Connect with us

Cristian Bușoi

VIDEO Cristian Bușoi, raportorul EU4Health, cere Parlamentului European un “mandat puternic” pentru a negocia cel mai ambițios Program de Sănătate din istoria UE

Published

on

© Cristian Busoi/ Facebook

Eurodeputatul Cristian Bușoi, raportorul Parlamentului European pentru programul de sănătate al UE (EU4Health), a cerut joi un mandat clar și puternic din partea europarlamentarilor pentru a începe negocierile cu statele membre privind cel mai amplu program de sănătate din istoria UE, pentru care Parlamentul European a solicitat inițial un buget de 9,4 miliarde de euro, în timp ce țările UE au decis tăierea alocărilor până la anvelopa financiară de 1,7 miliarde de euro, iar în urma acordului politic provizoriu dintre Parlament și Consiliu, eurodeputații au obținut o creștere până la 5,1 miliarde de euro.

Criza COVID-19 a dovedit în mod clar nevoia Uniunii Europene de instrumente de politică bine definite și finanțate în mod adecvat (…) Aștept cu nerăbdare votul de astăzi, în plen, și mă aștept să am un mandat clar și puternic pentru a începe negocierile“, a spus Bușoi, în prezentarea sa din cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European consacrată Programului EU4Health. Referindu-se la triplarea bugetară obținută de negociatorii PE, europarlamentarul român a descris-o drept “un triumf” pentru “cel mai ambițios și bine finanțat program de sănătate al UE de până acum”.

El a amintit că EU4Health este al patrulea program de sănătate din istoria UE și a criticat faptul că, inițial, acest program nu era prevăzut ca un instrument independent, deși “cel puțin 70% dintre cetățenii noștri se așteaptă la o implicare mai mare și mai îndrăzneață a UE în domeniul sănătății”.

“La acel moment, îmi exprimam îngrijorarea cu privire la diluarea bugetară și retragerea Programului de sănătate al UE ca instrument independent și element central al politicii UE”, a amintit el, mulțumind Comisiei von der Leyen și comisarului european pentru sănătate Stella Kyriakides pentru abordarea acestor provocări în conextul crizei provocate de noul coronavirus.

În continuare, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie a prezentat principalele priorități ale Programului de Sănătate.

“EU4Health va fi al patrulea program de sănătate al Uniunii, ca instrument separat, pentru perioada 2021-2027. Ca o consecință directă a COVID-19, un program autonom care vizează consolidarea sistemelor de sănătate din UE și a asistenței medicale, cu un buget inițial robust de 9,4 miliarde”, a spus el, în condițiile în care prezentarea acestui raport survine la două zile după un acord provizoriu între Consiliul și Parlamentul European privind bugetul de 1.824,3 miliarde de euro și în care eurodeputații au obținut o triplare a bugetului alocat sănătății față de suma de 1,7 miliarde propusă de statele UE.

Cristian Bușoi a arătat că în comparație cu cel de-al treilea program pentru sănătate, EU4Health va desfășura mai multe acțiuni pentru a sprijini statele membre în domeniul sănătății și își va completa eforturile de reformare a sistemelor lor de sănătate pentru a deveni mai rezistente.

“În calitate de raportor, atunci când am elaborat raportul inițial, am subliniat importanța faptului că programul EU4Health este mai mult decât un simplu răspuns la criza COVID-19 și ar trebui să ofere nu numai un management pe termen scurt al crizei, ci și obiectivele pe termen lung. în asigurarea dezvoltării unor sisteme de sănătate puternice și rezistente în statele membre și abordarea provocărilor pe termen lung, cum ar fi cancerul, povara bolilor cronice, bolile transmisibile și netransmisibile, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul, bolile neurologice și hepatita, rezistența antimicrobiană, sănătatea mintală și îmbătrânirea, ezitarea în materie de vaccinul, accesul inegal, lipsa medicamentelor și, în același timp, pregătirea pentru tehnologiile emergente”, a detaliat el.

Mai mult, Bușoi a subliniat că problema cancerului a fost una dintre prioritățile sale de top și a asigurat că EU4Health va consolida lupta Uniunii Europene împotriva cancerului prin acțiuni concrete de abordare a lipsei de screening, a diagnosticului precoce și a accesului la tratament și îngrijire și în sinergie cu Planul european de combatere a cancerului.

