Connect with us

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA. Cei doi au discutat despre consolidarea legăturilor România-SUA și despre importanța strategică a securității la Marea Neagră

Published

on

© US Embassy Bucharest/ Facebook

Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS, a avut luni o întrevedere cu însărcinatul  cu afaceri al Ambasadei SUA, David Muniz, în cadrul căreia au discutat despre importanța relației bilaterale româno-americane și angajamentul de a continua consolidarea legăturilor dintre România și Statele Unite.

Potrivit unei postări a Ambasadei SUA la București, liderul Renew Europe, Dacian Cioloș și oficialul american au discutat și despre ”prioritățile țării noastre referitoare la reformele necesare în mai multe domenii și importanța strategică a securității la Marea Neagră, inclusiv stabilitatea energetică”.

Tot luni, ministrul de interne, Lucian Bode, a avut o întâlnire cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA. Cu acest prilej, cei doi au discutat despre colaborarea strânsă dintre cele două țări privind combaterea criminalității, inclusiv prevenirea traficului de persoane, precum și despre alte arii de interes comun, în baza Parteneriatului Strategic.

Anterior, David Muniz l-a asigurat pe premierul Florin Cîțu în cadrul unei întrevederi care a avut loc la Palatul Victoria că “relația SUA-România va rămâne puternică în timpul administrației Biden”.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen dă curs solicitărilor lui Dacian Cioloș: Comisia Europeană va lansa în curând procedura privind mecanismul statului de drept

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat miercuri, în plenul Parlamentului European, că executivul european va lansa în curând procedura privind mecanismul statului de drept prin trimiterea primelor notificări către statele membre în care există dovezi de încălcare a principiilor democratice.

Anunțul a fost făcut în cadrul sesiunii de dezbateri cu eurodeputații ce a urmat discursului privind Starea Uniunii și după intervenția pe care liderul grupului Renew Europe, Dacian Cioloș, a susținut-o în plen.

Dacian Cioloș a criticat din nou Comisia European pentru că nu pune în aplicare mecanismul de condiționare a fondurilor UE de respectarea statului de drept, amintând că executivul european are obligația de a aplica legislația europeană și avertizând din nou cu introducerea unei acțiuni la Curtea de Justiție a UE. “Aceste focare de iliberalism trebuie să fie stinse, doamnă președinte, înainte ca focul să se extindă. Și aceasta este responsabilitatea dumneavoastră”, a subliniat acesta.

În cadrul dezbaterii, Ursula von der Leyen a răspuns: “În legătură cu întrebarea foarte importantă despre statul de drept. Am primit foarte multe solicitări justificate. (…) Principiile statului de drept sunt ancorate în tratatele Uniunii Europene și în carta drepturilor fundamentale, iar Comisia este garantul respectării tratatelor. (…) Când e vorba de protecția bugetului nostru, o să urmărim fiecare caz în parte cu toate instrumentele pe care le avem la dispoziție și vă anunț că în următoarele săptămâni se vor face primele rapoarte scrise, iar ele vor fi trimise mai departe“.

Am auzit mesajul dumneavoastră privind mecanismul pentru statul de drept. Este semnalul pe care îl așteaptă mulți, lucrurile trebuie construite pe un piedestal solid (…) Știu că știți că lumea se așteaptă să lăsați o Uniune Europeană mai bună decât cea pe care ați găsit-o“, a replicat Cioloș.

În luna iunie, Cioloș anunța ca grupul Renew Europe din Parlamentul European va depune de urgență o rezoluție parlamentară prin care solicită o acțiune în justiție împotriva Comisiei Europene pentru neaplicarea mecanismului de condiționare privind statul de drept.

Regimul de condiționalitate face parte din pachetul de măsuri legate de următorul cadru financiar multianual și planul de redresare și permite protejarea bugetului UE atunci când se stabilește că încălcarea principiilor statului de drept într-un stat membru afectează sau riscă să afecteze grav buna gestiune financiară a bugetului UE sau protejarea intereselor financiare ale UE într-un stat membru. Acest acord de condiționare acoperă toate fondurile UE, cadrul financiar multianual 2021-2027 de 1.074,3 miliarde de euro, precum și resursele alocate prin instrumentul de recuperare Next Generation EU de 750 de miliarde de euro.

Statul de drept rămâne o problemă intens dezbătută în rândul statelor membre. În timp ce Comisia Europeană avertizează că încălcările statului de drept nu pot fi tolerate, autoritățile ungare și polone critică aplicarea unor “standardele duble” Poloniei şi Ungariei.

Continue Reading

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, ton critic la adresa Ursulei von der Leyen: Dați substanță sloganului “Comisiei geopolitice” ca să nu mai fim la mila deciziilor luate la Washington, Beijing sau Moscova

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Liderul grupului Renew Europe, Dacian Cioloș, a adoptat miercuri un ton critic în intervenția sa din Parlamentul European ce a urmat discursului privind Starea Uniunii al Ursulei von der Leyen, solicitând președintei Comisiei Europene să adopte măsuri pentru apărarea valorilor europene și pentru a dat substanță conceptului unei “Comisii geopolitice”.

“Desigur, aveți dreptate să ne amintiți progresele pe care Uniunea le-a făcut în timpul pandemiei – un plan istoric de redresare, un nou rol în domeniul sănătății etc. Dar aceste progrese au fost adesea dictate de evenimente, iar în chestiuni care nu țin doar de intenție, nu vă văd la conducere. De prea multe ori, faceți diplomație cu Consiliul, în loc să faceți politică cu noi, parlamentarii europeni”, a afirmat el.

Liderul Renew Europe a oferit ca exemplu valorile Uniunii Europene, denunțând valurile de iliberalism, erodarea independenței judiciare, uciderea jurnaliștilor sau discriminarea minorităților.

Aceste focare de iliberalism trebuie să fie stinse, doamnă președinte, înainte ca focul să se extindă. Și aceasta este responsabilitatea dumneavoastră“, a subliniat acesta.

Dacian Cioloș a criticat din nou Comisia European pentru că nu pune în aplicare mecanismul de condiționare a fondurilor UE de respectarea statului de drept, amintând că executivul european are obligația de a aplica legislația europeană și avertizând din nou cu introducerea unei acțiuni la Curtea de Justiție a UE.

În cele din urmă, aștept cu nerăbdare să dați substanță sloganului “Comisiei geopolitice”. Evenimentele din Afganistan ne reamintesc de necesitatea unei viziuni reale a apărării noastre. Ne reamintesc, de asemenea, măsura în care autonomia noastră strategică – și îndrăznim să spunem, suveranitatea noastră – trebuie să fie afirmată, astfel încât să nu mai fim niciodată la mila deciziilor luate la Washington, Beijing sau Moscova. Dacă Charles Michel a înțeles măsura acestei provocări, nu sunt sigur că acesta este cazul “Comisiei geopolitice“, a indicat el.

Liderul Renew Europe a subliniat că o modalitate de a da substanță acestui slogan ar fi aceea de a prelua conducerea bătăliei pentru a vaccina acea parte a lumii care nu poate face față singură.

“Salutăm faptul că 70% din populația adultă din Europa a fost vaccinată, în timp ce în Africa doar 3% din populație a primit cel puțin o doză. V-am scris săptămâna trecută pentru a vă explica modul în care bugetul nostru ar putea accelera vaccinarea în cele mai sărace țări. Iată ce credem noi că ar putea fi un obiectiv pentru “Comisia geopolitică”, a conchis Cioloș.


Discursul integral al Ursulei von der Leyen este disponibil aici. Puteți citi pe larg despre discursul SOTEU2021 aici.


Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut miercuri în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, cel de-al doilea său discurs privind Starea Uniunii Europene (SOTEU), la un an distanță de când iniția un îndemn ca Europa să își descopere vitalitatea ca răspuns la cea mai gravă criză din istoria sa: pandemia de coronavirus. 

Confruntată cu multiple crize și fațete ale provocărilor strategice în ultimul deceniu și jumătate, Uniunea Europeană începe noul sezon politic din Parlamentul European și din mecanismul decizional din triunghiul Parlament – Consiliu – Comisie, cu un discurs anticipat a fi unul major. Desprinsă de traumele și șocul debutului crizei COVID-19, Uniunea Europeană din următorul discurs privind SOTEU al Ursulei von der Leyen se află în fața noului test: acela de a livra angajamentele către borne istorice – o redresare fără precedent bazată pe primele datorii comune asumate la nivel european, o neutralitate climatică premieră pe mapamond, primul continent digitalizat și o Europă echipată cu autonomie strategică care să îi confere accesul pe podiumul marilor puteri globale.

