Parlamentul European a ales drept câștigător al Premiului Saharov pentru libertatea de gândire din acest an pe curajosul popor ucrainean reprezentat de președintele Volodimir Zelenski, liderii aleși și societatea civilă, anunțul fiind făcut în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg a legislativului european.
Anunțul a fost făcut de Roberta Metsola, de la tribuna sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg, în urma unei decizii a Conferinței președinților Parlamentului, care reunește președintele instituției și liderii grupurilor politice.
“Aceștia se ridică pentru ceea ce cred. Luptă pentru valorile noastre, protejând democrația, libertatea și statul de drept. Își riscă viața pentru noi. Și astăzi, sunt mândri câștigători ai Premiului Saharov decernat de Parlamentul European. Nimeni nu merită mai mult (n.r. – acest premiu) Felicitări curajoșilor oameni din Ucraina!”, a scris Metsola, pe Twitter.
“Acest premiu este pentru acei ucraineni care luptă pe teren. Pentru cei care au fost forțați să fugă. Pentru cei care și-au pierdut rudele și prietenii. Pentru toți cei care se ridică și luptă pentru ceea ce cred. Știu că oamenii curajoși din Ucraina nu vor renunța și nici noi nu vom renunța”, a spus Metsola.
Războiul de agresiune neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei provoacă costuri enorme poporului ucrainean. Aceștia nu luptă doar pentru a-și proteja casele, suveranitatea, independența și integritatea teritorială, ci și pentru a-și apăra libertatea, democrația, statul de drept și valorile europene pe câmpurile de luptă “împotriva unui regim brutal care încearcă să submineze democrația noastră, să slăbească și să divizeze Uniunea noastră”, spun deputații europeni.
Nominalizarea evidențiază eforturile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, împreună cu rolul unor persoane fizice, reprezentanți ai inițiativelor societății civile și al unor instituții publice și de stat, printre care Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, Iulia Pajevska, fondatoarea unității medicale de evacuare Angels of Taira, Oleksandra Matviychuk, avocată specializată în drepturile omului și președinta organizației Centrul pentru Libertăți Civile, Mișcarea de Rezistență Civilă Panglica Galbenă, și Ivan Fedorov, primarul orașului ucrainean Melitopol, aflat în prezent sub ocupație rusă.
Curajosul popor ucrainean reprezentat de președintele Volodimir Zelenski a fost nominalizat de grupul Partidului Popular European. Separat, poporul din Ucraina a mai fost nominalizat de grupul Socialiștilor și Democraților Europeni și de grupul Renew Europe, iar președintele Zelenski de grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.
Războiul de agresiune rus neprovocat împotriva Ucrainei, pornit în februarie 2022, are costuri enorme pentru poporul ucrainean: vieți pierdute, orașe și sate distruse. Ucrainenii luptă pentru a-și apăra căminele, suveranitatea, independența și integritatea teritorială, dar ei luptă zi de zi și pentru libertate, democrație, stat de drept și pentru valorile europene, se arată în nominalizarea grupului PPE.
Curajosul popor ucrainean a fost ales de Conferința Președinților, organism care reunește șefii grupurilor politice din Parlamentul European, dintr-o listă de trei finaliști din care au mai făcut parte Julian Assange, unul dintre activiștii din spatele asociației WikiLeaks, și Comisia adevărului din Columbia, o instituție creată în cadrul acordului de pace din 2016 pentru încheierea războiului civil columbian.
Ceremonia de decernare a premiului va avea loc pe 14 decembrie, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.
Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este acordat în fiecare an de către Parlamentul European. Acesta a fost creat în 1988 pentru a onora persoanele și organizațiile care apără drepturile omului și libertățile fundamentale.
El poartă numele fizicianului și disidentului politic sovietic Andrei Saharov și constă într-un certificat și un premiu de 50 000 de euro.
În 2021, Parlamentul European a decernat premiul Saharov lui Aleksei Navalnîi, opozantul rus care ispășește o pedeapsă cu închisoarea într-o colonie de muncă forțată din Rusia după ce a fost otrăvit. Aleksei Navalnîi este de mai bine de zece ani principala figură a opoziției din această țară, fiind cunoscut pentru lupta sa împotriva corupției și a abuzurilor Kremlinului împotriva drepturilor omului.
În 2020, Parlamentul European a acordat premiul opoziției democratice din Belarus.