Connect with us

EDITORIALE

Cum influențează anunțul lui Klaus Iohannis de a nu intra în cursa pentru președintele Consiliului European lupta pentru putere de la vârful UE. Trei scenarii pentru summitul special din 30 iunie

Published

on

©️ Administrația Prezidențială

Corespondență din Bruxelles

Precizările președintelui Klaus Iohannis, care a declarat sâmbătă la Sibiu că este ”Președintele României și vreau să rămân Președintele României și nu al Consiliului European”, nu au fost menite doar să pună capăt speculațiilor privind viitorul politic al șefului statului, care și-a anunțat încă de la debutul președinției române a Consiliului – care, apropo, se încheie mâine, 30 iunie – candidatura pentru un nou mandat de președinte.

Clarificările sale, dublate de cele mai recente scenarii apărute în presa occidentale ca urmare a consultărilor dintre liderii marilor țări europene prezente la Summitul G20 și de declarațiile Angelei Merkel, vin să limpezească apele și înspre deznodământul bătăliei între Angela Merkel și PPE, PES, liberali și Emmanuel Macron privind numirile în pozițiile cheie de la vârful instituțiilor europene.

Președintele Klaus Iohannis (PPE) era sondat printre favoriți pentru a ocupa poziția de președinte al Consiliului European, alături de prim-ministrul Croației Andrej Plenkovic (tot PPE). În cărți au mai fost vehiculați și prim-miniștri liberali ai Belgiei și Olandei, însă cei cinci ani cu polonezul Donald Tusk în fruntea instituției ar putea să genereze un fel de cutumă pentru ca această funcție, în principal de reprezentare internațională și de mediere între lideri, să fie mai curând deschisă pentru un lider estic. Argumentul capătă pertinență, mai ales că negocierile dintre lideri nu s-au purtat exclusiv în versiunea procesului Spitzenkandidat pentru șefia Comisiei Europene, ci asupra unui pachet de nume pentru toate instituțiile aflate în joc și care să reflecte 1) paritatea de gen, 2) poziția geografică, 3) demografia și 4) afilierea politică.

Săptămâna trecută, după ce deznodământul agendei privind numirile a fost convocarea unui nou summit pe 30 iunie și anunțul lui Emmanuel Macron de lichidare a procedurii Spitzenkandidat prin argumentul neîntrunirii unei majorități în jurul unui astfel de candidat, am evaluat două scenarii privind finalul acestor tratative: 1) PPE insistă cu candidatura lui Manfred Weber și derivatele acestei asumpții, 2) PPE își asumă eșecul procedurii Spitzenkandidat și urmările acestui studiu de caz.

Însă, cu o zi înainte de summitul special din 30 iunie în care sunt puse speranțele ”ieșirii unui fum alb” din clădirea Europa, anunțul președintelui Klaus Iohannis și declarația cancelarul german Angela Merkel prin care nu renunță la aplicarea procedurii Spitzenkandidat, ne conferă câteva ipoteze de lucru.

Poziția cheie și cea care are potențialul de a debloca aceste negocieri rămâne funcția de președinte al Comisiei Europene pentru care minim 16 șefi de stat sau de guvern care reprezintă 65% din populația UE trebuie să cadă de acord, iar Parlamentul European să asigure o majoritate de minim 376 de membri pentru acel candidat propus de Consiliul European.  În noul Parlament, o astfel de majoritate, cu condiția ca ea să fie formată din forțele pro-europene, este posibilă doar între PPE (181 de mandate), S&D (154 de mandate) și Renew Europe (108) sau Verzii (75). Cuplând aceste detalii cu cele patru criterii menționate anterior, rămânem cu trei scenarii pentru ziua de 30 iunie:

1) PPE insistă cu Manfred Weber – este scenariul cel mai îndepărtat de izbândă, fiind greu de crezut că o majoritate a liderilor europeni s-ar fi răzgândit în privința lipsei de experiență a candidatului german. Afirmația Angelei Merkel privind șansa păstrării procesului Spitzenkandidat este cea care mă determină să păstrez scenariul deschis, deși îi recunosc caracterul utopic. La momentul actual, acest scenariu ar echivala cu extinderea negocierilor și convocarea unui nou summit.

