Connect with us

NATO

Criză în cadrul NATO: Alianța avertizează Turcia după ce primele componente ale rachetelor rusești S-400 au fost livrate Ankarei

Published

on

© NATO/ Flickr

NATO avertizează Turcia asupra unor “potenţiale consecinţe” legate de achiziţionarea sistemului rusesc de rachete sol-aer S-400, după sosirea primelor componente, informează DPA şi France Presse, citate de Agerpres.

Depinde de aliaţi să decidă ce echipamente militare cumpără. Cu toate acestea, suntem preocupaţi de posibilele consecinţe ale deciziei Turciei de a achiziţiona sistemul S-400“, a declarat un oficial al NATO sub acoperirea anonimatului.

Interoperabilitatea forţelor noastre armate este fundamentală pentru NATO în desfăşurarea operaţiunilor şi a misiunilor noastre“, a adăugat acest oficial, salutând de asemenea faptul că Turcia colaborează cu alţi aliaţi în dezvoltarea sistemelor de apărare cu rachete cu rază lungă de acţiune.

Livrarea sistemului S-400 către Turcia a început vineri, a anunţat Ministerul turc al Apărării.

Statele Unite consideră că rachetele ruseşti nu sunt compatibile cu echipamentele NATO şi că există riscul ca operatorii ruşi care îi vor instrui pe militarii turci pentru folosirea sistemelor S-400 să afle secrete tehnologice privind avioanele F-35. Turcia este parteneră a SUA atât în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, cât şi a programului de producţie a aeronavelor de ultimă generaţie.

SUA spun că rachetele S-400 compromit înţelegerea legată de avioanele de luptă F-35 ale companiei americane Lockheed Martin, pentru care Turcia este producător şi cumpărător. De asemenea, Washingtonul a început oficial procesul de a exclude Turcia din programul privind avioanele F-35, oprind instruirea piloţilor turci în SUA.

Recent, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan declara că oferta americanilor privind rachetele Patriot pentru Turcia nu este la fel de bună ca aceea a Rusiei, motiv pentru care achiziţia şi instalarea sistemului rusesc S-400 va continua, precizează Digi24.

Sistemul de rachete rusești S-400 este destinat interceptării la mare distanţă a rachetelor balistice şi de croazieră, a bombardierelor strategice şi a altor tipuri de avioane, dar şi atacării ţintelor terestre.

Sistemul antiaerian rus S-400 (SA-21 Growler potrivit terminologiei NATO) este de ultimă generaţie, are o rază lungă de acţiune şi este conceput pentru a distruge aeronave, rachete de croazieră şi balistice, dar şi ţinte de la suprafaţă.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Rose Gottemoeller, prima femeie secretar general adjunct din istoria NATO, și-a încheiat mandatul. De joi, Mircea Geoană va fi primul est-european în această funcție

Published

on

© NATO/ Twitter

Rose Gottemoeller, prima femeie secretar general adjunct din istoria Alianței Nord-Atlantice, și-a încheiat miercuri mandatul în cadrul ceremonii care a avut loc la sediul NATO la nivelul Consiliului Nord-Atlantic, unde au participat secretarul general Jens Stoltenberg și ambasadorii celor 29 de țări membre.

Rose Gottemoeller a fost un pilon puternic în ultimii trei ani. Expertă în controlul armamentului și dezarmare, ea a jucat un rol cheie în consolidarea apărării și descurajării NATO, în modernizarea alianței noastre și în creșterea profilului femeilor în pace și securitate. Ne va fi lipsi nouă tuturor”, a spus Jens Stoltenberg, potrivit unui comunicat al NATO.

Rose Gottemoeller a devenit secretar general adjunct al NATO în octombrie 2016, înlocuindu-l în funcție pe ambasadorul american Alexander Vershbow.

Potrivit NATO, în ultimii trei ani, Gottemoeller a sprijinit ghidarea politicii Alianței în raport cu Rusia. Totodată, aceasta a gestionat procesul de tranziție al Alianței către noul său sediu – unul dintre cele mai mari proiecte arhitecturale din Europa în ultimii ani – și a coordonat eforturile NATO în lupta împotriva terorismului.

De altfel, Rose Gottemoeller a primit la finalul săptămânii trecute Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Delegației Permanente a României la Alianța Nord-Atlantică. Distincția, acordată de președintele Klaus Iohannis printr-un decret semnat la 8 aprilie, a fost oferită ”în semn de apreciere pentru excepționalul profesionalism dovedit de-a lungul timpului în domeniul securității internaționale, pentru deschiderea deosebită manifestată faţă de România, pentru promovarea cooperării la nivel internațional în vederea abordării cu succes a provocărilor noului mileniu”.

Începând de joi, 17 octombrie, noul secretar general adjunct al NATO va fi fostul ministru de Externe al României, Mircea Geoană. În vreme ce Gottemoeller a fost prima femeie secretar general adjunct din istoria de 70 de ani a NATO, Geoană va fi primul est-european care deține această funcție.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis la 17 iulie 2019 să-l numească pe Mircea Geoană din România în calitate de următor secretar general adjunct, fostul ministru de Externe al României devenind deopotrivă primul român și întâiul reprezentant din Europa de Est numit în a doua cea mai înaltă funcție din conducerea Alianței Nord-Atlantice.

Sunt bucuros să anunț numirea lui Mircea Geoană drept următorul secretar general adjunct. Este un avocat ferm al legăturii transatlantice și va aduce o experiență îndelungată în calitate de om de stat și diplomat acestui post. El va fi primul român care va deține această poziție de rang înalt”, a transmis Jens Stoltenberg, cu acea ocazie, într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Mircea Geoană este fondatorul și președintele Institutului Aspen România. A fost anterior președinte al Senatului României, ministru al Afacerilor Externe (2000-2004) și ambasador al României în Statele Unite (1996-2000). 

Până în prezent, poziția de secretar general adjunct al NATO a fost ocupată de oficiali și reprezentanți din Olanda, Italia, Turcia, Canada și Statele Unite.

 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Secretarul general adjunct al NATO, decorat cu Ordinul Național ”Steaua României”. Rose Gottemoeller va fi înlocuită în funcție de Mircea Geoană în această săptămâna

Published

on

© NATO

Secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, a primit la finalul săptămânii trecute Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Delegației Permanente a României la Alianța Nord-Atlantică.

Distincția, acordată de președintele Klaus Iohannis printr-un decret semnat la 8 aprilie, a fost oferită ”în semn de apreciere pentru excepționalul profesionalism dovedit de-a lungul timpului în domeniul securității internaționale, pentru deschiderea deosebită manifestată faţă de România, pentru promovarea cooperării la nivel internațional în vederea abordării cu succes a provocărilor noului mileniu”.

Distincția a fost înmânată lui Rose Gottemoeller de către ambasadorul României la NATO, Stelian Stoian.

 

Rose Gottemoeller își va încheia în această săptămână mandatul de secretar general adjunct al NATO, poziție care va fi preluată imediat de Mircea Geoană, fost ministru de Externe al României, conform unei decizii anunțate de secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, la 17 iulie. Geoană va deveni, astfel, primul român și primul reprezentant din Europa de Est numit în a doua cea mai înaltă funcție din conducerea Alianței Nord-Atlantice.

Rose Gottemoeller este prima femeie secretarul general adjunct din istoria NATO, aceasta înlocuindu-l în funcție în octombrie 2016 pe ambasadorul Alexander Vershbow.

Înainte de a ocupa a doua cea mai importantă poziție civilă din cadrul Alianței, Gottemoeller a fost subsecretarul de stat al SUA pentru controlul armamentelor și securitate internațională.

În calitatea deținută în cadrul Departamentului de Stat, Gottemoeller avea în aria de activități subiecte și chestiuni ce țin de afaceri politico-militare, non-proliferare și control al armelor, transmițând recomandări în aceste direcții Secretarului de stat.

Totodată, aceasta a fost și negociator-șef al Noului Tratat privind Reducerea Armelor Strategice (New START) semnat în 2009 de Statele Unite și Federația Rusă. Înainte de a face parte din diplomația americană, Gottemoeller a lucrat la Carnegie Center de la Moscova și Institutul Internațional pentru Studii Strategice de la Londra.

Anul acesta, NATO aniversează șapte decenii de la înființare, iar România 15 ani de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică.

Puteți citi pe larg despre
Aniversarea a 70 ani de la înființarea NATO
Aniversarea a 15 ani de la aderarea României la NATO

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

SUA suplimentează prezența militară în Polonia cu încă 1.000 de soldați. Donald Trump și Andrzej Duda au semnat, la New York, o nouă declarație de cooperare

Published

on

© President of Poland official website

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a semnat luni, la New York, o declarație de cooperare în domeniul militar cu omologul său polonez Andrzej Duda, care va determina creşterea numărului forțe americane staționate pe teritoriul statului central european.

“Este de aşteptat o creştere cu aproximativ 1.000 de militari americani în viitorul apropiat” a personalului actual, conform declaraţiei de cooperare, citată de DPA, potrivit Agerpres

De asemenea, cele două părţi au identificat şase locuri în care prezenţa militară va fi suplimentată, urmând să fie discutată, de asemenea, identificarea locului potrivit pentru dislocarea unei echipe de luptă a brigăzii armate, mai arată sursa citată.

”Vom coopera în multe domenii, în special în domeniul militar. Vom transfera soldați acolo, iar Polonia va suporta costurile. Ei vor construi facilitățile”, a spus Donald Trump, după semnarea acordului, conform transcrierii furnizate de Casa Albă.

Prezent la întâlnirea Trump – Duda, șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a precizat că documentul semnat va fi publicat ulterior.

Declaraţia urma să fie semnată la 1 septembrie la Varşovia, când Donald Trump era așteptat să participe la ceremoniile de comemorare a 80 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, liderul SUA şi-a anulat vizita din cauza uraganului Dorian, care se apropia de coastele Floridei.

De altfel, cei doi lideri ar putea anunţa noua dată a vizitei lui Trump în Polonia, a declarat luni dimineaţă şi Andrzej Dera, un oficial din cadrul preşedinţiei poloneze. Polonia speră că Trump va efectua o vizită în acest an.

Semnarea acestui acord la New York vine după ce Donald Trump și Andrzej Duda s-au întâlnit anul acesta la Washington, la 12 iunie 2019, prilej cu care SUA și Polonia au convenit să crească prezenţa militară americană în Polonia cu 1.000 de militari, până la 5.500.

Atunci, cei doi președinți au semnat un acord-cadru de susţinere a cooperării militare bilaterale.

În context, preşedintele Donald Trump s-a angajat în faţa omologului său polonez Andrzej Duda să desfăşoare 1.000 de soldaţi americani în Polonia la solicitarea autorităţilor de la Varşovia, care urmăresc să descurajeze o potenţială agresiune din partea Rusiei și care doreau inițial stabilirea unei prezențe militare permanente a Statelor Unite pe teritoriul țării, fiind dispuse să aloce 2 miliarde de dolari pentru o astfel de investiție.

Citiți mai multe despre cooperarea strategică americano-poloneză

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending