Dan Motreanu
Dan Motreanu: Țările UE vor trebui să distribuie minim 3% din plățile directe din PAC către tinerii agricultori. Reînnoirea generațiilor este extrem de importantă
Published
4 years agoon

Este extrem de important ca reînnoirea generațiilor să fie facilitată și sprijinită cât mai mult posibil în cadrul planurilor strategice ale Politicii Agricole Comune (PAC), subliniază, într-o postare, eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE).
„Țările UE vor trebui să distribuie minim 3% din bugetul lor pentru plățile directe din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) către tinerii agricultori. Acest sprijin poate fi acordat sub formă de sprijin pentru venit, sprijin pentru investiții sau ajutor la înființare pentru tinerii fermieri (numai 50 % din sprijinul pentru investiții relevant ar fi luat în calcul în vederea atingerii acestui obiectiv)”, informează Dan Motreanu.
Potrivit eurodeputatului liberal, în planurile strategice PAC, statele membre pot stabili condiții preferențiale pentru instrumentele financiare destinate tinerilor fermieri și noilor fermieri pentru ca aceștia să aibă acces mult mai ușor la fondurile europene. Astfel, tinerii fermieri trebuie să întrunească condiții: de vârstă (limita de 40 de ani); pentru a fi „șeful exploatației agricole”; de formare profesională și/sau competențele corespunzătoare.
De asemenea, mai spune Dan Motreanu, ca parte a obligațiilor de a atrage tinerii fermieri, statele membre pot oferi „un sprijin complementar pentru venit tinerilor fermieri care s-au instalat recent pentru prima dată în calitate de șefi ai exploatației și care au dreptul la o plată în cadrul sprijinului de bază pentru venit”. Acest sprijin poate fi acordat pe o perioadă de maxim 7 ani, sub forma unei plăți anuale decuplate per hectar eligibil.
Mai mult, eurodeputatul este de părere că, pentru a facilita activitățile agricole întreprinse de tineri fermieri, cuantumul maxim acordat pentru instalarea acestora și pentru întreprinderile nou înființare ar trebui majorat până la 100.000 EUR și accesat prin sau în combinație cu forma de sprijin a instrumentului financiar.
Pentru cadrul financiar 2021-2027, România va dispune următoarele sume minime anuale (euro) pentru atragerea tinerilor fermieri și facilitarea dezvoltării întreprinderilor: 37 123 452 (2021); 37 664 232 (2022); 38 205 012 (2023); 38 745 792 (2024); 39 286 572 (2025); 39 827 352 (2026) și 39 827 352 (2027).
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

