Connect with us

U.E.

Curtea de Conturi Europeană: Finanțarea din partea UE executată prin ONG-uri trebuie să fie mai transparentă

Published

on

Finanţarea UE a ONG-urilor pentru ajutorul pentru dezvoltare şi ajutorul umanitar, protecţia mediului şi cultură şi alte scopuri ar trebui să fie mai transparentă, se arată într-un raport al Curţii de Conturi Europene, care avertizează că actualul sistem de clasificare a ONG-urilor nu este fiabil şi că Executivul european nu are destule informaţii privind modul în care sunt cheltuiţi banii.

Foto: www.eca.europa.eu

Între 2014 şi 2017, Comisia Europeană a planificat cheltuieli de aproximativ 11.3 miliarde de euro destinate ONG-urilor, care asistă Comisia la elaborarea, punerea în aplicare şi monitorizarea programelor UE din domenii precum ajutorul umanitar, dezvoltare sau cercetare şi inovare, potrivit unui comunicat de presă al Curţii de Conturi Europene.

De asemenea, aceasta din urmă a examinat modul în care Comisia identifică ONG-urile, cum se folosesc fondurile UE şi dacă aceste informaţii erau prezentate transparent de către Comisie.

”Potrivit concluziilor Curţii, Comisia nu este suficient de transparentă în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor UE de către ONG-uri. În opinia Curţii, clasificarea unei entităţi ca ONG în sistemul contabil al Comisiei nu este fiabilă, dat fiind că acest lucru se bazează pe declaraţii pe proprie răspundere şi că verificările pe care le efectuează Comisia sunt limitate”, se mai arată în comunicat, punând în evidenţă şi faptul că diferite servicii ale Comisiei nu gestionează la fel granturile acordate prin terţi. De asemenea, în cazul unor organisme ONU, procesele de selectare a ONG-urilor nu este întotdeauna transparent.

Curtea mai explică şi că datele colectate cu privire la fondurile UE utilizate de ONG-uri nu sunt uniforme, ducând la informaţii incomplete, în special în cazurile reţelelor de ONG-uri internaţionale şi a proiectelor aflate în gestiune indirectă.

”UE este cel mai mare donator de ajutor din lume şi ONG-urile joacă adesea un rol esenţial în furnizarea acestuia. Cu toate acestea, contribuabilii UE trebuie să ştie că banii lor sunt plătiţi către organizaţii definite în mod adecvat şi că Comisia este în măsură să dea seamă pentru toţi aceşti bani,” a declarat Annemie Turtelboom, membra Curţii de Conturi Europene responsabilă de raport.

Deşi datele privind fondurile UE folosite de ONG-uri sunt publicate în mai multe sisteme, Curtea subliniază că volumul detaliilor este limitat, iar în cazul organismelor ONU, acestea fie nu au publicat, fie au publicat doar parţial contractele de atribuţie a ONG-urilor.

Astfel, Curtea a venit cu mai multe recomandări adresate Comisiei Europene:

să îmbunătăţească fiabilitatea informaţiilor privind ONG-urile în sistemul său contabil;

să verifice aplicarea normelor şi a procedurilor pentru granturile din partea UE acordate ONG-urilor prin intermediul unor terţi;

să îmbunătăţească informaţiile colectate cu privire la fondurile cheltuite de ONG-uri;

să adopte o abordare uniformă pentru publicarea detaliilor privind fondurile acordate ONG-urilor;

să verifice dacă organismele ONU publică date complete şi exacte privind finanţarea din partea UE acordată ONG-urilor.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Gheorghe Falcă

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Europa susține proiectele verzi de transport, iar Aradul se dezvoltă în această direcție

Published

on

© Calea Europeană

Eurodeputatul Gheroghe Falcă (PNL, PPE) salută noile evoluții în materie de infrastructură urbană înregistrate în Municipiul Arad.

