Connect with us

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, editorial în presa franceză: Ce Europă vrem pentru copiii noștri? Dăm cuvântul cetățenilor prin Conferința privind viitorul Europei

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Familia politică Renew Europe are o ambiție reală pentru Conferința privind viitorul Europei pentru ca instituțiile UE și cetățenii să decidă împreună ce viitor își doresc pentru construcția europeană, a afirmat Dacian Cioloș, liderul acestui grup în Parlamentul European, într-un editorial semnat în limba franceză pentru publicația L’Opinion.fr.

“Conferința privind viitorul Europei va putea începe în cele din urmă. Sau mai bine zis, ar trebui să spun, conferința despre viitorul europenilor. Pentru că tocmai asta este. Ce Europa vrem pentru copiii noștri? Organele de conducere și administrative ale Conferinței sunt în cele din urmă instituite; esențialul va putea începe. Adică acordăm cuvântul cetățenilor”, a scris Cioloș.

El a spus că familia sa politică își dorește ca acest exercițiu să fie o adevărată aventură democratică în anul următor.

“Unii cred că va fi inutil, alții vor să fie inutil. Le vom dovedi că greșesc. La Renew Europe avem o ambiție reală pentru această conferință. Există o mulțime de așteptări; ar fi o mare greșeală să-i dezamăgim pe cetățeni”, a mai precizat Dacian Cioloș.

Renew Europe este reprezentat în conducerea Conferinței de Guy Verhofstadt, care este și șeful delegației Parlamentului European în Comitetul executiv al Conferinței privind viitorul Europei.

Declarația, publicată în exclusivitate de CaleaEuropeană.ro săptămâna trecută, pregătește terenul pentru lansarea unei serii de dezbateri și discuții care le vor permite cetățenilor din toate colțurile Europei să își împărtășească ideile pentru a contribui la conturarea viitorului Europei, informează cele trei instituții într-un comunicat comun.

 Declarația comună a fost semnată după discursurile celor trei lideri și a fost urmată de intonarea imnului Uniunii Europene.

Conferința își propune să le acorde cetățenilor un rol mai important în conturarea politicilor și a obiectivelor ambițioase ale UE, îmbunătățind astfel reziliența Uniunii la crize, indiferent de natura economică sau sanitară a acestora. Conferința va crea un nou forum public pentru o dezbatere deschisă, incluzivă, transparentă și structurată cu cetățenii europeni pe temele care contează pentru ei și care le afectează viața de zi cu zi.

Citiți și Eurobarometru “Viitorul Europei”: Românii, cetățenii din UE cu cel mai scăzut nivel de sprijin pentru lansarea Conferinței privind viitorul Europei

Declarația comună cuprinde o listă neexhaustivă de teme posibile pentru conferință. Sunt menționate aspecte precum sănătatea, schimbările climatice, echitatea socială, transformarea digitală, rolul UE în lume și modalitățile de consolidare a proceselor democratice care guvernează UE. Aceste teme corespund priorităților generale ale UE și aspectelor semnalate de cetățeni în sondajele de opinie. În cele din urmă, cetățenii participanți vor decide ce subiecte vor fi discutate în cadrul conferinței.

Conferința se desfășoară sub autoritatea celor trei instituții care conduc acest demers, reprezentate de președinții lor, care își asumă președinția comună a conferinței. În curând, va fi constituit un Comitet executiv, în cadrul căruia cele trei instituții vor fi reprezentate în mod egal, iar parlamentele naționale vor avea statut de observator. Comitetul executiv va supraveghea lucrările conferinței și va pregăti reuniunile plenare ale acesteia, inclusiv contribuțiile cetățenilor și acțiunile ulterioare.

Declarația comună stabilește domeniul de aplicare, structura, obiectivele și principiile conferinței. Se pregătește astfel terenul pentru evenimentele conduse de cetățeni, care urmează să fie organizate în colaborare cu societatea civilă și părțile interesate de la toate nivelurile, cu parlamentele naționale și regionale, cu Comitetul Regiunilor, cu Comitetul Economic și Social, cu partenerii sociali și cu mediul academic.

Participarea lor la acest proces este esențială pentru a se asigura informarea și implicarea pe cea mai largă scară.