You may like
Bugetul multianual al UE pentru 2028-2034: Spania critică majorarea cheltuielilor pentru apărare în detrimentul Politicii de Coeziune și Politicii Agricole Comune
PSD solicită o poziție unitară a României pentru apărarea agriculturii naționale în negocierile privind viitorul buget al UE
Ministerul Finanțelor a reluat discuțiile cu UiPath, liderul global în automatizarea proceselor: „Vom continua dialogul pentru a construi servicii publice moderne”
Dan Motreanu interpelează Comisia Europeană cu privire la viitorul Politicii de Coeziune în bugetul multianual post-2027: Susținem creșterea reală a sumei alocate pentru regiunile mai puțin dezvoltate
Gheorghe Falcă anunță „negocieri intense” pentru bugetul UE pentru 2028-2034: Voi continua să sprijin interesele României. Avem „șansa majoră” de a deveni „un veritabil coridor european de mobilitate civilă și militară”
Victor Negrescu solicită autorităților de la București să elaboreze o strategie pentru promovarea obiectivelor naționale în contextul unui buget al UE pe termen lung cu impact negativ asupra României
Dan Motreanu
Eurodeputatul Dan Motreanu a trimis o întrebare scrisă Comisiei Europene legată de cauzele scumpirii alimentelor: „Comisia trebuie să ia măsuri pentru protecția fermierilor”
Published
8 months agoon
November 14, 2024By
Andreea Radu
Europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE) a cerut Comisiei Europene să ia măsuri pentru protecția fermierilor și împreună cu eurodeputații Daniel Buda, Rareș Bogdan și Iuliu Winkler, a trimis o întrebare scrisă Executivului european legată de cauzele scumpirii alimentelor.
„Cerem Comisiei Europene să precizeze cu cât s-au scumpit alimentele de bază în UE ca urmare a implementării PAC 2023 – 2027. Vrem să știm dacă instituțiile UE dețin informații privind distribuția geografică a alimentelor provenite din state terțe, și cât au pierdut fermierii din cauza acestor produse sub standardele europene”, a scris Dan Motreanu, pe Facebook.
De asemenea, eurodeputații au solicitat să li se precizeze ce măsuri are în vedere noua Comisie Europeană pentru a îmbunătăți situația fermierilor.
„Cel mai recent raport al Curții de Conturi Europene arată că Politica Agricolă Comună (PAC) nu este aliniată aspirațiilor agricultorilor. Multe măsuri de mediu impuse fermierilor nu pot fi puse în practică. De altfel, toate statele membre au utilizat derogări de la bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) ale PAC și anul acesta Comisia a modificat și simplificat GAEC-urile, astfel încăt obiectivele stretegiei „de la fermă, la consumator” sunt departe de a fi realizabile. Multe ferme din state erțe prosperă deoarece vând în UE produse care nu respectă standardele europene în materie de siguranță alimentară, și nici nu sunt supuse unor clauze în oglindă”, a detaliat Dan Motreanu.
Dan Motreanu
Eurodeputatul Dan Motreanu: Începând din 2025, cheltuielile bugetare necesare cofinanțării fondurilor europene vor fi excluse din calculul deficitului public
Published
9 months agoon
October 31, 2024By
REDACTIA
Începând din 2025, cheltuielile bugetare necesare cofinanțării fondurilor europene vor fi excluse din calculul deficitului public, a transmis europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE).
„Asigurăm cofinanțarea proiectelor din fonduri UE și excluderea acestor cheltuieli din calculul deficitului bugetar. M-am implicat pentru acest proiect, în calitate de europarlamentar, iar echipa PNL Giurgiu va obține votul Parlamentului României pentru asigurarea fondurilor”, a scris deputatul european, pe Facebook.
Dan Motreanu a precizat că, începând din 2025, cheltuielile bugetare necesare cofinanțării fondurilor europene vor fi excluse din calculul deficitului public.
„Această măsură, adoptată în aprilie 2024, a fost prioritară pentru mine personal, pentru PNL și pentru PPE în Parlamentul European. Aceasta va permite României să investească în proiecte europene esențiale pentru dezvoltarea țării, fără a afecta respectarea pragurilor UE de deficit bugetar și de datorie publică”, a adăugat eurodeputatul.
Europarlamentarul a solicitat această măsură din anul 2023, atât în cadrul unei rezoluții a Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI), adoptată în plenul Parlamentului European, pentru care a fost responsabil din partea Grupului Partidului Popular European, cât și printr-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
De asemenea, acesta a amintit că măsura face parte din Pactul de Stabilitate și Creștere revizuit.
„Apartenența PNL la Grupul PPE ne permite să promovăm prioritățile României pe agenda UE. Primul proiect pe care Maria Gabriela Horga, candidat la Senat din partea PNL Giurgiu, îl va propune în noul Legislativ va viza înființarea unui fond de cofinanțare de la bugetul de stat pentru primarii care atrag fonduri europene. Există în România numeroși primari dedicați comunităților, capabili să atragă fonduri UE, dar nu întotdeauna există și capacitatea de cofinanțare”, a conchis Dan Motreanu.
Dan Motreanu
Eurodeputatul Dan Motreanu, împotriva centralizării Politicii de Coeziune: „Politica de Coeziune a UE este un element crucial pentru dezvoltarea României”
Published
9 months agoon
October 30, 2024By
REDACTIA
Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) a declarat miercuri că este împotriva centralizării Politicii de Coeziune și a cerut Comisiei Europene explicații în legătură cu această intenție, printr-o scrisoare pe care a semnat-o, alături de mai mulți europarlamentari.
„Politica de Coeziune a Uniunii Europene este un element crucial pentru dezvoltarea României”, a scris deputatul european, pe Facebook.
Acesta a precizat că, potrivit informațiilor din presă, Comisia Europeană intenționează să contopească mai multe fonduri și programe importante ale UE și să modifice semnificativ modul în care este gestionată Politica de Coeziune, introducând o abordarea mai centralizată.
„Politica de Coeziune are nevoie de mai multă descentralizare, nu de mai puțină! Autoritățile locale cunosc cel mai bine nevoile din zonele pe care le reprezintă. Deciziile luate mai aproape de cetățeni au o rată de succes mai mare. Renunțarea la modelul de manegement partajat al Politicii de Coeziune este o propunere complet inacceptabilă”, a punctat Dan Motreanu.
Mai mult, europarlamentarul a amintit că Politica de Coeziune a fost concepută pentru a promova solidaritatea și pentru a reduce discrepanțele economice și sociale între regiunile UE.
„Acest fapt, corelat cu gestionarea fondurilor de coeziune și la nivel regional, a permis finanțarea unor proiecte specifice pentru fiecare regiune. Investițiie realizate din fondurile Politicii de Coeziune au vizat, în anumite regiuni, dezvoltarea infrastructurii rutiere și a transportului public, modernizarea școlilor și a spitalelor, renovarea clădirilor, sprijinirea dezvoltării IMM-urilor și antreprenoriatului precum și crearea de noi locuri de muncă”, a conchis Dan Motreanu.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Friedrich Merz își exprimă o „anumită îngrijorare” cu privire la rezultatul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027, și consideră că UE trebuie să își facă „autocritica” pentru a se îmbunătăți

