Connect with us

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, raportor al PE pentru programul de Sănătate al UE, recomandă vaccinarea antigripală pentru a „diminua presiunea enormă de pe umerii sistemelor sanitare”

Published

on

© European Union 2019 – Source: EP

Eurodeputatul Cristian Bușoi, coordonatorul programului de Sănătate al UE, EU4Health, recomandă vaccinarea împotriva virusului gripal pentru protejarea sănătății individuale și colective, precum și pentru „a diminua presiunea enormă de pe umerii sistemelor sanitare” din UE, greu încercate de pandemia de coronavirus. 

 

Declarația eurodeputatului român a survenit în contextul participării la reuniunea miniștrilor sănătății din UE, alături de comisarii europeni Margaritis Schinas și Stella Kyriakides și președinția germană a Consiliului, reprezentată de ministrul sănătății, Jens Spahn. 

„Vaccinarea înainte de debutul sezonului gripal este cea mai puternică armă pe care o avem pentru a diminua presiunea enormă de pe umerii sistemelor sanitare din Uniune. Este una dintre concluziile în urma întâlnirii cu miniștrii Sănătății din UE, la care am participat astăzi împreună cu vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, comisarul pe Sănătate, Stella Kyriakides și Jens Spahn, ministrul Sănătății din Germania, țară care deține președinția UE”, scrie Cristian Bușoi, într-o postare pe Facebook. 

În acest sens, Cristian Bușoi precizează că „promovarea vaccinării și dezvoltarea de noi vaccinuri eficiente și sigure sunt puncte importante și în Programul de Sănătate al UE” de care este responsabil și care „va merge luna viitoare la votul final în Parlament”, unde eurodeputații speră că voor obține „un buget majorat peste cele 1,7 miliarde de euro stabilite de Consiliul European”.

De asemenea, eurodeputatul român atrage atenția că până la intrarea în vigoare a acestui program, „fiecare dintre noi poate ajuta sistemul de sănătate dacă este responsabil și se protejează împotriva gripei sezoniere”.

„Aveți încredere în medicii dumneavoastră de familie, cereți-le informații despre vaccinul antigripal și imunizați-vă! Vă protejați astfel pe dumneavoastră, pe cei dragi dumneavoastră și ajutați medicii care fac în această perioadă eforturi imense în lupta cu COVID-19”, este îndemnul adresat de Cristian Bușoi cetățenilor români și europeni. 

Prin programul „UE pentru sănătate”, Comisia Europeană a propus alocarea a 9,4 miliarde de euro în consolidarea sistemelor de sănătate. Pentru acest program, finanțarea ar trebui să provină parțial de la bugetul UE (1,7 miliarde EUR) și parțial prin intermediul veniturilor alocate externe, care provin din operațiunile de împrumut ale Uniunii, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul privind Instrumentul UE de redresare economică (7,7 miliarde EUR). Pentru niciunul dintre obiectivele menționate în program nu va exista o alocare prealabilă.

Cu toate acestea, în urma Consiliului European din 17-21 iulie, când s-a ajuns la un acord privind un amplu plan de 1.824 de miliarde de euro (CFM 2021-2027 și Next Generation EU) s-a decis tăierea masivă a 7,7 miliarde de euro a fondurilor destinate sănătății din planul de recuperare Next Generation EU.

Programul „UE pentru sănătate” acoperă perioada 2021-2027. Acesta ia în considerare lecțiile învățate și lacunele identificate până în prezent ca urmare a crizei și va aduce schimbări structurale pentru o mai bună pregătire a UE pentru noi provocări în materie de sănătate. Odată ce propunerea este adoptată de statele membre și de Parlamentul European, se intenționează să se înceapă lansarea de acțiuni specifice în cadrul programului „UE pentru sănătate” începând cu 1 ianuarie 2021. În primii ani ai programului, se va pune un accent deosebit pe acțiune, în special în ceea ce privește gestionarea crizelor.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru Programul de Sănătate al UE: Investițiile României în reforma sistemului sanitar trebuie să cuprindă o componentă de digitalizare pentru a fi finanțate

Published

on

© Captură foto

Investițiile României în reforma sistemului sanitar trebuie să cuprindă o componentă de digitalizare pentru a fi finanțate de Comisia Europeană, a atras atenția eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru Cercetare din Parlamentul European și raportor pentru Programul de Sănătate al UE (EU4Health) în cadrul Conferinței “Oportunități de finanțare din fonduri europene pentru România în sistemul de sănătate publică”.

Conferința “Oportunități de finanțare din fonduri europene pentru România în sistemul de sănătate publică” a fost organizată sâmbătă, 21 noiembrie, de Consiliul Județean Arad, cu participarea eurodeputaților Cristian Bușoi și Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului timp de 15 ani, a directorilor DSP și ai Casei de Asigurări de Sănătate, a directorilor de spitale și a experților din domeniul medical arădean.

