COVID-19: Merkel, Macron și Putin au discutat despre o posibilă colaborare în materie de vaccinuri

Președintele Franței, Emmanuel Macron, împreună cu cancelarul german Angela Merkel și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, au participat la o videconferință comună, unde au discutat despre cooperare în ceea ce privește vaccinurile, cazul Navalnîi, situația din Ucraina, Libia și Belarus, potrivit comunicatului oficial de la Elysee.

În cursul videoconferinţei, liderii au evocat o posibilă cooperare în materie de vaccinuri, în funcţie de progresul analizării vaccinului Sputnik V de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).

Cancelarul german Angela Merkel a mai precizat în urmă cu câteva săptămâni că este pregătită să comande vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik pentru țara sa, dacă acesta este autorizat în UE.

Emmanuel Macron și Angela Merkel au atras atenția președintelui Vladimir Putin asupra situației lui Aleksei Navalnîi și asupra necesității de a se asigura că drepturile sale sunt respectate în conformitate cu Convenția europeană a drepturilor omului.

A fost subliniată necesitatea ca Rusia să își asume un angajament hotărât de a stabiliza încetarea focului în Ucraina și de a găsi o cale de ieșire din criză în conformitate cu acordurile de la Minsk.

De asemenea, a fost abordată situația din Belarus, unde a fost remarcată necesitatea unui dialog incluziv.

Citiți și: Președintele Consiliului European, discuție telefonică cu Vladimir Putin înaintea summitului liderilor europeni: Relațiile UE-Rusia se află la cel mai scăzut nivel

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare