Connect with us

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru EU4Health, a discutat cu directorul regional al OMS Europa despre programul de sănătate al UE și despre digitalizarea sistemului de sănătate

Published

on

© Cristian Bușoi/ Facebook

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European și raportor al acestei instituții pentru programul de sănătate al UE, a avut o întrevedere cu directorul regional al OMS Europa.

Astfel, europarlamentarul a discutat cu Hans Kluge despre ”Programul de Sănătate al UE, pentru care sunt raportor și care va finanța o parte dintre acțiunile comune ale Comisiei Europene cu Organizația Mondială a Sănătății, despre digitalizarea sistemului de sănătate și modul în care putem îmbunătăți politicile de sănătate pentru lupta împotriva cancerului, dar și despre o mai bună apropiere între Parlamentul European și Biroul Regional al OMS Europa”.

Directorul regional al OMS Europa s-a aflat zilele acestea în România unde a participat la o serie de evenimente organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, între care evenimentul intitulat ”Schimbările climatice, relația om-natură și sănătatea publică”, la care a participat și președintele Klaus Iohannis, dar și cel organizat de Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor, în Parlamentul României, la ambele luând parte și eurodeputatul Cristian Bușoi. 

Cu prilejul acestora, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European a subliniat că sănătatea mediului în care trăim nu poate fi separată de sănătatea tuturor oamenilor.

”Stă în puterea noastră și a ambițiilor noastră să determinăm schimbarea. Până în 2030 ar trebui să producem cu 55% mai puține gaze cu efect de seră și să folosim cu 50% mai puține pesticide în agricultură. Simultan, trebuie să creștem la 25% producția eco și să împădurim mai mult. Nu în ultimul rând, avem nevoie de investiții în inovare, în toate domeniile. Tehnologia de ultimă generație este, fără îndoială, cea care ne va ajuta să avem mai multă grijă de mediu și să fim mai sănătoși”, a precizat Cristian Bușoi.

În egală măsură, acesta a făcut apel la strategii pentru forța de muncă din domeniul sănătății. ”Avem nevoie, pe de o parte, de strategii pentru forța de muncă în domeniul sănătății: de dezvoltare și formare continuă, și, pe de altă parte, trebuie să oferim profesioniștilor din sănătate garanția accesului la inovare și tehnologii de ultimă generație, pentru ca ei să poată salva vieți, aici, în România. Da, nu avem suficient personal medical și, în unele spitale, condițiile pot fi mult îmbunătățite. Însă, în ciuda unor lipsuri, profesioniștii din sănătate au luptat cu multă dedicare pentru a învinge virusul, au câștigat multe lupte până acum și vor câștiga și războiul. Iar noi, de la București și de la Bruxelles, trebuie să îi ajutăm”, a spus eurodeputatul român. 

Programul EU4Health își propune să completeze politicile naționale ale statelor membre, să promoveze coordonarea dintre acestea, să protejeze cetățenii împotriva amenințărilor transfrontaliere grave asupra sănătății, să ofere garanția resurselor necesare pentru ca statele membre să facă față crizelor sanitare, să consolideze sistemele de sănătate, să sprijine utilizarea instrumentelor și serviciilor digitale în domeniul sănătății.

În același timp, Programul va finanța misiuni pentru prevenirea și gestionarea bolilor cronice, susține și promovează vaccinarea și, cel mai important, contribuie la reducerea inegalităților în materie de sănătate.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi: UE poate învinge cancerul. Trecerea de la un model de tratament reactiv la o abordare inovatoare în materie de sănătate publică, necesară

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președinte al InterGrupului de Luptă Împotriva Cancerului, a participat astăzi, 17 noiembrie, la dezbaterea Politici și strategii europene și românești în domeniul oncologiei”, organizată de Revista Politici de Sănătate, în parteneriat cu ARPIM, prilej cu care a reiterat ambiția Uniunii Europene, aceea de a învinge cancerul. 

„Împreună învingem cancerul. Este ambiția pe care o avem în Uniunea Europeană și pentru care m-am implicat cu toată energia și priceperea în calitate de responsabil al Programului de Sănătate al UE, președinte al InterGrupului de Luptă Împotriva Cancerului și președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European”, a transmis deputatul european în cadrul intervenției sale. 

Potrivit deputatului european, „succesul în atingerea acestui obiectiv ambițios este trecerea de la un model de tratament reactiv la o abordare inovatoare și pragmatică în materie de sănătate publică. Mă bucur că România este una dintre primele țări care și-au actualizat Planurile Naționale în domeniul cancerului și a început deja să implementeze proiecte de screening pentru depistarea precoce a bolii”.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența secretarului de stat în Ministerul Sănătății din Cehia, Jakub Dvoracek, dar și a europarlamentarului Katerina Konecna, în contextul în care Cehia este țara care deține, în prezent, președinția UE.