Conferința se va desfășura în diverse foruri, inclusiv digitale, precum și cu participare fizică, atunci când este posibil, cu respectarea normele legate de pandemia de COVID-19. O platformă digitală multilingvă interactivă le va permite cetățenilor și părților interesate să își prezinte ideile online și îi va ajute să participe la diverse evenimente sau să le organizeze.

Platforma și toate evenimentele organizate sub auspiciile conferinței se vor baza pe principiile incluziunii, deschiderii și transparenței, cu respectarea vieții private și a normelor UE privind protecția datelor. Grupurile de dezbatere ale cetățenilor europeni organizate la nivel european urmează să fie difuzate la radio sau televiziune și toate contribuțiile online urmează să fie făcute publice.

Participanții la conferință sunt invitați să elaboreze concluzii care să ofere orientări privind direcția în care se va îndrepta Europa în viitor.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș solicită șefului diplomației UE să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei pe fondul agresiunii față de Ucraina și încercărilor de destabilizare a regiunii Mării Negre

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Președintele grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș, a inițiat o scrisoare multi-partizană, co-semnată de președinții celorlalte grupuri influente din Parlamentul European – PPE și S&D, solicitând Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, să pregătească sancțiuni disuasive de amploare care vizează cercul de apropiați al președintelui rus Vladimir Putin, în având în vedere maltratarea continuă a lui Aleksei Navalnîi și profundă preocupare a acumulării militare a forțelor rusești în Ucraina.

“Este timpul ca UE să-l avertizeze pe Putin că vor exista consecințe reale asupra acțiunilor sale. Având în vedere maltratarea lui Navalny și agresiunea Rusiei față de Ucraina, ar trebui pregătite măsuri ample care vizează cercul de apropiați al lui Putin”, a afirmat Cioloș, într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În ianuarie 2021, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicita introducerea de sancțiuni împotriva oligarhilor ruși cu legături față de regimul de la Kremlin.

Renew Europe consideră că aceste sancțiuni ar trebui extinse și asupra membrilor familiei lor.

“Agresiunea Rusiei față de Ucraina și încercările de destabilizare a regiunii Mării Negre sunt inacceptabile. UE trebuie să colaboreze cu SUA și cu alții pentru a transmite un mesaj clar că astfel de provocări vor avea costuri pentru cei care beneficiază cel mai mult de regimul lui Putin”, a continuat Dacian Cioloș.

Continue Reading

Dacian Cioloș

#SofaGate: Dacian Cioloș îi îndeamnă pe Ursula von der Leyen și Charles Michel ca instituțiile UE să transmită un mesaj de absolută fermitate Turciei

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș, i-a îndemnat marți pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și pe președintele Consiliului European, Charles Michel, să pună presiune pe președintele Recep Tayyip Erdogan pe fondul intenției de retragere a Turciei din Convenția de la Istanbul și în urma scandalului “Sofa Gate”.

I-am îndemnat pe Ursula von der Leyen și pe Charles Michel să pună presiune pe președintele Erdogan să nu continue cu intențiile de retragere a Turciei din Convenția de la Istanbul, după Sofa Gate, singurul răspuns pe care instituțiile îl pot oferi este un mesaj de absolută fermitate pe această temă“, a scris Cioloș, pe Twitter.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a afirmat luni seară că executivul european caută un “modus vivendi” cu Consiliul în privința chestiunilor de protocol, după ce președintele instituției, Ursula von der Leyen s-a întâlnit cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și l-a avertizat că nu va permite ca situația de la Ankara, denumită de presă incidentul “Sofagate” și în urma căreia a fost umilită.

Incidentul s-a petrecut în palatul prezidențial al președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan, unde Michel și Ursula von der Leyen se aflau în vizită oficială pentru revitalizarea relațiilor dintre Bruxelles și Ankara. Însă, când cei doi înalți demnitari ai UE au fost introduși în sala de recepție, au găsit doar două fotolii amenajate, dintre care unul era destinat lui Erdoğan, iar președinta Comisiei Europene a rămas preț de câteva secunde în picioare, vădit încurcată, neștiind unde să se așeze. În cele din urmă, von der Leyen a ocupat un loc pe una dintre canapelele din încăpere, vizavi de ministrul de externe turc Mevlüt Çavuşoğlu.

