Connect with us

Dan Motreanu

Dan Motreanu: Dacă liderii europeni vor adopta la Versailles planul REPowerEU, două treimi din importurile energetice din Rusia ar putea fi eliminate într-un an

Published

on

© Dan Motreanu/Facebook

Dacă liderii europeni vor adopta la Versailles planul REPowerEU, două treimi din importurile energetice din Rusia ar putea fi eliminate într-un an, scrie eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei de Mediu (ENVI), din Parlamentul European.

Liderii europeni se vor reuni pe 10 și 11 martie la Versailles, Franța, pentru un Consiliul European informal, unde vor încerca să stabilească măsuri decisive de consolidare a suveranității UE și de reducere a dependențelor energetice față de Rusia.

„În urma invaziei Ucrainei și ale amenințărilor tot mai intense din partea Rusiei, argumentele UE în favoarea obținerii independenței energetice și a unei tranziții rapide către o energie curată nu au fost niciodată mai puternice și mai clare.
UE importă în prezent 90 % din consumul său de gaze, Rusia asigurând aproximativ 45 % din aceste importuri, în proporții diferite în fiecare stat membru. De asemenea, Rusia furnizează aproximativ 25% din importurile de petrol și 45% din importurile de cărbune. Această dependență energetică i-a permis Rusiei să saboteze piața energiei în UE și să genereze o creștere fără precedent a prețurilor la produsele energetice (petrol, cărbune şi gaze), lucru care se regăsește în facturile noastre. Creșterii prețurilor i se adaugă incertitudinea care planează în prezent cu privire la aprovizionarea cu gaz a UE”, scrie eurodeputatul Dan Motreanu.

Prin urmare, Comisia Europeană a lansat pe 8 martie planul de acțiune REPowerEU, pentru reducerea dependențelor energetice de Rusia și asigurarea aprovizionării cu energie, care prevede:

  • înlocuirea aprovizionării cu gaz rusesc cu gaz de la furnizori din SUA, Algeria și Qatar;
  • obligația ca, până la 1 octombrie, instalațiile de stocare a gazelor din UE să fie umplute în proporție de cel puțin 90 % (în prezent obligația era de 30%) și instituirea unui mecanism de solidaritate între statele membre pentru atingerea acestui obiectiv;
  • măsuri privind reglementarea/plafonarea prețurilor, ajutoare de stat și măsuri fiscale menite să protejeze gospodăriile și întreprinderile europene împotriva creșterii excepțional de mari a prețurilor;
  • orientări suplimentare pentru statele UE care stabilesc modul în care acestea pot redistribui consumatorilor veniturile obținute din din sectorul energetic și din comercializarea certificatelor de emisii EU ETS;
  • reducerea mai rapidă a utilizării combustibililor fosili în locuințele, clădirile, industria și sistemul energetic al UE, în special prin îmbunătățirea eficienței energetice și prin recurgerea în mai mare măsură la sursele regenerabile de energie și la electrificare.

„Măsurile de mai sus vor fi discutate de liderii UE în această săptămână, la Versailles. Dacă vor fi adoptate, acestea ar putea elimina, în termen de un an, aproape două treimi din importurile energetice din Rusia”, mai precizează Dan Motreanu.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu: Continuăm demersurile pentru a ne asigura că marile companii contribuie la bugetele naționale în țările în care își desfășoară activitatea

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Parlamentul European continuă demersurile pentru a se asigura că marile companii contribuie la bugetele naționale în statele membre în care își desfășoară activitatea, scrie eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), într-o postare pe Facebook.

„În luna decembrie 2022, statele membre ale UE au ajuns la un acord prin care multinaționalele vor trebui să plătească un impozit pe profit de minim 15%. Măsura introducerii unui impozit minim global a fost anunțată la jumătatea anului trecut și următorul pas este taxarea companiilor în statele în care realizează profitul. Continuăm demersurile pentru a ne asigura că marile companii contribuie la bugetele naționale în țările în care își desfășoară activitatea”, scrie Dan Motreanu.

În acest sens, eurodeputatul PNL a votat, în Parlamentul European, pentru eliminarea posibilității utilizării societăților de tip „cutie poștală” în scopul comiterii de evaziune fiscală în UE.

„Este vorba de o serie de măsuri care vor în vigoare la 1 ianuarie 2024 și care vor stabili standarde de transparență astfel încât utilizarea unor astfel de societăți în scopul evaziunii fiscale să poată fi detectată ușor de către autoritățile statelor membre. În acest sens, se vor folosi o serie de indicatori precum valoarea veniturilor înregistrate, tipul de activități comerciale desfășurate, numărul de angajați sau spațiile utilizate. Urmărim astfel să eliminăm posibilitatea creării de societăți fictive cu scopul de a transfera bani între conturi bancare și de a evita impozitarea sau de a direcționa fluxurile financiare din state membre cu impozite ridicate către entități fictive din jurisdicțiile cu impozite foarte scăzute, fără impozitare sau din cele unde impozitele pot fi eludate cu ușurință”, explică Dan Motreanu.