Cehia incriminează promovarea propagandei comuniste. Legislația prevedere închisoare de până la 5 ani

AFIR depune eforturi pentru a absorbi până la finalul anului cele 800 de milioane de euro din fonduri europene destinate fermierilor, anunță directorul general al instituției

Cancelarul german Friedrich Merz este sceptic cu privire la posibilitatea ca Ucraina să adere la UE până în 2034: Pentru noi, prioritatea absolută este să punem capăt războiului

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, trasează obiectivele misiunii parlamentare în SUA: Vom discuta despre crearea unui program „Erasmus transatlantic”, consolidarea bazei industriale, impactul tarifelor

Bugetul multianual al UE pentru 2028-2034: Spania critică majorarea cheltuielilor pentru apărare în detrimentul Politicii de Coeziune și Politicii Agricole Comune

Germania sprijină “cursul ambițios de reformă al guvernului român”, i-a transmis președintele Steinmeier omologului său român Nicușor Dan

Germania și România au semnat, la Berlin, un plan comun de acțiune axat pe UE, NATO, industria apărării, sprijin pentru Ucraina și R. Moldova și aderarea României la OCDE

Un “atac concret” prin care Rusia încearcă divizarea UE și NATO “s-a văzut în România”, afirmă Merz alături de Nicușor Dan. Șeful statului promite un raport “într-un termen rezonabil”

România, menționată ca țintă a “atacurilor hibride sofisticate” ale Rusiei în declarații NATO și UE care condamnă acțiunile sponsorizate de GRU

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Giorgia Meloni subliniază că nu își poate permite să facă greșeli „într-o lume în care lucrurile se schimbă rapid”, comparând guvernarea țării cu „săritul cu parașuta”: Dacă parașuta nu se deschide, „alți italieni vor suporta consecințele”

Macron: Forța Expediționară Comună Franco-Britanică va fi extinsă la 50.000 de soldați și ar putea fi nucleul acțiunii de stabilizare în Ucraina post-conflict

UE nu dorește să se decupleze de China, dar își va apăra întotdeauna interesele, subliniază Ursula von der Leyen, prezentându-le eurodeputaților trei priorități pentru o relație bazată pe predictibilitate și fiabilitate

Prelungirea PNRR presupune un proces decizional complet inițiat de CE și nu este fezabilă din perspectiva timpului, afirmă noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

Bogdan Ivan anunță că a transmis oficial Comisiei Europene proiectul pentru construirea unei giga-fabrici de inteligență artificială în România: Devenim un hub regional al tehnologiilor emergente

Luca Niculescu anunță lansarea unei campanii prin care le explică românilor „într-un limbaj clar, prietenos și interesant” aderarea României la OCDE: „Va însemna că vom juca în prima ligă a economiilor mondiale”

Predoiu: Legăturile economice și comerciale româno-germane au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

UE nu susține o schimbare de regim în Iran și insistă asupra unei soluții diplomatice: Securitatea durabilă nu se construiește prin acțiune militară

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Deputatul Silviu Vexler va returna distincția primită din partea statului român după ce Nicușor Dan a sesizat CCR pentru legea de combatere și sancționare a extremismului: Mesajul este unul de relativizare a pericolului
- REPUBLICA MOLDOVA5 days ago
Guvernul R. Moldova a dat undă verde României pentru achiziția Portului Giurgiulești, „un nod logistic de importanță strategică”
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Nicușor Dan, la congresul PNL: “România are șansa să intre în OCDE” și să depășească “perioada necesară de corecție”. România are viitor într-un timp tangibil
- COMISIA EUROPEANA2 days ago
Comisia Europeană cere României să transpună integral Directiva privind cotele de TVA și să alinieze legislația națională la noile norme europene privind regimul special de TVA pentru întreprinderile mici
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Parlamentul European respinge moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene și a Ursulei von der Leyen