Citiți și: Cristian Bușoi, președintele Intergrupului de luptă împotriva cancerului din PE, solicită Consiliului UE și Comisiei Europene să optimizeze screening-ul pentru cancerul pulmonar în Europa

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Intergrupului de luptă împotriva cancerului din PE, solicită Consiliului UE și Comisiei Europene să optimizeze screening-ul pentru cancerul pulmonar în Europa

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Intergrupului de luptă împotriva cancerului din Parlamentul European, a solicitat Consiliului Uniunii Europene și Comisiei Europene să optimizeze screening-ul pentru cancerul pulmonar în Europa.

Acesta a prezidat recent reuniunea internă a Intergrupului de luptă împotriva cancerului din Parlamentul European, cu tema ”Consolidarea screening-ului pentru cancerul pulmonar în Europa”.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Coaliția Europeană a Bolnavilor de Cancer (ECPC).  Mai mulți eurodeputați din diferite grupuri politice s-au alăturat reuniunii și și-au exprimat opiniile la acțiunile pentru depistarea precoce a cancerului, tratarea și monitorizarea pacienților diagnosticați.

La reuniune au participat importanți specialiști din Europa, precum dr. Ugo Pastorino, director științific de chirurgie toracică al Fundației IRCCS, Institutul Național de Cancer din Milano și prof. Giorgio Vittorio Scagliotti, profesor de oncologie la Universitatea din Torino.

”La finalul discuțiilor am semnat cu toții o scrisoare cu recomandări concrete pe care am trimis-o Consiliului și Comisiei, în calitate de președinte al Intergrupului de luptă împotriva cancerului. Îmi exprim speranța că propunerile noastre se vor regăsi în propunerea finală care urmează să fie adoptată în cadrul reuniunii Consiliului pentru Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (EPSCO) din 9 decembrie”, a anunțat Cristian Bușoi.

Printre propunerile cuprinse în scrisoare se numără: includerea unei secțiuni independente în Planul de luptă împotriva cancerului pentru screening-ul cancerului pulmonar, clarificarea abordării ”etapizate” propusă pentru punerea în aplicare a screening-ului pentru cancerul pulmonar, revizuiri mai dese pentru programele care privesc cancerul pulmonar, în acord cu provocările cu care se confruntă pacienții.

”Trebuie să ținem cont de dovezile științifice deja existente cu privire la beneficiile screening-ului precoce pentru depistarea cancerului pulmonar. Statele membre trebuie sprijinite pentru a pune în aplicare recomandările din Planul european de luptă împotriva cancerului. Numai în acest fel vom reuși să reducem inegalitățile în ceea ce privește accesul la screening și tratamente împotriva cancerului, în Europa”, a conchis eurodeputatul Cristian Bușoi.

La începutul lunii noiembrie, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se aprobă Planul Național de prevenire și combatere a cancerului, după ce acesta a primit undă verde din partea Camerei Deputaților, cameră decizională, la 19 octombrie.

Acesta este construit pe modelul european, lansat la începutul lunii februarie a anului trecut, al cărui buget se ridică la 4,1 miliarde de euro. 

Continue Reading

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi atenționează: România trebuie să accelereze procedurile pentru autorizarea capacităților de energie regenerabilă

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE), în calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie și Energie din Parlametul European (ITRE), atenționează autoritățile române că țara noastră „trebuie să accelereze procedurile pentru autorizarea capacităților de energie regenerabilă” pentru ca „România să nu facă niciun pas în lateral de la acest drum pe care a pornit Europa”.

Deputatul european salută nou regulament temporar de urgență propus de Comisia Europeană, utilizând Articolul 122, pentru accelerarea utilizării surselor de energie regenerabilă: „Este încă un pas pe care Europa îl face pentru pune capăt dependenței sale de combustibilii fosili din Rusia. Propunerea Comisiei recunoaște instalațiile de energie regenerabilă ca fiind de interes public major, susține utilizarea pompelor de căldură și retehnologizarea centralelor energetice ecologice.”

De asemenea, Regulamentul prevede accelerarea procedurilor de obținere a autorizațiilor pentru proiectele care implică energia regenerabilă prin măsuri cu aplicare imediată. Comisia propune, spre exemplu, un termen de maximum o lună pentru procedura de autorizare a echipamentelor de energie solară, a conexiunilor la rețea și de înmagazinare a energiei pentru echipamentele care nu sunt instalate pe un teren natural. Propunerea de regulament scutește, de asemenea, aceste instalații de la obligația de a efectua anumite evaluări de mediu.

„Salut decizia Comisiei Europene și subliniez că, în paralel, în Comisia ITRE, pe care o conduc în Parlamentul European, lucrăm la Directivele RED III și RED IV, care includ propunerea Comisiei. Luând în considerare criza pe care o traversăm și prețul ridicat al energiei, procedurile de autorizare semnificativ mai rapide vor accelera ritmul de instalare a echipamentelor pentru producerea energiei regenerabile la prețuri accesibile”, a transmis eurodeputatul. 

