Connect with us

POLITICĂ

Cristian Diaconescu, videoconferință cu secretarul general al PPE: Popularii Europeni susțin demersurile PMP, al treilea partid ca scor politic la nivel național în urma alegerilor locale

Published

on

© Partidul Miscarea Populara/ Facebook

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, a avut joi o videoconferință cu secretarul general al Partidului Popular European, Antonio Lopez-Isturiz White, unde au discutat despre politica internă din România, precum și evoluțiile regionale și europene.

Temele de interes referitoare la politica internă au cuprins o radiografie a activității partidelor parlamentare din România, atât cele aflate la guvernare, cât și cele din opoziție, informează PMP într-un comunicat.

Totodată, s-a punctat buna colaborare dintre Partidul Mișcarea Populară, al treilea partid ca scor politic la nivel național în urma alegerilor locale, și Partidul Popular European.

De asemenea, s-a evidențiat faptul că Partidul Mișcarea Populară este considerat la ora actuală, atât de oamenii politici, cât și de reprezentanți ai societății civile din România, ca fiind singura alternativă viabilă de dreapta pe actuala scenă politică.

Antonio Lopez-Isturiz White a subliniat buna colaborare și dialogul permanent pe care conducerea Partidului Popular European le are cu europarlamentarii Traian Basescu și Eugen Tomac.

În același timp, Cristian Diaconescu și Antonio Lopez-Isturiz White, au făcut o analiză asupra situației de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre.Au mai fost discutate teme privind percepția publică a acestei situații pe plan intern, în actualul context.

“Domnul Antonio Lopez-Isturiz White l-a asigurat pe domnul Presedinte Cristian Diaconescu privind susținerea totală, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, din partea Domniei Sale, cât și din partea Partidului Popular European, în demersurile inițiate de Partidul Mișcarea Populară, în contextul apartenenței în marea familie europeană a partidului pe care îl conduce”, conchide PMP.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu ”unul dintre eroii României, un adevărat Invictus”: Cei ca el sunt oamenii care merită cu adevărat respectul nostru

Published

on

© Marcel Ciolacu/ Facebook

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit joi, de Ziua Eroilor, cu Ionuț Butoi, ”unul dintre eroii României, un adevărat Invictus”.

”S-a întors în Afganistan ca să-i îmbărbăteze pe militarii români și a devenit campion național și internațional paralimpic la tir cu arcul compound. Este un model de curaj, demnitate și onoare! Un adevărat patriot. A privit moartea în față, a rămas paralizat de la brâu în jos și s-a îmbolnăvit pe fond de stres. Dar a continuat să lupte. Mai mult și mai mult în fiecare zi”, a precizat Ciolacu într-un mesaj pe Facebook.

”Ionuț este unul dintre puținii eroi adevărați ai României! El și cei ca el sunt oamenii care merită cu adevărat respectul nostru, al tuturor”, a mai spus președintele PSD.

Continue Reading

POLITICĂ

Klaus Iohannis omagiază “devotamentul și jertfa neprețuită” a eroilor români: Cea mai de preţ moştenire este exemplul lor de credinţă în idealurile naţionale

Published

on

© Administrația Prezidențială

Prin devotamentul şi jertfa nepreţuită a eroilor neamului au fost apărate integritatea şi libertatea ţării şi s-a afirmat demnitatea naţională a României, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, joi, la ceremonia organizată cu prilejul “Zilei Eroilor” de la Monumentul “Mormântul Ostaşului Necunoscut”.

“Suntem astăzi, împreună, aici, pentru a celebra Ziua Eroilor noştri, odată cu sărbătoarea Înălţării Domnului, un moment cu profunde semnificaţii spirituale. Cu acest prilej, aducem piosul nostru omagiu jertfei tuturor eroilor români care, de-a lungul veacurilor, şi-au sacrificat viaţa pe câmpurile de luptă, pentru pământul românesc, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului, pentru libertate, dreptate şi democraţie. Prin devotamentul şi jertfa lor nepreţuită au fost apărate integritatea şi libertatea ţării şi s-a afirmat demnitatea naţională a României”, a afirmat șeful statului, conform alocuțiunii oficiale.

