Connect with us

COMISIA EUROPEANA

COVID-19: Sistemul de gateway, care permite conectarea aplicațiilor de depistare a contacților și de avertizare din întreaga Europă, a intrat în funcțiune

Published

on

© European Commission/ Twitter

Comisia Europeană, la invitația statelor membre ale UE, a instituit la nivelul întregii UE un sistem care să asigure interoperabilitatea – un așa-numit „gateway” – între aplicațiile de depistare a contacților COVID-19 și de avertizare, într-un nou efort de întrerupere a lanțului de infectare cu coronavirus la nivel transfrontalier, pentru a salva vieți.

Potrivit unui comunicat al Executivului european, după încheierea cu succes a fazei-pilot, sistemul intră astăzi în funcțiune odată cu conectarea prin intermediul acestui serviciu a primului set de aplicații naționale: aplicația Corona-Warn-App a Germaniei, aplicația COVID Tracker a Irlandei și aplicația immuni a Italiei.

În total, aceste aplicații au fost descărcate de aproximativ 30 de milioane de persoane, ceea ce reprezintă două treimi din numărul total de aplicații descărcate în UE.

În lupta împotriva coronavirusului, majoritatea statelor membre au decis să lanseze aplicații de depistare a contacților și de avertizare. În total, 20 aplicații care au la bază sisteme descentralizate pot fi interoperabile prin serviciul de gateway.

Aplicațiile pot fi legate la gateway în baza unui protocol care prevede mai multe teste și verificări și pentru fiecare aplicație trebuie emisă o actualizare.

Săptămâna viitoare va fi legată a doua serie de aplicații. Se estimează că atunci vor fi legate aplicația eRouška a Cehiei, aplicația smitte stop a Danemarcei, aplicația Apturi COVID a Letoniei și aplicația Radar Covid a Spaniei, urmând ca în luna noiembrie să fie legate la sistem și alte aplicații. Pentru o privire de ansamblu asupra statelor membre participante se poate consulta pagina web special creată în acest sens.

Gateway-ul asigură faptul că aplicațiile funcționează fără probleme la nivel transfrontalier. Prin urmare, utilizatorii vor trebui să instaleze o singură aplicație și, atunci când călătoresc într-o altă țară europeană participantă, vor putea, în continuare, să fie informați cu privire la contacți și să primească avertizări, indiferent dacă se află în țara lor de origine sau în străinătate.

Serverul gateway păstrează nivelul datelor comunicate la minimul necesar. Acesta va primi și va transmite în mod eficient identificatorii arbitrari între aplicațiile naționale.

Gateway-ul nu va trata nicio altă informație în afară de cheile arbitrare, generate de aplicații: informațiile sunt pseudonimizate, criptate, menținute la minimumul necesar și stocate numai atât timp cât este necesar pentru depistarea infecțiilor. Nu este posibilă identificarea unei persoane anume și nici localizarea dispozitivelor sau urmărirea deplasării dispozitivelor.

Gateway-ul a fost instituit în urma acordului statelor membre cu privire la specificațiile tehnice ale acestuia care să asigure schimbul sigur de informații între serverele back-end ale aplicațiilor naționale de depistare a contacților și de avertizare în baza unei arhitecturi descentralizate. Sistemul a fost dezvoltat și instituit în mai puțin de două luni de T-Systems și SAP și va fi exploatat de centrul de date al Comisiei din Luxemburg. 

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, statele membre, cu sprijinul Comisiei, au evaluat diverse soluții digitale din perspectiva eficacității, a securității, a protecției vieții private și a protecției datelor pentru a face față crizei. Acestea au elaborat un set de instrumente la nivelul UE pentru aplicațiile de depistare a contacților și de avertizare, care a fost însoțit de orientări privind protecția datelor.

Aceste acțiuni fac parte dintr-o abordare comună coordonată de sprijinire a eliminării treptate a măsurilor de limitare a mișcării persoanelor, astfel cum este prevăzută într-o recomandare a Comisiei.