În acest sens, Cristian Bușoi trage un semnal de alarmă cu privire la implicarea României în această tranziție: „România nu poate să facă niciun pas în lateral de la acest drum pe care a pornit Europa. Din păcate, deocamdată țara noastră nu a dovedit o mare eficiență în scurtarea termenelor și simplificarea procedurilor pentru instalarea capacităților regenerabile, fie că vorbim despre energia solară, eoliană, hidro sau geotermală. Odată ce Regulamentul Comisiei va intra în vigoare la nivel european, va trebui să schimbăm abordarea și să facem mai mult pentru protejarea cetățenilor, a industriei și a mediului înconjurător.”

Potrivit eurodeputatului, în cel mai scurt timp posibil, Comisia ITRE și Parlamentul European se vor reuni cu miniștrii Energiei din UE pentru a adopta cel mai bun text legislativ care să permită statelor membre să instaleze cât mai rapid capacități de producție sigure și durabile din surse regenerabile.

 

Continue Reading

Facebook

NATO12 mins ago

Începe ministeriala de externe a NATO de la București. Jens Stoltenberg: Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige. Mă aștept să sporim sprijinul de apărare antiaeriană pentru Ucraina

SCHENGEN9 hours ago

Social-democrații din Parlamentul Suediei spun “da” aderării României și Bulgariei la Schengen și se declară pregătiți să susțină poziția Guvernului de la Stockholm

NATO12 hours ago

Secretarul general al NATO: Sunt recunoscător pentru sprijinul puternic din partea României pentru aderarea Finlandei și Suediei la Alianță

NATO15 hours ago

Nicolae Ciucă, întâlnire cu Jens Stoltenberg. Prim-ministrul a apreciat măsurile luate din timp de NATO pentru apărarea colectivă a Flancului Estic

NATO15 hours ago

Klaus Iohannis, în ajunul ministerialei NATO de la București: Avem nevoie de planuri foarte concrete în cazul unui atac. Nu putem lăsa astfel de decizii pentru ultimul moment

ROMÂNIA15 hours ago

Nicolae Ciucă, mesaj înainte de 1 Decembrie: Misiunea noastră trebuie să fie națiunea română ca națiune europeană

ROMÂNIA15 hours ago

Președintele Camerei Deputaților îndeamnă, cu ocazia Zilei Naționale, la solidaritate cu toți cei care au cea mai mare nevoie de ajutor

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Comisia Europeană a aprobat Programul de Dezvoltare Durabilă. Marcel Boloș: După finalizarea investițiilor din bani UE, gradul de conectare a populației la rețeaua de apă va fi de peste 85%

ROMÂNIA16 hours ago

SUA și România: parteneri strategici de 25 de ani. Washington-ul prezintă bornele unui parteneriat “înrădăcinat într-un angajament comun față de valorile democratice” în ajunul vizitei lui Blinken la București

NATO17 hours ago

Reuniunea Liderilor de la München: Bogdan Aurescu a pledat pentru un “to-do list” transatlantic pentru securitatea la Marea Neagră

NATO12 mins ago

Începe ministeriala de externe a NATO de la București. Jens Stoltenberg: Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige. Mă aștept să sporim sprijinul de apărare antiaeriană pentru Ucraina

NATO18 hours ago

Reuniunea Liderilor de la München. Klaus Iohannis: Unitatea transatlantică, o surpriză strategică pentru Rusia. Importanța strategică a Mării Negre, o lecție învățată

NATO19 hours ago

Bogdan Aurescu: Organizarea Reuniunii Liderilor de la München la București, o recunoaștere a rolului strategic al României. Ce se întâmplă în Marea Neagră nu rămâne în Marea Neagră

ROMÂNIA21 hours ago

Nicolae Ciucă a discutat cu premierul Serbiei despre revigorarea dialogului bilateral și intensificarea cooperării economice

ROMÂNIA22 hours ago

Ministrul croat de externe se așteaptă la o decizie pozitivă privind aderarea țării sale la Schengen: Susţinem adoptarea aceleiaşi decizii pentru România şi Bulgaria

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Comisia Europeană va plăti transportul a 40.000 de tone de cereale în cadrul programului umanitar ”Cereale din Ucraina”

U.E.4 days ago

Volodimir Zelenski subliniază importanța unității europene în fața războiului rus: Suntem cu toții părți ale unui întreg

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis pledează pentru coerența posturii de descurajare și apărare a NATO pe întreg flancul estic și anunță reluarea de către România a misiunilor de poliție aeriană în țările baltice din 2023

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Ursula von der Leyen, încrezătoare că împreună putem ”reafirma ce înseamnă să fii european”: Cei care au luptat pentru libertate nu vor accepta robia unui trecut hidos

NATO4 days ago

Stoltenberg le va cere Aliaților, la București, să facă „mai mult” pentru Ucraina: Șansele pentru o soluție pașnică cresc în funcție de ce se întâmplă pe câmpul de luptă

Team2Share

Trending