Dan Motreanu, desemnat reprezentantul Comisiei AGRI din PE pentru modificarea regulamentului privind etichetarea digitală a produselor fertilizante din UE

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), a fost desemnat reprezentantul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare rurală (AGRI) a Parlamentului European pentru propunerea de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1009 în ceea ce privește etichetarea digitală a produselor fertilizante de pe piața UE, informează într-o postare pe Facebook.

„Furnizorii de produse fertilizante care îndeplinesc standardele UE în materie de sănătate, siguranță și mediu vor putea alege cum doresc să comunice toate informațiile de etichetare: un format fizic, un format digital sau o combinație a celor două. Printre avantajele digitalizării etichetării se numără evitarea supraîncărcării etichetelor fizice și îmbunătățirea lizibilității acestora. Informațiile esențiale, vor fi indicate în continuare pe etichetele fizice, sporind transparența”, explică Dan Motreanu.

Potrivit acestuia, etichetarea digitală va contribui la creșterea rentabilității și competitivității industriei îngrășămintelor din UE, simplificând obligațiile de etichetare pentru furnizori și reducând costurile cu aproximativ 57.000 de euro anual pentru o companie mare și 4.500 de euro pentru o întreprindere mică sau mijlocie. „Acest lucru ar putea determina chiar și o scădere a prețului la îngrășăminte”, adaugă eurodeputatul.

Acesta estimează, totodată, că noile reguli vor deschide piața europeană pentru noi produse de îngrășăminte inovatoare.

Dan Motreanu se angajează ca în următoarele luni să coopereze cu toate partidele din Parlamentul European pentru a îmbunătăți propunerea legislativă pentru industrie, agricultură și fermieri.

„Mă voi asigura că informațiile esențiale vor fi ușor de identificat pe etichetă pentru a crește transparența și a asigura o protecție sporită a sănătății omului și a mediului înconjurător”, mai declară eurodeputatul PPE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare