Connect with us

ROMÂNIA

Cristian Diaconescu, prim vicepreședinte al PMP, propune crearea unui Comitet Naţional de Reconstrucţie. Întărirea sistemului sanitar, una dintre priorități

Published

on

© Cristian Diaconescu - Facebook

În contextul în care atât la nivel național, cât și european se caută soluții de redresare a economiei și de îmbunătățire a sectoarelor afectate de pandemia de coronavirus, Cristian Diaconescu, fost ministru de externe al României, propune crearea unui Comitet Naţional de Reconstrucţie, având 4 priorități: sprijinirea companiilor, contractorilor independenţi şi a zonei sociale din economie; protecţia grupurilor vulnerabile din societate şi stabilirea unei poziţii comune în negocierile cu Uniunea Europeană care să fie rezultanta intereselor tuturor categoriilor socio-economice din România.

”Deci este nevoie să se creeze o instituţie funcţională, condusă de Preşedinte sau Prim-ministru, cu o componență deschisă dar PROFESIONISTĂ, fără ierarhii politice care să clarifice strategia de relansare economică post pandemie pe termen scurt, mediu şi lung”, a manționat acesta în mesajul său.

Totodată, Cristian Diaconescu mai propune constituirea a câte unui Comitet Regional de Reconstrucţie la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare, care să sprijine Comitetul Naţional cu proiecte de investiţii cu valoare de întrebuinţare la nivel regional cu scopul valorificării resurselor naționale si creării urgente de locuri de muncă.

Potrivit prim vicepreședintelui PMP, ”sentimentul de insecuritate socială şi economică în România este la un nivel ridicat. Românii merită tratament egal cu restul europenilor şi este de datoria autorităţilor guvernamentale ca acesta să fie consolidat, de îndată, prin decizii ferme şi profesioniste.”

Cristian Diaconescu avetizează că România ”riscă să rămână iar în coada clasamentului fără nici o justificare de această dată” și face apel la maturitate politică: ”Pentru România sunt două atitudini care ar trebui să se manifeste imediat la nivelul deciziei guvernamentale: profesionalismul pragmatic şi creşterea vitezei de reacţie la modificările socio-economice din statul român. Nu ne mai putem permite experimente eşuate pentru care se cer scuze inutile şi nici întârzieri în aplicarea măsurilor de urgenţă pentru că de data aceasta este vorba de viaţa şi de supravieţuirea economică a românilor.”

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

ROMÂNIA

Ziua Națională a României. Klaus Iohannis a decorat personalități din domeniul medical pentru lupta lor împotriva COVID-19

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat marţi, cu prilejul Zilei Naţionale a României, mai multe cadre cadre sanitare, universităţi şi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) pentru efortul depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19.

“Curaj, responsabilitate, altruism sunt valori definitorii ale celor către care ne îndreptăm recunoştinţa astăzi, ca reper deosebit de speranţă şi solidaritate. În mod normal, sala aceasta ar fi fost neîncăpătoare dacă am fi avut posibilitatea să mulţumim tuturor celor care au contribuit la limitarea efectelor pandemiei şi la salvarea de vieţi. Vă rog să acceptaţi recunoaşterea oferită astăzi şi în numele colegelor şi colegilor de breaslă. Dumneavoastră, cei din linia întâi, luptaţi neobosit pentru viaţă, de multe ori cu riscul propriei siguranţe. Prin acţiunile dumneavoastră, scrieţi o istorie discretă, dar de netăgăduit, a onoarei şi demnităţii, construind o nouă realitate bazată pe încredere în unitate şi solidaritate. Prin dăruirea de sine şi prin dovada permanentă de simţ al datoriei, onoraţi vocaţia de medic, indiferent cât de periculos este mediul de lucru şi cât de dificil este să fiţi în prima linie. Dragostea dumneavoastră pentru viaţă şi semeni ne inspiră şi ne responsabilizează”, a declarat preşedintele Iohannis la ceremonia care a avut loc la Palatul Cotroceni, informează Agerpres.

El a afirmat că, în ciuda limitărilor apărute în actul educaţional, impuse de contextul epidemiologic, marile universităţi de medicină şi farmacie au continuat să depună eforturi pentru formarea profesioniştilor.

“Mulţi medici au depus eforturi supraomeneşti pentru a împăca, în această perioadă, calitatea de dascăl cu turele lungi de muncă în spitale”, a spus Iohannis.

Şeful statului a arătat că modul în care medicii s-au pus în slujba luptei contra pandemiei este impresionant.

“Tot impresionant este şi modul în care cei care urmează să intre în această nobilă meserie au înţeles să urmeze valorile profesiei şi să devină voluntari în spital, pentru a suplimenta numărul de salvatori. Mobilizarea mediului universitar pentru a-şi ajuta colegii din spitale stă sub semnul solidarităţii şi este un model demn de urmat pentru noi toţi. Mă înclin cu recunoştinţă şi profund respect, în numele statului român, în faţa dumneavoastră!”, a afirmat Iohannis.

Directorul general al INSP, Simona Pârvu, a îndemnat românii să respecte măsurile de protecţie sanitară.

“Cunoaştem foarte bine situaţia în care se află întreaga societate şi nu doar din statistici. Virusul SARS-CoV 2 nu ţine cont de vârstă, profesie sau demnitate publică. Avem colegi, prieteni, rude care au trecut prin boală, de aceea transmitem un îndemn tuturor românilor să fie solidari cu eforturile personalului medical şi să respecte măsurile de protecţie împotriva răspândirii bolilor”, a spus ea.

În semn de “apreciere pentru implicarea şi profesionalismul de care au dat dovadă, pentru efortul important depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19”, şeful statului a conferit: Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Cavaler INSP, dr. Anghel Maria Nina (Moineşti), dr. Băloi Adelina (Timişoara), dr. Bărbat Marius-Teodor (Cluj-Napoca), dr. Botea Dragoş Florin (Oradea), as. med. pr. Casoni Maria-Elena (Târgu-Mureş), dr. Dacz Monika Erika (Oradea), dr. Florea Marc (Oradea), dr. Georgescu Corina Maria (Timişoara), dr. Gherman Ada Sonia (Cluj-Napoca), dr. Grigoraş Ioana (Iaşi), dr. Henţia Ciprian Adrian (Timişoara), dr. Lupse Mihaela Sorina (Cluj-Napoca), dr. Pascal Ema-Raluca (Reşiţa), as. med. pr. Pop Alexandra-Angela (Oradea), dr. Sandu Monica Andreea (Bucureşti) şi dr. Suciu Alin Aurel Raul (Oradea); medalia “Meritul Sanitar” clasa a III-a as. med. Bordianu Gabriela-Ioana (Bacău).

De asemenea, în semn de “recunoştinţă pentru calitatea procesului educaţional şi a excelenţei academice, pentru efortul important depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19”, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Cavaler: Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi, Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara, Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Universităţii de Medicina şi Farmacie din Craiova.

Continue Reading

ROMÂNIA

VIDEO Gest diplomatic inedit: Ambasadoarea Finlandei la UE a interpretat alături de soțul ei romanța “Ciobănaș cu 300 de oi”

Published

on

© Reprezentanța Permanentă a României la UE/ Facebook

Reprezentantul permanent al Finlandei pe lângă Uniunea Europeană, Marja Rislakki, a interpretat marți cântecul românesc “Ciobănaș cu 300 de oi”, într-un gest diplomatic inedit menit să marcheze Ziua Națională a României și cei 102 ani de la Marea Unire.

Evenimentul a fost prezentat de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană într-un videoclip publicat pe Facebook, în care ambasadoarea finlandeză interpretează și dansează romanța “Ciobănaș cu 300 de oi”.

Momentul face parte din seria de evenimente online organizate de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE, pentru a marca Ziua Națională a României – în condițiile restrictive ale pandemiei.

România și Finlanda au o relație consolidată de cooperare în materie de afaceri europene, Finlanda preluând la 1 iulie 2019 președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene de la România.

Una dintre cele mai cunoscute romanţe, “Ciobănaş cu trei sute de oi”, a fost compusă de Mihai Lydic, pe un text al lui Pascal G. Alexandru. Melodia a fost înregistrată prima dată în 1963, în interpretarea Ioanei Radu şi a surorii acesteia, Mia Braia, subliniază site-ul nordestnews.ro.

Romanţa înregistrată de Ioana Radu şi Mia Braia a fost preluată şi interpretată, de-a lungul anilor, de mulţi artişti: Maria Ciobanu, Constantin Florescu, Nicolae Furdui Iancu, Alexandru Arşinel, Fuego, precum şi în varianta la nai, de maestrul Gheorghe Zamfir.

În 1993, la Festivalul „Cerbul de Aur” de la Braşov, romanţa „Ciobănaş cu trei sute de oi” a fost interpretată, în limba română, de celebrul cântăreţ italian Toto Cutugno.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

UNTRR salută publicarea de către Comisia Europeană a primului set de clarificări referitoare la noile prevederi ale Pachetului Mobilitate 1

Published

on

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România salută publicarea de către Comisia Europeană a primului set de clarificări referitoare la noile prevederi ale Pachetului Mobilitate 1, prin care Executivul comunitar ţine cont de drepturile omului şi lasă la alegerea şoferilor profesionişti unde să îşi efectueze odihna legală, relatează Agerpres.

Totodată, Comisia Europeană reconfirmă precizările transmise UNTRR şi Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU) încă din 2019, conform cărora autorităţile naţionale de control nu pot solicita şoferilor să prezinte documente care să dovedească faptul că repausul lor săptămânal normal care precedă inspecţia rutieră nu a fost efectuat în vehicul, precizează UNTRR.

În luna noiembrie, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR și-a exprimat îngrijorarea cu privire la abordarea firmei de consultanță Ricardo care realizează studiul Comisiei Europene de evaluare a impactului obligației de întoarcere acasă a camioanelor la 8 săptămâni prin includerea unor date distorsionante legate de transportatorii vestici și transporturile internaționale bilaterale care ar putea fi folosite pentru a conduce de fapt la concluzii prestabilite în conformitate cu abordarea Europei de Vest, în dezavantajul transportatorilor rutieri români.

 

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

NATO42 mins ago

România propune aliaților din NATO inițierea procesului de redactare a unui nou Concept Strategic și se oferă să găzduiască viitorul Centru NATO în domeniul rezilienței

ROMÂNIA57 mins ago

Ziua Națională a României. Klaus Iohannis a decorat personalități din domeniul medical pentru lupta lor împotriva COVID-19

EDITORIALE1 hour ago

Op-ed | România 2030: Mic îndreptar pentru România europeană, transatlantică și rezilientă în deceniul următor

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comercializarea vaccinului împotriva COVID-19 ar putea obține aprobarea Agenției Europene de Medicamente la sfârșitul lunii decembrie

Dacian Cioloș5 hours ago

Dacian Cioloș, mesaj de unitate de Ziua Națională a României: Când îți iubești țara, nu stai deoparte atunci când alții îi fac rău. Trebuie să fim cu adevărat împreună

U.E.5 hours ago

Ziua Națională a României: Franța își exprimă dorința ca Bucureştiul şi Parisul “să lucreze la agenda europeană comună” în timpul președinției franceze a Consiliului UE în 2022

Cristian Bușoi5 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi: Pogramul EU4Health, tot mai aproape de un acord final

ROMÂNIA6 hours ago

VIDEO Gest diplomatic inedit: Ambasadoarea Finlandei la UE a interpretat alături de soțul ei romanța “Ciobănaș cu 300 de oi”

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

UNTRR salută publicarea de către Comisia Europeană a primului set de clarificări referitoare la noile prevederi ale Pachetului Mobilitate 1

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Ursula von der Leyen, mesaj pentru România după alocarea a 3 miliarde de euro pentru sprijinirea lucrătorilor: Europa vă este alături

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Ludovic Orban: Finalizarea gazoductului BRUA, o investiţie extrem de importantă pentru România şi pentru Europa, permiţând diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz natural ale UE

ROMÂNIA3 days ago

Faza I a gazoductului BRUA, finalizată. Președintele Klaus Iohannis: O etapă esențială a întăririi securității energetice atât a țării noastre, cât și a Uniunii Europene

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Ludovic Orban: În următoarea perioadă, România va beneficia de finanțări extrem de importante de la nivel european

EVENIMENTE6 days ago

Coaliția “Votez pentru Sănătate” organizează dezbaterea “De ce avem nevoie de un parteneriat strategic pentru sănătate?” (LIVE, 26 noiembrie, ora 11:00)

Dacian Cioloș6 days ago

Dacian Cioloș: Europa este ținută ostatică de două țări, iar Bruxelles-ul trebuie să arate că știe să ia decizii ferme pentru a apăra libertatea și democrația

U.E.1 week ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA1 week ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă1 week ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

Advertisement
Advertisement

Trending