Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Dan Vîlceanu și Paolo Gentiloni au discutat despre implementarea PNRR. Comisarul european pentru economie: Provocările actuale ”nu ar trebui să afecteze planurile referitoare la PNRR”

Published

on

© Dan Vîlceanu/ Facebook

Implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență și calendarul reformelor finanțate au fost principalele subiecte discutate în cadrul întâlnirii ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, cu comisarul european responsabil pentru Economie, Paolo Gentiloni.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, oficialul român a prezentat stadiul îndeplinirii reformelor și investițiilor asumate prin intermediul PNRR.

Planul a fost aprobat de Comisia Europeană în 28 octombrie 2021, iar prima transă aferentă prefinanțării a fost virată României în data de 2 decembrie. Până la sfârșitul anului 2021, România a îndeplinit 21 de jaloane (milestones).

”Autoritățile române sunt focusate pe implementarea PNRR și posibile mici întârzieri nu vor pune în pericol realizarea reformelor și investițiilor asumate de România prin PNRR”, a subliniat Dan Vîlceanu.

Ministrul român a explicat că procedurile parlamentare pentru aprobarea unor acte normative necesare pentru îndeplinirea țintelor asumate în PNRR presupun niște termene legale care trebuie respectate.

În context, comisarul Paolo Gentiloni a subliniat că mesajul Guvernului României referitor la realizarea reformelor finanțate prin PNRR este crucial.

”Țările sunt afectate de acest război, provocări, refugiați, prețurile la energie, iar în viziunea mea acestea nu ar trebui să afecteze planurile noastre referitoare la PNRR”, a afirmat Gentiloni.

Citiți și:
Ministrul Finanțelor, după o discuție cu Paolo Gentiloni: Mesajul din partea Comisiei Europene este unul de susținere, de solidaritate și unitate la nivel european
Comisarul european Paolo Gentiloni: România va înregistra o creștere puternică de 4% anul acesta, dar va fi afectată de războiul din Ucraina

În timpul discuțiilor au fost punctate aspecte referitoare la diferite reforme asumate prin PNRR precum decarbonizarea economiei și faptul că România rămâne angajată în acest proces, care presupune regândirea sistemului energetic pe cărbune, precum și înlocuirea cu energia verde și gaze.

Alte subiecte discutate au vizat reforma sistemului de pensii pentru eliminarea inechităților din sistem (o persoană se pensionează acum are venituri mai mari decât alte persoane care s-au pensionat în trecut chiar dacă au lucrat în aceleași condiții), unde România trebuie să prezinte o analiză mai detaliată a situației actuale și un proiect care să indice eforturile bugetare finale pe care le presupune.

De asemenea, ambii parteneri de discuții au punctat nevoia menținerii deficitului bugetar asumat de România, chiar și în contextul în care reformele finanțate prin PNRR vor susține creșterea veniturilor bugetare.

Nu în ultimul rând, oficialul european s-a arătat nerăbdător să primească vești privind inaugurări ale unor investiții importante și s-a arătat dispus chiar să participe la astfel de evenimente, pentru a-și arăta susținerea față de eforturile depuse de autoritățile române.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CHINA

China a limitat în mod inechitabil accesul dispozitivelor medicale din UE pe piața achizițiilor publice, semnalează CE

Published

on

© European Union, 2022

Uniunea Europeană condamnă acțiunile Chinei de limitare, în mod inechitabil și discriminatoriu, a accesului producătorilor de dispozitive medicale europene la contractele sale publice. Comisia Europeană amenință că va răspunde cu aceeași monedă, informează un comunicat oficial al Executivului European. 

Acest lucru a fost devedit într-un raport publicat de Comisia Europeană care a anchetat în temeiul Instrumentului UE pentru achiziții publice internaționale (IPI). 

„UE își menține angajamentul de a angaja China într-un dialog constructiv menit să abordeze și să elimine măsurile discriminatorii. Cu toate acestea, în absența unei soluții acceptabile, Comisia va evalua acum cu atenție posibilitatea de a adopta măsuri în cadrul Instrumentului pentru Achiziții Publice Internaționale (IPI). În cazul în care se consideră că astfel de măsuri sunt în interesul UE, acestea ar putea include o restricționare sau o excludere a ofertanților chinezi de contracte guvernamentale în UE”, transmite Comisia Europeană. 


Raportul Comisiei publicat astăzi concluzionează că statul chinez a pus în aplicare mai multe forme diferite de discriminare directă și indirectă împotriva dispozitivelor medicale și a furnizorilor din UE, ceea ce a dus la o afectare gravă și recurentă a accesului acestora la piața de pe întreg teritoriul Chinei. Această discriminare afectează toate categoriile de dispozitive medicale.  

Piața achizițiilor publice din UE este una dintre cele mai mari și mai accesibile din lume. În plus, exporturile chineze de dispozitive medicale către UE au înregistrat o creștere de peste 100 % între 2015 și 2023, demonstrând deschiderea generală a pieței UE. 

Instrumentul pentru achizițiile publice internaționale a intrat în vigoare la 29 august 2022. Instrumentul este conceput pentru a restabili echilibrul de oportunități pentru întreprinderile din UE care participă la licitații în afara UE și pentru a promova accesul deschis și echitabil la piețele de achiziții publice din întreaga lume. Principalul său obiectiv este de a încuraja deschiderea reciprocă a piețelor de achiziții publice pentru operatorii economici din UE și pentru livrările din UE.  

La 24 aprilie 2024, Comisia a lansat prima sa anchetă în temeiul regulamentului ca răspuns la măsurile și practicile de pe piața chineză a achizițiilor publice pentru dispozitive medicale. 

Orice măsură adoptată în cadrul IPI trebuie să fie specifică și să se bazeze pe principiile proporționalității și eficienței, luând în considerare în același timp orice posibile probleme legate de aprovizionare.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Vicepreședinta CE Roxana Mînzatu: Uniunea competențelor, esențială pentru competitivitatea și pregătirea Europei

Published

on

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, răspunzătoare pentru portofoliul oameni, competențe și pregătire a organizat un prim atelier cu actori cheie din sectorul educației școlare pentru a pune bazele Uniunii competențelor, o viziune ce va fi prezentată în detaliu în data de 5 martie. 

„Uniunea competențelor reprezintă o viziune îndrăzneață și esențială a educației europene de calitate, care va garanta că fiecare european dispune de competențele de viitor necesare pentru a contribui la o Europă competitivă, rezilientă și inovatoare. Am început să lucrăm la această viziune pe care o vom lansa oficial la 5 martie. […] Energia și angajamentul din cadrul primului atelier consultativ de astăzi au fost inspiratoare. Putem obține sprijin pentru Uniunea noastră a competențelor, deoarece aceasta este esențială pentru competitivitatea și pregătirea Europei”, a transmis comisarul european în urma reuniunii. 

Aceasta subliniază că o Europă rezilientă trebuie să înceapă cu competențe de bază: „Să fim pe deplin conștienți și, împreună, să acționăm în consecință: Competitivitatea și reziliența Europei încep cu competențele de bază, cu educația din grădinițe și școli, cu profesorii și directorii de școli”.

O Uniune a competențelor va însemna instrumente ambițioase care vor ajuta tinerii să-și dezvolte abilitățile de care au nevoie pentru a reuși în viață și în carierele lor viitoare; vor face învățământul mai atractiv prin îmbunătățirea condițiilor de muncă, a evoluției în carieră și prin sprijinirea profesorilor să țină pasul cu schimbările din profesie; dar vor dezvolta și cultiva talente pentru a se asigura că Europa rămâne un lider în materie de idei, tehnologii și inovații noi.

Reamintim că săptămâna trecuta, comisarul european Roxana Mînzatu a avut o serie de întâlniri cu Joseph Garrell, președintele Asociației Universităților Europene (EUA), și cu Jan Palmowski, secretarul general al Alianței Universităților Europene de Cercetare Intensivă, ca parte a eforturilor sale de pregătire a Uniunii Competențelor.

    Citiți și: Roxana Mînzatu va conduce demersurile de pregătire a inițiativelor CE privind competențele, locurile de muncă și drepturile sociale, de la cârma unuia dintre cele 14 grupuri de proiect create la nivelul instituției

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

UE își exprimă îngrijorarea față de noile norme ale Washingtonului privind exportul de cipuri de inteligență artificială: Nu reprezentăm un ”risc de securitate” pentru SUA

Published

on

© European Union 2021

Uniunea Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la noile norme privind exportul de cipuri pentru inteligența artificială impuse de Washington care ar putea afecta unele țări membre și companiile acestora, insistând că Europa nu reprezintă un ”risc de securitate” pentru Statele Unite.

”Suntem îngrijorați cu privire la măsurile adoptate astăzi de SUA de restricționare a accesului la exporturile de cipuri avansate de inteligență artificială pentru anumite state membre ale UE și pentru întreprinderile acestora. Considerăm că este, de asemenea, în interesul economic și de securitate al SUA ca UE să cumpere cipuri AI avansate din SUA fără restricții: cooperăm strâns, în special în domeniul securității, și reprezentăm o oportunitate economică pentru SUA, nu un risc de securitate”, au transmis vicepreședintele executiv Henna Virkkunen, responsabilă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, și Maros Sefcovic, care se ocupă de comerț și securitate economică, precum și de relații interinstituționale și transparență.

Cei doi au anunțat că au transmis deja preocupările lor actualei administrații SUA și și-au arătat nerăbdarea de a colabora în mod constructiv cu următoarea administrația, sub conducerea lui Trump.

”Suntem încrezători că putem găsi o modalitate de a menține un lanț de aprovizionare transatlantic sigur în ceea ce privește tehnologia IA și supercomputerele, în beneficiul întreprinderilor și cetățenilor noștri de pe ambele maluri ale Atlanticului”, au mai spus Virkkunen și Sefcovic.