Preşedintele a spus că valorile şi principiile care au călăuzit destinul eroilor neamului rămân repere de responsabilitate.

“Eroii neamului nostru au fost şi continuă să fie adevărate simboluri ale abnegaţiei, ale curajului şi ale simţului datoriei. Lăsând în urma lor lecţia dăruirii de sine pentru idealul de a servi patria, ei constituie modele demne de urmat pentru tinerele generaţii şi cele viitoare. Cea mai de preţ moştenire este exemplul lor de credinţă în idealurile naţionale, de tărie şi patriotism. Valorile şi principiile care le-au călăuzit destinul ne rămân şi nouă repere de responsabilitate pentru a lăsa urmaşilor noştri o Românie dezvoltată, ai cărei cetăţeni trăiesc în unitate, prosperitate şi solidaritate, o ţară demnă şi pe deplin integrată în comunitatea statelor libere şi democratice“, a adăugat Iohannis.

Șeful statului a subliniat că Armata României de astăzi este “modernă, capabilă să îşi îndeplinească misiunile” conform angajamentelor asumate, alături de aliaţii din cadrul NATO şi împreună cu statele europene, pentru implementarea Politicii de Securitate şi Apărare Comune a Uniunii.

România este în prezent un veritabil furnizor de securitate în regiunea Mării Negre, un aliat şi un partener credibil şi puternic în NATO şi în Uniunea Europeană, precum şi în relaţia cu partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii. Aducem astăzi un omagiu şi militarilor români căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest, precum şi în misiunile derulate sub egida organizaţiilor internaţionale la care România este parte. Ei au luptat pentru a apăra interesele ţării noastre, demonstrând fermitatea angajamentelor României faţă de aliaţii şi partenerii săi externi şi faţă de valorile democraţiei. Lecţia de devotament, altruism, patriotism şi spirit de sacrificiu pe care o reprezintă jertfa eroilor neamului românesc trebuie să ne inspire pe toţi, să ne apropie mai mult de valorile pe care este clădită România modernă: unitate, democraţie, prosperitate şi solidaritate“, a punctat Iohannis.

Klaus Iohannis a transmis recunoştinţa şi preţuirea şi faţă de personalul medical care şi-a pierdut viaţa în pandemia de COVID-19.

“Ne exprimăm, totodată, adânca recunoştinţă şi preţuire faţă de personalul medical care şi-a pierdut viaţa în această teribilă pandemie de COVID-19, îndeplinindu-şi profesia cu devotament faţă de români. Avem datoria de a menţine vie memoria eroilor neamului şi de a arăta că am înţeles sensul luptei şi jertfei lor supreme. Recunoştinţă veşnică eroilor noştri! Dumnezeu să îi odihnească în pace!”, a conchis șeful statului.

În deschiderea ceremoniei, a fost intonat imnul naţional și a fost oficiat un serviciu religios de pomenirea eroilor neamului.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, premierul Florin Cîţu, ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Apărării și alte oficialităţi au dat citire numelor unor eroi căzuţi la datorie în războaiele patriei. A urmat ceremonia depunerii coroanelor de flori.

Continue Reading

POLITICĂ

Klaus Iohannis, acțiune de ecologizare alături de campania “Let’s Do It, Romania!”: Marginea drumului şi albia râului nu sunt “groapă de gunoi”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Marginea drumului şi albia râului nu sunt “groapă de gunoi”, a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, care a participat la o acțiune de ecologizare a campaniei “Let’s Do It, Romania!”, pe râul Argeş, în apropierea localităţii ilfovene Dărăşti.

