BUSINESS
Dan Șova promite realizarea Master Planului General de Transport în 15 zile
Published
11 years agoon
Ministrul transporturilor, Dan Șova, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că Masterplanul General de Transport al României va fi finalizat până la 15 aprilie 2014, scrie capital.ro.
În urmă cu două săptămâni, ministrul transporturilor, alături de reprezentanți ai instituției pe care o coordonează și ai companiilor din subordine, s-au întâlnit cu reprezentanții AECOM pentru a analiza stadiul Master Planului General de Transporturi. La acea dată (18 martie – n.r.), Șova declara că “Obiectivul Master Planului General de Transporturi este de a constitui o bază strategică și coerentă pentru programarea investițiilor în domeniul transporturilor. În acest sens, trebuie să depunem un efort comun, astfel încât proiectele tuturor beneficiarilor să se regăsească în Master Plan. Acesta din urmă trebuie să respecte metodologia recomandată de Comisia Europeană și normele privind finanțarea și, totodată, prioritizarea proiectelor se va face în corelare cu politicile naționale”.
Astfel, el a solicitat un efort susținut atât din partea reprezentanților ministerului și a companiilor din subordine, cât și din partea consultanților, pentru actualizarea și soluționarea tuturor aspectelor ce țin de livrarea la termen a proiectului.
“Al doilea document pe care l-am semnat după ce am preluat mandatul a fost un ordin de reorganizare a Masterplanului. Am numit câte un responsabil pentru fiecare segment de transport. La momentul în care am intrat în minister, Masterplanul de Transport era în aer şi încercăm să-l finalizăm până pe 15 aprilie 2014. Până vineri (28 martie 2014, n.r.) se făcuse analiză în proporţie de 70%. Nici nu ar fi putut să fie gata, pentru că Ramona Mănescu a semnat o prelungire a termenului de realizare a Masterplanului. Data de 15 aprilie este un termen discutat cu cei de la AECOM. Responsabil direct de Masterplan este domnul Boloş şi avem la dispoziţie toate resursele”, a spus Şova.
În vara anului trecut, atunci când Ramona Mănescu a preluat funcția de ministru al transporturilor, capital.ro arată cinci provocări pentru noul ministru. Cel mai important obiectiv era și a rămas în continuare, chiar dacă la conducerea ministerului a ajuns Dan Șova realizarea Master Planului General de Transport.
You may like
Comisia Europeană cere României și altor țări membre să reducă sarcina asupra profesioniștilor care doresc să furnizeze servicii temporare și ocazionale
Stefan-Radu Oprea: Aderarea completă a României la Schengen crește competitivitatea economiei și reduce costurile în industria auto pentru producători ca Dacia sau Ford
La un an de la semnarea Declarației Politice Comune de Parteneriat Strategic, România și Bulgaria remarcă progresele concrete în domenii cheie ale conectivității, precum transporturi și energie
Marcel Ciolacu, discuții cu omologul grec Kyriakos Mitsotakis: România și Grecia au o legătură specială și pot juca împreună un rol cheie la nivel regional
Marian-Jean Marinescu este al doilea cel mai influent europarlamentar în ceea ce privește politicile de transport
Ministrul Transporturilor și omologul din Kazahstan au evidențiat importanța valorificării Portului Constanța ca nod important de tranzit pentru traficul de mărfuri dinspre statele din bazinului Mării Caspice și Asia Centrală și de Sud-Est
BUSINESS
Ministrul de Finanțe îi asigură pe antreprenori că va fi protejată cota unică și că nu se va accepta reducerea pragului la microîntreprinderi
Published
2 months agoon
November 9, 2024By
REDACTIAMinistrul de finanțe, Marcel Boloș, prezent la un eveniment din Sibiu unde a întâlnit peste 200 de antreprenori locali, i-a asigurat pe aceștia că Executivul va proteja cota unică și nu va accepta reducerea pragului la microîntreprinderi.
„Am purtat o discuție foarte constructivă, care s-a concentrat pe ceea ce contează cel mai mult pentru ei: stabilitatea fiscală, sprijinul pentru investiții și programele care pot transforma ideile lor în realitate. Am subliniat că ceea ce scoate Sibiul în față este energia oamenilor de aici. Antreprenorii din regiune creează și produc cu o pasiune specială, fie că vorbim despre industriile tehnologice de vârf, fie despre meșteșugurile tradiționale din Mărginime”, a transmis Marcel Boloș într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Acesta le-a prezentat antreprenorilor sprijinul pe care îl vor putea accesa prin programul „România Produce”, planul de 3 miliarde de euro pentru revitalizarea industriei naționale pe care l-a pregătit.
„Fie că vorbim despre investiții strategice în industria producătoare, sprijin pentru micii industriași, investițiile în sectoarele siderurgic și chimic sau exploatarea și prelucrarea zăcămintelor și bogățiilor solului, toate vor fi componente ale programului pe care sper să le putem pune în consultare cât mai repede”, a mai subliniat Marcel Boloș în contextul vizitei la Sibiu.
BUSINESS
Nicolae Ciucă se angajează în fața a 400 de oameni de afaceri că România va păstra unică și nu va introduce noi taxe dacă liberalul ajunge la Cotroceni
Published
2 months agoon
November 7, 2024Nicolae Ciucă, președintele și candidatul PNL la funcția de președinte al României, s-a angajat miercuri în fața a 400 de oameni de afaceri că taxele în România vor rămâne neschimbate și nu vor fi introduse unele noi.
“Contactul permanent cu oamenii de afaceri te ține aproape de realitățile economice și de nevoile reale ale antreprenorilor români. A fost o plăcere să mă întâlnesc cu aproape 400 de oameni de afaceri din întreaga țară. Această discuție mi-a confirmat ceea ce știam deja: antreprenorii români au nevoie de un sprijin real, predictibil și eficient”, a scris el, pe Facebook.
“În calitate de viitor președinte, alături de PNL la guvernare, mă angajez să păstrăm cota unică, să nu scădem plafonul pentru microîntreprinderi, să nu majorăm TVA-ul și să nu introducem taxe noi“, a subliniat Ciucă.
De asemenea, liderul PNL a precizat că va fi crescută contribuția la pilonul doi de pensii de la 4,75% la 6%, asigurând stabilitate și siguranță pentru viitor.
Totodată, printre prioritățile anunțate de liderul liberal se numără investiții în digitalizarea administrației, reducând astfel birocrația care încă afectează dezvoltarea afacerilor.
“Împreună putem construi o Românie sigură și prosperă, bazată pe inițiativă, inovare și pe o clasă de mijloc puternică!”, a conchis el.
Săptămâna trecută, Ciucă a afirmat, la lansarea programului de guvernare al Partidului Național Liberal, că liberalii trebuie să câștige la alegerile parlamentare și prezidențiale.
În cadrul unui discurs susținut la Casino Sinaia, unde liberalii și-au prezentat programul de guvernare, Ciucă a arătat că miza alegerilor din noiembrie şi decembrie este legată, printre altele, de viitorul economiei româneşti, de bunăstarea clasei de mijloc, de libertate şi siguranţă.
Totodată, pe 24 octombrie, Ciucă și-a lansat programul prezidențial “România prosperă și sigură” cu destinația Cotroceni, axat pe aderarea la OCDE, un stat care nu ia și servește economia, fonduri UE, o justiție liberă de ingerințe și o Armată și industrie puternice.
Printre priorităţile programului lui Nicolae Ciucă se află valorificarea poziţiei geostrategice a României în regiune, în NATO şi UE, independenţa energetică, protejarea şi exploatarea resurselor naturale ale ţării, dezvoltarea clasei de mijloc, susținerea antreprenorilor şi a inovaţiei, un pact pentru satul românesc, o comisie prezidențială pe tema scăderii demografice, un sistem de sănătate eficient, o justiție corectă și eficientă, o armată puternică și o industrie de apărare repornită, iar la capitolul teme externe este inclusă cu prioritate finalizarea aderării României la OCDE, alături de pilonii politicii externe, respectiv Parteneriatul Strategic cu Statele Unite și apartenența la NATO și la Uniunea Europeană.
BUSINESS
Sameday accelerează expansiunea în Europa Centrală și de Est, așteptând aderarea la Schengen terestru: Ne propunem să conectăm 30 de țări europene și să reducem timpii de transport la o medie de 8 ore între țări
Published
2 months agoon
November 1, 2024Eliminarea controalelor la frontiere terestre prin intrarea deplină a României în spațiul Schengen va reprezenta o nouă oportunitate de dezvoltare pentru companiile din România cu ambiții de jucător economic regional. Aceasta este noua etapă pe care companii precum Sameday, compania de curierat care a introdus livrarea în easybox pe piața din România, o așteaptă pentru a-și intensifica prezența pe piață și a deveni cea mai populară firmă de curierat din Europa Centrală și de Est.