2) Salvarea procedurii Spitzenkandidat – în acest scenariu, unica variantă pare a fi Frans Timmermans, candidatul socialiștilor europeni și a doua putere politică din Parlamentul European. Afirmația Angelei Merkel de la Osaka cu privire la acest aspect ar putea, în egală măsură, să însemne un semnal pentru negociere și pentru formarea unei coaliții cu socialiștii europeni și cu oricare dintre celelalte două forțe politice pro-europene (Renew Europe și/sau Verzii). O coaliție doar cu Verzii ar aplica o lovitură liberalilor europeni și lui Emmanuel Macron, însă voturile acestora sunt necesare pentru a-l trece pe Timmermans de Consiliul European acolo unde Polonia și Ungaria vor încerca să formeze o minoritate de blocaj. Cu Timmermans în fruntea Comisiei Europene, întregul proces de numiri s-ar putea încheia astfel:

  • Comisia Europeană – Frans Timmermans (PES);
  • Parlamentul European – Manfred Weber (PPE – consolare politică);
  • Consiliul European – Andrej Plenkovic (Croația – cel mai recent stat membru, tot PPE, fiind familia politică cu cele mai multe mandate) sau Mark Rutte/ Charles Michel (ALDE/ Renew Europe);
  • Banca Centrală Europeană – Franța (președintele Emmanuel Macron fiind extrem de interesat de dezvoltarea unui buget al zonei euro, dar și de avansarea reformelor fiscal-bugetare în UE), Germania (actualul șef al Bundesbank) sau Finlanda (unde guvernul social-democrat are două propuneri);
  • Înaltul Reprezentant al UE/ vicepreședinte al Comisiei Europene – PPE sau ALDE/ Renew Europe;

Din perspectiva criteriilor stabilite, dar și a procedurii Spitzenkandidat, acesta pare și cel mai plauzibil scenariu, iar unica opțiune pentru a cvasi-respecta criteriul de gen este numirea unei femei ca șefă a diplomației europene, deja o tradiție după un deceniu cu Catherine Ashton și Federica Mogherini în această poziție.

3) PPE decide să-l înlocuiască pe Manfred Weber – acesta este scenariul în care apare numele negociatorului șef pentru Brexit Michel Barnier, membru al PPE. De asemenea, majoritatea liderilor europeni și șefilor de grupuri din Parlamentul European au indicat că nu se opun unui președinte al Comisiei Europene din partea PPE, atât timp cât acesta nu este Manfred Weber. Cu Barnier sau orice alt candidat PPE acceptat de o majoritate a Consiliului European și a Parlamentului European, pachetul de numiri ar putea să se concretizeze astfel:

  • Comisia Europeană – Michel Barnier (PPE și compatriot al președintelui Franței);
  • Parlamentul European – Manfred Weber (PPE – consolare politică) sau Guy Verhofstadt (ALDE/ Renew Europe);
  • Consiliul European – Andrej Plenkovic (PPE) sau Mark Rutte/ Charles Michel (ALDE/ Renew Europe);
  • Banca Centrală Europeană – Franța, Germania sau Finlanda
  • Înaltul Reprezentant al UE/ vicepreședinte al Comisiei Europene – Frans Timmermans (PES)

Cel din urmă scenariu, deși plauzibil prin prisma renunțării la procedura candidaților cap de listă, nu restrânge opțiunile în termeni precizați de cele patru criterii – gen, geografie, demografie, afiliere politică – ci extinde variabilele de negociere. Astfel, este aproape imposibil ca PPE să conducă mai mult de două instituții, motiv pentru care ar trebui negociat rapid un schimb în ce privește culoarea politică a viitorilor lideri ai Parlamentului European și Consiliului European. De asemenea, la nivelul acestui scenariu există deopotrivă riscul să nu se regăsească nicio femeie.

Puteți citi pe larg despre negocierile pentru funcțiile de top din UE aici.