Totodată, eurodeputatul precizează că noile măsuri sunt menite să asigure condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile europene și să genereze venituri adecvate la bugetele de stat.

„Contribuabilii de rând nu trebuie să suporte sarcini financiare suplimentare din cauza celor care încearcă să se eschiveze de la plata impozitelor care le revin”, subliniază acesta.

Continue Reading

Dan Motreanu

Dan Motreanu sprijină crearea unui Plan european de acțiune pentru combaterea expedierilor ilegale de deșeuri, fenomen care ”generează consecințe grave asupra sănătății publice și a mediului”

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) sprijină crearea unui Plan european de acțiune pentru combaterea expedierilor ilegale de deșeuri, deschidere pe care a exprimat-o în cadrul unei intervenții în prima sesiune plenară a Parlamentului European din acest an, care a debutat cu dezbaterea unor teme de relevanță ridicată pentru Uniunea Europeană, printre care și cea mai sus amintită.  

”După cum bine știți, transferurile ilegale de deșeuri au atins cote alarmante și pe teritoriul Uniunii Europene și generează consecințe grave și pe termen lung asupra sănătății publice și a mediului înconjurător. Această situație trebuie corectată urgent și îmi exprim pe această cale sprijinul ferm pentru acordul ambițios la care s-a ajuns în Comisia ENVI referitor la revizuirea legislației privind expedierile de deșeuri care cuprinde reguli clare și stricte pentru combaterea traficului ilegal de deșeuri”, a subliniat eurodeputatul, care este membru supleant în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din legislativul european.

Pe lângă acțiunile înglobate în înțelegerea convenită în Comisia ENVI, Dan Motreanu sprijină, de asemenea, ”rolul central pe care trebuie să îl joace Oficiul European de Luptă Antifraudă în investigațiile transnaționale, consolidarea cooperării între statele membre, înăsprirea regimului de sancțiuni pentru a descuraja activitățile infracționale în acest domeniu și, în final, atenția asupra nevoii urgente de a crea Planul european de acțiune pentru combaterea expedierilor ilegale de deșeuri pentru a ne asigura astfel succesul în lupta împotriva acestui fenomen”.

Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a adoptat la începutul lunii decembrie a anului trecut poziția sa privind normele revizuite care reglementează transporturile de deșeuri pentru a stimula economia circulară, eficiența resurselor și obiectivele de poluare zero ale UE. Documentul a primit 76 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și cinci abțineri.

Îmbunătățirea schimbului de informații și a transparenței privind transferurile în UE

Europarlamentarii și-au exprimat atunci propunerea Comisiei de a interzice în mod explicit transferurile în interiorul UE a tuturor deșeurilor destinate eliminării, cu excepția cazului în care sunt autorizate în cazuri limitate și bine justificate.

Potrivit textului adoptat, Comisia ar urma să elaboreze criterii uniforme de clasificare a deșeurilor pentru a se asigura că normele nu sunt eludate, făcând o distincție clară, de exemplu, între bunurile folosite și deșeuri.

Noile norme ar include digitalizarea schimbului de informații și documente în cadrul pieței interne. Stocarea informațiilor într-un sistem electronic central ar îmbunătăți raportarea, analiza și transparența datelor, au subliniat atunci europarlamentarii.

Consolidarea prevenirii și detectării transporturilor ilegale

Eurodeputații au solicitat crearea unui mecanism UE de direcționare bazat pe riscuri pentru a ghida țările UE care efectuează inspecții pentru a preveni și detecta transporturile ilegale de deșeuri.

Alte măsuri propuse în raportul adoptat:

  • interzicerea exporturilor de deșeuri din plastic către țările non-OCDE și eliminarea treptată a exporturilor de deșeuri din plastic către țările OCDE în termen de 4 ani;
  • înăsprirea cerințelor de a demonstra că deșeurile transportate sunt gestionate într-un mod ecologic;
  • consolidarea parteneriatului cu sectorul deșeurilor, de exemplu, în contextul dialogului privind clima și al rapoartelor anuale ale Comisiei.

Continue Reading

Dan Motreanu

Dan Motreanu, desemnat responsabil din partea grupului PPE pe dosarul privind modernizarea și transformarea Rețelei de informații contabile agricole

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Eurodeputatul PNL, Dan Motreanu, a fost desemnat responsabil din partea grupului PPE pe dosarul privind propunerea de regulament a Comisiei Europene de a moderniza și transforma Rețeaua de informații contabile agricole (RICA) în Rețeaua de date privind durabilitatea fermelor (FSDN), a anunțat acesta într-un mesaj pe Facebook, după reuniunea de luni a Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) a Parlamentului European.

„Obiectivele acestei propuneri sunt de a extinde domeniul de aplicare al vechii Rețele de informații contabile agricole prin colectarea de informații de mediu și sociale și de a o face mai modernă, mai sustenabilă, mai digitală și mai adecvată pentru îndeplinirea obiectivelor Pactului Verde European. Astfel, se va spori importanța rețelei în ceea ce privește analiza și evaluarea politicilor agricole în statele membre, se va îmbunătăți semnificativ calitatea serviciilor de consiliere adaptată pentru fermieri și se vor oferi orientări valoroase factorilor de decizie din domeniul agricol”, informează eurodeputatul PPE.

Pentru a nu împovăra fermierii, mai spune Dan Motreanu, una dintre prioritățile sale în acest dosar a fost ca efectuarea colectării datelor să aibă loc în mod voluntar, prin modalități accesibile cu costuri minime, numai atunci când este necesară și fără a crea sarcini inutile pentru fermieri. „În acest sens, am atras atenția asupra importanței încurajării participării fermierilor la rețea prin oferirea de stimulente financiare sau de servicii de consiliere adaptată specificului fermei”, precizează eurodeputatul PPE.

Acesta a susținut, de asemenea, posibilitatea participării oricărui fermier, în special a tinerilor fermieri; reducerea birocrației prin colectarea datelor o singură dată și utilizarea lor multiplă, în special prin asigurarea interoperabilități între bazele de date; reducerea costurilor pe cât posibil, în principal prin stimularea finanțării digitalizării la nivelul fermelor; asigurarea protecției datelor, inclusiv pentru persoanele juridice; și importanța ca datele sociale să fie puse pe picior de egalitate cu cele economice pentru a asigura drepturile lucrătorilor din sectorul agricol.

Continue Reading

Facebook

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Procedura de infringement: România are la dispoziție două luni pentru a transpune în legislația națională directive menite să combată evaziunea fiscală și să protejeze consumatorii

U.E.14 hours ago

Olaf Scholz: Decizia recentă a Berlinului de a furniza Kievului tancuri nu face din Germania parte beligerantă în Ucraina

NATO15 hours ago

Jens Stoltenberg a ajuns în Coreea de Sud, prima oprire a unei călătorii menite să consolideze legăturile NATO în Asia, pe fondul unei ”securități tot mai interconectate”

U.E.16 hours ago

Italia, noi pași pentru înlocuirea gazului rusesc. Aceasta a semnat un acord de 8 miliarde de dolari cu Libia în domeniul gazelor naturale

U.E.18 hours ago

Liderii instituțiilor UE salută victoria lui Petr Pavel în alegerile prezidențiale din Cehia: Experiența dumneavoastră va fi prețioasă pentru a menține și consolida unitatea Europei în sprijinul pentru Ucraina

NATO1 day ago

Nicolae Ciucă îl felicită pe Petr Pavel: Convingerile sale pro-europene sunt argumente solide pentru întărirea relațiilor România – Cehia

ROMÂNIA1 day ago

Klaus Iohannis îl felicită pe Petr Pavel, președintele ales al Cehiei: Aștept cu nerăbdare să ne coordonăm în cadrul UE și NATO

U.E.1 day ago

Ursula von der Leyen reiterează sprijinul pentru Ucraina, fără niciun fel de ”dacă” sau ”dar”: Luptă pentru respectarea dreptului internaţional şi pentru principiile democraţiei

U.E.1 day ago

Ministrul italian al Apărării pledează pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina: Dacă tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev, ar începe al ”Treilea Război Mondial”

U.E.1 day ago

Generalul în retragere Petr Pavel, fost șef al Comitetului Militar NATO, a fost ales președinte al Cehiei, învingându-l pe fostul premier Andrej Babis

NATO2 days ago

Ungaria se alătură Cehiei și Poloniei în misiunile de protejare a spațiului aerian al Slovaciei

U.E.2 days ago

Ministrul de externe al Olandei: România a parcurs un drum extraordinar. Am spus că vom sprijini aderarea României la Schengen și ne menținem angajamentul luat

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu miniștrii de externe ai Franței și Olandei despre aderarea României la Schengen și sprijinirea R. Moldova

NATO3 days ago

Grupul de luptă NATO de la Cincu: Miniștrii de externe ai României, Olandei și Franței reafirmă solidaritatea și unitatea aliată pentru apărarea flancului estic

NATO3 days ago

Vizită istorică la NATO: Președintele Israelului s-a adresat în premieră aliaților reuniți în Consiliul Nord-Atlantic

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă: PIB-ul României a crescut cu 49 de miliarde de euro în 2022. Pentru acest an prognoza este una favorabilă, cu o creștere de 2,8%

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Din Parlamentul European, președintele Israelului a îndemnat la comemorarea „alianței sacre făurite în paralel cu Holocaustul” pentru cinstirea supraviețuitorilor și combaterea antisemitismului

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Roberta Metsola evidențiază responsabilitatea generației actuale de a menține vie memoria victimelor Holocaustului: Ura încă găsește multe voci care o disculpă. Nu putem permite nimănui să găsească alinare în ignoranță

INTERNAȚIONAL4 days ago

SUA aprobă trimiterea a 31 de tancuri Abrams în Ucraina. NATO afirmă că “împreună, tancurile americane, britanice și germane” pot face diferența în lupta împotriva Rusiei

NATO6 days ago

Secretarul general al NATO are încredere că decizia trimiterii de tancuri de luptă în Ucraina va veni în curând: Este un moment crucial al războiului

Team2Share

Trending