Connect with us

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE, solicită comisarului european pentru Sănătate sprijin pentru Republica Moldova în achiziționarea vaccinului anti-COVID-19 și a Remdesivir

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE), raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE 2021-2027, a solicitat comisarului european pentru Sănătătate, Stella Kyriakides, sprijin pentru Republica Moldova în achiziționarea vaccinului anti-COVID-19 și a Remdesivir.

Potrivit unui comunicat, eurodeputatul român a transmis miercuri o scrisoare comisarului Kyriakides în care i-a solicitat să îi comunice ” în ce măsură poate fi inclusă Republica Moldova în cererea formulată de România către Comisie pentru a obține medicamentul Remdesevir, precum și vaccinurile anti-Covid-19, necesare imunizării populației. Totodată, am adresat comisarului pentru Sănătate rugămintea de a examina posibilitatea ca Republica Moldova să primească sprijin independent de la UE pentru achiziționarea tratamentelor anti-COVID-19”.

Aceast demers al raportorului Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE vine în contextul în care Republica Moldova a cerut României sprijinul pentru a achiziționa vaccinuri împotriva COVID -19, dar și Remdesivir, aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului pentru tratarea formelor grave ale COVID-19.

În urmă cu o săptămână, eurodeputatul Cristian Bușoi a avut o întrevedere la București cu președintele Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale din Republica Moldova, Eremei Priseajniuc. În acest context, ”șeful Agenției pentru Medicamente din Moldova a solicitat autorităților române să examineze posibilitatea includerii Republicii Moldova în cererea lor către Comisie pentru a obține medicamentul cu Remdesivir, precum și vaccinurile anti-COVID-19, necesare pentru inițierea imunizării, în special în grupurile cu risc ridicat: lucrători medicali, persoane în vârstă, persoane cu comorbidități”, este explicat în sursa mai sus amintită. Solicitarea venea în contextul în care  președintele Republicii Moldova anunțase negocieri avansate cu Rusia pentru achiziționarea vaccinului pe care Kremlinul susține că l-ar fi descoperit.

”Am promis atunci președintelui Agenției Naționale a Medicamentului că, în calitate de raportor al Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE și de responsabil al Parlamentului European pentru relația cu EMA, voi solicita comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, sprijinul pentru ca Republica Moldova să primească tratamentele anti-COVID 19 autorizate de Uniunea Europeană”, precizează Bușoi în comunicat. 

La 9 august ministrul Sănătății, Nelu Tătatu, a anunțat că a solicitat Uniunii Europeană zece milioane de doze de vaccin pentru COVID-19, în momentul în care acesta va fi disponibil.

Comisia Europeană a încheiat la 3 august, discuțiile preliminare cu o companie farmaceutică pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19. Contractul avut în vedere cu Sanofi-GSK ar oferi posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziționeze vaccinul. Se preconizează că, odată ce un vaccin s-a dovedit a fi sigur și eficace împotriva COVID-19, Comisia ar dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea a 300 de milioane de doze, în numele tuturor statelor membre ale UE.

Încă de la debutul crizei generate de pandemie, Românai și Uniunea Europeană au acordat sprijin cetățenilor moldoveni și autorităților în lupta cu COVID-19, trimițând cantități importante de medicamente și materiale sanitare. 

Amintim că la 6 mai, la 30 de la ani de la primul ”Pod de flori” peste Prut, un convoi de 20 de camioane cu echipamente sanitare a plecat din România spre Republica Moldova, într-un gest de ajutorare a țării vecine în lupta împotriva epidemiei de COVID-19.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE: Vom reuși să învingem diabetul dacă vom folosi fondurile alocate prin programele Orizont Europa și EU4Health și dacă vom profita de oportunitățile pe care ni le oferă digitalizarea

Published

on

© Cristian Bușoi/ Facebook

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European a participat joi la lansarea planului european pentru combaterea diabetului până în 2030.

”În calitate de raportor al Programului de Sănătate al UE am făcut tot posibilul ca lupta împotriva bolilor netransmisibile, precum diabetul, să aibă parte de o finanțare consistentă. Împreună cu colegii mei, am reușit ca 20% din bugetul EU4Health să fie direcționat pentru prevenirea bolilor și promovarea sănătății”, a amintit europarlamentarul român.

Cristian Bușoi a apreciat că UE va reuși să își atingă scopul și să învingă diabetul dacă ”vom folosi acest buget, împreună cu sumele din Programul de Cercetare Orizont Europa și oportunitățile pe care ni se oferă digitalizarea, pentru care există, de asemenea, o finanțare extrem de generoasă”.

Programul EU4Health, al cărui buget se ridică la 5,1 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, își propune să completeze politicile naționale ale statelor membre, să promoveze coordonarea dintre acestea, să protejeze cetățenii împotriva amenințărilor transfrontaliere grave asupra sănătății, să ofere garanția resurselor necesare pentru ca statele membre să facă față crizelor sanitare, să consolideze sistemele de sănătate, să sprijine utilizarea instrumentelor și serviciilor digitale în domeniul sănătății.