El a mai arătat că o altă prioritate, în calitate de raport, a fost digitalizarea asistenței medicale, în special prin crearea și punerea în aplicare a Registrului european eHealth și prin sprijinul pentru crearea și utilizarea platformei Health Data Space.

“Programul (n.r. – de sănătate) nu va livra doar în ce privește lupta împotriva cancerului, ci și în privința digitalizării și a viitoarelor realități îngrijorătoare, viitoarelor pandemii și amenințări pentru sănătate, lucrând în sinergii cu alte programe, instrumente și fonduri: cum ar fi Planul UE de combatere a cancerului, Orizont Europa și în special Misiunea despre cancer, Agenda digitală și Mecanismul de Redresare și Reziliență”, a mai spus europarlamentarul PNL și PPE, din perspectiva finanțării.

Cristian Bușoi a mai spus că aprobarea acestui program în comisia de specialitate, Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, a arătat “în mod clar că Parlamentul European susține îmbunătățirea sănătății cetățenilor noștri, prin promovarea sănătății și abordarea centrată pe persoană pentru abordarea bolilor transmisibile și netransmisibil”, punând accent pe boli cronice, screening timpuriu, prevenire, dezvoltarea în continuare a ERN-urilor, abordarea ezitării vaccinului și a inegalităților în materie de sănătate.

Eurodeputatul român a arătat că membrii Parlamentului European au restabilit bugetul programului EU4Health, redus de Consiliul European la summitul maraton din luna iulie la 1,7 miliarde de euro, o creștere care reprezintă un “triumf pentru toți”.

Cu acest angajament suntem aici, astăzi în plen. Sunt recunoscător echipei noastre de negocieri și partidului meu politic că au fost hotărâți să mărească bugetul pentru sănătate. S-a ajuns la un acord, cu o creștere majoră de până la 5,1 miliarde pentru sănătate comparativ cu reducerea din iulie și aș dori să profit de această ocazie pentru a mulțumi partidului meu, PPE, și echipei noastre de negociere a PE pentru sprijinul lor. Această creștere este un triumf pentru noi toți“, a spus el.

“În comparație cu al treilea program de sănătate, avem un buget robust care va veni în sprijinul statele membre. Acest buget va putea completa eforturile statelor membre și programele naționale, iar în sinergie cu alte instrumente va contribui la îmbunătățirea bunăstării cetățenilor noștri, abordând inegalitățile în materie de sănătate, consolidând sistemele de asistență medicală, sprijinind digitalizarea asistenței medicale prin Registrul european eHealth și prin platforma Health Data Space și, nu în ultimul rând, lupta împotriva cancerului. (…) Am reușit rapid să oferim ceea ce va fi cel mai ambițios și bine finanțat program de sănătate al Uniunii până acum“, a conchis Cristian Bușoi.

După dezbaterea din plenul Parlamentului European,deputații europeni vor vota funcționarea noului program de sănătate al UE – EU4Health care are ca scop îmbunătățirea capacității UE de a ajuta statele membre în actuala criză de sănătate și în viitoarele crize.

Programul „UE pentru sănătate” acoperă perioada 2021-2027. Acesta ia în considerare lecțiile învățate și lacunele identificate până în prezent ca urmare a crizei și va aduce schimbări structurale pentru o mai bună pregătire a UE pentru noi provocări în materie de sănătate. Odată ce propunerea este adoptată de statele membre și de Parlamentul European, se intenționează să se înceapă lansarea de acțiuni specifice în cadrul programului „UE pentru sănătate” începând cu 1 ianuarie 2021. În primii ani ai programului, se va pune un accent deosebit pe acțiune, în special în ceea ce privește gestionarea crizelor.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi, mesaj de Ziua Națională a României: Să privim cu optimism în față și să avem încredere în forța noastră, a tuturor

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE) are convingerea că vom depăși momentele grele mai repede dacă vom fi ”uniți, umăr la umăr”.

Într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Naționale a României, europarlamentarul a subliniat că ”suntem o națiune puternică, care a dovedit de-a lungul istoriei că face față cu bine provocărilor grele.”

”Ziua Națională din acest an ne găsește, din nou, într-o situație dificilă, într-o luptă cu o pandemie care fură vieți, dar și cu o criză energetică apăsătoare. Sunt momente grele peste care sperăm să le depășim cât mai repede, uniți, umăr la umăr. Am convingerea că vom trece cu bine peste aceste încercări și că vom fi mai puternici, mai solidari. Să privim cu optimism în față și să avem încredere în forța noastră, a tuturor”, a precizat Bușoi.

