Connect with us

U.E.

COVID-19: Criza sanitară și economică generează ”un flux exceptional de migranți” în Italia. Ministrul italian de externe: UE trebuie să se sesizeze imediat în legătură cu această problemă

Published

on

© UNHCR/Giuseppe Carotenuto

Criza sanitară și economică legată de noul coronavirus” generează un flux excepțional de migranți economici”, a indicat miercuri Ministerul italian de Interne, conform unui comunicat, informează AFP, citat de Agerpres.

Mulți dintre aceștia debarcă pe insula Lampedusa, sub ochii turiștilor.

”Debarcările autonome pe coastele italiene au crescut într-un timp foarte scurt”, notează ministerul, referindu-se la ambarcaţiunile mici care traversează Mediterana de pe coastele Africii de Nord fără a fi interceptate.

Jumătate dintre cei aproximativ 11.000 de migranți care au debarcat în Italia săptămâna trecută plecaseră din Tunisia, iar cei mai mulți dintre aceștia erau cetățeni tunisieni, conform cifrelor oficiale. Ceilalţi se îmbarcaseră, în majoritate, din Libia.

”UE trebuie să se sesizeze imediat în legătură cu această problemă” şi să repartizeze noile sosiri, ”în special în această fază cu risc sanitar crescut”, a menţionat ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio, pe contul său de Facebook.

Peste 300 de persoane, în special tunisieni, au ajuns în insula Lampedusa în noaptea de marţi spre miercuri la bordul a 13 ambarcaţiuni, crescând la peste 1.000 totalul migranţilor în centrul de primire, a cărui capacitate teoretică este de 95 de persoane.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Liderul grupului PPE Manfred Weber, mesaj de Ziua Principatelor Române: La mulți ani, România

Published

on

© Manfred Weber/ Twitter

Liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a transmis duminică un mesaj aniversar României cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române.

“La mulți ani tuturor românilor care celebrează astăzi Unirea Principatelor Române”, a transmis Weber, pe Facebook.

“La mulți ani, România!”, a scris el, în limba română.

În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român. La 1 decembrie 1918, ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. De asemenea, anul acesta se împlinesc și 200 de ani de la Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României. 

Continue Reading

Eugen Tomac

Ziua Unirii Principatelor Române. Eurodeputatul PMP Eugen Tomac: Obiectivul Unirii rămâne actual. Și Moldova de la Est de Prut este România

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac a transmis duminică, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, un mesaj prin care a subliniat că “obiectivul Unirii rămâne în continuare actual”.

“De câteva secole, nu există pentru noi, românii, un alt obiectiv mai înălțător și mai important decât acela de a promova UNIREA tuturor românilor într-o singură ȚARĂ! Moldovenii și muntenii au făcut primul pas pe 24 ianuarie 1859! La mulți ani de ziua Unirii Principatelor Române!”, a scris Tomac, pe pagina sa de Facebook.

“Obiectivul Unirii rămâne în continuare actual, pentru că și Moldova de la Est de Prut este România, iar noi avem obligația sa îndeplinim acest vis al națiunii române”, a subliniat acesta.

 

În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român. La 1 decembrie 1918, ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. De asemenea, anul acesta se împlinesc și 200 de ani de la Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României. 

Continue Reading

Dacian Cioloș

Proteste în Rusia. Dacian Cioloș le cere miniștrilor de externe din UE să adopte sancțiuni “care să țintească inima regimului autoritar al domnului Putin”

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș, a solicitat sâmbătă “un semnal clar” din partea miniștrilor de externe din țările UE privind instituirea unor sancțiuni împotriva Rusiei pe fondul arestării opozantului Aleksei Navalnîi, revenit în țara natală după otrăvirea sa cu agent chimic de tip Noviciok.

Poporul rus și-a exprimat puternic năzuința sa pentru libertate și democrație“, a scris Cioloș, pe Twitter, după ce peste 40.000 de cetățeni au protestat la Moscova la îndemnul lui Navalnîi și mai multe mii în restul țării, în timp ce 2.500 de manifestanți au fost arestați de autoritățile ruse.

În acest context, Cioloș a făcut un apel la miniștrii de externe europeni care se vor reuni luni.

Aștept un semnal clar din partea miniștrilor de externe UE privind sancțiuni care să țintească inima regimului autoritar al domnului Putin. Arestările abuzive trebuie să înceteze, iar domnul Navalnîi trebuie eliberat“, a spus liderul Renew Europe.

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost arestat duminica trecută la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova. Navalnîi a revenit de la Berlin, unde fusese internat din august pentru a fi tratat după otrăvirea cu agent neurotoxic Noviciok, deşi ştia că ar putea fi arestat.

Occidentul și-a manifestat solidaritatea cu opozantul rus, a criticat deciziile autorităților de la Moscova de a-l reține pe Navalnîi, solicitând eliberarea imediată a acestuia. Atunci, Dacian Cioloș s-a numărat printre primii lideri europeni care au reacționat, condamnând “arestarea mișelească” a opozantului rus și solicitând o dezbatere de urgență în Parlamentul European pe acest subiect.

Pe cale de consecință, în urma dezbaterii, Parlamentul European a cerut “oprirea imediată” a finalizării gazoductului Nord Stream 2 și revizuirea relațiilor UE-Rusia în acest context.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA2 mins ago

Ziua Unirii Principatelor Române. Ministrul Nicolae Ciucă: România este parte a marii familii europene și prin unitate demonstrăm că Europa poate funcționa cu o singură viteză

POLITICĂ38 mins ago

Ziua Unirii Principatelor Române. Liderul PSD Marcel Ciolacu: Prin unitate şi solidaritate vom învinge pandemia

PARLAMENTUL EUROPEAN45 mins ago

Liderul grupului PPE Manfred Weber, mesaj de Ziua Principatelor Române: La mulți ani, România

ROMÂNIA1 hour ago

Ziua Unirii Principatelor Române. Ministrul Bogdan Aurescu: Să reflectăm la vocaţia ţării noastre ca stat profund integrat în spațiul european și euro-atlantic

POLITICĂ1 hour ago

Ziua Unirii Principatelor Române. Ioana Constantin (PMP): Să păstrăm solidaritatea și să rămânem uniți, să ne punem idealuri înalte

Eugen Tomac1 hour ago

Ziua Unirii Principatelor Române. Eurodeputatul PMP Eugen Tomac: Obiectivul Unirii rămâne actual. Și Moldova de la Est de Prut este România

POLITICĂ2 hours ago

Ziua Unirii Principatelor Române. Premierul Florin Cîțu: Puterea de a ne îndeplini obiectivele, ca naţiune, stă în unitatea noastră

MAREA BRITANIE2 hours ago

Prima convorbire a lui Joe Biden cu un lider european: Președintele SUA și premierul britanic Boris Johnson subliniază “rolul critic al NATO” pentru relația transatlantică

SUA2 hours ago

SUA: Administrația Joe Biden cere Rusiei eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi și condamnă “metodele brutale” utilizate împotriva manifestanților

Dacian Cioloș3 hours ago

Proteste în Rusia. Dacian Cioloș le cere miniștrilor de externe din UE să adopte sancțiuni “care să țintească inima regimului autoritar al domnului Putin”

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru: Statele membre ar trebui să profite de majorarea de 3% din FEAD pentru a sprijini persoanele defavorizate în timpul pandemiei COVID-19

Eugen Tomac4 days ago

Eugen Tomac i-a solicitat șefului politicii externe a UE să creeze mecanisme care să condiționeze sprijinul financiar acordat partenerilor de garantarea accesului minorităților naționale la educație în limba maternă

RENEW EUROPE4 days ago

Președintele Consiliului European îi propune lui Joe Biden ca în prima zi de mandat la Casa Albă să construiască un nou pact fondator cu UE pentru „o lume mai bună”

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Președinta Comisiei Europene: Jurământul lui Joe Biden, un mesaj de speranță pentru o lume care așteaptă ca SUA să revină în cercul de state cu idei similare

Eugen Tomac5 days ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.2 weeks ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA3 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă4 weeks ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

ROMÂNIA4 weeks ago

Campania de vaccinare anti-Covid în România începe cu asistenta care a preluat primul pacient infectat cu virusul SARS-CoV-2

Advertisement
Advertisement

Trending