Connect with us

U.E.

COVID-19: Cancelarul german Angela Merkel a acceptat un calendar pentru relaxarea treptată a restricțiilor

Published

on

© European Union, 2020

 

După mai mult de nouă ore de negocieri dure, cancelarul german, Angela Merkel şi liderii celor 16 landuri federale ale ţării au ajuns la un acord asupra unui calendar pentru relaxarea măsurilor de izolare parţială în vigoare de la sfârşitul anului trecut, relatează Agerpres.

„Astăzi putem vorbi despre încredere şi speranţă”, a afirmat cancelarul german într-o conferinţă de presă, apreciind că ţara sa intră acum “într-o nouă fază” a luptei împotriva pandemiei, posibilă în special prin accelerarea vaccinărilor.

Germania va autoriza astfel vaccinul AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani, a anunţat cancelarul. Intervalul dintre administrarea a două doze va fi, de asemenea, prelungit, pentru a permite vaccinarea mai multor pacienţi.

De asemenea, Germania va aplica de marți restricții mai severe la trecerea frontierei către departamentul francez Moselle, adăugat duminică pe lista zonelor unde Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor a consemnat apariția unor „zone îngrijorătoare”.

Autoritățile germane au clasificat ca zone de risc 15 alte țări şi regiuni, printre care Cehia și Tirolul austriac.

Conform noilor restricții, aproape toate călătoriile vor fi interzise. Există doar câteva excepții, cum ar fi șoferii de camioane și anumiți lucrători esențiali. În plus, oricine traversează frontiera va trebui să prezinte un test COVID-19 negativ valid, informează EUobserver

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

U.E.

Opoziția din Ungaria organizează alegeri primare istorice în încercarea de a-l înlătura de la putere pe premierul Viktor Orban

Published

on

© European Union, 2020

Cetăţenii ungari au început sâmbătă să voteze în cadrul unor alegeri inedite pentru departajarea candidaţilor opoziţiei, care fac front comun în încercarea de a-l învinge pe şeful guvernului actual, Viktor Orban, la legislativele din aprilie 2021, dar votul a fost suspendat din cauza unei pene atribuite de organizatori unui atac informatic, transmite Agerpres

Încurajate de alegerile locale promiţătoare din 2019 şi de sondaje favorabile, şase partide, de orientare liberală, ecologistă, socialistă sau naţionalistă, au decis să se alieze.

Ceea ce le uneşte, în pofida clivajelor ideologice, este obiectivul de a-l înlătura de la putere pe premierul Viktor Orban, pe care îl acuză de derivă autoritară şi corupţie.

Alegerile primare de sâmbătă, primele organizate până acum de opoziţia din Ungaria, au fost întrerupte din cauza unei supraîncărcări a sistemului informatic ce a dus şi la oprirea votului electronic. Liderii opoziţiei au dat vina imediat pe premierul Orban şi guvernul său, care, au argumentat ei, „se tem să vadă mase de oameni exprimându-şi opinia”. Ei au promis că procesul de vot va fi reluat luni.

Partidul premierului ungar Viktor Orban a dat vina, duminică, pe “incompetenţa” opoziţiei pentru pana informatică din cauza căreia alegerile primare organizate de aceasta din urmă au fost întrerupte după circa două ore, scrie Agerpres

Votul urmează să se deruleze până la 26 septembrie, apoi, dacă va fi necesar, va avea loc un al doilea tur între 4 şi 10 octombrie pentru departajarea primilor trei pretendenţi la postul de prim-ministru din cei cinci candidaţi aflaţi în cursă.

Viktor Orban se află în coliziune cu majoritatea omologilor săi occidentali încă de la debutul crizei migrației, în 2015, tensiunile și contrele politice escaladând adesea pe marginea marilor dosare europene, fie că este vorba de situația statului de drept, libertatea mass-media, drepturile comunității LGBTIQ sau fondurile europene. De asemenea, Orban este criticat și pentru relațiile economice apropiate cu Rusia sau China.

Ungaria a adoptat recent un proiect de lege care restricţionează accesul tinerilor la reprezentări ale altor obiceiuri sexuale decât heterosexualitatea şi la referiri la alte identităţi de gen decât cea atribuită la naştere, fapt care i-a atras critici din partea liderilor occidentali la ultimul summit european, din iunie 2021. Mai mult, premierul maghiar s-a arătat dispus să refuze fondurile europene de redresare dacă acestea sunt condiționate de abrogarea legii anti-LGBT.

Ungaria lui Viktor Orban este unul dintre cele două state europene la adresa cărora instituțiile UE au activat articolul 7 din Tratatul Uniunii privind riscul încălcării valorilor fundamentale, în timp ce partidul său a părăsit atât familia politică pan-europeană a Partidului Popular European, cât și grupul omonim din Parlamentul European. În acest context, Orban s-a arătat dispus să creeze o nouă facțiune conservatoare la nivel european, criticând PPE-ul că și-a pierdut vocația creștin-democrată.

Cel mai recent raport al Comisiei Europene privind statul de drept, publicat luna trecută, remarcă punerea în aplicare a strategiei anticorupție în Ungaria, însă atrage atenția că pluralismul mass-mediei se află în pericol.

Continue Reading

U.E.

Grecia a inaugurat o nouă tabără pentru refugiați, ce poate găzdui 3.000 de persoane. Centrul a fost finanțat de Uniunea Europeană

Published

on

© Notis Mitarakis / Twitter

O nouă tabără pentru refugiați, care poate găzdui 3.000 de persoane, s-a deschis sâmbătă pe insula elenă Samos, relatează Agerpres.

Centrul se află la circa 5 km de fosta tabără temporară din apropierea satului Vathy şi este înconjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată, iar insula Samos este prima insulă pe care se deschide un aşa-numit „centru închis cu acces controlat”.

Altele sunt plănuite pe Lesbos şi Chios. Organizaţii de asistenţă a refugiaţilor au criticat noua tabără, care a fost finanţată şi din fonduri ale Uniunii Europene.

„Guvernul se ocupă de problema migraţiei, aşa cum le-am promis cetăţenilor. În urmă cu numai doi ani, pe Samos ajungeau 10.500 de migranţi, iar anul acesta până acum au fost doar 111”, le-a declarat sâmbătă jurnaliştilor ministrul pentru migraţie Notis Mitarakis cu ocazia deschiderii centrului.

Grecia a transferat în ultimele luni pe continent mii de migranţi care este probabil să primească azil, printre care femei însărcinate, persoane vârstnice sau bolnave, copii. În acelaşi timp, Grecia a întărit supravegherea frontierelor sale maritime.

Cu toate acestea, ministrul grec al migrației afirma în urmă cu o lună că țara sa nu le va permite migranţilor din Afganistan să îi traverseze frontierele în Uniunea Europeană.  De asemenea, el consideră că Uniunea Europeană nu mai poate gestiona încă o criză cum a fost cea provocată de valul migrator din 2015 şi trebuie să acţioneze pentru a opri cât mai mulţi afgani să-şi părăsească ţara aflată în conflict. 

Continue Reading

U.E.

Ministrul german al apărării propune organizarea de misiuni militare mai rapide și independente, sub umbrela Uniunii Europene

Published

on

© Annegret Kramp-Karrenbauer/ Twitter

Ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, intenţionează să lanseze o propunere privind organizarea de misiuni militare mai rapide şi independente, sub umbrela Uniunii Europene, după alegerile pentru Bundestag, ce au loc la sfârşitul săptămânii viitoare, scrie Digi24

„Consider că Articolul 44 al Tratatului UE creează posibilitatea de a decide în comun, în cadrul Uniunii, şi de a implementa misiuni europene de către o «coaliţie a celor dispuşi» din rândurile statelor membre”, a declarat ministrul conservator în ediţia de sâmbătă a cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Pregătim o propunere în acest sens, care urmează să se afle pe agenda unei reuniuni a miniştrilor apărării înainte de sfârşitul lui octombrie”, a spus Kramp-Karrenbauer.

Potrivit articolului 44 al tratatului UE, Consiliul UE poate încredinţa desfăşurarea unei misiuni unui grup de state membre care doresc acest lucru şi dispun de capabilităţile necesare unei astfel de misiuni. Prin urmare, nu toate statele Uniunii trebuie ia parte direct la asemenea misiuni.