Începând cu 1990, România serbează la 1 decembrie Ziua Națională. 

Ziua de 1 Decembrie 1918, ziua în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat Rezoluția de Unire cu România, a însemnat sfârșitul procesului de desăvârșire a unității naționale românești început în acel an, 1918, prin actul unirii Basarabiei cu România, adoptat de Sfatul Țării din Chișinău, la 27 martie/9 aprilie, și continuat prin actul unirii Bucovinei cu Patria Mamă, adoptat de Congresul General al Bucovinei, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie.

Marea Unire s-a înfăptuit așadar, atât ca urmare a unei conjuncturi politice internaționale favorabile, marcate de principiul wilsonian al naționalităților și de efervescență a mișcărilor de eliberare națională și socială, cât și a curajului și eroismului soldaților și ofițerilor români pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial și nu în ultimul rând, al determinării manifestate de clasa politică românească și a societății românești din teritoriile străine, vremelnic ocupate.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, responsabilul PE pentru relația cu EMA: Agenția Europeană a Medicamentelor are nevoie de mai mult personal și de finanțare continuă pentru a face față provocărilor de sănătate

Published

on

© Cristian Bușoi / Facebook

Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) are nevoie de mai mult personal și de finanțare continuă pentru a face față provocărilor de sănătate, a transmis marți eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), responsabil al Parlamentului European pentru relația cu EMA,  în urma unei întrevederi cu directorul executiv al Agenției, dr. Emer Cooke. 

„Directorul executiv al Agenției Europene a Medicamentelor, Emer Cooke, a fost invitata noastră la Comisia pentru Sănătate din Parlamentul European. În calitate de responsabil al Parlamentului în relația cu Agenția am sprijinit mandatul extins al EMA cu un set cuprinzător de măsuri care să permită Agenției o reformă serioasă, dar care presupune și mai multă muncă. În acest context, care presupune responsabilități legate de lupta împotriva COVID-19, plus nevoia ca din ianuarie 2022 să implementeze legislația privind studiile clinice și HTA, am întrebat-o pe dr. Emer Cooke cum va face față EMA noilor sarcini și dacă există suficient personal pentru acestea”, a scris deputatul european, pe Facebook.

 

În ceea ce privește tratamentul împotriva COVID-19, Cristian Bușoi a amintit că EMA a autorizat recent mai multe terapii, care pot fi administrare în sistem ambulator, și lucrează în continuare pentru a da undă verde și altor antivirale orale.

„Acest lucru ne dă speranța că în curând vom putea preveni spitalizarea unor pacienți și vom reduce astfel presiunea de pe unitățile medicale care sunt la limită din cauza numărului mare de pacienți cu COVID-19. Ce putem face însă pentru a ne asigura că revizuirile și autorizațiile condiționare de introducere pe piață a acestor terapii țin seama de întregul ansamblu de dovezi disponibile?”, a subliniat acesta. 

Emer Cooke i-a răspuns eurodeputatului că EMA este supusă într-adevăr unei presiuni foarte mari. „Ca să facem față avem nevoie de ajutor”, a spus Cooke.

„Am un personal deosebit de motivat, dar a trebuit să prioritizăm munca legată de COVID-19. Oamenii lucrează non stop. De fiecare dată când credem că am ajuns la finalul unui val, vine deja și o nouă provocare. Avem nevoie de resurse umane suplimentare, trebuie să facem muncă nu doar pentru a depăși criza COVID-19, ci și pentru protejarea datelor personale, publicarea datelor clinice și să luăm deciziile corecte privind confidențialitatea datelor. Am fost dezamăgiți de faptul că cele 20 de posturi pe care le-am solicitat pentru Programul nostru în 2022 nu au fost acceptate. Avem nevoie de posturi în plus, de personal în plus pentru a ne desfășura munca. Avem nevoie în același timp și de flexibilitate pentru a le permite unora dintre colegi să se odihnească”, a subliniat directorul EMA în răspunsul pe care i l-a oferit lui Cristian Bușoi în cadrul ședinței Comisiei ENVI.

