Connect with us

Daniel Buda

Daniel Buda (PNL, PPE), membru al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European: “Trebuie să lucrăm împreună pentru a garanta standarde înalte pentru cetățenii europeni în materie de alimentație”

Published

on

Daniel Buda, eurodeputat PNL, PPE, membru al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală, consideră că Uniunea Europeană trebuie să depună mai multe eforturi pentru a garanta standardele înalte pentru cetățenii europeni în materie de alimentație, mai ales că s-a dovedit că există riscuri la nivel european.

Eurodeputatul a redat dicuțiile care au avut loc pe tema scandalului cu fipronil și modalități de îmbunătățire a sistemului UE de alertă rapidă pentru alimente și furaje din cadrul plenului Parlamentului European. 

În discursul său, ministrul eston pentru Afaceri Europene, Matti Maasikas, a subliniat faptul că: “În 10 octombrie va avea loc Summitul miniştrilor de agricultură din UE. Trebuie să vedem ce a funcţionat şi ce nu a funcționat corespunzăzor în acest caz. Consiliul este conştient de importanţa siguranţei alimentare şi trebuie să preîntâmpinăm frauda alimentară şi să înlăturăm orice verigă slabă. Noul regulament de control care a intrat în vigoare anul acesta este extrem de important. Parlamentul, Consiliul şi Comisia au stabilit că trebuie să se creeze centre de referinţă pentru a se asigura eficiența lanţului alimentar.
Este foarte clar că această contaminare este rezultatul unei activități frauduloase faţă de care trebuie să avem toleranţă 0. Lansez un apel către noi toți să ne ajutăm și să sprijinim eforturile Comisiei şi ale statelor membre pentru a fi în măsură să gestionăm orice situație de criză.”

Comisarului European pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Vytenis Andriukaitis, a transmis membrilor PE: “Comisia a tratat cu toată seriozitatea scandalul. Este o situație care evoluează. În noiembrie 2016, autoritatea alimentară din Țările de Jos a fost alertată privind folosirea în anumite ferme a substanței fipronil. Testarea eșantioanelor a relevat prezența fipronilului. 
Trebuie în primul rând să vedem cum putem îmbunătăți comunicarea dintre state în astfel de situații. Acest incident ilustrează faptul că trebuie să facem ca sistemul european de alertă să funcționeze mai bine. În 26 septembrie vom avea o reuniune ministerială la nivel înalt în vederea îmbunătățirii coordonării între sistemele europene de alertă rapidă privind alimentele și furajele.”

 

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: Ucraina și R. Moldova au demonstrat că doresc să îmbrățișeze principiile europene, iar comunitatea europeană își arată unitatea

Published

on

© European Union 2021/ Source : EP

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) salută decizia Consiliului European prin care a acordat oficial Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE.

„Trăim momente istorice în aceste zile în care Consiliul European a acordat Ucrainei și Republicii Moldova statutul de candidat la UE.  La 120 de zile de la începutul agresiunii nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei, împotriva Europei, comunitatea europeană își demonstrează unitatea. Felicitări celor două popoare victorioase, care au demonstrat de-a lungul ultimilor ani ca își doresc schimbarea, își doresc să se apropie de UE și sa îmbrățișeze principiile europene”, a transmis deputatul european pe pagina oficială de Facebook. 

De asemenea, europarlamentarul liberal i-a felicitat pe președinții Ucrainei și Republicii Moldova pentru progresele europene efectuate în ultimele luni: „Felicitări, Maia Sandu, Volodimir Zelenski, pentru că prin puterea și determinarea voastră, le oferiți cetățenilor șansa pe care o meritau de foarte mult timp, pentru ca ați rămas drepți în fața agresiunii Rusiei și luptați până la capăt pentru popoarele voastre, pentru Europa! Vom rămâne alături de voi”, a conchis deputatul european. 

Șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au recunoscut ieri, 23 iunie,  perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei și au decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova, oficializând o decizie istorică la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, intervenție în cadrul Conferinței pentru Pactul Rural: Trebuie să lucrăm împreună pentru a atrage tinerii în mediul rural

Published

on

© European Union 2021/ Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul Europeană a făcut apel la colaborare pentru a atrage tinerii în mediul rural.

Acesta a participat joi la Conferința pentru Pactul Rural, eveniment ce reunește politicieni din toată Uniunea Europeană, împreună cu autorități locale, părți interesate din domeniul social și economic, într-un eveniment care reflectă ambiția și caracterul ”de jos în sus” al viziunii rurale.

În cadrul conferinței se determină angajamentele necesare pentru realizarea viziunii pe termen lung pentru zonele rurale ale UE.

La eveniment au mai luat parte Rasim Srsen, ministru adjunct în Ministerul Dezvoltării Regionale al Republicii Cehe, țară care va prelua de la 1 iulie președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, Ulrika Landergren, președintele al Comisiei pentru resurse naturale (NAT) din cadrul Comitetului European al Regiunilor, Josep Puxeu, membru al Comitetului Economic și Social European și Tom Jones, președintele Alianței Comunităților Rurale Europene.

Cu acest prilej, Daniel Buda a discutat despre cum oficialii europeni, din pozițiile în care se află, pot contribui la dezvoltarea zonelor rurale, dar și a Pactului Rural.

În debutul intervenției sale, europarlamentarul și-a exprimat aprecierea pentru ”dezbaterile pe această temă importantă”.

”Pactul Rural trebuie să fie un concept adoptat de toți actorii relevanți: Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul, Comitetul European al Regiunilor, statele membre și desigur, societatea civilă. Scopul Pactului este de a crea o zonă rurală atractivă pentru cetățeni. Dezvoltarea rurală trebuie realizată implicând comunitatea locală pentru că ea cunoaște problemele și bineînțeles că pot determina soluțiile. Trebuie să plecăm de la niște realități. Zonele rurale se confruntă cu o depopulare masivă. Doar 25% din populație trăiește în regiunile rurale. Tinerii fermieri reprezintă doar 6% din comunitatea agricolă europeană”, a semnalat Daniel Buda.

În acest context, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European a subliniat nevoia de ”a schimba această tendință”, punctând că ”soluțiile sunt în mâinile noastre” pentru ”a atrage oameni” în mediul rural.

Făcând apel la studii, Daniel Buda lista o serie de nevoi pentru a realiza acest lucru.

”Potrivit studiilor, o cerință principală este nevoia de internet în bandă largă în zonele rurale. De asemenea, avem nevoie de investiții în mediul rural, în infrastructură și mai ales în sistemul medical și educațional. Numai așa vom putea reduce decalajul dintre rural și urban. Cercetarea și inovarea în digitalizare trebuie să fie, de asemenea, baza investițiilor viitoare. Zona rurală înseamnă agricultură și fermieri. Cu toate acestea, nu ar trebui să ne referim doar la fermieri. Repet, nu mă refer doar la fermieri. Zona rurală este, de asemenea, o oportunitate și pentru alte activități din sectorul economic. Acum trăim vremuri grele. Pe lângă toate provocările deja cunoscute, ultima perioadă a marcat agricultura cu și mai multe provocări”, a atras atenția eurodeputatul.

Acesta a mai spus că ”evoluțiile recente din politică au subliniat importanța zonelor rurale în sectorul agriculturii”.

”Provocările din Ucraina aveau să devină foarte curând o problemă globală. Trebuie să ne asigurăm că există securitate alimentară nu numai în UE, ci și în lume. Este foarte important. Fermierii trebuie să-și mențină capacitatea de a produce alimente de calitate la prețuri accesibile pentru consumatori. Sinergia fondurilor, fie că vorbim despre politica de coeziune sau despre alte fonduri să fie prezentă în proiectele viitoare. Doar atunci vom putea contribui la dezvoltarea reală a zonelor rurale. Parlamentul European va fi aproape de fermieri și zonele rurale și va fi un partener în acest proces, de găsire a celor mai bune soluții. Am încredere că Pactul Rural va oferi soluții și va reuni toți factorii de decizie, de la autorități, la fermieri și societatea civilă, pentru a face față tuturor provocărilor”, a conchis într-o notă optimistă Daniel Buda.

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, deplânge faptul că există ”un nivel diferențiat de subvenție în diverse state ale UE”: Suntem actori pe aceeași piață

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European, deplânge faptul că există un ”nivel de subvenție diferențiat în diverse state ale Uniunii Europene, în condițiile în care suntem actori pe aceeași piață”.

Acesta a participat la o dezbatere pe marginea raportului privind performanța Politicii Agricole Comune în perioada 2014-2021.

”Cred că performanța PAC, dincolo de orice s-ar spune, în afară de ce spun colegii de la AGRI, pentru că noi cu toții suntem conștienți de importanța unei producții agricole comune puternice, pentru că nu am avea un sector agricol durabil la nivel european fără un instrument PAC puternic, indiferent de ce parte suntem a mesei, dar evident că avem un impact diferit în funcție de nivelul subvențiilor care se dau în fiecare țară, pentru că din păcate, avem astăzi un nivel de subvenție diferențiat în diverse state ale Uniunii Europene, în condițiile în care suntem actori pe aceeași piață în ceea ce înseamnă inputurile, avem aceleași costuri de înființare a culturilor, indiferent că discutăm de Franța, Germania, România sau Ungaria, prețurile sunt la fel, piața pe care vindem este la fel și din păcate, subvențiile sunt diferențiate”, a subliniat Buda.

În acest context, eurodeputatul l-a întrebat pe reprezentantul Comisiei Europene câte proiecte a avut ”finanțate din Pilonul II de dezvoltare, de exemplu, în urmă cu câțiva ani de zile și câte le mai regăsim astăzi în piață”.

”Este foarte important să vedem: Oare banii pe care nu i-am dat pentru dezvoltare, plecând de la Tânărul Fermier, plecând de la ceea ce înseamnă dezvoltarea unor sectoare de procesare și așa mai departe, regăsim aceste structuri economice în piață și astăzi? Există perspectiva să le regăsim și în viitor? E nevoie să venim cu măsuri suplimentare pentru acestea? Pentru că din ceea ce am discutat cu fermierii din România, să știți că nu este suficient să-i dăm unui tânăr fermier 50.000 euro, îl închidem în ceea ce înseamnă posibilitatea de a accesa fonduri europene pe următoarea perioadă de 3-4 ani de zile până la implementare și pe urmă ne așteptăm să-l regăsim în piață peste încă 2 ani de zile. De aceea cred că sub acest aspect trebuie să vedem în ce măsură trebuie să intervenim secvențial pe cei pe care i-am ajutat la început, dacă nu au nevoie de ajutor și mai departe pentru a putea să-i regăsim în piață pentru că simplul fapt că le dăm niște bani nu este suficient în opinia mea”, a completat acesta.

Drept răspuns, reprezentantul Comisiei Europene a punctat că ”piețele sunt și nu sunt la fel. Dacă ar fi să comparăm ce ați spus dumneavoastră cu ce s-a spus despre Țările de Jos, veți vedea că în ceea ce privește prețurile la produse sau prețurile la îngrășăminte, fermierii se confruntă cu același lucru. Dar când este vorba de piețele de terenuri, care este unul dintre elementele cele mai importante în materie de active disponibile fermierilor, atunci situația este foarte diferită între statele membre, atât în ceea ce privește prețul arendării pe o unitate de teren cât și în ceea ce privește deținerea terenurilor. 50% din terenuri sunt în arendă și aceasta poate ajunge la 80% și în ceea ce privește legislația în statele membre privind moștenirile și așa mai departe. Există anumite elemente care schimbă mult capacitatea statelor membre de a face ajustări, inclusiv în redistribuirea sprijinului. În 3 studii de impact succesive am vrut să vedem cum se poate redistribui sprijinul în mod echitabil, ținând cont de costul terenurilor și costul muncii”.

La rândul său, Daniel Buda i-a dat dreptate oficialului executivului european când vine vorba de ”accesibilitatea la terenuri” și a ținut să clarifice că se referea la ”efortul financiar pe care îl face fermierul din România și din estul Europei în general, pe unitatea de hectar lucrată”.

”El ca să ajungă la același nivel cu fermierul pe care îl raportăm din altă parte a UE, trebuie să facă un efort mult mai mare. Atenție legat de ceea ce înseamnă plata arendei, că în România, plata arendei se raportează la bursa cerealelor de la Londra. Eu mă refer la ceea ce înseamnă efortul făcut pe unitatea de hectar de către fermierul din România. Pentru că acolo avem aceleași costuri de producție și ne adresăm pe aceeași piață. Mulțumesc oricum pentru observații”, a explicat eurodeputatul.

”Ceea ce ați spus despre fermierii români: Aici follow-up-ul, banii care vor veni la fermieri după aceea, va depinde foarte mult de monitorizarea la nivelul Comisiei și va depinde de felul în care monitorizăm noi ce se întâmplă în statele membre. Tocmai m-am întors din țara mea, din Grecia într-o astfel de misiune și ceea ce am spus acolo este că 30 de ani am ascultat aceleași probleme și așa este: Dacă se schimbă politica dar nu se schimbă nimic în anumite domenii, totuși există răspunderea și în altă parte. Trebuie totuși să ne uităm atent și la ce se întâmplă la fața locului”, i-a răspuns reprezentantul Comisiei Europene.

Continue Reading

Facebook

NATO9 hours ago

Mircea Geoană: Noul Concept Strategic al NATO va veni cu o abordare coerentă a celor cinci domenii operaționale ale Alianței și cu elemente „de o calitate și o sofisticare fără precedent”

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Dmitro Kuleba: Ucraina este alături de poporul și guvernul „Moldovei prietene în fața amenințărilor reînnoite din partea Moscovei”

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Șeful diplomației UE anunță că Iranul și Statele Unite vor relua negocierile privind Acordul nuclear iranian „în zilele următoare”

G713 hours ago

Miniștrii de externe ai G7 și Josep Borrell cer Moscovei să deblocheze porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru exporturile de alimente

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Premierul britanic se teme că Ucraina ar putea fi obligată să încheie cu Rusia o pace neconvenabilă

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Casa Albă: SUA, Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Marea Britanie au lansat o alianță pentru a combate influența Chinei în Pacific

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Volodimir Zelenski: Ucraina nu mai este o țară terță, este un viitor partener egal pentru cel puțin 27 de țări UE

INTERNAȚIONAL17 hours ago

Șeful diplomației române, apel la acțiune globală fermă și pragmatică în rezolvarea rapidă a actualului blocaj privind exportul de cereale din porturile ucrainene

INTERNAȚIONAL18 hours ago

Bogdan Aurescu și ministrul de externe din Republica Coreea au convenit să reia agenda de vizite oficiale la București și consultările politice cu caracter regulat

SUA1 day ago

O zi “seismică” în SUA: Curtea Supremă revocă protejarea dreptului femeilor la avort. Joe Biden denunță o decizie care “duce America cu 150 de ani înapoi în timp”

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis: Îmi doresc să ajungem la ce am descris în prima mea campanie prezidențială, ca România și Moldova să fie împreună în UE

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, despre amânarea aderării României la spațiul Schengen: “Și pentru noi reprezintă o frustrare”

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, despre renunțarea la votul în unanimitate la nivelul UE: Este de dorit o arhitectură decizională “mai suplă”, dar acest lucru implică multe “complicații procedurale”

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis este de acord cu comunitatea politică europeană propusă de Macron: Nu creăm un înlocuitor la aderare, dar nici așteptarea falsă că un stat va deveni automat membru UE

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, optimist că R. Moldova și Ucraina vor deveni candidate la UE: Acest statut este o “garanție că integrarea europeană se va întâmpla”

Cristian Bușoi3 days ago

Dosarul Stocării Gazelor: Acordul negociat de eurodeputatul Cristian Bușoi asigură că depozitele de gaze din UE vor fi umplute la cel puțin 80% din capacitate până în noiembrie

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Din plenul PE, Andrej Plenković transmite sprijinul „de neclintit” al Croației pentru ca Ucraina să devină țară candidată la UE

INTERNAȚIONAL5 days ago

Într-un discurs adresat Uniunii Africane, Volodimir Zelenski acuză Rusia că ține Africa ”ostatică”: Pentru a elimina riscul de foamete, ”războiul de colonizare” împotriva Ucrainei trebuie să înceteze

INTERNAȚIONAL5 days ago

Declarația Summitului celor Trei Mări de la Riga: Klaus Iohannis și ceilalți lideri regionali au acordat Ucrainei statutul de “țară parteneră participantă” la Inițiativă

Eugen Tomac1 week ago

Ședință comună a Parlamentelor României și R. Moldova. Eugen Tomac: Suntem două state cu aceeași istorie, vorbim aceeași limbă. Trebuie să ne gândim la viitorul comun

Team2Share

Trending