Administrația Biden al cărei mandat se încheie în această lună a prezentat luni noi norme privind exportul de cipuri informatice avansate utilizate în domeniul inteligenței artificiale, anunță Deutsche Welle.

Acest cadru este văzut ca un efort de a împiedica China și alte țări să aibă acces la tehnologii avansate.

”În prezent, SUA este lider mondial în domeniul inteligenței artificiale – atât în ceea ce privește dezvoltarea inteligenței artificiale, cât și proiectarea cipurilor de inteligență artificială – și este esențial să păstrăm această poziție”, a declarat reporterilor Gina Raimondo, secretarul pentru comerț.

Această politică de ultim moment a administrației Biden se bazează pe măsurile introduse în 2023, care limitau exportul anumitor cipuri AI către China.

Cu toate acestea, noile norme depășesc granițele Chinei.

Autorizațiile pentru exporturi, reexporturi și transferuri interne vor fi necesare ca parte a controalelor mai stricte asupra cipurilor.

Centrele de date AI vor trebui să îndeplinească standarde de securitate îmbunătățite pentru a se califica pentru importurile de cipuri.

Majoritatea națiunilor s-ar putea confrunta cu restricții. Cadrul propus va limita numărul de cipuri pe care le pot cumpăra.

Un grup de 18 aliați – inclusiv Canada, Germania, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Regatul Unit – nu vor fi afectați de cadru, potrivit unei fișe informative furnizate de Casa Albă.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA14 hours ago

Care sunt principalele realizări ale României în 2024 și care sunt domeniile în care țara noastră are potențialul de a se dezvolta (clasament al asociației ”Cred în România”)

REPUBLICA MOLDOVA15 hours ago

Maia Sandu avertizează: După criza umanitară provocată pe malul stâng, Kremlinul speră la o criză politică pe malul drept 

SUA15 hours ago

Cu câteva zile înainte de a-i preda ștafeta lui Trump, Joe Biden a semnat un ordin pentru construirea infrastructurii AI: Nu vom permite să fim depășiți când vine vorba de tehnologia care va defini viitorul

EVENIMENTE15 hours ago

Comisarul european Roxana Mînzatu, în dialog cu tinerii din Varșovia (20 ianuarie). Dezinformarea în lumea digitală, tema dezbaterii

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI16 hours ago

Dan Motreanu va aborda în PE implementarea Mecanismului de stimulare a talentelor: Regiunea Nord-Vest din România va primi sprijin pentru atenuarea schimbărilor demografice

ROMÂNIA DIGITALĂ17 hours ago

ICI București devine partener activ în inițiativa AI Factories: România va juca un rol strategic în inovația tehnologică europeană

NATO17 hours ago

”Santinela Baltică”. NATO își intensifică activitatea în Marea Baltică pentru a proteja infrastructura critică în fața atacurilor hibride

SUA17 hours ago

Ministrul român de externe, alături de secretarul de stat adjunct al SUA pentru Europa: O relație transatlantică puternică, vitală pentru România

REPUBLICA MOLDOVA18 hours ago

Maia Sandu a discutat cu James O’Brien, oficial al Departamentului de Stat al SUA, despre securitatea energetică și consolidarea democrației în R. Moldova

NATO18 hours ago

Armata României își extinde prezența militară la trei din cele opt grupuri de luptă NATO de pe flancul estic

SUA23 hours ago

Într-un discurs-moștenire, Biden îi predă lui Trump o politică externă în care SUA “câștigă competiția mondială”: China nu ne va depăși. De când a început războiul, eu am stat în centrul Kievului, nu Putin

INTERNAȚIONAL1 week ago

Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE

U.E.1 week ago

Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern

U.E.2 weeks ago

Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa

CONSILIUL UE2 weeks ago

Donald Tusk, la debutul președinției Poloniei la Consiliul UE: “Suntem pregătiți să pornim din nou pe calea europeană a măreției, forței și suveranității”

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

“Securitate, Europa!”. Președintele Consiliului European consideră că președinția Poloniei la Consiliul UE va dovedi că “patriotismul și integrarea europeană sunt interconectate”

ROMÂNIA2 weeks ago

În acordurile imnului UE, Cătălin Predoiu și omologul bulgar au ridicat simbolic ultima barieră de frontieră în primul minut al anului 2025, marcând aderarea deplină a României și a Bulgariei la Schengen

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul adoptă Ordonanța „Trenuleț”, un set de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului la 7% în 2025 și menținerea accesului României la fondurile europene și din PNRR

POLITICĂ3 weeks ago

Guvernul a depus jurământul. Klaus Iohannis: Oamenii așteaptă să mențineți ferm traiectoria pro-europeană și euro-atlantică din ultimii 35 de ani. Vă rog să acţionaţi aşa

POLITICĂ3 weeks ago

Guvernul “Ciolacu 2” a primit la limită votul de încredere al Parlamentului României. Cabinetul coaliției PSD-PNL-UDMR va depune jurământul la Cotroceni

Trending