regatul Unit începând cu anul viitor, pentru prima oară după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, conform unui anunț postat de Ministerul Educației și de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Decizia a fost luată printr-un ordin de ministru semnat de ministrul educației Ligia Deca.

Cursurile vizează predarea acestor subiecte elevilor români, aflați în unități de învățământ preuniversitar din state membre ale UE, pentru promovarea și prezervarea identității culturale românești.

De asemenea, programul susține simplificarea procesului de reintegrare a elevilor în sistemul educativ românesc, în contextul unei potențiale reveniri în România, potrivit Ministerului Educației.

Următorul pas pentru integrarea acestor cursuri este identificarea instituțiilor educaționale britanice în care s-ar putea ține.

Reprezentanții Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord apelează la comunitatea românească din Regatul Unit pentru a găsi asemenea școli.

 


Material redactat de Taisia Fusea

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

U.E.2 hours ago

Donald Tusk face apel la trezirea capitalelor din UE după discursul lui Putin: Europa trebuie să egaleze potențialul militar al Rusiei

U.E.2 hours ago

UE îl compară pe Putin cu Stalin după ce dictatorul rus a amenințat NATO și Europa cu arme nucleare: Putin este responsabil de toate consecințele războiului din Ucraina

ROMÂNIA5 hours ago

Klaus Iohannis a aprobat numirea a patru noi ambasadori: Ovidiu Raețchi – Japonia, Daniela Gîtman – Portugalia, Daniela Cămărășan – Croația și Sebastian Mitrache – Arabia Saudită

ROMÂNIA7 hours ago

Consilierul prezidențial Cosmin Marinescu subliniază rolul cheie al investițiilor din fonduri europene, dar și al unei piețe de capital mature și competitive pentru creșterea economică

PARLAMENTUL EUROPEAN7 hours ago

Vladimir Putin trebuie tras la răspundere pentru uciderea lui Navalnîi, reclamă Parlamentul European într-o rezoluție în care cere UE să sprijine active opoziția democratică a Rusiei

NATO7 hours ago

Grupul de luptă NATO din România condus de Franța va fi ridicat, în 2025, la nivel de brigadă, de la 1.500 la 4.000 de militari aliați

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE9 hours ago

În plin proces de aderare la OCDE, Guvernul României face toate eforturile de a implementa cu succes reformele și țintele pe care și le-a asumat la nivel de țară și prin PNRR, subliniază Mircea Abrudean

ROMÂNIA9 hours ago

Bogdan Ivan, la Gala Cercetării Românești 2024: Inovarea trebuie să iasă din laboratoare și să fie pusă în valoare

PARLAMENTUL EUROPEAN10 hours ago

Parlamentul European solicită UE să furnizeze Ucrainei tot ce are nevoie pentru a învinge Rusia: Aliații UE și NATO ar trebui să sprijine militar Ucraina cu nu mai puțin de 0,25% din PIB-ul lor anual

ROMÂNIA10 hours ago

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma, unde va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

ROMÂNIA9 hours ago

Bogdan Ivan, la Gala Cercetării Românești 2024: Inovarea trebuie să iasă din laboratoare și să fie pusă în valoare

RUSIA1 day ago

Din PE, Iulia Navalnaia transmite Occidentului: Dacă vreți să-l învingeți pe Putin, trebuie să deveniți inovatori. Încetați să mai fiți plictisitori

ROMÂNIA1 day ago

Au fost semnate contractele de execuție pentru construcția spitalelor regionale de urgență din Iași și Cluj. Marcel Ciolacu: Îndeplinim o promisiune făcută românilor de clasa politică de mai bine de 15 ani

ROMÂNIA1 day ago

Nicolae Ciucă susține o coaliție transpartinică pentru promovarea egalității de gen: Există o legătură directă între o democrație solidă și respectarea drepturilor femeilor

ROMÂNIA2 days ago

Marcel Ciolacu, la AmCham CEO Business Forum: Dorim ca SUA să devină partenerul principal non-UE al României. În contextul provocărilor de securitate atât de mari, nu mai avem ” timp de proiecte mici”

NATO5 days ago

La doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, Jens Stoltenberg afirmă clar că țara asediată „va adera la NATO”: „Nu este o chestiune de dacă, ci de când”

U.E.6 days ago

Bruxelles-ul va debloca fonduri europene de 137 miliarde de euro pentru Polonia în contextul reformelor privind statul de drept

ROMÂNIA1 week ago

Coaliția de guvernare a decis comasarea alegerilor locale cu cele europene pentru 9 iunie. Românii vor mai vota pentru prezidențiale în septembrie și pentru parlamentare în decembrie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

”Living Better with Europe”. Chestorul PE Victor Negrescu: În cei 17 ani de apartenență la UE, România a înregistrat un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro comparativ cu obligațiile financiare de țară membră

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu subliniază importanța alegerilor europene din 9 iunie: Vreau să trăiesc într-o Românie și într-o Europă liberă. Aceste alegeri vor fi despre principii, pentru apărarea valorilor, a statului de drept

Trending