Charles Michel, criticat pentru lipsa de reacție la gafa de protocol a turcilor, a explicat miercuri că a fost o decizie comună luată cu șefa Comisiei de “a nu face o scenă care să înrăutățească lucrurile”, ci de “a ne concentra pe esența discuțiilor politice cu gazdele noastre”.

De asemenea, Charles Michel a punctat că aparenta sa nepăsare față de “tratamentul diferențiat, ba chiar inferior, la adresa președintelui Comisiei Europene”, cauzat de “interpretarea strictă a regulilor de protocol de către autoritățile turce”, a fost interpretată greșit în imaginile și filmarea care au circulat pe internet.

 

Continue Reading

Dacian Cioloș

Liderul Renew Europe Dacian Cioloș, mesaj de condoleanțe pentru regina Elisabeta a II-a și poporul britanic după decesul prințului Philip

Published

on

© European Parliament

Dacian Cioloș, liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, a transmis vineri un mesaj de condoleanțe către Familia regală britanică și poporul britanic după decesul Alteței Sale Regale Principele Philip, Ducele de Edinburg.

Suntem profund întristați de vestea trecerii în neființă a Alteței Sale Regale Principele Philip. Condoleanțele noastre se îndreaptă către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a, Familia Regală și poporul britanic“, a scris Cioloș, pe Twitter.

Citiți și Casa Regală, omagiu la moartea Ducelui de Edinburg, văr al Regelui Mihai: Principele Philip, alături de Regina Elisabeta, a fost mereu prezent în viața Familiei Regale române

Citiți și Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viață la vârsta de 99 de ani

Potrivit unui documentar Agerpres, Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, cunoscut şi sub numele Philip Mountbatten, s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia, şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei.

Tatăl lui a fost prinţul Andrew al Greciei şi Danemarcei (1882-1944), unul dintre fiii regelui George I al Greciei. Mama lui a fost prinţesa Alice (1885-1969), fiica cea mare a lui Louis Alexander Mountbatten, marchiz de Milford Haven, şi a prinţesei Victoria de Hesse, o nepoată a reginei Victoria.

Atunci când prinţul Philip avea vârsta de 18 ani, unchiul lui, regele Greciei, a fost obligat să abdice, iar tatăl lui a fost expulzat din ţară, după Războiul greco-turc. Alături de părinţii şi cele patru surori ale lui, Philip a fugit din Grecia la bordul unui vas al armatei britanice.

După ce a ajuns în Marea Britanie, a fost trimis în Scoţia pentru a învăţa mai întâi la şcoala Gordonstoun, în apropiere de Elgin, iar apoi, din 1939, a studiat la Royal Naval College din Dartmouth, Anglia. Din ianuarie 1940 până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat pentru Marina britanică în mai multe bătălii navale care au avut loc în Marea Mediterană şi în Oceanul Pacific.

Pe 28 februarie 1947, Philip a devenit cetăţean britanic şi a renunţat la drepturile sale la tronurile Greciei şi Danemarcei, adoptând totodată numele de familie al mamei sale, Mountbatten. În acea perioadă a cunoscut-o pe actuala suverană, pe atunci prinţesa Elisabeta. Căsătoria lor a avut loc la Westminster Abbey pe 20 noiembrie 1947. În ajunul nunţii regale, prinţul Philip a primit titlul de Alteţă Regală, alături de cele de baron de Greenwich, conte de Merioneth şi duce de Edinburgh. Primul copil al cuplului regal, prinţul Charles Philip Arthur George, s-a născut în 1948. El a fost urmat de prinţesa Anne Elizabeth Alice Louise (născută în 1950), prinţul Andrew Albert Christian Edward (născut în 1960) şi prinţul Edward Anthony Richard Louis (născut în 1964).

Prinţul Philip şi-a continuat serviciul activ în cadrul Marinei Regale, comandând fregata Magpie, până la ascensiunea pe tron a reginei Elisabeta a II-a pe 6 februarie 1952. Începând de la acea dată, prinţul a însoţit-o pe suverană în activităţile sale oficiale şi publice. A participat în medie la 350 de angajamente oficiale pe an în numele casei regale. În 1957 a primit titlul de prinţ al Marii Britanii, iar în 1960 numele lui de familie a fost combinat în mod oficial cu numele de familie al reginei, devenind Mountbatten-Windsor şi fiind atribuit de atunci membrilor cu ranguri mai mici în ierarhia familiei regale britanice.

Celebru pentru caracterul puternic, dar şi pentru gafele şi glumele sale mai puţin inspirate, alături de devotamentul lui faţă de coroana britanică, ducele de Edinburgh a exprimat adeseori în public opinii tranşante, plasând uneori în situaţii stânjenitoare o monarhie care încerca să renunţe la imaginea ei tradiţională şi excesiv de conservatoare.

Prinţul Philip s-a implicat şi în numeroase angajamente filantropice. A fost preşedintele World Wildlife Fund (WWF) din 1981 până în 1996, iar programul său International Award a permis unui număr de peste 6 milioane de tineri adulţi să participe la servicii comunitare, cursuri de dezvoltare a aptitudinilor manageriale şi activităţi fizice.

El a doborât în 2009 recordul de longevitate al consorţilor monarhilor britanici, deţinut până atunci de Charlotte, soţia regelui George al III-lea.

În 2011, pentru a sărbători momentul în care soţul ei a împlinit vârsta de 90 de ani, regina Elisabeta a II-a a acordat titlul de Lord Mare Amiral al Marinei Regale.

În mai 2017, Palatul Buckingham a anunţat că prinţul Philip, care a fost unul dintre cei mai activi membri ai casei regale, participând la peste 22.000 de apariţii individuale la diverse evenimente, urma să renunţe la angajamentele sale publice începând din luna august. Ultimul eveniment public individual al prinţului Philip datează din 2 august 2017. De atunci, el a continuat totuşi să o însoţească pe regina Elisabeta a II-a la aumite evenimente oficiale.

Cuplul regal a celebrat în noiembrie 2017 nunta de platină la Castelul Windsor, situat la 30 de kilometri de Londra. Clopotele de la Westminster Abbey, unde Philip şi Elisabeta s-au căsătorit în 1947, au răsunat cu acea ocazie timp de trei ore, în semn de omagiu adus cuplului regal.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

RUSIA10 hours ago

Cancelarul austriac Sebastian Kurz se oferă să găzduiască la Viena summitul SUA-Rusia între președinții Joe Biden și Vladimir Putin

Corina Crețu10 hours ago

Corina Crețu: România, singura țară care subfinanțează sistemul de sănătate. Guvernul putea de acum un an să redirecționeze fondurile UE necheltuite spre sănătate

REPUBLICA MOLDOVA13 hours ago

România donează Republicii Moldova cea mai mare tranșă de vaccin anti-COVID: 132.000 de doze au plecat sâmbătă spre Chișinău

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Angela Merkel, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski cer Rusiei să își retragă trupele de la frontiera cu Ucraina

ROMÂNIA15 hours ago

Reprezentantul Jandarmeriei Române la Consiliul Europei, ales președinte al Comitetului pentru siguranță și securitate al Convenției Consiliului Europei

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Joe Biden și Yoshihide Suga au lansat un nou parteneriat global SUA-Japonia pentru a depăși provocările din partea Chinei: Democraţiile pot câştiga competiţiile din secolul al XXI-lea

Alin Mituța16 hours ago

Comisia CONT din PE a aprobat programul UE de luptă antifraudă coordonat de Alin Mituța în numele Renew Europe în scopul protejării intereselor financiare al UE

Marian-Jean Marinescu17 hours ago

Marian-Jean Marinescu: Comisia Europeană începe să implementeze proiectul meu privind managementul traficului spațial, un pas în stabilirea unei noi direcții în politica spațială a UE

POLITICĂ17 hours ago

Ministrul finanțelor: Germania și-a exprimat susținerea pentru aderarea României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică

POLITICĂ17 hours ago

Florin Cîțu: Agenția de rating S&P a îmbunătățit perspectiva de rating a României de la negativ la stabil; Este prima modificare în sens pozitiv pentru România din 2013 încoace

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Ratificarea acordului comercial între UE și Regatul Unit de către Parlamentul European, tot mai aproape. Comisiile AFET și INTA din PE recomandă aprobarea acestui tratat

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL1 week ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Institutul ”Cantacuzino” va pune în valoare capacitatea și expertiza pe care le are în cadrul mecanismului european de creștere a capacității de producție a vaccinului anti-COVID-19

Advertisement
Advertisement

Trending