Connect with us

Dan Motreanu

Dan Motreanu speră ca sprijinul cancelarului Olaf Scholz pentru aderarea României la spațiul Schengen să fie urmat de ”măsuri concrete”: Îndeplinim criteriile tehnice

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) salută anunțul cancelarului german, Olaf Scholz, de sprijinire a aderării României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen.

”Este un semnal important, din partea unui lider european influent. Sper ca astfel de declarații să fie urmate de măsuri concrete, în condițiile în care România îndeplinește criteriile tehnice de aderare la spațiul Schengen”, și-a exprimat speranța europarlamentarul într-un mesaj publicat pe Facebook.

Dan Motreanu a apreciat că aderarea țării noastre la cel mai mare spațiu al libertății de circulație din lume ”ar însemna pentru cetățenii români eliminarea controalelor la frontierele terestre și aeriene cu țările din acest spațiu”, iar ”transportatorii nu vor mai fi nevoiți să piardă timp la cozi și cu proceduri birocratice”.

Eurodeputatul a amintit de eforturile depuse de parlamentarii români din Grupul PPE din Parlamentul European pentru ca acest deziderat al României să devină realitate.

”Aderarea României la spațiul Schengen este preocuparea noastră constantă, a parlamentarilor români din Grupul PPE din Parlamentul European. În septembrie 2021, am solicitat președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urgentarea procedurii pentru primirea României în spațiul Schengen. Pe 1 iunie anul acesta, delegația PNL, din care am făcut parte, a obținut sprijinul Partidului Popular European pentru susținerea aderării României la spațiul Schengen, acest lucru fiind menționat explicit într-o Rezoluție de poziție”, a detaliat Motreanu.

Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat luni că România, Bulgaria și Croaţia îndeplinesc criteriile de aderare la spaţiul Schengen.

Gestul a fost salutat de președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, dar și de către ministrul de externe, Bogdan Aurescu.

Cea mai mare zonă de liberă circulație din lume a fost fondată de cinci țări membre UE. Astăzi, spațiul Schengen reprezintă casa a peste 420 de milioane de cetățeni din 26 de state europene, 22 din Uniunea Europeană și patru din afara UE: Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. 

De la crearea sa, în 1985, spațiul Schengen a adus o schimbare în viața de zi cu zi a milioane de oameni. Aproape 1,7 milioane de persoane locuiesc într-un stat Schengen și lucrează în altul. Oamenii și-au organizat viața în funcție de libertățile oferite de spațiul Schengen, 3,5 milioane de persoane tranzitând zilnic dintr-un stat Schengen în altul.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu: Intrarea României în Schengen, rezultatul eforturilor președintelui Iohannis și miniștrilor PNL

Published

on

© Dan Motreanu/Facebook

Europarlamentarul Dan Motreanu salută intrarea oficială a României în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime începând cu 31 martie 2024, lucru datorat „eforturilor depuse de președintele Klaus Iohannis, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu și ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu.”

„Procedurile de control la frontieră se simplifică semnificativ pentru zborurile și călătoriile maritime către statele Schengen. Intrarea României în spațiul Schengen este rezultatul eforturilor depuse de președintele Klaus Iohannis, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu și ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu. Guvernările PNL au acordat o atenție deosebită integrării României în spațiul Schengen, un exemplu elocvent în acest sens fiind închiderea MCV, obținută în urma reformelor realizate de un ministru liberal al Justiției. Toți reprezentanții PNL care au condus ministerele Afacerilor Interne, Justiției și al Afacerilor Externe în ultimii patru ani de zile au considerat dosarul Schengen o prioritate”, a transmis deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

De asemenea, europarlamentarul liberal a subliniat că România nu este singura țară care a reușit inițial o intrare doar pe cale aeriană: „Să nu uităm că și alte țări au intrat în Schengen prima dată cu spațiul aerian. Negocierile s-au dovedit soluția corectă până acum, iar această strategie ne poate aduce integrarea completă. Consiliul UE a anunțat, în decizia oficială, că depune eforturi pentru a lua o decizie de eliminare a controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne.”

„Partidul Popular European, formațiunea europeană din care face parte PNL, susține aderarea României la spațiul Schengen, fapt reafirmat cu prilejul Congresului PPE desfășurat recent la București”, a mai reamintit Dan Motreanu.


În data de 23 decembrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria şi aplicarea acquis-ului comunitar Schengen în România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024, precum şi discutarea în 2024 a aplicării acestuia la frontierele terestre în strânsă legătură cu măsurile compensatorii privind întărirea controlului la frontiere şi aplicarea Acordului Dublin.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la 30 decembrie 2023, la ora 22.38, în unanimitate, decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria, în conformitate cu care acquis-ul Schengen se va aplica la frontierele aeriene și navale ale României începând cu luna martie 2024, o hotărâre care reprezintă oficializarea deciziei de aderare a României cu granițele aeriene și maritime la zona de liberă circulație.

Continue Reading

Dan Motreanu

Dan Motreanu, mesaj din Parlamentul European: Consolidarea politicii de coeziune drept principal instrument al dezvoltării europene, absolut necesară

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Eurodeputatul Dan Motreanu, prezent la sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, a participat la dezbaterea raportului referitor la Politica de coeziune pentru perioada 2014-2020, punerea în aplicare și rezultatele ei în statele membre. Cu acest prilej, europarlamentarul liberal a reiterat importanța acestei politici care „demonstrează valoarea adăugată” a Uniunii Europene. 

„Politica de coeziune este principalul instrument prin care Uniunea Europeană își demonstrează valoarea adăugată, îmbunătățind calitatea vieții de zi cu zi a cetățenilor. Este, de asemenea, principalul instrument prin care putem contracara narativul celor care pun sub semnul întrebării apartenența la UE. România a reușit să absoarbă aproape în totalitate cele 24 de miliarde de euro disponibile în perioada 2014-2020, contribuind semnificativ la dezvoltarea economică și socială a orașelor și a comunităților rurale”, a transmis deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

De asemenea, Dan Motreanu a menționat că aceste aceste investiții au avut efecte vizibile în dezvoltarea infrastructurii rutiere, a transportului public, modernizarea școlilor și a spitalelor, renovarea clădirilor, sprijinul pentru dezvoltarea IMM-urilor, antreprenoriatului și crearea de noi locuri de muncă: „Aceste investiții reprezintă argumente solide pentru o campanie electorală pro-europeană și consider absolut necesar menținerea și consolidarea politicii de coeziune drept principal instrument al dezvoltării europene.”

„Cu cât vom aloca în viitor un buget mai consistent politicii de coeziune, cu atât vom reuși să întărim sentimentul de apartenență și sprijinul pentru proiectul european al populației, în special în regiunile în care cetățenii se simt lăsați în urmă sau sunt atrași de propaganda înșelătoare a regimurilor nedemocratice”, a conchis acesta. 

Continue Reading

Dan Motreanu

Dan Motreanu, după ce România a primit o prefinanțare de 642 de milioane de euro pentru implementarea STEP: Platforma vizează creșterea investițiilor în sectoare critice

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Eurodeputatul Dan Motreanu, responsabilul Grupului PPE pentru raportul privind crearea platformei Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP), anunță că executivul european a virat României 642 de milioane de euro, sumă care reprezintă prefinanțarea pentru implementarea acestei platforme.

Raportul a fost aprobat recent de plenul Parlamentului European, în urma acordului cu Consiliul UE.

Citiți și: PE a adoptat Raportul privind crearea platformei Tehnologii Strategice pentru Europa pentru care Dan Motreanu a fost responsabil al Grupului PPE

STEP vizează creșterea investițiilor în sectoare considerate critice: tehnologii profunde și digitale, tehnologii curate și biotehnologii. Scopul programului este de a reduce dependența UE de importurile acestor tehnologii și de a le dezvolta pe teritoriul bătrânului continent.

Acest obiectiv va fi realizat prin reorientarea fondurilor UE existente în perioada 2021-2027 către astfel de investiții și prin creșterea sumelor destinate acestor proiecte cu zece miliarde de euro. În plus, va exista o alocare de 1,5 miliarde de euro pentru componenta sa de investiții în apărare.

”Acordul conține propuneri importante pentru România, pentru care am reușit să obțin suportul majorității, în urma negocierilor cu reprezentanții celorlalte grupuri parlamentare”, anunță Motreanu.

De altfel, acesta a reușit să obțină ”prelungirea până în 2025 a ultimului an contabil privind fondurile europene 2014-2020 și creșterea ratei de cofinanțare UE la 100% pentru acest ultim an”.

”Această măsură va permite autorităților să își maximizeze rata de absorbție a fondurilor disponibile în cadrul financiar 2014-2020”, detaliază Dan Motreanu.

Cât privește fondurile europene cuprinse în perioada bugetară 2021-2027, eurodeputatul explică că ”rata UE de cofinanțare pentru proiectele STEP va crește până la 100% în timp ce rata de pre-refinanțare va crește la 30% în anul 2024”.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL36 mins ago

Volodimir Zelenski îi cere președintelui Camerei Reprezentanților să ”adopte rapid” ajutorul militar american ”vital” pentru Ucraina

U.E.1 hour ago

Donald Tusk consideră că ”războiul nu mai este un concept din trecut”: Invazia rusă în Ucraina anunță o nouă eră în Europa

NATO1 hour ago

Două decenii de la cel mai mare val de extindere din istoria NATO. Klaus Iohannis: Aderarea la Alianță a marcat reintegrarea României în familia transatlantică

NATO2 hours ago

Ministrul apărării Angel Tîlvăr: Acum 20 de ani, prin aderarea la NATO, România a primit cele mai solide garanții de securitate

NATO2 hours ago

Nicolae Ciucă: Cele două decenii de la aderarea României la NATO reprezintă cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe toate planurile

NATO2 hours ago

Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea la NATO: Apartenența României la Alianță asigură românilor stabilitatea și siguranța pentru dezvoltarea țării

NATO3 hours ago

Șeful diplomației SUA felicită România la 20 de ani de la aderarea la NATO: De la Marea Baltică la Marea Neagră și peste Atlantic, NATO este mai unit și capabil ca niciodată

NATO3 hours ago

O scurtă istorie: 20 de ani de la aderarea la NATO și de la așezarea României sub umbrela de securitate și apărare a celei mai puternice alianțe politico-militare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Siegfried Mureșan (PNL, PPE): Sprijinim tranziția verde, dar nu ideologic împotriva agriculturii, ci împreună cu fermierii. Am votat ca din 2027 subvenția pentru fermierii români să ajungă la media UE

U.E.17 hours ago

Premierul Poloniei a discutat cu omologul din Ucraina despre disputa legată de importurile de produse agricole ucrainene. Donald Tusk: ”Sunt aproape de o soluție”

ROMÂNIA20 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE3 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL1 week ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

Trending