“Am venit astăzi, aici, ca să adunăm gunoaie, ca să adunăm gunoaie aruncate de concetăţeni de-ai noştri care încă nu au înţeles, din păcate, că natura nu este groapă de gunoi. Pe drumul încoace, probabil aţi observat peste tot gunoaie, moloz la marginea drumului şi cred că este momentul s-o spunem foarte clar şi apăsat – trebuie să acceptăm cu toţii că marginea drumului nu este groapă de gunoi, albia râului nu este groapă de gunoi. Depinde de noi să avem grijă de mediul înconjurător”, a spus Iohannis, citat de Agerpres.

El a subliniat că “nu există viaţă sănătoasă fără un mediu sănătos”.

“De aceea, nu e suficient să ne enervăm dacă vedem o grămadă de gunoaie lăsate de cineva care atât a înţeles. Trebuie să facem ceva. Acest ‘să facem ceva’ poate să aibă forma acţiunii de astăzi”, a adăugat şeful statului.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Democrațiile lumii se unesc pentru competiția cu China: Țările G7 au decis să lanseze un parteneriat global de infrastructură care va rivaliza cu “Noul Drum al Mătăsii”

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

Summitul G7: Ursula von der Leyen anunță că Europa poate conta pe o alianță transatlantică puternică pentru a face față Rusiei, care subminează ordinea de securitate europeană

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Summitul G7: Joe Biden și Angela Merkel s-au întâlnit pentru prima dată după inaugurarea noului președinte american

MAREA BRITANIE11 hours ago

Trilaterală încordată la summitul G7: Liderii UE cer Marii Britanii să respecte acordul post-Brexit. Boris Johnson vrea “să le bage în cap europenilor” că Regatul Unit e o singură țară

ROMÂNIA12 hours ago

Miniștrii de externe ai României și Poloniei evocă “identitatea atlantică” a Inițiativei celor Trei Mări: Amprenta economică a SUA ar împiedica influența actorilor care nu împărtășesc valorile democratice

MAREA BRITANIE13 hours ago

Summitul G7: Emmanuel Macron și liderii instituțiilor UE îi cer lui Boris Johnson să îşi respecte “cuvântul dat europenilor” privind protocolul nord-irlandez

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Joe Biden și Emmanuel Macron, mesaj de unitate de la summitul G7: Suntem uniți și gata să ne asumăm cele mai dificile provocări cu care ne confruntăm

RUSIA16 hours ago

În ajunul summitului NATO, Rusia a început noi exerciții militare în Crimeea, în timp ce un distrugător american urmează să intre în Marea Neagră

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Regina Elisabeta a II-a a găzduit o recepție pentru liderii G7 într-o atmosferă destinsă: “Se presupune că trebuie să arăţi ca şi cum te-ai simţi bine?”

Corina Crețu17 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu, despre situația post-Brexit din Irlanda de Nord: Nu Londra și Belfastul au adus pacea acolo, ci Uniunea Europeană

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE3 days ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

MAREA BRITANIE1 week ago

Ambasadorul României la Londra le amintește cetățenilor români din Regatul Unit că se apropie termenul limită de 30 iunie până la care pot solicita statut de rezident

ROMÂNIA1 week ago

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: Trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Premierul Florin Cîțu: Strategia noastră fiscal-bugetară, cu revenirea deficitului bugetar sub 3% în 2024, a fost acceptată ca strategie principală de Comisia Europeană

U.E.2 weeks ago

Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al UE, evocă un moment istoric prin lansarea EPPO: Avem o responsabilitate enormă. Primul caz înregistrat este din Germania

NATO2 weeks ago

Jens Stoltenberg: Din 2014, NATO și-a intensificat prezența militară pe flancul estic. Am făcut multe, dar continuăm să ne adaptăm

NATO2 weeks ago

NATO restrânge accesul în sediul său diplomaților din Belarus, sancționând astfel Minskul pentru deturnarea unui avion de linie

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană remarcă “spiritul de pionierat al României” și anunță că va colabora cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București

NATO2 weeks ago

Mircea Geoană, la inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență din România: Acest centru este oferit parteneriatului strategic indispensabil între NATO și UE

Advertisement
Advertisement

Trending