Dacă vor să fie luaţi în serios şi să fie credibili, europenii trebuie să se comporte în mod credibil, a subliniat ministrul german al apărării. „Pot exista situaţii în care să avem interese diferite, şi la fel şi în NATO”, a adăugat ea, potrivit Agerpres

Germanii sunt chemaţi la urne pe 26 septembrie, când Angela Merkel se va retrage din funcţia de cancelar federal după 16 ani şi după patru victorii în alegeri naţionale.

Favoriți în cursa pentru viitorul Bundestag par a fi social-democrații germani conduși de vice-cancelarul Olaf Scholz, care este preferat de cetățeni pentru funcția de cancelar federal în detrimentul aliatului lui Merkel, creștin-democratul Armin Laschet. Mai mult, Olaf Scholz s-a arătat înclinat să formeze o coaliție guvernamentală fără CDU.

Plecarea iminentă a Angelei Merkel a slăbit sprijinul pentru alianţa sa conservatoare, fapt ce ar putea însemna revendicarea poziției de cancelar al Germaniei de către social-democrați după 16 ani, când Merkel l-a înlocuit pe social-democratul Gerhard Schröder

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.3 hours ago

Opoziția din Ungaria organizează alegeri primare istorice în încercarea de a-l înlătura de la putere pe premierul Viktor Orban

U.E.4 hours ago

Grecia a inaugurat o nouă tabără pentru refugiați, ce poate găzdui 3.000 de persoane. Centrul a fost finanțat de Uniunea Europeană

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Ministrul Bogdan Aurescu va participa la Adunarea Generală a ONU de la New York, precum și la o serie de reuniuni la nivel ministerial

SPECIAL7 hours ago

Astăzi în istorie – 75 de ani de la discursul lui Winston Churchill privind “Statele Unite ale Europei”: Dacă Europa ar fi unită, nu ar exista limită pentru fericire, prosperitate și glorie

U.E.7 hours ago

Ministrul german al apărării propune organizarea de misiuni militare mai rapide și independente, sub umbrela Uniunii Europene

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Ministrul francez de externe a convenit cu omologul său indian să lucreze împreună la un program pentru a promova o „ordine internațională cu adevărat multilaterală”

Eugen Tomac8 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Ca stat membru al NATO și al UE, România are în față multe oportunități oferite de Parteneriatul Strategic cu SUA

G209 hours ago

Miniștrii agriculturii din țările G20 fac apel la suplimentarea eforturilor de combatere a foametei și pledează pentru mai multă inovație în agricultură

Alin Mituța1 day ago

Eurodeputatul Alin Mituța a lansat un Ghid al Fondurilor Europene pentru perioada 2021-2027, dedicat actorilor locali din mediul urban și rural din România

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Uniunea Europeană și SUA anunță un acord global în vederea reducerii emisiilor de gaz metan. Inițiativa va fi lansată în cadrul COP26

INTERVIURI1 day ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI1 day ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

COMISIA EUROPEANA1 day ago

INTERVIU Comisarul european Adina Vălean: Românii vor prefera din nou mersul cu trenul, odată cu creșterea vitezei de deplasare

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Marian-Jean Marinescu, îndemn către autoritățile din România pentru a moderniza sistemul feroviar: Avem nevoie de proiecte bine scrise pentru a conecta regiunile slab dezvoltate de Europa de Vest

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în România după Congresul PNL pentru aprobarea PNRR

Dragoș Pîslaru4 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Procesul tehnic de aprobare a PNRR-ului României este finalizat. 2 mld. de euro prefinanțare ar putea intra deja în țară în noiembrie

S&D4 days ago

Social-democrații din Parlamentul European se așteaptă ca Ursula von der Leyen să fie „îndrăzneață” pentru înfăptuirea Europei sociale, digitale și ecologice

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen pledează pentru apărarea “minunatelor valori europene” care au făcut Cortina de Fier să cadă: Ele sunt garantate de hotărârile CJUE, care trebuie respectate de fiecare stat membru

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen: Acoperirea deficitului de finanțare de către UE-SUA în domeniul climei va transmite un semnal puternic întregii lumi

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen anunță o nouă inițiativă a UE în domeniul semiconductorilor pentru a reduce dependența de Asia: Este o chestiune de suveranitate tehnologică. Să arătăm că suntem îndrăzneți

Team2Share

Trending