“Intrarea în Schengen cu frontierele terestre reprezintă o importantă oportunitate de dezvoltare a comerțului”, a declarat Lucian Baltaru, CEO SAMEDAY Group, pentru CaleaEuropeană.ro, la evenimentul de prezentare a strategiei companiei pentru cel mai așteptat eveniment de comerț online și nu numai al anului, respectiv Black Friday.
SAMEDAY estimează o creștere de peste 40% a numărului de colete livrate de Black Friday la nivel regional, față de anul trecut, sprijinită de investițiile continue în extinderea rețelei easybox și de creșterea capacității operaționale, în timp ce în România vârful de comenzi este așteptat să atingă aproximativ 850.000 de colete într-o singură zi, o creștere de peste 80% față de cea mai aglomerată zi din luna septembrie.
Obiectiv: Cea mai populară firmă de curierat din Europa Centrală și de Est
Lucian Baltaru, fondatorul Sameday, își propune să transforme compania în cea mai iubită și populară firmă de curierat din Europa Centrală și de Est. După ce au schimbat piața de curierat din România, și-au extins activitatea în Bulgaria și Ungaria, unde au înregistrat deja volume mari de livrări.
În prezent, Sameday înregistrează o creștere de 42% față de anul trecut în România, Ungaria și Bulgaria, cu o creștere de 40% doar pe piața din România. Perioada de vârf a anului începe pe 11 noiembrie, când estimează livrarea a 800.000 de colete zilnic. Grupul poate sorta 120.000 de colete pe oră.
În prezent, rețeaua regională easybox a SAMEDAY a ajuns la aproximativ 7.000 de unități, în creștere cu 40% față de anul trecut. Extinderea rețelei a fost susținută prin investiții semnificative de peste 30 de milioane de euro, pentru dezvoltarea infrastructurii out-of-home. În România, rețeaua easybox numără acum 4.900 de lockere, în creștere cu 1.000 de unități față de anul trecut. În Bulgaria, rețeaua a depășit 900 de unități, cu o creștere de 122% comparativ cu anul trecut, iar în Ungaria, numărul de lockere easybox a atins 1.100 de unități.
Conectarea a 30 de țări europene și China. Livrări la fel de rapide între Budapesta și Sofia precum cele între București și Pitești
Pentru a deveni un jucător important la nivel european, Sameday își propune să conecteze 30 de țări europene și China printr-un ecosistem de curierat integrat, care va permite expedierea coletelor din aplicație între țări precum Germania și Polonia.
Aceasta înseamnă că livrările între Budapesta și Sofia ar putea fi la fel de rapide ca între București și Pitești.
În segmentul livrărilor cross-border, SAMEDAY anticipează o creștere accelerată a numărului de colete, în special pe rutele România-Bulgaria și România-Ungaria, ceea ce reflectă interesul tot mai mare al magazinelor online românești pentru extinderea vânzărilor dincolo de granițe. Compania estimează că, în această perioadă, va livra peste jumătate de milion de colete prin serviciul cross-border, consolidând astfel suportul oferit partenerilor e-commerce în creșterea pe piețele din regiune.
De aceea, eforturile României și ale Bulgariei de a adera și cu frontierele terestre la spațiul Schengen vor reprezenta o gură de oxigen majoră pentru dezvoltarea companiilor de curierat.
Aderarea României la Schengen cu frontierele terestre ar reduce timpii de transport între țări la o medie 8 ore
Potrivit reprezentanților Sameday, serviciul Easybox are o medie de 14 ore de staționare a coletelor, iar campaniile lor recente au redus această medie la 12 ore.
Pentru viitor, extinderea spațiului Schengen va aduce beneficii majore, reducând timpii de transport între țări, de la 6-12 ore în prezent, în medie 8 ore.
“Intrarea în Schengen cu frontierele terestre reprezintă o importantă oportunitate de dezvoltare a comerțului”, a declarat Lucian Baltaru.
Sameday a livrat aproape 100 de milioane de colete la nivel regional în 2023 și este prima companie de curierat românească care și-a extins operațiunile dincolo de granițele naționale. Sameday Ungaria a fost lansată în 2020, urmată de filiala bulgară în 2022. De atunci, numărul magazinelor online care optează pentru servicii de transport transfrontalier s-a dublat, înregistrând o creștere de 106% în 2023.
După ce au aderat în zona de liberă circulație Schengen cu frontierele aeriene și maritime în luna martie a acestui an, ca urmare a unei decizii luate la nivelul Consiliului UE în decembrie anul trecut, România și Bulgaria așteaptă o decizie cât mai curând posibil și cu privire la ridicarea controalelor la frontierele terestre. Mai multe studii de specialitate realizate în ultimii ani au arătat că eliminarea controalelor la frontiere prin aderarea la Schengen și a timpilor de așteptare asociați a stimulat comerțul cu bunuri și servicii cu 3% în medie în rândul membrilor Schengen.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
Șase țări din UE solicită Comisiei Europene să reducă plafonul de preț al G7 pentru petrolul rusesc: Este momentul să sporim și mai mult impactul sancțiunilor noastre
Eurodeputatul Dan Motreanu, apel la combaterea minciunilor răspândite de extremiști: Dezvoltarea României, posibilă doar alături de lumea democratică, UE și NATO
Autoritatea pentru Digitalizarea României a finalizat interconectarea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) cu alte baze de date naţionale, jalon din PNRR
România înregistrează cel mai mare deficit de cont curent din UE în trimestrul al treilea din 2024 (Eurostat)
Șeful diplomației daneze admite că Statele Unite au interese de securitate legitime în Arctica: „Suntem pregătiți să continuăm discuțiile cu noul președinte”
Ministrul Energiei demontează încă un fake news: Furnizăm energie R. Moldova în termeni comerciali. Oricine poate verifica datele publice
Polonia, singurul aliat NATO care și-a asumat un buget al apărării de 5% din PIB, susține apelul lui Trump în acest sens: Putem fi “legătura transatlantică” între Europa și SUA
Keir Starmer îl numește pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile de resetare a relațiilor dintre Marea Britanie și UE
UE alocă încă 148 milioane de euro sub formă de ajutor umanitar pentru Ucraina și Republica Moldova
Nivelul de încredere a ucrainenilor în Volodimir Zelenski a scăzut cu 25% în decursul lui 2024 (sondaj KIIS)
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE
Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern
Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa
Donald Tusk, la debutul președinției Poloniei la Consiliul UE: “Suntem pregătiți să pornim din nou pe calea europeană a măreției, forței și suveranității”
“Securitate, Europa!”. Președintele Consiliului European consideră că președinția Poloniei la Consiliul UE va dovedi că “patriotismul și integrarea europeană sunt interconectate”
În acordurile imnului UE, Cătălin Predoiu și omologul bulgar au ridicat simbolic ultima barieră de frontieră în primul minut al anului 2025, marcând aderarea deplină a României și a Bulgariei la Schengen
Guvernul adoptă Ordonanța „Trenuleț”, un set de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului la 7% în 2025 și menținerea accesului României la fondurile europene și din PNRR
Guvernul a depus jurământul. Klaus Iohannis: Oamenii așteaptă să mențineți ferm traiectoria pro-europeană și euro-atlantică din ultimii 35 de ani. Vă rog să acţionaţi aşa
Guvernul “Ciolacu 2” a primit la limită votul de încredere al Parlamentului României. Cabinetul coaliției PSD-PNL-UDMR va depune jurământul la Cotroceni
După 200 de reuniuni de negociere, UE și Elveția au ajuns la un ”acord istoric” de modernizare a cooperării dintre cele două părți
Trending
- COMISIA EUROPEANA5 days ago
Vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, vine în România înainte de lansarea dialogului strategic privind viitorul industriei auto. El va discuta la INCAS și despre concurența neloială a Chinei pe piața dronelor
- ROMÂNIA1 week ago
Patronatul Proiectanților în Construcții solicită Guvernului măsuri echilibrate pentru susținerea sectorului construcțiilor și a economiei românești
- ROMÂNIA5 days ago
Oficial: România va fi admisă vineri în programul Visa Waiver, iar românii vor putea călători fără vize în SUA
- CONSILIUL EUROPEAN1 week ago
“Securitate, Europa!”. Președintele Consiliului European consideră că președinția Poloniei la Consiliul UE va dovedi că “patriotismul și integrarea europeană sunt interconectate”
- CONSILIUL UE1 week ago
Donald Tusk, la debutul președinției Poloniei la Consiliul UE: “Suntem pregătiți să pornim din nou pe calea europeană a măreției, forței și suveranității”