 

„Digitalizarea sistemului de sănătate va fi o prioritate absolută în următoarea perioadă. De altfel, o bună parte din banii care vin pe Mecanismul de Redresare și Reziliență trebuie să meargă către proiecte de digitalizare sau în care digitalizarea reprezintă o componentă importantă. Tot ceea ce ține de infrastructură în general trebuie să aibă o componentă importantă de digitalizare, altfel nu primim bani europeni”, a avertizat eurodeputatul Cristian Bușoi.

Potrivit acestuia, această cerință este în conformitate cu cele două direcții strategice majore ale UE pentru următorii șapte ani și anume, Pactul Verde European și transformarea societății, economiei, agriculturii, a sistemelor energetice și de transport pentru a ajunge la neutralitatea climatică în 2050, precum și digitalizarea economiei europene, pentru a putea fi din ce în ce mai competitivi la nivel internațional.

Cristian Bușoi a explicat că „datorită negocierilor purtate de președintele Klaus Iohannis la summitul european din luna iulie”, România are o oportunitate „cum nu a existat în România după 1990” de a investi 5 mld. de euro în modernizarea și consolidarea sistemului sanitar și a cercetării din domeniul sănătății. 

Mai mult, eurodeputatul a explicat că fondurile europene care sunt dedicate României în următorii 4-7 ani sunt împărțite pe două direcții majore:

  1. Fondul de Redresare și Reziliență, ceea ce la nivel de țară se traduce în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), unde avem alocate aproape 2 mld. euro pe patru direcții importante (reabilitarea sau susținerea construcției de noi unități spitalicești; dotarea și reabilitarea majoră a infrastructurii medicale oncologice; modernizarea secțiilor de boli cardiovasculare din spitalele deja existente), la care se adaugă o axă de finanțare pentru digitalizarea spitalelor
  2. Programul Operațional de Sănătate cu o valoare de aproape 3 mld. de euro în bani europeni, la care se adaugă cofinanțările naționale. 

Astfel, Cristian Bușoi atrage atenția că o astfel de oportunitate nu trebuie ratată și subliniază că Guvernul României a decis să acorde atenție deosebită sănătății în următorii ani, ceea ce este un semnal bun. 

Nu în ultimul rând, eurodeputatul a mai precizat că alte oportunități de finanțare pentru sistemul de sănătate se vor regăsi și în alte fonduri și programe operaționale unde există bani europeni pentru formare profesională sau reabilitarea și sporirea eficienței energetice a clădirilor. 

Amintim, în context, că Ministerul Fondurilor Europene a organizat pe 20 noiembrie prima dezbatere publică pe tema investițiilor în reformarea sistemului de sănătate, din a doua rundă de consultări desfășurate în cel mai amplu proces de dialog transparent de până acum.

Derulată sub titlul „Sănătatea, o prioritate în noile Programe 2021-2027”, dezbaterea a abordat investițiile în sistemul de sănătate, propuse prin viitorul Program Operațional Sănătate (2021-2027) și prin Planul Național de Redresare și Reziliență în domeniile prevenției, sănătății mamei și a copilului, oncologiei, bolilor cardiovasculare, paliației și cercetării în domeniul medical.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi, despre viitorul program de sănătate al UE: Am încredere că negocierile cu Consiliul UE se vor încheia până la finalul acestui an

Published

on

© Cristian Bușoi/ Facebook

Președintele Comisiei pentru cercetare din Parlamentul European, Cristian Bușoi, se arată încrezător că negocierile cu Consiliul UE privind viitorul program de sănătate se vor încheia până la finalul acestui an, iar EU4Health va intra în vigoare din ianuarie 2021.

„Am început negocierile pentru EU4Health, cel mai ambițios Program de Sănătate din istoria UE, cu cel mai mare buget: 5,1 miliarde de euro. Am încredere că negocierile cu Consiliul UE se vor încheia până la finalul acestui an, iar Programul va intra în vigoare din ianuarie 2021”, a transmis Cristian Bușoi pe pagina de Facebook.

Potrivit prinicipalului negociator din partea Parlamentului European pentru acest program, EU4Health „este cea mai puternică armă pe care o avem împotriva pandemiei COVID-19, dar și pentru lupta împotriva cancerului și a bolilor cardiovasculare, principalele cauze de deces din Uniunea Europeană.”

De asemenea, Cristian Bușoi subliniază că tot cu ajutorul Programului de Sănătate „vom reuși să grăbim digitalizarea sistemelor de sănătate din România și celelelate state membre UE și să creăm Registrul European al Pacienților. Screening-ul, prevenirea bolilor și vaccinarea sunt alte instrumente importante pentru sănătate, care vor fi finanțate din EU4Health.”

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru cercetare din PE, face apel la guvernele statelor membre și la industria farmaceutică să investească mai mult în inovare, esențială pentru evitarea unor viitoare epidemii

Published

on

© Cristian Busoi/ Facebook

Noul Program de Sănătate al Uniunii Europene cu un buget record de 5,1 miliarde de euro reprezintă garanția că pe viitor vom fi mai bine pregătiți pentru a face față presiunii uriașe din timpul unei crize sanitate, a transmis raportorul Parlamentului European pentru acest program Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European în cadrul Health Care Summit 2020, organizat de Politico Europe.