Pentru a se asigura faptul că aplicațiile de depistare a contacților și de avertizare funcționează la nivel transfrontalier, statele membre, cu sprijinul Comisiei, au convenit asupra unor orientări privind interoperabilitatea în luna mai și, respectiv, a unui set de specificații tehnice în luna iunie, iar Comisia a adoptat o decizie de punere în aplicare pentru a oferi un temei juridic pentru serviciul de gateway. În septembrie, sistemul a fost testat în cadrul fazei-pilot.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

Cercetătorii europeni elaborează un cadru conceptual pentru creșterea gradului de înțelegere a amenințărilor hibride și îmbunătățirea rezilienței la acestea

Published

on

© ec.europa.eu

Un nou cadru conceptual privind amenințările hibride, conceput de cercetători, are ca scop creșterea gradului de înțelegere a amenințărilor hibride și facilitarea elaborării unor măsuri eficiente pentru îmbunătățirea rezilienței la aceste amenințări, informează Comisia Europeană.

În colaborare cu Centrul de excelență pentru combaterea amenințărilor hibride (Hybrid CoE), Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene a elaborat un cadru conceptual care descrie componentele amenințărilor hibride în ceea ce privește actorii, obiectivele, instrumentele acestora, domeniile care pot fi compromise, precum și diferitele faze de acțiune.

Conceptul de „amenințări hibride” se referă la acțiuni coordonate întreprinse de actori statali ostili sau nestatali cu scopul deliberat de a submina sau de a dăuna statelor democratice.

Deși subiectul este prioritar pe agenda politică, înțelegerea amenințărilor hibride este adesea limitată la experiențele trecute și la formele cunoscute de interferență, cum ar fi dezinformarea și terorismul.

Luând cuvântul în cadrul evenimentului de lansare a cadrului conceptual, Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat:

„UE are capacitățile și know-how-ul necesare pentru a-și consolida reziliența împotriva amenințărilor hibride. Dar trebuie să înțelegem problema în profunzime pentru a putea proiecta un răspuns eficient. Avantajul nostru este că ne fundamentăm acțiunile politice în domeniul științei. Cadrul conceptual este o parte esențială a acestui proces. Acesta oferă o descriere cuprinzătoare a amenințărilor hibride, a actorilor și a instrumentelor care pot fi utilizate împotriva țărilor UE.

Activitatea vizează facilitarea detectării timpurii a amenințărilor hibride, identificarea lacunelor în materie de pregătire și răspuns și elaborarea de măsuri eficiente pentru combaterea acestui fenomen complex. În acest sens, echipele de cercetare solicită o abordare globală a societății, care reunește toți actorii civili, militari și politici pentru un răspuns mai eficace la amenințările hibride.

Înțelegerea amenințărilor hibride moderne

Conceptul de amenințări hibride nu este nou, dar instrumentele și tehnologiile moderne, precum și nivelurile crescute de conectivitate au permis actorilor din spatele amenințărilor hibride să organizeze atacuri cu efecte potențial devastatoare.

Atacurile cibernetice, campaniile de dezinformare și interferența electorală pot face parte din activitatea de amenințare hibridă, însă niciuna dintre ele nu constituie de sine stătător o amenințare hibridă. 

Campaniile hibride pot fi o combinație între mijloacele convenționale și cele neconvenționale, inclusiv războiul clasic, atacurile cibernetice, știrile false și interferențele electorale. Acestea sunt concepute pentru a fi dificil de detectat sau de atribuit unei persoane sau unui grup.

Actorii care stau la baza acestor acțiuni urmăresc să creeze ambiguitate și confuzie prin estomparea granițelor a ceea ce este adevărat și a ceea ce este fals, a ceea ce este acceptabil și ceea ce este un comportament inacceptabil, manipularea pragurilor legale și îngreunarea tragerii la răspundere a unui actor.

Obiectivul general al actorilor este de a submina încrederea publică în instituțiile democratice, de a pune în discuție valorile fundamentale ale societăților, de a câștiga influență geopolitică și de a slăbi capacitatea de luare a deciziilor a țărilor.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Un mecanism românesc de sprijin legal pentru meșteșugari și designeri a câștigat unul dintre cele trei premii ale Concursului european ”Social Innovation 2020”

Published

on

© European Union, 2013/Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a anunțat joi, 26 noiembrie, câștigătorii Concursului european ”Social Innovation 2020”, o competiție provocatoare desfășurată în toate țările UE și în țările asociate programului Orizont 2020 și care solicită soluții inovatoare la problemele care afectează societatea europeană. 

Pe baza temei “Reimagine Fashion – schimbarea comportamentelor pentru o modă durabilă”, ediția din 2020 face un apel pentru idei și proiecte pentru a îmbunătăți impactul social și asupra mediului al pieței europene de modă prin dezvoltarea de noi produse, servicii și procese și modele inovatoare de afaceri.

Participanții câștigători sunt următorii:

  • un mecanism românesc de sprijin legal pentru meșteșugari și designeri, WhyWeCraft: Cultural Sustainability in Fashion.
  • un start-up belgian care ajută la simplificarea procesului de reutilizare și reciclare a textilelor, resortecs®;
  • o platformă digitală croată care permite utilizatorilor să poarte ținute în realitate augmentată, Snake.

În plus, în fiecare an, juriul acordă un Premiu de Impact unuia dintre participanții care au ajuns în semifinale în competiția de anul precedent, pe baza rezultatelor pe care proiectul le-a obținut în ultimele douăsprezece luni. Câștigătorul anului 2020 este Empower, o companie care a adoptat o nouă tehnologie pentru a permite economia circulară, permițând depunerea și colectarea deșeurilor de plastic pentru recompensă financiară.

Cele trei proiecte câștigătoare vor primi un premiu de 50.000 EUR fiecare.

Concursul a fost deschis persoanelor, grupurilor și organizațiilor din statele membre UE și din țările asociate la programul Orizont 2020.

Concursul a urmărit să găsească idei care implică, dar nu se limitează la:

  • Soluții pentru utilizare și consum durabile;
  • Soluții pentru producție durabilă;
  • Soluții pentru îmbunătățirea fazei de declin.

Proiectele trebuie să fie idei originale și pot propune noi modalități de combinare sau implementare a soluțiilor existente, sau adaptarea acestora la un context sau grup țintă diferit, dar nu pot fi copii ale acestora.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Uniunea Europeană a acordat Republicii Moldova 50 milioane de euro, prima tranșă a împrumutului de 100 milioane euro pentru consolidarea economiei post-pandemie

Published

on

Comisia Europeană, în numele UE, a efectuat astăzi plăți în cadrul programelor sale de asistență macrofinanciară pentru Georgia, Iordania și Republica Moldova, anunță un comunicat.

Plățile sumei de 100 de milioane EUR către Georgia și de 250 de milioane EUR către Iordania provin, pe de o parte, din pachetul de asistență macrofinanciară de urgență (AMF) în valoare de 3 miliarde EUR destinat unui număr de zece parteneri vizați de politica de extindere și de vecinătate, care are scopul de a limita consecințele economice cauzate de pandemia de COVID-19, și, pe de altă parte, din operațiunile aprobate în aprilie 2018 (pentru Georgia) și în ianuarie 2020 (pentru Iordania).

Plata sumei de 50 de milioane EUR către Republica Moldova provine în întregime din pachetul de asistență macrofinanciară de urgență (AMF) în valoare de 3 miliarde EUR. Plățile legate de programele de urgenţă ale pachetului AMF fac obiectul acordului și al ratificării memorandumurilor de înțelegere (MoU) din ultimele luni.

Plata unor tranșe suplimentare va depinde de îndeplinirea condiționalităților politice stabilite în aceste documente și ar trebui realizată în 2021. 

Astfel, în cazul Georgiei, condițiile politice pentru programul său de AMF de 150 milioane EUR se referă la consolidarea gestionării finanțelor publice, îmbunătățirea guvernanței, reformele sectoriale și politicile pieței muncii.

Pentru Iordania, acțiunile de politică pentru programele sale de AMF de 700 de milioane EUR sunt mai cuprinzătoare, deoarece acoperă două operațiuni: gestionarea finanțelor publice, utilitățile, politica socială și a pieței muncii și guvernanța.

Pentru Republica Moldova, condițiile de politică pentru programul său de AMF de 100 de milioane EUR se referă la consolidarea managementului finanțelor publice, a bunei guvernări și a luptei împotriva corupției, precum și la îmbunătățirea mediului de afaceri.

Punerea în aplicare completă și rapidă a programelor reprezintă o demonstrație importantă a solidarității UE față de aceste țări într-o perioadă de criză fără precedent.


Parlamentul European a aprobat în mai pachetul de împrumuturi în valoare de 3 miliarde de euro, pentru a ajuta următoarele zece țări ale căror economii au fost împinse în recesiune de pandemie: Republica Albania (180 milioane de euro), Bosnia și Herțegovina (250 milioane de euro), Georgia (150 milioane de euro), Regatul Hașemit al Iordaniei (200 milioane de euro), Kosovo (100 milioane de euro), Republica Moldova (100 milioane de euro), Muntenegru (60 milioane de euro), Republica Macedonia de Nord (160 milioane de euro), Republica Tunisiană (600 milioane de euro) și Ucraina (1.2 miliarde de euro).

Fondurile vor contribui la consolidarea stabilității macroeconomice și la crearea unei marje care să permită alocarea de resurse pentru protejarea cetățenilor și pentru atenuarea consecințelor socioeconomice negative ale pandemiei cauzate de coronavirus.

Fondurile, care beneficiază de condiții extrem de favorabile și care vor fi disponibile timp de douăsprezece luni, vor fi vărsate în două tranșe. Împrumuturile au o scadență medie de maximum 15 ani. 

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

ROMÂNIA2 mins ago

CNAIR ar putea încheia un protocol de cooperare cu compania omoloagă din Spania, în perspectiva celebrării, în 2021, a 140 de ani de relaţii diplomatice între România și Spania

MAREA BRITANIE23 mins ago

Brexit: Uniunea Europeană și Regatul Unit reiau negocierile în format fizic la Londra, în încercarea de a depăși aceleași ”divergențe fundamentale”

ROMÂNIA1 hour ago

Eurostat: România, țara din Uniunea Europeană care investește cel mai puțin în cercetare

ROMÂNIA1 hour ago

Adrian Teban, primarul orașului Cugir, a fost ales președinte al Asociației Orașelor din România

Dragoș Pîslaru1 hour ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru vrea să convingă guvernele din UE să sprijine generațiile viitoare în planurile naționale de redresare și reziliență

EDITORIALE2 hours ago

Op-ed | Înaltul Reprezentant al UE Josep Borrell, la 25 de ani la lansarea cooperării euro-mediteraneene: Putem fi mai puternici numai dacă rămânem împreună

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Deputații europeni se așteaptă ca UE să își intensifice producția de medicamente prin noua Strategie farmaceutică pentru Europa

U.E.2 hours ago

Ungaria și Polonia anunță vor continua să blocheze bugetul multianual al UE în cazul condiţionării fondurilor europene de respectarea statului de drept: Un astfel de mecanism necesită modificarea tratatelor

FONDURI EUROPENE2 hours ago

DOCUMENT Planul Național de Redresare și Reziliență: Cum vor fi investite cele 30,44 miliarde de euro pe care Guvernul se angajează să le folosească integral pentru dezvoltarea României

SUA2 hours ago

Donald Trump a declarat că va părăsi Casa Albă dacă victoria lui Joe Biden este confirmată de Colegiul Electoral

ROMÂNIA21 hours ago

Premierul Ludovic Orban: În următoarea perioadă, România va beneficia de finanțări extrem de importante de la nivel european

EVENIMENTE2 days ago

Coaliția “Votez pentru Sănătate” organizează dezbaterea “De ce avem nevoie de un parteneriat strategic pentru sănătate?” (LIVE, 26 noiembrie, ora 11:00)

Dacian Cioloș2 days ago

Dacian Cioloș: Europa este ținută ostatică de două țări, iar Bruxelles-ul trebuie să arate că știe să ia decizii ferme pentru a apăra libertatea și democrația

U.E.5 days ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu5 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA5 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu6 days ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă6 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

ROMÂNIA6 days ago

MFE a organizat prima dezbatere publică privind reforma sistemului de sănătate, care poate atrage investiții de 6 mld. euro

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Ludovic Orban: Comisia Europeană a aprobat acordul România-SUA, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici din Statele Unite și UE

Advertisement
Advertisement

Trending