Connect with us

Dan Motreanu

Dan Motreanu, ales responsabilul Grupului PPE pentru revizuirea legislației privind reducerea emisiilor în sectoarele agriculturii

Published

on

© Dan Motreanu/ arhivă personală

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), care este și vicepreședintele Comisiei pentru Mediu din Legislativul European, a fost desemnat responsabilul Grupului PPE pentru revizuirea legislației privind reducerea emisiilor în sectoarele agriculturii, exploatării terenurilor și silviculturii.

„Pachetul „Pregătiți pentru 55″ prevede revizuirea Regulamentului privind exploatarea terenurilor, silvicultură și agricultură (LULUCF). Grupul meu politic, PPE, m-a numit responsabil în Comisia pentru mediu din Parlamentul European pentru revizuirea acestui important act normativ european”, a transmis deputatul european într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Regulamentul LULUCF stabilește obiectivul general al UE în materie de eliminare a dioxidului de carbon prin absorbanți naturali (în principal păduri). 310 milioane de tone de emisii de CO2 trebuie eliminate până în 2030, o creștere de aproximativ 15% în comparație cu situația actuală.

Statele membre vor avea așadar obligația de a proteja pădurile și de a spori împăduririle. Conform Strategiei pentru păduri, trei miliarde de copaci vor fi plantați în întreaga Uniune până în 2030. Strategia va sprijini silvicultorii și va pune accentul pe exploatarea forestieră durabilă și utilizarea durabilă a lemnului, precum și pe conservarea biodiversității.

Până în 2035, Uniunea își propune să atingă neutralitatea climatică în sectoarele exploatării terenurilor, silviculturii și agriculturii. Este vorba aici și de emisiile agricole, altele decât cele de CO2, cum ar fi emisiile generate de utilizarea îngrășămintelor și de creșterea animalelor. Până la jumătatea anului 2024, statele membre vor trebui să prezinte, în cadrul planurilor lor naționale privind energia și clima, cum intenționează să contribuie la atingerea obiectivului pentru 2035.

Pachetul de propuneri legislative „Pregătiți pentru 55″ va ajusta politicile UE în domeniile climei, energiei, exploatării terenurilor, transporturilor și al impozitării, astfel încât, până în 2030, emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55%, față de nivelurile din 1990.

Citiți și: Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei de Mediu din PE: Problema emisiilor de CO2 generate de sectorul agricol al UE, dezbătută în Legislativul European

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu: UE are în vedere o achiziție comună pentru un nou medicament anti-COVID-19

Published

on

© Dan Motreanu - Facebook

Eurodeputatul Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătata publică din Parlamentul European, salută decizia EMA de a începe procedura de revizuire în regim de urgență a medicamentului antiviral oral Molnupiravir, tratament folosit în prezent în SUA pentru tratarea COVID-19.

Potrivit deputatului european, studiul clinic de faza a 3-a arată că acest medicament antiviral a redus la jumătate spitalizările pacienților Covid cu risc. Molnupiravir, dezvoltat inițial pentru a trata gripa, se administrează oral, câte patru pastile de două ori pe zi, timp de cinci zile: „Până la sfârșitul anului, laboratoarele farmaceutice americane Ridgeback Biotherapeutics și Merck vor produce 10 milioane de tratamente complete de molnupiravir.”

De asemenea, costul unui tratament complet cu molnupiravir se ridică la aproximativ 700 USD. Prin comparație, un tratament complet cu anticorpi monoclonali poate costa 2.100 USD, iar tratamentul complet cu Remdesivir, 3.100 USD. Pe de altă parte, două doze de vaccin Pfizer/BioNTech sau Moderna costă aproximativ 50 USD.

Nu în ultimul rând, eurodeputatul Dan Motreanu a menționat că la nivel UE se discută achiziția comună a medicamentului Molnupiravir, după aceeași procedură ca în cazul achiziției vaccinurilor.

Aducând la bun sfârșit o acțiune esențială în cadrul Strategiei UE privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19, Comisia Europeană a stabilit pe 22 octombrie un portofoliu de 10 mijloace terapeutice potențial eficace împotriva COVID-19.

Citiți și: Comisia Europeană stabilește portofoliul celor mai promițătoare 10 mijloace terapeutice împotriva COVID-19

Continue Reading

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu: Comisia Europeană trebuie să îmbunătățească legislația privind calitatea vieții animalelor de fermă

Published

on

© Dan Motreanu/ Facebook

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European, consideră că Executivul european ar trebui să îmbunătățească legislația UE privind calitatea vieții animalelor de fermă.

”Directivele europene privind găinile ouătoare, porcinele și vițeii au permis introducerea de schimbări pozitive structurale în ceea ce privește modul de creștere a animalelor. În același timp, directiva generală și directiva privind puii de carne au avut un impact redus asupra calității vieții animalelor de fermă. Proiectul de raport pe care l-am votat astăzi in Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) a Parlamentului European invită Comisia să îmbunătățească aceste directive. Nu dorim o reglementare mai strictă, ci obiective și indicatori mai clari. Va rămâne astfel mai puțină marjă de interpretare, iar directivele vor putea fi implementate uniform în toate statele membre”, a precizat eurodeputatul român, membru supleant în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Legislativul european.

În acest context, Comisia Europeană a fost invitată să propună ”un cadru comunitar pentru etichetarea voluntară a calității vieții animalelor, realist din punct de vedere tehnic. În prezent, sistemele de etichetare legate de calitatea vieții animalelor diferă de la țară la țară, sunt toate voluntare și includ aspecte precum trasabilitatea, sustenabilitatea și sănătatea.”

Dan Motreanu consideră că ”măsurile noi, chiar voluntare, trebuie însoțite de stimulente financiare suplimentare din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC).”

”Investițiile în îmbunătățirea calității vieții animalelor duc la costuri de producție mai ridicate pentru fermieri. De aceea, sprijinul financiar sau profitul economic de pe piață sunt esențiale pentru a permite crescătorilor să investească în îmbunătățirea calității vieții animalelor”, a completat acesta.

Continue Reading

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu a votat raportul privind strategia „De la fermă la consumator” pentru realizarea unui sistem alimentar european mai durabil și rezilient

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) a votat ieri, 19 octombrie, plenul Parlamentului European de la Strasbourg, raportul referitor la strategia „De la fermă la consumator”, cu scopul de a realiza un sistem alimentar european mai durabil, rezistent în fața crizelor, favorabil bunăstării animalelor și care oferă cetățenilor europeni produse sănătoase de calitate, la prețuri accesibile, potrivit unei postări pe Facebook. 

În principal, prin acest raport:

  • se solicită Comisiei Europene intensificarea cercetării și crearea de produse fitosanitare și îngrășăminte alternative (cum ar fi substanțele biologice cu risc redus), soiuri mai rezistente care necesită mai puține resurse pentru a asigura producții stabile. Eurodeputații doresc consolidarea sprijinului financiar pentru agricultura de precizie, practicile agroecologice și practicile de gestionare integrată a culturilor și a dăunătorilor;
  • este susținută reducerea utilizării pesticidelor prin intermediul sprijinului financiar oferit de eco-schemele din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC);
  • este susținută inițiativa Comisiei de a reduce vânzările de antimicrobiene pentru animalele de fermă și în acvacultură, cu scopul de a combate creșterea rezistenței la antibiotice;
  • este susținută reducea pierderilor de nutrienți, prin închiderea ciclurilor nutrienților, recuperarea și reutilizarea nutrienților și prin încurajarea și recompensarea fermierilor pentru cultivarea de leguminoase;
  • este susținută  propunerea Comisiei de a elabora un plan de urgență pentru asigurarea aprovizionării cu alimente și a securității alimentare pe timp de criză;
  • se solicită promovarea unor măsuri care să permită prelucrarea materiilor prime cât mai aproape posibil de locul lor de origine, ceea ce dezvoltă economia locală și asigură o mai bună trasabilitate a produselor alimentare;
  • se solicită Comisiei să îmbunătățească politică UE de promovare a produselor agricole și alimentare, programul UE pentru școli și inițiativa „Prânzuri școlare sănătoase în Europa”;
  • se solicită măsuri de reglementare și campanii de sensibilizare a consumatorilor, pentru a reduce sarcina pe care consumul excesiv de alimente cu grad înalt de prelucrare, precum și de alte produse cu un conținut ridicat de sare, zahăr și grăsimi o reprezintă pentru sănătatea publică. În acest sens, Parlamentul European susține introducerea unui sistem de etichetare nutrițională pe partea frontală a ambalajului care să ajute consumatorii să facă alegeri alimentare mai sănătoase, oferindu-le informații ușor de înțeles cu privire la alimentele pe care le consumă;
  • statele UE sunt invitate să instituie și să pună în aplicare programe de prevenire a risipei de alimente care să integreze pe deplin principiile economiei circulare și să includă promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare cu alimente, care reduc riscul generării de deșeuri.

Potrivit lui Dan Motreanu, raportul va sta la baza unor viitoare propuneri legislative care vor viza politica europeană de sănătate și sistemul agroalimentar.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
INTERNAȚIONAL6 mins ago

Klaus Iohannis a reiterat, în cadrul vizitei de stat din Egipt, sprijinul României pentru consolidarea dialogului dintre Uniunea Europeană și Republica Arabă Egipt

U.E.25 mins ago

Eurobarometru: 53% dintre români, cel mai mare procent din UE, cred că “virusurile au fost produse în laboratoarele guvernamentale pentru a ne controla libertatea”

ROMÂNIA45 mins ago

Virgil Popescu: Prețul gazelor naturale a fost plafonat la 0,37 lei KWh și la 1 leu KWh la energie electrică. Românii nu vor plăti iarna aceasta mai mult decât în decembrie 2020

U.E.1 hour ago

Eurostat: 41% dintre deșeurile din plastic au fost reciclate în 2019 în UE. România, peste media europeană, cu un nivel de reciclare de 43%

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Exporturile UE au crescut în 2020 cu 5,4 mld. euro datorită unei implementări și aplicări mai stricte a acordurilor comerciale și a normelor globale

U.E.2 hours ago

Curtea de Justiție a UE amendează Polonia cu 1 milion de euro/ zi din cauza nerespectării statului de drept și a ordinii juridice a Uniunii Europene

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Klaus Iohannis, în cadrul vizitei de stat din Egipt: România este interesată de stabilizarea situațiilor de criză din Orientul Mijlociu și a zonelor vecine

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisia Europeană a aprobat României un ajutor de stat de 358 de milioane de euro pentru IMM-urile afectate de pandemie și restricțiile impuse de autorități

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Turcia s-a asociat oficial la programele emblematice ale UE: Orizont Europa, Erasmus+ și Corpul european de solidaritate

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Comisia Europeană adoptă noi norme ”pentru un sector bancar puternic”: Băncile din UE vor deveni mai reziliente la eventualele șocuri economice viitoare și vor contribui la redresarea Europei

Daniel Buda7 hours ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene ”să vină cu abordări pragmatice, ancorate în realitate” pentru a diminua impactul PAC asupra schimbărilor climatice

GENERAL1 day ago

Dragoș Pîslaru, despre digitalizarea pieței muncii: PNRR poate așeza România în avangarda Europei prin reformele sistemice pe care le propune

ROMÂNIA2 days ago

Serbia donează României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19: Suntem alături de voi în cele mai grele momente

ROMÂNIA2 days ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG: Am bugetat peste 250 milioane de lei în următorii trei ani pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital

NATO5 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ6 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu6 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi6 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi6 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Team2Share

Trending