În același timp, Programul va finanța misiuni pentru prevenirea și gestionarea bolilor cronice, susține și promovează vaccinarea și, cel mai important, contribuie la reducerea inegalităților în materie de sănătate.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Președintele Comisiei ITRE Cristian Bușoi: Mă voi lupta în Parlamentul European pentru finanțarea corectă a programelor pentru digitalizarea Uniunii Europene

Published

on

©️ Cristian Bușoi/ Facebook

Mi-am asumat angajamentul de a mă lupta în Parlamentul European pentru finanțarea corectă a programelor pentru digitalizarea Uniunii, a afirmat joi eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European.

“Digitalizarea și noile tehnologii ne vor schimba viața și vor permite soluții la multe dintre provocările cu care ne confruntăm. De exemplu, capacitatea noastră de a colecta, de a stoca și de a prelucra date prin algoritmii inteligenței artificiale va crește eficiența și productivitatea și va consolida competitivitatea generală a Uniunii”, a spus Bușoi, într-o intervenție susținută în cadrul European Parliamentary Financial Services Forum.

Potrivit eurodeputatul român, UE poate beneficia, de asemenea, de transformarea digitală pentru a maximiza performanța industrială prin combinarea capacităților sale tehnologice și industriale într-o manieră coordonată și pentru a dezvolta și actualiza în continuare infrastructura digitală în statele membre.

Astfel, Bușoi a indicat că Mecanismul pentru interconectarea Europei” și Europa digitală trebuie să primească finanțare adecvată, promițând că se va “lupta în Parlament să obțin această finanțare”.

“Agenda digitală a UE trebuie să își concentreze eforturile asupra sectoarelor strategice pentru a deveni lider în domenii precum industria prelucrătoare, robotica, comerțul, sănătatea și industriile creative. Industria europeană nu ar trebui privită doar ca un mijloc de scop. Până cel târziu în 2050, Parlamentul și Comisia ITRE, pe care o conduc, vor susține tranziția către o bază industrială modernă, neutră din punct de vedere climatic, foarte eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și competitivă, cu o politică industrială și energetică integrată și integrată”, a mai afirmat acesta

“În calitatea pe care o am, de președinte al Comisiei ITRE, angajamentul meu pe termen lung este de a atinge obiectivele ambițioase privind politicile climatice printr-o transformare digitală completă și coerentă, cu o politică industrială, cu o tranziție justă și favorabilă incluziunii și menținând securitatea aprovizionării cu energie în Uniune”, a conchis Cristian Bușoi.

Negociatorii Consiliului UE și ai Parlamentului European au încheiat în decembrie anul trecut un acord politic provizoriu privind un nou program – Europa digitală – care va promova desfășurarea pe scară largă a tehnologiei de ultimă generație, cum ar fi inteligența artificială și cele mai noi instrumente de securitate cibernetică, pentru accelerarea transformării digitale a societăților și economiilor europene.

Programul se va desfășura pe durata Cadrului financiar multianual (CFM) pentru 2021-2027, cu un buget total substanțial de 7,59 miliarde de euro.

Programul Europa Digitală va oferi finanțare pentru proiecte în cinci domenii cruciale, fiecare cu propriul buget orientativ: Astfel, domeniul “calcul de înaltă performanță” va primi 2,22 miliarde de euro, domeniul “inteligenței artificiale” 2,06 miliarde de euro, iar domeniul “securității cibernetice” 1,65 miliarde de euro. De asemenea, 577 milioane de euro vor fi alocate domeniului “abilităților digitale avansate”, iar 1,07 miliarde de euro vor reveni domeniului capacităților digitale privind interoperabilitatea.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Intergrupului pentru Lupta împotriva Cancerului din PE: Lupta împotriva bolilor rare și împotriva cancerelor rare reprezintă o prioritate pentru mine

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Intergrupului pentru Lupta împotriva Cancerului din Parlamentul European, a făcut apel la Comisia Europeană să sprijine mai mult statele membre UE pentru a punerea în aplicare a recomandărilor Acțiunii comune a UE privind cancerele rare (JARC) din Agenda 2030 a cancerului rar, la nivel național.

Solicitarea sa vine în contextul în care între 27 și 36 de milioane de persoane din Uniunea Europeană sunt afectate de boli rare.

”Lupta împotriva acestora și, în special, împotriva cancerelor rare reprezintă o prioritate pentru mine ca președinte al Intergrupului de Luptă Împotriva Cancerului și ca raportor al Programului de Sănătate al UE (EU4Health), deja aprobat, cu un buget record de 5,1 miliarde euro”, a precizat Cristian Bușoi în cadrul reuniunii Intergrupului pentru Lupta împotriva Cancerului.

Acesta a completat că directiva mai sus amintită ”are un potențial uriaș de a îmbunătăți și facilita accesul pacienților la asistența medicală transfrontalieră și, în special, de a asigura cea mai bună calitate a îngrijirii pentru toți bolnavii”.

De altfel, eurodeputatul român, care opună și funcția de președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, a semnalat un paradox cu care Uniunea Europeană se confruntă și care necesită soluție.

