Ungaria și Croația vor primi ca refugiați doar pe acei afgani care au colaborat cu contingentele misiunilor lor respective în Afganistan, au anunțat miercuri miniștrii de externe din cele două țări, relatează Reuters și EFE, preluat de Agerpres.
„Ungaria nu va participa la niciun mecanism care vrea să distribuie refugiații între țările UE”, a declarat șeful diplomației ungare, Péter Szijjártó, într-o conferință de presă la Budapesta, după întâlnirea cu omologul său croat, Gordan Grlic-Radman.
„Ungaria îi va primi doar pe acei afgani care au colaborat cu soldații maghiari care au luat parte la misiunea (NATO) din Afganistan. Viețile lor ar putea fi acum în pericol și de aceea am decis să îi găzduim împreună cu familiile lor”, a subliniat Szijjártó.
„Sunt cei care au ajutat (în cadrul misiunilor). Avem responsabilități față de ei”, a precizat ministrul de externe croat Grlic-Radman.
Croația și Ungaria răspuns, astfel, negativ, apelului Comisiei Europene ca statele membre să-și intensifice angajamentul în ceea ce privește relocarea, să mărească cotele de refugiați pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de protecție internațională și să ofere căi legale complementare pentru asistarea afganilor vulnerabili care vor lua calea rutelor migratorii ilegale spre Europa și se se vor expune pericolelor călătoriilor lungi și traficanților de persoane.
De altfel, comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson a transmis la 19 august că Executivul Europen este pregătit să contribuie la coordonarea între statele membre și să ofere sprijinul financiar suplimentar necesar procesului de redistribuire și găzduire a refugiaților afgani.
Potrivit șefului diplomației croate, Croația și Ungaria sunt interesate ca „refugiaţii să fie primiţi în ţările vecine Afganistanului”.
Potrivit Comisiei, aproximativ 550 000 de afgani au fost strămutați în interiorul țării de la începutul anului, pe lângă cele 2,9 milioane de persoane deja strămutate la sfârșitul anului 2020. De la începutul anului, aproximativ 120 000 de afgani au fugit din zonele rurale și din orașele de provincie în provincia Kabul – inclusiv aproximativ 20 000 de la începutul lunii iulie. 80% dintre persoanele forțate să fugă sunt femei și copii.
UE este implicată și sprijină de mai mulți ani programele legate de strămutarea forțată a afganilor, atât în Afganistan, cât și în țările vecine (în special în Iran și Pakistan). A fost oferită asistență în valoare de peste 250 de milioane EUR pentru a sprijini comunitățile gazdă și reintegrarea durabilă a persoanelor care se întorc și a persoanelor strămutate în interiorul țării, precum și pentru a sprijini consolidarea capabilităților autorităților.
De asemenea, marți, 24 august, liderii din G7 au căzut de acord să colaboreze cu țările din regiune, în special cu Iran și Pakistan, dar și cu statele membre ale UE pentru a aborda nevoile diferite de protecție internațională pentru cei care se confruntă cu persecuția și pentru alte categorii de public vulnerabil din Afganistan.
În context, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a salutat faptul că, în timpul reuniunii G7, Canada și Marea Britanie au anunțat un număr semnificat de persoane pentru relocare, în jurul a 20.000, iar SUA și-au asumat și ele angajamentul pentru a contribui la efortul de relocare a persoanelor vulnerabile din Afganistan. Președinta Comisiei a punctat că protejarea celor mai vulnerabili „este, în mod clar, o chestiune de cooperare globală, care trebuie abordată, ca atare, de la început”.
Aceasta a adăugat că Executivul European va analiza mijloacele bugetare necesare pentru a sprijini statele membre ale UE care vor interveni și vor ajuta la relocarea refugiaților afgani.
Von der Leyen a mai atras atenția că evenimentele recente „stau la baza necesității urgente ca statele membre și Parlamentul European să ajungă la un acord cu privire la propunerea de pact privind migrația și azilul”. „Avem nevoie de un sistem pe deplin funcțional care să ne permită să ne gestionăm eficient frontierele, să asigurăm solidaritatea între statele membre și să cooperăm cu țările de origine și de tranzit”, a adăugat aceasta.