„Acum 152 de ani Aradul inaugura prima linie de transport în comun cu tramvaiele trase de cai. Astăzi, Aradul are o infrastructură modernă, în care se investește constant și se caută alternativele ecologice atât de necesare unui transport public sustenabil. Europa susține proiectele verzi de transport, iar Aradul se dezvoltă în această direcție.”, a transmis deputatul european într-un mesaj pe pagina oficială de Facebook.

„În timpul mandatului meu au fost introduse primele tramvaie Imperio, produse la Astra Arad, tramvaie ecologice și moderne. Astăzi vorbim de o extindere a rețelei de transport, de zeci de tramvaie noi și un transport în comun ca alternativă viabilă deplasării cu autoturismul”, a mai adăugat acesta. 


Gheorghe Falcă se află la primul său mandat de europarlamentar și este membru în Comisia pentru transport și turism (TRAN) și în Comisia pentru petiții (PETI) ale Parlamentului European. De asemenea, este membru și în Delegația la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE. Gheorghe Falcă este membru supleant în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (DSEE) și în Delegația pentru relațiile cu Bosnia-Herțegovina și Kosovo.

Gheorghe Falcă a fost primarul municipiului Arad din anul 2004 până în luna aprilie 2019. Din această calitate, Falcă a fost membru al delegației române la Comitetul European al Regiunilor.

Continue Reading

U.E.

Mateusz Morawiecki: Voi face totul pentru ca fondurile europene cuvenite Poloniei să nu fie ”blocate”

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, susține că va face tot ce este posibil că poporul polonez să nu fie afectat de rezoluția Parlamentului European, care solicită blocarea fondurile europene cuvenite Poloniei.

„În timpul Consiliului European de la Bruxelles am vorbit cu majoritatea șefilor de stat. Vă pot asigura că voi face totul pentru a garanta ca poporul polonez să nu fie fectat negativ de propunerile eurodeputaților de a bloca fondurile europene cuvenite Poloniei”, a transmis premierul Poloniei într-un mesaj postat pe contul de Twitter.


Reamintim că Parlamentul European a condamnat într-o nouă rezoluție încercarea Poloniei de a submina supremația dreptului UE și solicită Consiliului și Comisiei să protejeze de urgență cetățenii polonezi și europeni și să nu acorde fonduri din partea UE pentru guvernele care subminează în mod flagrant, intenționat și sistematic valorile Uniunii Europene.

Citiți și: Rezoluție dură a Parlamentului European împotriva puterii din Polonia: “Tribunalul Constituțional” este ilegitim. Fără bani europeni pentru guvernele care subminează valorile UE

Într-o rezoluție adoptată joi cu 502 voturi pentru, 153 împotrivă și 16 abțineri, eurodeputații au subliniat faptul că “Tribunalul Constituțional” al Poloniei nu este valid și independent din punct de vedere juridic și nici calificat să interpreteze Constituția țării, ci doar “un instrument de legalizare a activităților ilegale ale autorităților” .

În urma dezbaterii aprinse din plen de marți cu prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki și cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, eurodeputații “regretă profund” decizia din 7 octombrie 2021 “ca atac împotriva comunității europene de valori și legi în ansamblul său” și afirmă că Tribunalul a fost transformat “într-un instrument de legalizare a activităților ilegale ale autorităților”.

Continue Reading

Corina Crețu

Corina Crețu, apel la conducerea țării să aloce educației 6% din PIB: Pandemia a accentuat decalajul educațional în UE

Published

on

© Corina Crețu / Facebook

Europarlamentarul Corina Crețu susține că pandemia a accentuat decalajul educațional în rândul statelor membre, iar spațiul european al educației devenind din ce în ce mai greu de realizat. În acest context, Corina Crețu reiterează necesitatea ca autoritățile române să investească 6% din PIB în educație, acesta fiind un „prim semnal că educația chiar a devenit o prioritate.”

„De maine, porțile școlilor vor fi din nou închise, ca urmare a situației sanitare dezastruoase din tara. Este importantă sănătatea fiecăruia, mai ales a copiilor, dar este trist că, din păcate, spațiul european al educației este departe de a deveni realitate”, a transmis aceasta.

Corina Crețu s-a exprimat acum un an, în Parlamentul European, pentru reducerea decalajului educațional la care, din păcate, România este martoră în acest moment și care a fost accentuat de actuala pandemie: „Cifrele vorbesc de la sine: accesul la educația digitală a fost dificil chiar și în cele mai dezvoltate țări din lume, unde aproximativ 1 din 10 elevi a rămas în urmă cu școala. Iar în ceea ce privește țările mai puțin dezvoltate, doar un sfert dintre ele au reușit să ofere o formă de învățare la distanță.”

Conform unui studiu realizat în perioada stării de urgență, în România doar 59% din elevii din mediul rural au participat la ore online. Și 9 din 10 școli de la țară nu au laptopuri sau tablete care să permită învățarea la distanță.

Potrivit Corinei Crețu, nici măcar in al doisprezecelea ceas, România nu a folosit adecvat fondurile europene nerambursabile puse la dispoziție pentru ameliorarea acestei situații, care are multe implicații – sunt efecte de natură emoțională, socială, de dezvoltare personală.

De asemenea, Corina Crețu a solicitat Comisiei Europene să investească mult mai mult în echipamente și în conectivitate, în special în zonele rurale, dar și în instruirea profesorilor cu privire la modul de utilizare a noilor tehnologii. În același timp, eurodeputatul române amintește că revine fiecărui Stat Membru responsabilitatea Implementării acestor măsuri.

„România, in ciuda lozincilor, pare ca nu a înțeles acest mesaj, investind mult mai mult în educație – și sper ca măcar acum cei 6% din PIB chiar să fie alocați educației (așa cum, de altfel, legea o cere). Acest gest ar fi un prim semnal că educația chiar a devenit o prioritate”, a conchis deputatul român.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
INTERNAȚIONAL7 hours ago

Ziua ONU | UE, hotărâtă să sprijine în continuare ONU pentru o lume mai sigură, mai stabilă și mai prosperă 

Gheorghe Falcă9 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Europa susține proiectele verzi de transport, iar Aradul se dezvoltă în această direcție

U.E.10 hours ago

Mateusz Morawiecki: Voi face totul pentru ca fondurile europene cuvenite Poloniei să nu fie ”blocate”

Corina Crețu10 hours ago

Corina Crețu, apel la conducerea țării să aloce educației 6% din PIB: Pandemia a accentuat decalajul educațional în UE

PARLAMENTUL EUROPEAN11 hours ago

Turcia | Parlamentul European reacționează în cazul ambasadorilor expulzați: UE nu se va lăsa intimidată

U.E.11 hours ago

Viktor Orban, discurs în fața a mii de simpatizanți: Lupt pentru o Europă care sprijină familia formată dintr-un bărbat și o femeie

PARLAMENTUL EUROPEAN12 hours ago

Tinerii europeni au militat pentru o Europă federală în cea de-a doua sesiune plenară a Conferinței privind Viitorul Europei

ROMÂNIA13 hours ago

MIPE: România mai are de îndeplinit 16 condiții favorizante pentru a putea atrage fonduri europene în perioada 2021-2027

INTERNAȚIONAL1 day ago

De astăzi, cetățenii Croației pot călători în SUA fără viză. Cel mai nou stat UE devine cel de-al 40-lea membru al Programului Visa Waiver

INTERNAȚIONAL1 day ago

Turcia: Ambasadorii ai 10 țări, printre care SUA și Germania, vor fi declarați ”persona non grata” de conducerea de la Ankara

NATO2 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ3 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi4 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi4 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi4 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO4 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen: UE va veni la COP26 cu cel mai înalt nivel de ambiție privind accelerarea tranziției climatice. O facem pentru toate generațiile viitoare!

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Criza energetică: Ursula von der Leyen anunță că va prezenta la începutul lui 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei: UE trebuie să-și diversifice furnizorii

Team2Share

Trending