Miniștrii finanțelor din cele 27 de state membre au căzut de acord asupra unei scheme privind măsuri economice și fiscale coordonate la nivel european pentru limitarea consecințelor socio-economice ale pandemiei de coronavirus, după videoconferința în format extins a Eurogrupului, desfășurată luni, 16 martie.
Miniștrii de resort au fost de acord că este necesar un răspuns imediat, ambițios și coordonat al politicii economice și fiscale la nivel european în contextul excepțional al crizei de coronavirus. În acest sens, au decis că flexibilitatea este cheie în gestionarea evoluțiilor pe măsura derulării lor.
„Pentru 2020, UE și statele membre au decis măsuri fiscale de aproximativ 1% din PIB, în medie, pentru a sprijini economia, pe lângă impactul stabilizatorilor automatici, care ar trebui să funcționeze pe deplin. Până în prezent, ne-angajat să oferim lichidități de cel puțin 10% din PIB, constând în scheme de garantare publică și plăți cu impozite amânate. Aceste cifre ar putea fi mult mai mari în viitor”, a spus Mario Centeno, președintele Eurogrupului.
Prin urmare, aceștia au creat un prim set de măsuri naționale și europene, în timp ce lucrează la un cadru pentru acțiuni suplimentare pentru a răspunde evoluțiilor și pentru a sprijini redresarea economică, în condițiile în care „estimările preliminare ale Comisiei Europene arată că sprijinul fiscal total pentru economie va fi foarte important”.
În primul rând, statele membre vor continua măsurile puternice pentru a sprijini sistemele de asistență medicală și pentru a limita răspândirea virusului. De asemenea, vor implementa măsuri de asigurare a lichidității pentru întreprinderile grav afectate, în special cele din domeniul turismului și transporturilor (aceasta poate include măsuri fiscale, garanții publice pentru a ajuta companiile să se împrumute, garanții la export și renunțarea la penalități de întârziere în contractele de achiziții publice) și vor susține lucrătorii afectați pentru a evita pierderea locurilor de muncă și a veniturilor, inclusiv prin acordarea unui ajutor de muncă pe termen scurt, extinderea remunerațiilor medicale și a prestațiilor de șomaj și amânarea plăților de impozit pe venit.
Măsurile sunt adaptate la nevoile și circumstanțele fiecărui stat membru.
În al doilea rând, eforturile coordonate la nivel european vor completa măsurile naționale.
În acest sens, miniștri finanțelor din cele 27 de state membre au salutat inițiativa de investiții Corona a Comisiei Europene, în valoare de 37 de miliarde de euro, care va sprijini sistemele de asistență medicală, IMM-urile și piața muncii. Alte 28 de miliarde de euro din fonduri structurale vor fi eligibile integral pentru aceste cheltuieli.
La aceasta se adaugă și inițiativa Comisiei și a grupului Băncii Europene de Investiții de a mobiliza 8 miliarde de euro din credite de capital de lucru, susținute de bugetul UE, prin îmbunătățirea programelor de garantare a creditelor bancare pentru IMM-uri. Această sumă ar putea crește până la 20 de miliarde de euro.
De asemenea, miniștrii au salutat pachetul de măsuri de politică monetară luate de BCE săptămâna trecută, menite să sprijine condițiile de lichiditate și finanțare pentru gospodării, întreprinderi și bănci. Aceasta va ajuta la furnizarea de credit fără probleme economiei reale: și – important – va evita fragmentarea piețelor financiare din zona euro pentru a păstra o transmitere completă a politicii monetare.
Președintele Eurogrupului a subliniat că, în contextul măsurilor de combatere a efectelor socio-economice ale pandemiei, UE permite statelor membre să utilizeze toată flexibilitatea Pactului de Stabilitate fără temerea că vor fi penalizate pentru încălcarea reglementărilor ferme ale acestuia, precum regula de aur a menținerii economiei naționale într-un deficit de maxim 3% din PIB.
Totodată, Mario Centeno a amintit și flexibilizarea regulilor privind ajutorul de stat cu scopul de a sprijini firmele aflate în dificultate.
„Toate resursele disponibile la nivelul UE trebuie mobilizate pentru a lupta împotriva acestei crize”, a spus oficialul european, adăugând că „toate instituțiile vor participa la efortul nostru colectiv de a învinge acest virus”.
În acest context, Mario Centeno a declarat că a solicitat, de asemenea, Comisiei și Mecanismului European de Stabilitate să exploreze modalități, în cadrul mandatelor lor, de a aborda provocările prezentate de coronavirus.