Donald Tusk spunea că în timpul discuțiilor de la Osaka dintre liderii europeni nu ”va ieși fum alb”, asemenea simbolismului cu care este anunțată alegerea unui nou Papă. Însă ne putem aștepta ca în noaptea din 30 iunie spre 1 iulie să iasă fum alb de la Bruxelles? Cert este șefii de stat sau de guvern sunt așteptați ca la summitul extraordinar din 30 iunie să cadă de acord asupra unei soluții pentru ieșirea din această criză generată de două reuniuni anterioare și negocieri politice pe multiple planuri fără succes, evitând o perpetuare a acesteia în contextul în care noul Parlament European se va reuni în sesiune plenară de constituire în perioada 2-4 iulie, când își va alege și conducerea.

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EDITORIALE

Amânarea votului pentru noua Comisie Europeană, o șansă pentru România: De ce viitorul comisar pentru vecinătate și extindere ar trebui să fie un român

Published

on

© Reprezentanța Comisiei Europene în România/ Facebook

Parlamentul European a avut trei momente în care și-a arătat autentica forță în sistemul democratic de putere al Uniunii Europene. Primul a fost acela când a ignorat negocierile de culise dintre liderii UE pentru pachetul de funcții în fruntea instituțiilor UE și l-a ales președinte pe David Sassoli. Cel de-al doilea a fost reprezentat de momentul alegerii Ursulei von der Leyen pentru funcția de președinte al Comisiei Europene cu o majoritate la limită, minim istorică și extrem de fragilă. Cel de-al treilea moment implică și România și se referă la respingerea, de către deputații europeni, a candidaților cu probleme propuși de România și Ungaria, țări ale căror guverne intraseră de multe ori în coliziune cu instituțiile UE pe tema valorilor europene, și a celui propus de Franța, într-un gest politic îndreptat ca sancțiune pentru modul cum Parlamentul European a fost ignorat de spiritul negocierilor între lideri conduse de Emmanuel Macron, iar candidatul celei mai mari familii politice europene (PPE), Manfred Weber, a fost împiedicat să revendice șefia Comisiei Europene în virtutea principiului Spitzenkandidat.

Acum, președintele Parlamentului European, David Sassoli, devine prima voce oficială care sugerează că votul de învestitură pentru viitoarea Comisie Europeană ar putea fi amânat, iar instalarea ei s-ar putea produce la 1 decembrie. Poate că actualul șef al executivului european, Jean-Claude Juncker, nu a fost doar ironic la adresa liderilor europeni când le-a făcut cunoscută percepția sa că le va dificil să îi găsească un înlocuitor.

Motivul amânării votului este lesne de observat și suficient de fezabil: România, Ungaria și Franța trebuie să propună noi candidați pentru pozițiile de comisar european. În termeni de calendar politic agreat, Comisia von der Leyen ar trebui supusă votului de aprobare din partea eurodeputaților la 23 octombrie, pentru a putea intra în mandat la 1 noiembrie. În termeni practici, intervalul de zece zile rămas este insuficient pentru a desfășura complexul proces anexat numirii unui comisar european: nominalizare din partea guvernului național, acceptare din partea Ursulei von der Leyen, răspunsuri la întrebări scrise din partea comisiilor de resort din Parlamentul European, avizul Comisiei pentru afaceri juridice, audiere în comisiile de specialitate și vot pozitiv din partea acestora. Inclusiv sub semnul excepționalului și al unei coordonări fără minimă șovaială este puțin probabil să înregistrăm o evoluție atât de spectaculoasă.

La București, această nominalizare depinde de rezultatul negocierilor pentru formarea unui nou cabinet executiv și se va întâmpla după ce vom avea un nou guvern, însă există probabilitatea ridicată că propunerea va proveni din rândul Partidului Național Liberal, membru al PPE. La Budapesta există o opțiune în persoana ambasadorului Ungariei la UE. La Paris, Emmanuel Macron are și opțiuni, dar și dorința de a plăti polițe, existând o singură certitudine: nu va renunța la portofoliul-mutant ce înglobează piața internă, industria apărării și politica spațială.

Deși dezonorant pentru o țară care doar ce a asigurat președinția rotativă a Consiliului UE să se afle în situația de a-și afla respins candidatul pentru funcția de membru al Comisiei Europene din cauza problemelor de integritate, România poate fi un beneficiar major al prorogării votului pentru instituirea Comisiei von der Leyen.

Domeniul alocat inițial României, cel al transporturilor, este important, inclusiv pentru țara noastră, din două perspective majore: carențele de infrastructură pe care le înregistrăm, inclusiv pe coridoarele de transport pan-europene la care suntem conectați, și oportunitatea de a coordona componenta mobilității militare, o inițiativă strategică UE-NATO, în care Uniunea Europeană își asumă facilitarea traversării frontierelor naționale și dezvoltarea pentru utilizare duală (civil și militar) a infrastructurii, iar Alianța Nord-Atlantică pune la dispoziție tehnica și forța militară pentru a permite desfășurarea trupelor oriunde în Europa în caz de necesitate.

O rocadă de portofolii între București și Budapesta ar fi, însă, o victorie de prestigiu pentru România, care ar ceda domeniul transporturilor și și-ar titulariza propunerea de comisar pentru portofoliul de vecinătate și extindere, alocat inițial Ungariei, un domeniu în care țara noastră are interese strategice naționale (dacă ne gândim la parcursul european al Republicii Moldova sau la statutul de stat de frontieră al UE și NATO). Această posibilitate a fost vehiculată timid în spațiul public de diferiți actori politici, semn că ea întrunește o posibilitate și că ar fi o opțiune de succes prin prisma rezonanței și a greutății politice pe care o astfel de poziție o conferă. Nu voi specula în cele ce urmează asupra potențialilor candidați, ci mă voi axa asupra portofoliului. Mizele și interesele strategice ale României înaintea persoanelor.

Încă de la nominalizarea lui László Trócsányi de către guvernul Viktor Orban, la Bruxelles a existat o rumoare că premierul suveranist al Ungariei trimite în Comisia Europeană un fost ministru al Justiției sub mandatul căruia Parlamentul European a activat articolul 7 din Tratatul UE din cauza acțiunilor executivului maghiar. Alocarea portofoliului pentru extindere și vecinătate a intensificat acest protest. Într-o analiză privind componența viitoarei Comisii, așa cum fusese ea anunțată la 10 septembrie, am intitulat această alocare de portofoliu drept ”În loc de titlu de gazetă: Un apropiat al lui Viktor Orban va evalua statul de drept în țările vecine ale UE și în țările candidate pentru aderare”.

De altfel, un motiv major care a stat la baza respingerii lui Trócsányi a fost determinat de deciziile sale în calitate de ministru al Justiției privind extrădarea unor suspecți ruși în privința traficului de arme sau de contractele firmei sale de avocatură în privința Centralei Nucleare de la Paks II, finanțată printr-un împrumut acordat Ungariei de către Rusia.

Bucureștiul este, în mod cert, un actor mai echilibrat, deopotrivă european și transatlantic, decât Budapesta, cu o atitudine față de Rusia în spiritul comunităților din care facem parte și cu capacitatea politică de a genera o orientare măsurată și către Balcanii de Vest și către vecinii din Est.

Iată câteva argumente:

1. În calitate de stat membru NATO, România a susținut și sprijină politica ușilor deschise în Balcanii de Vest, înțelegând că îndeplinirea criteriilor euro-atlantice este un pas și înspre integrarea europeană.

2. La nivelul UE, Bucureștiul, inclusiv din perspectiva președinției Consiliului, a insistat pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, ca să luăm exemplul cel mai recent. În privința vecinătății estice, este de prisos să argumentăm de ce un comisar român ar fi mai potrivit decât un comisar maghiar pentru țări partenere ale UE precum Georgia, Republica Moldova sau Ucraina.