Cât despre exercițiul de transparență pe care ar trebui să îl facă EMA, Emer Cooke i-a spus europarlamentarului că Agenția și-a luat angajamente de transparență pentru toate vaccinurile și tratamentele COVID.

„Am publicat datele testelor clinice foarte repede, imediat după autorizare și vom continua să o facem. Acesta este un domeniu unde nu avem suficiente resurse. Să facem așa ceva pentru fiecare produs nu avem suficient personal, însă pentru terapiile anti COVID-19 am publicat datele pe care s-au bazat autorizațiile”, a spus ea.

Tot în cadrul dezbaterilor de marți de la Comisia ENVI, directorul Agenției a subliniat că lucrează îndeaproape cu industria pentru vaccinuri eficiente și sigure care să răspundă inclusiv mutațiilor recente ale virusului SARS COV 2.

„Într-o întâlnire oficială privată care a avut loc după dezbaterea din Comisie, am subliniat nevoia ca România prin experții Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale să aibă o implicare mai puternică în activitatea EMA și am asigurat-o pe dr. Emer Cooke de sprijinul meu în calitate de președinte al Comisiei ITRE și responsabil al Parlamentului European în relația cu EMA pentru ca Agenția să beneficieze de finanțarea de care are nevoie pentru a funcționa fără sincope în beneficiul tuturor cetățenilor europeni”, a conchis Cristian Bușoi.


Având în vedere numărul tot mai mare de cazuri de COVID-19 în UE și preocupările ridicate de o nouă variantă, membrii Comisiei pentru sănătate au axat dezbaterea de marți pe vaccinurile COVID-19, pe evoluțiile recente în domeniul terapiei COVID-19 și pe capacitatea Agenției de a face față provocărilor actuale și viitoare, informează Parlamentul European, printr-un comunicat

Emer Cooke i-a asigurat pe deputați că EMA este pregătită să facă față provocărilor actuale generate de pandemie. Vaccinurile existente au rămas eficiente până în prezent, studiile arătând că o doză suplimentară sau un rapel asigură o „imunitate extinsă”, a spus ea.

În cazul în care se ia o decizie științifică de a le adapta, Agenția dispune deja de orientări pentru producătorii care intenționează să modifice vaccinurile pentru a aborda variantele. De asemenea, Agenția dispune de un cadru juridic pentru a autoriza mai rapid vaccinurile adaptate. Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană ar putea aproba vaccinurile adaptate pentru a viza noile variante în termen de de 3-4 luni, dacă este necesar. 

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Intergrupului de Luptă împotriva Cancerului din PE, pledează pentru oncologie personalizată: Suntem datori să le oferim pacienților o viață lungă și îngrijire de calitate

Published

on

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Intergrupului de Luptă împotriva Cancerului din Parlamentul European, pledează pentru oncologie personalizată.

Acesta a participat luni la dezbaterea internă, care a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, pacienți și reprezentanți ai industriei am discutat despre progresele pe care le-au făcut țările UE în acest domeniu, provocările pe care trebuie să le depășim și soluțiile pe care le avem.

Acesta a amintit că Uniunea Europeană și-a asumat lupta împotriva cancerului și a acordat acesteia o finanțare fără precedent în Europa, nu doar prin planul european de luptă împotriva acestei boli în valoare de 4 miliarde de eruo, dar și prin programul EU4Helath și Orizont Europa.

”Mai departe avem nevoie de cercetători, medici și industrie care să lucreze împreună alături și pentru pacienți, dar și de bugetarea adecvată a cercetării. Finanțarea cercetării la nivelul UE reprezintă doar aproximativ 10% din investiția totală în cercetarea biomedicală din Europa. Prea puțin pentru nevoile curente, iar acest lucru trebuie să se schimbe”, a tras un semnal de alarmă Bușoi.

Eurodeputatul a explicat că Parteneriatul pentru Medicină Personalizată, care va fi stabilit în 2023 în cadrul Orizont Europa, va evidenția ”prioritățile pentru cercetare și educație, va sprijini proiecte de cercetare și va face recomandări pentru o mai bună integrare a medicinei personalizate în practica clinică.”

”Noi proiecte de colaborare în calculul de înaltă performanță și inteligența artificială sunt și ele anunțate de Executivul european pentru a sprijini deciziile de tratament și a promova medicina personalizată. Un registru al inegalităților de cancer care va identifica disparitățile și inegalitățile în îngrijirea cancerului între statele membre și regiuni este de asemena în plan și sunt un susținător al acestuia. O mai bună cooperare între statele membre, dar și la nivel regional și local este în același timp esențială și va asigura valoare adăugată pentru politicile de sănătate inovatoare și durabile”, a subliniat Cristian Bușoi.

În încheiere, președintele Intergrupului de Luptă împotriva Cancerului a subliniat că ”suntem, așadar, datori să protejăm ceea ce funcționează și să reparăm acolo unde există erori pentru ca pacienții cu cancer să aibă șanse mai mari la o viață lungă și îngrijire de calitate.”

Emblematicul program al Uniunii Europene EU4Helath, un pilon al Uniunii Sănătății, a intrat în vigoare la 26 martie, după ce a primit avizul pozitiv din partea Consiliului Uniunii Europene, la 17 martie, și din partea Parlamentului European, la 9 martie.

Acesta este pus în aplicare de noua Agenție Executivă pentru domeniile Sănătății și Digital, a cărei activitate a început la 1 aprilie. 

Cu un buget de 5,1 miliarde de euro, EU4Health va contribui la consolidarea rezilienței sistemelor de sănătate, urmărind, în egală măsură, să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății umane în toate politicile și activitățile Uniunii, în conformitate cu abordarea ”O singură sănătate” (One Health).

Propus de Comisie la 28 mai 2020, programul este răspunsul UE la pandemia de COVID-19, care a avut un impact major asupra personalului medical, a pacienților și a sistemelor de sănătate din Uniune.

”UE pentru sănătate” este, din punct de vedere financiar, cel mai mare program al UE în domeniul sănătății și va oferi finanțare țărilor UE, organizațiilor din domeniul sănătății și ONG-urilor.

Programul ”UE pentru sănătate” își propune:

  • să îmbunătățească și să promoveze sănătatea în Uniune;
  • să protejeze cetățenii Uniunii împotriva amenințărilor transfrontaliere grave la adresa sănătății;
  • să amelioreze disponibilitatea, accesibilitatea și caracterului abordabil al medicamentelor, al dispozitivelor medicale și al produselor relevante în situații de criză;
  • să consolideze sistemele de sănătate, reziliența acestora și utilizarea eficientă a resurselor.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA7 mins ago

Infringement: România, vizată de CE pentru că nu a pus în aplicare normele UE privind „testul de proporționalitate” anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii

COMISIA EUROPEANA8 mins ago

Comisia Europeană a deschis proceduri de infringement împotriva României pentru neamenajarea spațiului maritim, încălcarea normelor privind calificările profesionale și denunțarea tratatelor bilaterale de investiții

COMISIA EUROPEANA18 mins ago

Procedura de infringement: Comisia Europeană îndeamnă România și alte șapte țări membre să transpună normele UE de combatere a fraudei împotriva bugetului Uniunii Europene

ROMÂNIA29 mins ago

Schimb de replici România – Rusia la OSCE: Bogdan Aurescu califică drept “eronată” poziția lui Serghei Lavrov conform căreia sistemul antirachetă al NATO din România poate fi folosit pentru lovituri ofensive

COMISIA EUROPEANA41 mins ago

Comisia Europeană trimite România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea legislației UE privind aerul curat și emisiile industriale

COMISIA EUROPEANA50 mins ago

Comisia Europeană a plătit prima tranșă din PNRR: România primește o prefinanțare de 1,8 miliarde de euro

ROMÂNIA2 hours ago

Egiptul a cumpărat 240.000 de tone de grâu din România

U.E.2 hours ago

Liderii a 15 partide conservatoare și de extremă dreapta din UE se reunesc la Varșovia pentru construirea unei mari coaliții în Parlamentul European

INTERNAȚIONAL3 hours ago

SUA și NATO, sprijin pentru integritatea teritorială a Ucrainei: Obiectivul nostru este de a descuraja Rusia de la orice altă acțiune agresivă. Vor exista consecințe grave

Daniel Buda3 hours ago

Comisia ANIT: Daniel Buda, responsabil pentru două proiecte privind bunăstarea animalelor în timpul transportului: Am încredere că vor contribui la identificarea soluțiilor avantajoase pentru fermierii UE

ROMÂNIA24 hours ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE1 day ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.3 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA4 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Team2Share

Trending