Eurodeputatul român a semnalat că ”pandemia de COVID-19 ne-a arătat clar că trebuie să investim mai mult în sistemele sanitare și în pregătirea pentru crize”.

”Criza medicamentlor cu care ne confruntăm astăzi nu doar în România, ci în întreaga Europă, are printre principalele motive o cerere neașteptat de mare de pe o singură piață. Iar această problemă întărește nevoia urgentă de a dezvolta unități de producție în UE și a întări capacitatea celor existente”, a transmis Bușoi în cadrul evenimentului mai sus amintit.

O altă soluție pe care a propus-o europarlamentarul român este aceea de a revizui protocoalele ”Agenției Europene a Medicamentelor (EMA) și a accelera aprobările studiilor clinice în statele membre în timpul crizelor de sănătate publică. Nu în ultimul rând, avem nevoie de cercetare pentru a descoperi noi medicamente”, a mai spus președintele ITRE din Parlamentul European.

În încheiere, Cristian Bușoi a făcut apel la guvernele statelor membre și la industria farmaceutică ”să investească mai mult în inovare, esențială dacă vrem să câștigăm lupta împotriva cancerului, dacă vrem antibiotice noi sau vaccinuri eficiente și sigure pentru evitarea unor viitoare epidemii”.

Amintim că europarlamentarul Cristian Bușoi a primit undă verde la 13 noiembrie, din partea Parlamentului European, pentru a negocia cu statele membre programul de acțiune a Uniunii în domeniul sănătății, EU4Health.

Cu un buget de 5,1 miliarde de euro, convenit de negociatorii Legislativului european cu președinția germană a Consiliului Uniunii Europene, EU4Health este menit să pregătească mai bine Uniunea pentru amenințările transfrontaliere majore la adresa sănătății și să facă sistemele de sănătate mai reziliente.

Astfel, Uniunea ar putea să facă față atât viitoarelor epidemii, cât și unor provocări pe termen lung cum ar fi îmbătrânirea populației și inegalitățile din domeniul sănătății.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Viitorul secretar pentru securitate internă în administrația Biden are rădăcini românești: Mama lui Alejandro Mayorkas, o româncă evreică, refugiată în Cuba în timpul Holocaustului

POLITICĂ4 hours ago

Klaus Iohannis, la un an de la câștigarea celui de-al doilea mandat: Am scos România de pe lista rușinii în Europa și am obținut cel mai mare pachet de finanțare europeană din istorie

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

COVID-19: Comisia Europeană asigură un al șaselea contract cu Moderna pentru achiziția a 160 milioane de doze de vaccin

Mircea Hava5 hours ago

Mircea Hava și colegii eurodeputați PNL, solicitare către Guvern pentru includerea în Acordul de Parteneriat pentru progamarea fondurilor europene a teritoriilor Moții, Țara de Piatră, Țara Făgărașului și Țara de Sus

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Fonduri UE: Comisia Europeană aprobă 370 de milioane de euro pentru infrastructura de apă și canalizare din România

ROMÂNIA5 hours ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu: România va aloca UNICEF 50.000 euro pentru proiecte în domeniul educaţiei şi tineretului în Afganistan

NATO6 hours ago

Primul raport oficial privind apărarea europeană: UE nu deține capabilitățile militare pentru a îndeplini obiectivele autonomiei sale strategice

ROMÂNIA6 hours ago

Ambasadorul României la Madrid, întâlnire cu ministrul spaniol al culturii și sportului. Ambele părți și-au exprimat interesul pentru elaborarea unui Memorandum de Înțelegere între cele două ministere ale culturii

ROMÂNIA6 hours ago

Ministrul de externe Bogdan Aurescu salută adoptarea Declarației Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor privind rolul și utilizarea tehnologiei în sprijinul guvernanței democratice

ROMÂNIA7 hours ago

COVID-19: Guvernul a semnat 10 contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare de 69,7 milioane euro, pentru dotarea spitalelor bucureștene cu aparatură și echipamente de imagistică și ATI

U.E.2 days ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA2 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă3 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

ROMÂNIA3 days ago

MFE a organizat prima dezbatere publică privind reforma sistemului de sănătate, care poate atrage investiții de 6 mld. euro

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Ludovic Orban: Comisia Europeană a aprobat acordul România-SUA, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici din Statele Unite și UE

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Marian-Jean Marinescu, raportor pentru Cerul Unic European, speră ca finalizarea dosarului „foarte complicat” să soluționeze cele 27 de monopoluri pe controlul traficului aerian din UE

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu recomandă crearea unei echipe ministeriale de experți în atragerea fondurilor europene pentru ca România să valorifice cele 80 mld. EUR pentru redresare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu face apel la un consens național pentru a fructifica cele 80 de miliarde de euro alocate României de UE: Dacă pierdem acest moment, pierdem șansa la dezvoltare

Advertisement
Advertisement

Trending