3. Portofoliul de comisar european pentru extindere, ulterior fiind adăugată și politica de vecinătate (stabilită în 2003), a apărut în 1999, ca decizie politică precursoare valurilor de extindere din 2004 și 2007, când Uniunea Europeană s-a lărgit de la 15 la 27 de membri. Succesiv, această poziție a fost deținută de un german social-democrat (Günter Verheugen), de un finlandez liberal (Olli Rehn), de un ceh social-democrat (Štefan Füle) și de un austriac de centru-dreapta (Johannes Hahn). Un argument în plus în favoarea României din acest istoric este că toți cei patru foști comisari amintiți sunt oameni politici. Oliver Varhely, cel propus de Viktor Orban în locul lui László Trócsányi pentru poziția de comisar pentru vecinătate și extindere, este ambasadorul Ungariei pe lângă Uniunea Europeană. Deși diplomat cu o mare experiență, o astfel de numire ar da un semnal eterogen ca ambiția de pregătire a extinderii UE către Balcanii de Vest și de apropiere a țărilor din Parteneriatul Estic să nu fie călăuzită politic.

4. Mai mult, în ultimii cinci ani, în Comisia Juncker, a existat un cuplaj între Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate și comisarul pentru politică de vecinătate și extindere în privința acțiunii externe a Uniunii Europene în raport cu vecinătatea extrem de apropiată și aspirantă chiar la aderare. Acest cuplaj a reflectat și un echilibru politic, șefa diplomației europene provenind rândul social-democraților europeni, iar comisarul Hahn din familia popularilor europeni. Și în Comisia von der Leyen am regăsit inițial același echilibru: social-democratul Josep Borrell în poziția de Înalt Reprezentant și un comisar din partea Ungariei, unde, teoretic, guvernul este condus de un partid membru al PPE, dar suspendat din forurile acestuia. Or, și din această perspectivă, un comisar român din logica creării unui guvern în jurul PNL este cu mult mai reprezentativ pentru PPE, familie politică în care atât președintele Klaus Iohannis, cât și liberalii români se bucură de apreciere.

Ursula von der Leyen și-a intitulat echipa drept ”Comisia geopolitică”. Ar fi, în acest sens, un gest cât se poate de geopolitic ca portofoliul pentru vecinătate și extindere să revină unui comisar din România. Per total, însă, scenariul prefigurat de întârziere a numirii viitoarei Comisii Europene reflectă potențiale vulnerabilități în triunghiul esențial al arhitecturii decizionale europene: state membre – Parlament – Comisie. Fumul alb de la Bruxelles din vară s-ar putea să fi fost unul gri.

Continue Reading

EDITORIALE

Contribuții românești la chinuitoarea facere a Comisiei von der Leyen

Published

on

de Dan Cărbunaru

Chinurile facerii Comisiei von der Leyen sunt amplificate, în ciuda cursei contra-cronometru, de România, Ungaria și chiar Franța. Socialiștii, popularii și Renew-ul lui Dacian Cioloș și Macron sunt afectați direct, după ce conservatorii polonezi și-au trecut cu greu candidatul și au obținut mult-râvnitul portofoliu al agriculturii.

Cele mai mari valuri le-au ridicat cei de la Renew, după ce Emmanuel Macron a și-a tunat nemulțumirea că nu s-au respectat marile înțelegeri politice. Se referea la dealul european transpartinic între populari, socialiști și Renew, cel care l-a sacrificat pe Manfred Weber, odată cu procesul de spietzenkadidat și a proiectat din Consiliul European soluția von der Leyen. Respinsă după o îndelungată și umilitoare procedură de examinare a competențelor și profilului de candidat în comisiile de specialitate ale Parlamentul European, Sylvie Goulard a eșuat în ocuparea importantului portofoliu de comisar pentru piață internă, care includea domeniile digital și al industriei de apărare europene. Pentru Macron, care părea că are sub control întregul proces de reinventare a unității europene, incluzând aici nu doar configurarea Comisiei Europene, dar și inițiative precum directiva lucrătorilor, care creează un filtru protector economiilor din Vest, apărarea europeană sau buget separat pentru Zona Euro, este primul semn de slăbiciune pe scena de la Bruxelles. Așa se explică și reacția sa dură de joi seara – mai puțin vizibilă în România din cauza moțiunii de cenzură prin care a căzut guvernul Dăncilă. Așa se explică și reacția Renew Europe, care vorbește despre interese politice mici care i-au blocat calea lui Goulard și reamintește partenerilor europeni de responsabilitățile asumate în comun pentru formarea Comisiei Europene, cu un ton subtil de incertitudine suplimentară introdusă între ingredientele de care Ursula von der Leyen are nevoie pentru a-și trece Comisia de votul din Parlamentul European, la Strasbourg, pe 23 octombrie.