În mod tradițional, discursul privind Starea Uniunii Europene, inaugurat în 2010 și consemnat în colaborarea instituțională Comisie – Parlament – Consiliu după Tratatul de la Lisabona, este momentul în care șeful executivului european prezintă bilanțul precedentului an de mandat și prefațează prioritățile strategice pentru anul următor. Cea de-a doua astfel de cuvântare din partea Ursulei von der Leyen va fi prima pe care șefa Comisiei a rostit-o în hemiciclul de la Strasbourg. Organizat, conform cutumei, la Strasbourg, primul discurs SOTEU al lui von der Leyen a fost găzduit de sediul Parlamentului European de la Bruxelles, din cauza pandemiei.

Continue Reading

Dacian Cioloș

Grupul Renew Europe condus de Dacian Cioloș l-a nominalizat pe Aleksei Navalnîi pentru Premiul Saharov 2021 decernat de Parlamentul European

Published

on

© Renew Europe

Grupul Renew Europe din Parlamentul European condus de Dacian Cioloș l-a desemnat marți pe Aleksei Navalnîi, cunoscutul politician rus de opoziție și activist anticorupție, drept candidat pentru Premiul Saharov pentru libertatea de gândire pe care Parlamentul European îl acordă anual.

Alegerea lui Alexei Navalny pentru Premiul Saharov este un mesaj puternic din partea grupului nostru politic. Aleksei Navalnîi este cel mai flagrant simbol al exceselor autoritare ale regimului rus și al încălcărilor libertății de exprimare pe care acesta le comite zilnic. Vom depune toate eforturile pentru a asigura eliberarea sa. Nu uit nici de sutele de prizonieri politici care împărtășesc soarta tristă a lui Aleksei Navalnîi”, a spus Cioloș, salutând această nominalizare din partea grupului său politic, informează un comunicat Renew Europe.

Liderul politic a susținut totodată că nu poate exista o normalizare a relațiilor noastre cu Rusia până când nu vor fi respectate principiile fundamentale la care Rusia a subscris atunci când a aderat la Consiliul Europei.

Aleksei Navalnîi a devenit cunoscut pe plan internațional prin organizarea de demonstrații și prin candidatura la alegeri pentru a susține reforme împotriva corupției din Rusia, a președintelui rus Vladimir Putin și a guvernului Putin. Navalnîi a fost descris ca fiind “omul de care Vladimir Putin se teme cel mai mult”.

Europarlamentarul Renew Europe, Guy Verhofstadt, cel care a susținut nominalizarea lui Navalnîi, a declarat că acesta luptă pentru tot ceea ce reprezintă UE în lume: “democrația și statul de drept, adevărul și libertatea”.

“Lucruri pe care le luăm de la sine înțeles prea des, dar în propria sa țară, Rusia lui Putin, această luptă aproape că l-a costat viața. Prin urmare, Navalnîi a devenit simbolul suprem al opresiunii din Rusia, susținut de atât de mulți ruși obișnuiți care se tem să vorbească și care merită sprijinul Uniunii noastre Europene”, a continuat Verhofstadt.

Alexei Navalnîi a fost arestat de mai multe ori de către autoritățile ruse.

La 20 august 2020, Navalnîi a fost spitalizat și lăsat în stare gravă, dar stabilă, după o otrăvire cu Novichok în timpul unui zbor de la Tomsk la Moscova. Cinci luni mai târziu, după ce și-a revenit din comă, el s-a întors la Moscova, unde a fost arestat imediat la aeroport.

La 2 februarie 2021, un tribunal din Moscova l-a condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru presupusa încălcare a eliberării condiționate pentru condamnarea cu suspendare din 2014 pentru deturnare de fonduri, în timp ce se afla în recuperare în Germania.

La 31 martie 2021, Navalnîi a început o grevă a foamei de 23 de zile în semn de protest, după ce autoritățile penitenciare nu i-au oferit îngrijiri medicale adecvate și nici nu au permis propriilor medici să îl viziteze.

La 9 iunie 2021, un tribunal din Moscova a interzis birourile rețelei regionale a lui Navalnîi și Fundația sa anticorupție, clasificându-le drept “extremiste”. Alexei Navalnîi este încarcerat în condiții dure într-o colonie penală de înaltă securitate, unde este supus privării de somn și altor torturi psihologice.

În 2020, Parlamentul European a acordat Premiul Saharov opoziției democratice din Belarus, care ”s-a ridicat în fața unui adversar mult mai puternic”, apărând democrația.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ONU8 hours ago

Klaus Iohannis participă pentru a cincea oară la Adunarea Generală ONU de la New York: Șeful statului, invitat de Joe Biden și la un summit global pentru coordonarea împotriva COVID-19

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

Comisia Europeană aprobă PNRR-ul Maltei, prin care țara va primi 316,4 milioane de euro pentru implementarea reformelor și investițiilor

ENERGIE8 hours ago

Klaus Iohannis a discutat cu CEO-ul OMV Petrom despre exploatarea gazelor din Marea Neagră în conformitate cu Pactul Ecologic European și Pachetul “Fit for 55”

Dan Motreanu9 hours ago

Dan Motreanu, ales responsabilul Grupului PPE pentru revizuirea legislației privind reducerea emisiilor în sectoarele agriculturii

Daniel Buda9 hours ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE: România va beneficia în următorii 7 ani de peste 8 miliarde de euro care trebuie să se regăsească în dezvoltarea și modernizarea fermelor

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Ambasadorii României și Japoniei în SUA au discutat despre realizarea Parteneriatului Strategic bilateral și alianțele celor două țări cu Statele Unite

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Comisia Europeană a lansat HERA – Autoritatea europeană pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară, încă “o piatră de temelie a unei uniuni a sănătății”

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Vicepreședintele CE Margaritis Schinas echivalează gestionarea pandemiei cu „un miracol european” din perspectivă economică și sanitară

ROMÂNIA10 hours ago

Institutul Diplomatic Român și Ministerul Afacerilor Externe au lansat programul de conferințe și dezbateri intitulat “Viitorul Europei = Viitorul României“

ROMÂNIA10 hours ago

Agenția Națională a Funcționarilor Publici lansează ”E-bugetar – baza de date cu toţi bugetarii din România”

Dragoș Pîslaru1 day ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Procesul tehnic de aprobare a PNRR-ului României este finalizat. 2 mld. de euro prefinanțare ar putea intra deja în țară în noiembrie

S&D1 day ago

Social-democrații din Parlamentul European se așteaptă ca Ursula von der Leyen să fie „îndrăzneață” pentru înfăptuirea Europei sociale, digitale și ecologice

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen pledează pentru apărarea “minunatelor valori europene” care au făcut Cortina de Fier să cadă: Ele sunt garantate de hotărârile CJUE, care trebuie respectate de fiecare stat membru

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen: Acoperirea deficitului de finanțare de către UE-SUA în domeniul climei va transmite un semnal puternic întregii lumi

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen anunță o nouă inițiativă a UE în domeniul semiconductorilor pentru a reduce dependența de Asia: Este o chestiune de suveranitate tehnologică. Să arătăm că suntem îndrăzneți

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen îndeamnă la accelerarea procesului pentru o abordare comună a UE privind migrația: Subiectul nu ar trebui folosit niciodată pentru a diviza

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen anunță că va organiza împreună cu Emmanuel Macron un summit european al apărării: Avem nevoie de o Uniune Europeană a Apărării

COMISIA EUROPEANA2 days ago

SOTEU 2021. Ursula von der Leyen afirmă că UE este lider mondial în lupta împotriva COVID: O pandemie este un maraton, nu un sprint. Am ales calea europeană. Și a funcționat!

COMISIA EUROPEANA2 days ago

SOTEU2021. Ursula von der Leyen anunță că UE și NATO vor adopta o nouă declarație comună: Trebuie să ne bazăm pe puterea unică a fiecărei părți

Vlad Nistor2 days ago

Eurodeputatul Vlad Nistor: În UE este absolut necesară o politică înțeleaptă față de China, Rusia și Turcia

Team2Share

Trending