”Deși avem în Europa tratamente de ultimă generație, cu efecte adverse puține pentru a trata cancerul, acestea ajung târziu la pacienți, fie din cauza costurilor prea mari, fie din cauza birocrației mult prea stofoase pentru decontarea lor”, a explicat Cristian Bușoi.

Acesta a amintit că, ”în cadrul EU4Health, am solicitat o strategie actualizată pentru boli rare și continuarea finanțării rețelelor pilot în materie de boli rare, dar și reducerea birocrației pentru a-i ajuta mai bine pe pacienți și pe specialiștii care se ocupă de terapia lor”. 

Comisia Europeană a lansat la începutul lunii februarie Planul european de luptă împotriva cancerului, un pilon cheie pentru o Uniune Europeană a Sănătății.

La distanță de câteva zile, Executivul european a anunțat Planul de acțiune SAMIRA – Agenda strategică privind aplicațiile medicale cu radiații ionizante.

Planul de acțiune SAMIRA urmărește să îmbunătățească coordonarea la nivelul UE, să asigure faptul că tehnologiile radiologice și nucleare continuă să genereze beneficii pentru sănătatea cetățenilor UE și va contribui la combaterea cancerului și a altor boli.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

MAREA BRITANIE53 mins ago

Ministerul britanic de Interne: Peste 830.000 de români s-au înregistrat pentru a rămâne în Regatul Unit după ce acesta a părăsit Uniunea Europeană

COMISIA EUROPEANA54 mins ago

Forța de muncă din domeniul sănătății și îngrijirii pe termen lung în UE va trebui să crească cu 11 milioane de lucrători până în 2030 pentru a gestiona nevoile unei populații în curs de îmbătrânire

S&D1 hour ago

Raportul eurodeputatului Victor Negrescu privind educația digitală a fost aprobat cu o largă majoritate în Comisia pentru Educație din Parlamentul European

Cristian Bușoi2 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE: Vom reuși să învingem diabetul dacă vom folosi fondurile alocate prin programele Orizont Europa și EU4Health și dacă vom profita de oportunitățile pe care ni le oferă digitalizarea

Dan Motreanu3 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu atrage atenția că UE s-ar putea confrunta în următorii zece ani cu ”abandonul efectiv a 5 milioane de hectare de teren” agricol: România, printre țările cele mai afectate

RENEW EUROPE3 hours ago

Eurodeputatul Vlad Gheorghe a depus o serie de amendamente prin care solicită ca modificarea kilometrajului la mașini să fie infracțiune pedepsită în toate statele UE

Dragoș Pîslaru3 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Europa trebuie să facă mai mult pentru a combate sărăcia în rândul copiilor, iar Garanția pentru copii este soluția

INTERNAȚIONAL3 hours ago

18 companii au abandonat proiectul gazoductului Nord Stream 2 de teama sancțiunilor SUA

Corina Crețu3 hours ago

Corina Crețu salută propunerea CE de a prelungi cu 10 ani măsura privind eliminarea taxelor de roaming, astfel încât românii aflați la muncă în străinătate să poată comunica fără povara unor costuri suplimentare

ROMÂNIA4 hours ago

Studiu Deloitte: Digitalizarea serviciilor ar putea crește PIB-ul României cu 16,48% 

Cristian Bușoi1 day ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, pledează pentru ”investiții masive în cercetare, inovare și tehnologii digitale”: Vor contribui la dezvoltarea economiilor statelor UE și la îmbunătățirea vieții cetățenilor

ROMÂNIA2 days ago

Valeriu Gheorghiță: România, pe locul 2 în UE la administrarea schemei complete de vaccinare anti-COVID

Dragoș Pîslaru3 days ago

Dragoș Pîslaru: Soliditatea PNRR constă în stimularea sinergiilor între măsurile celor șase piloni de reformă și dezvoltare ai Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL3 days ago

Israelul și Egiptul au convenit să construiască un gazoduct offshore pentru a creşte exporturile de gaze naturale lichefiate către Europa

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul de externe Bogdan Aurescu i-a transmis omologului slovac intenția României de aprofundare a schimburilor comerciale cu Slovacia și a investițiilor reciproce

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Energie din PE, solicită Comisiei Europene să evalueze centrala nucleară de la Ostrovets pentru a asigura respectarea celor mai înalte standarde internaționale de securitate ecologică și nucleară

ENGLISH2 weeks ago

EPP Local Dialogue: Emil Boc and Markku Markkula pledge their commitment to employing the local innovation potential of their communities to build stronger regional cohesion post-COVID19 pandemic

PPE2 weeks ago

Eurodeputatul Vlad Nistor: Josep Borrell ar fi trebuit să se urce în avion și să plece la Bruxelles când a aflat despre expulzarea diplomaților europeni la Moscova

PPE2 weeks ago

Eurodeputatul Vlad Nistor: Vizita lui Josep Borrell la Moscova este umilitoare pentru UE, pentru standardele democratice pe care trebuie să le apere în lume

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru, co-raportor al PE pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență: Ne-am îndeplinit promisiunea de a evita ca următoarea generație să fie „carantinată” și am plasat copiii și tinerii în centrul redresării

Advertisement
Advertisement

Trending