Pentru România, situația este și mai complicată, după ce doi dintre candidații trimiși la Bruxelles sub semnătura Vioricăi Dăncilă au căzut pe rând – Rovana Plumb în comisia JURI și Dan Nica chiar la cabinetul von der Leyen. Președintele desemnat al Comisiei așteaptă, acum, rezolvarea la pachet a situației celor trei comisari – Ungaria – politica de vecinătate, România – Transporturi și Franța – Piață internă. Asta înseamnă că, pe lângă echilibrul de gen – în actuala formulă este nevoie de două propuneri de gen feminin și una de gen masculin sau chiar toate trei de gen feminin, alocarea portofoliilor va depinde și de profilul candidaților. Dacă acest profil nu e apropiat de protofoliul alocat inițial, putem asista, poate, la realocări în acest triunghi al portofoliilor. Fără a face speculații, în cazul României, în acest context, pot fi avute în vedere o serie de repere suplimentare. Primul este legat de cine va face nominalizare. Avem un guvern demis, iar la Bruxelles, pe acest fond, soluția este așteptată de la autorități, ceea ce indică în mod cert nevoia de avea consultări și consens între Președinte, Premier și Parlament, adică ceea ce public a lipsit până la acest moment. Dacă propunerea va fi făcută înainte de avea un nou guvern, luând în calcul presiunea generată de nevoia de a avea o propunere agreată și de von der Leyen, interviul cu persoana desemnată la Bruxelles, trecerea filtrului de legalitate în Comisia JURI din Parlamentul European și audierea în Comisia TRAN din PE – toate săptămâna viitoare, atunci fie vom avea o propunere din familia socialiștilor europeni, fie o persoană tehnocrată. Profilul cel mai apropiat pe cele două coordonate politice ar fi Corina Crețu, fost comisar european pentru politică regională, poziție din care a gestionat o treime din bugetul UE, respectiv Luminița Odobescu, șefa Reprezentanței Permanente a României la UE, poziție din care a gestionat Președinția României la Consiliul UE. Dacă noul Guvern va fi format rapid și va fi condus de PNL, principala forță de Opoziție care a inițiat și contribuit la căderea Guvernului Dăncilă, atunci popularii europeni ar putea schimba raportul de forțe din Comisia Europeană în favoarea lor, în prezent fiind alocate zece posturi pentru socialiști și nouă pentru PPE. Pentru PNL, ar exista varianta unui tehnocrat, criteriu la care din nou, Luminița Odobescu ar corespunde, sau varianta unui politician de dreapta. Ludovic Orban a vorbit, după căderea Guvernului, de existența unei liste în acest sens. Deși, pentru portofoliul Transporturi, PNL are un eurodeputat cu o poziție cheie – coordonatorul Grupului PPE pentru Transporturi – Marian-Jean Marinescu, presa națională a menționat numele lui Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL, vicepreședinte al Grupului PPE. Proaspăt numit șef al Delegației Parlamentului European pentru relația cu Republica Moldova, acesta ar putea eventual relansa posibilitatea uneirocade cu Ungaria și preluarea de către România a portofoliului de politică de vecinătate și extindere. Ambele variante nu întrunesc, însă, criteriul echilibrului de gen din Comisie și, în această situație, o altă variantă posibilă ar fi numele Adinei Vălean, singurul eurodeputat român președinte de Comisie în PE. Profilul politic și de expertiză ar fi, în acest caz, mai aproape de cel de Comisar pentru Piața Internă, acum deschis încă de respingerea lui Goulard. Este greu de crezut, însă, că Franța lui Macron va ceda un astfel de portofoiu cheie pentru economia UE. Dacă România va trimite o propunere din PPE la Bruxelles, atunci cea mai complicată discuție va fi de purtat cu socialiștii europeni din Parlament, care este greu de crezut că vor accepta schimbarea echilibrului de forțe din Comisie.

Pe 23 octombrie, vor fi mari emoțiile Ursulei von der Leyen, care a trecut, oricum, cu greu de votul eurodeputaților pentru a fi confirmată președinte desemnat al Comisiei Europene. Renew și Macron acuză voalat nerespectarea înțelegerii politice de către socialiști și populari. Popularii din Ungaria și socialiștii români sunt nemulțumiți de respingerea candidaților. Voturile de la Strasbourg vor fi numărate cu o atenție apropiată de cea de la votul pentru moțiunea de cenzură de la București.

Continue Reading

EDITORIALE

Cine ar putea fi următoarea propunere de comisar european din partea României?

Published

on

Corespondență din Bruxelles – directorul CaleaEuropeană.ro Dan Cărbunaru 

După blocarea procedurii ca urmare a avizului negativ confirmat astăzi de Comisia JURI în cazul Rovanei Plumb, România va avea de făcut o nouă încercare. Riscul de decridibilizare și timpul foarte scurt – în câteva zile vor trebui finalizate audierile tuturor viitorilor comisari, înainte de votul întregii Comisii, în plenul Parlamentului European, la Strasbourg – generează, într-un astfel de caz, nevoia unei soluții rapide și sigure. Cu ce propunere ar putea reveni Guvernul?

Iată câteva repere de orientare:

-Membru PSD – un criteriu esențial pentru partidul de guvernământ

-Femeie – Echilibrul de gen – 13 femei, 14 bărbați în configurația actuală. Balanța s-ar înclina și mai mult în favoarea bărbaților dacă înlocuitorul Rovanei Plumb ar fi bărbat.

-Dacă România vrea să păstreze portofoliul Transporturi, va conta experiența în domeniu.

-Lipsa problemelor de integritate care ar putea ridica semne de întrebare.

-Persoana propusă să fie deja cunoscută/acceptată ca interlocutor la Bruxelles.

Încercând să căutăm un astfel de profil în interiorul PSD, prima persoană care ar corespunde acestor criterii obiective – nu am luat în calcul în această analiză și chestiuni subiective, de tipul conexiunilor personale cu decidenții din partid/guvern, o variantă de lucru relevantă ar fi fostul euurodeputat Claudia Țapardel, membru activ al Comisiei Transporturi din Parlamentul European, implicată în gestionarea unor dosare privind transportul maritim, feroviar sau rutier.

O altă persoană care ar putea corespunde profilului descris mai sus, dar care nu ar fi membru PSD, este actualul ministru de Externe, Ramona Mănescu. Fost eurodeputat în mai multe legislaturi, Mănescu a fost și ministru al Transporturilor.

În cazul în care PSD renunță la ideea de a trimite la Comisia Europeană un mebru al partidului, Luminița Odobescu, diplomatul român care conduce Reprezentanța României la Uniunea Europeană, cu un rol cheie în succesul primei Președinții rotative a Consiliului UE deținute de țara noastră în prima jumătate a anului, ar fi o altă posibilă propunere.

Dacă PSD nu ține cont de criteriul reprezentării de gen, renunțând la ideea nominalizării unei femei, atunci unul dintre primii pe listă ar putea fi Victor Negrescu, fost eurodeputat și fost ministru al Afacerilor Europene, poziție pe care a părăsit-o intempestiv, după o discuție aprinsă în Guvern, cu doar câteva zile înainte de preluarea Președinției Consiliului UE, a cărui pregătire o asigurase deja.

Lista ar putea în funcție de reconfigurarea criteriilor, cu mențiunea riscului major asumat de o eventuală propunere care să nu treacă de filtrul audierilor din Comisia TRAN sau chiar de cel al Comisiei JURI. Resetarea procedurii interne de desemnare a propunerii României pentru Comisia Europeană va implica, poate, de această dată, atât Președintele României, care astăzi deja a anunțat public invitarea Premierului pentru consultări la Cotroceni, cât și Parlamentul național, care în urmă cu cinci ani a audiat-o pe Corina Crețu, propunerea de atunci.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending