Connect with us

Daniel Buda

Daniel Buda semnalează problemele privind reducerea cu 50% a consumului de pesticide în UE: În România consumul este de 700 de grame pe hectar, în vreme ce în Olanda se ridică la 7900 de grame

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) a semnalat problemele de implementare a Regulamentului privind reducerea consumului de pesticide, în contextul în care cantitatea acestor substanțe folosite pentru protejarea culturilor de dăunători diferă de la un stat la altul.

În cadrul unei ședințe a Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European, al cărei vicepreședinte este, acesta i-a adresat mai multe întrebări vicepreședintelui executiv Frans Timmermans, responsabil pentru implementarea Pactului Verde European, cu privire la sistemul agroalimentar durabil și utilizarea resurselor.  

”Mulțumesc pentru prezența dvs. pentru a purta o discuție despre o chestiune sau despre chestiuni care ne frământă foarte mult nu doar pe noi, ci și pe fermieri deoarece în momentul de față trebuie să știți că nesiguranța, neliniștea este ceea ce caracterizează sectorul agricol (…) Domnule comisar, cum credeți că se va putea implementa în practică acest regulament privind reducerea consumului de pesticide câtă vreme avem țări care au un consum de 700 de grame cum este România, de exemplu, și țara dumneavoastră, Olanda, are 7900 de grame consum pe hectar. Cum vom aplica acest procent de 50% pentru fiecare țară?”, a fost întrebarea adresată de Daniel Buda.

Acesta consideră că Regulamentul privind reducerea pesticidelor și Regulamentul privind refacerea naturii sunt propuneri ”care astăzi, în opinia mea, nici măcar nu le putem discutăm și singura soluție pe care o vedem în momentul de față este aceea a retragerilor și a rediscutării lor la nivelul Comisiei cu Consiliul și pe urmă să venim să le discutăm în Parlamentul European”.

Daniel Buda a semnalat că unele state și-au asumat ”niște ambiții foarte mari și pe care, bineînțeles, că le respectă”.

”În același timp, aș vrea să vă întreb, ați făcut un calcul față de ceea ce înseamnă reducerea cantităților de alimente pe care le va avea UE în viitor și de unde o să luăm alimentele care vor lipsi ca urmare a aplicării acestor propuneri din partea Comisiei Europene?”, a fost interpelarea adresată de eurodeputat.

În iunie 2022, Comisia Europeană a propus reducerea cu 50 % a utilizării pesticidelor chimice și a riscului aferent acestora până în 2030.

Mai exact, normele cu caracter obligatoriu impuse de instituția mai sus amintită sunt următoarele:

  • obiective obligatorii din punct de vedere juridic la nivelul UE și la nivel național în vederea reducerii cu 50 % a utilizării pesticidelor chimice și a riscului asociat acestora și a utilizării pesticidelor mai periculoase până în 2030. Statele membre își vor stabili propriile obiective naționale de reducere în limitele unor parametri definiți pentru a se asigura că obiectivele la nivelul UE sunt îndeplinite; noi norme stricte privind combaterea dăunătorilor prin metode care respectă mediul: prin noile măsuri se va asigura faptul că toți fermierii și alți utilizatori profesioniști de pesticide practică gestionarea integrată a dăunătorilor (IPM), conform căreia, pentru prevenirea și combaterea dăunătorilor sunt avute în vedere mai întâi metode alternative care respectă mediul, pesticidele chimice putând fi utilizate numai în ultimă instanță.  Măsurile prevăd, de asemenea, obligativitatea ca fermierii și alți utilizatori profesioniști să păstreze evidențe. De asemenea, statele membre trebuie să stabilească norme specifice culturilor în care să identifice alternativele care trebuie utilizate în locul pesticidelor chimice; 
  • interzicerea tuturor pesticidelor în zonele sensibile. Se va interzice utilizarea tuturor pesticidelor în locuri precum zonele verzi urbane, inclusiv parcuri sau grădini publice, terenuri de joacă, școli, zone recreative sau sportive, trasee publice și zone protejate în conformitate cu Natura 2000, precum și orice zonă sensibilă din punct de vedere ecologic care trebuie conservată pentru polenizatorii amenințați. Aceste noi norme vor contribui la înlăturarea pesticidelor chimice din imediata noastră apropiere în viața de zi cu zi.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Daniel Buda

O delegație a Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, din care face parte și Daniel Buda, s-a întâlnit cu edilul clujean Emil Boc: “Fermierii din România au nevoie de ajutor”

Published

on

© Daniel Buda/ Facebook

O delegație a Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală, din care face parte și eurodeputatul Daniel Buda, în calitate de vicepreședinte al Comisiei, se află în perioada 19-21 iunie în România pentru a discuta problema cerealelor ucrainene și sprijin pentru fermierii români.

În cadrul unei întrevederi, la Cluj-Napoca, cu primarul Emil Boc, membrii Comisiei AGRI, edilul clujean, autorităților locale și naționale, fermierii și reprezentanții sectorului agricol au discutat despre provocările acestui sector.

“Fermierii din România au nevoie de ajutor pentru a concura cu proliferarea cerealelor ieftine din Ucraina”, a atenționat europarlamentarul Daniel Buda.

Potrivit acestuia, coridoarele de solidaritate, suspendarea taxelor vamale și renunțarea la cerința certificatelor sanitare și veterinare au făcut ca produsele ucrainene să pătrundă mai ușor pe piețele din România.

“Pentru fermierii de cereale din țară, acest lucru creează o situație tulburătoare. Mai mult decât atât este extrem de important ca toți fermierii din UE să aibă parte de același nivel de subvenționare. În mod paradoxal, subvențiile cele mai mici în momentul de față se află în statele aflate în proximitatea graniței cu Ucraina”, a subliniat eurodeputatul.

Membrii Parlamentului European, inclusiv în dialogul cu Comisia Europeană, încearcă să găsească cele mai bine soluții pentru statele aflate în proximitatea Ucrainei, a mai indicat Daniel Buda.

Continue Reading

Daniel Buda

Grupul PPE discută la Roma despre viitorul Europei. Daniel Buda: Poate fi privit doar din perspectiva unei Europe unite în jurul valurilor creștine

Published

on

© Daniel Buda/ Facebook

Viitorul Europei poate fi privind doar din perspectiva unei Europe unite în jurul valorilor creștine, a evidențiat eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), în contextul în care acesta se află în Italia alături de Grupul PPE din Parlamentul European pentru a discuta despre viitorul Europei și despre rolul creștinismului.

”Astăzi, Ordinul de Malta găzduiește o dezbatere despre creștinism și responsabilitatea Europei în lume. Membrii Grupului PPE vor discuta cu Episcopul Mariano Crociata, președintele Comisiei Conferinței Episcopale a Uniunii Europene și cu alți reprezentanți de frunte ai Bisericii”, a detaliat acesta.

Buda a mai anunțat că va ”urma o dezbatere aprofundată asupra rolului valorilor creștine în procesele de integrare europeană”.

”Într-o lume frământată de războaie, criză alimentară acută în unele părți ale globului și nu în ultimul rând criza climatică, este poate mai  important ca niciodată ca valorile creștine sa ne unească în demersurile noastre ca nimeni sa nu fie lăsat in urmă”, a conchis Daniel Buda.

La rândul său, președintele popularilor europeni, Manfred Weber, a evidențiat că ”anii următori vor fi decisivi pentru creștin-democrația europeană”, conform unui comunicat al Grupului PPE.

”Trebuie să continuăm să facem alegeri dificile pentru a construi o Europă a cetățenilor. Timpurile se schimbă și și noi trebuie să ne schimbăm odată cu ele. Trebuie să modelăm modul nostru de viață european. În acest fel, trebuie să prețuim și să susținem valorile noastre. Fără aceste valori creștine, modul nostru de viață european și-ar pierde sufletul; Europa și-ar pierde sufletul”, a menționat Manfred Weber.

Continue Reading

Daniel Buda

Vicepreședintele Comisiei AGRI din PE, Daniel Buda, va participa la o discuție cu Frans Timmermans privind sistemul agroalimentar durabil și utilizarea resurselor

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) din Parlamentul European, eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), va participa săptămâna aceasta la o serie de dezbateri privind securitatea și dezvoltarea unui sector agricol sustenabil și echitabil, potrivit unui mesaj pe Facebook.

 

Acesta redă câteva dintre subiectele care se află pe ordinea zi:

  • Schimb de opinii cu vicepreședintele Timmermans privind sistemul agroalimentar durabil și utilizarea resurselor
  • Schimb de opinii cu Comisia. Prezentarea proiectului-pilot: Dezvoltarea unui instrumentar al fermierilor pentru practici de gestionarea integrată a  dăunătorilor din toată Uniunea
  • Audiere publică comună AGRI-ENVI cu tema „Rețelele IPMWORKS”
  • Refacerea naturii
  • Schimb de opinii cu reprezentanții Comisiei privind Ucraina: coridoare de solidaritate, dificultăți actuale și viitoare
  • Utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor și modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115
  • Reînnoire generațională în fermele UE ale viitorului

În acest sens, își invită urmăritorii și persoanele interesate să urmărească dezbaterile și să participe cu feedback la acestea.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.41 mins ago

Polonia nu mai dorește să aprovizioneze Ucraina cu arme, anunță premierul Mateusz Morawiecki: Ne concentrăm pe modernizarea armatei noastre

Victor Negrescu1 hour ago

Eurodeputatul Victor Negrescu a prezentat în PE raportul prin care se definește obligativitatea cooperării loiale la nivel european și se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv cel aplicat de Austria privind aderarea României la spațiul Schengen

ROMÂNIA2 hours ago

Marcel Boloș: România riscă să piardă 75 miliarde de euro din bani europeni. CE a cerut în mod expres României să ia măsurile necesare pentru ajustarea deficitului bugetar

CONSILIUL DE SECURITATE2 hours ago

Șefa diplomației române, în Consiliul de Securitate ONU: România sprijină pe deplin Formula de Pace propusă de Ucraina. Pacea nu poate recompensa agresorul

ONU2 hours ago

România a semnat Tratatul privind conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității marine în zonele din afara jurisdicției naționale, dovadă a dorinței comunității internaționale de a proteja oceanele

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Din Consiliul de Securitate al ONU, Charles Michel acuză Moscova că încearcă ”să restaureze vechiul imperiu rus” și cere națiunilor să nu închidă ochii în fața acestei crime

ONU3 hours ago

De la tribuna ONU, Maia Sandu face apel pentru extinderea UE: Este singura cale de a proteja libertatea, pacea și democrația în Moldova și Europa

ROMÂNIA4 hours ago

Bogdan Aurescu candidează pentru funcția de judecător la Curtea Internațională de Justiție ONU din partea Europei de Est, având drept rival un judecător din Rusia

ROMÂNIA14 hours ago

Klaus Iohannis consideră că inițiativa premierului Ciolacu de a da în judecată Austria dacă își menține veto-ul pe Schengen este “abordare care trebuie foarte bine analizată”

ROMÂNIA14 hours ago

Klaus Iohannis, întâlnire cvadrilaterală la New York cu Zelenski, von der Leyen și vicepremierul Bulgariei: Vom crea un sistem de autorizare pentru exporturile cerealelor ucrainene care să nu afecteze fermierii din România

Victor Negrescu1 hour ago

Eurodeputatul Victor Negrescu a prezentat în PE raportul prin care se definește obligativitatea cooperării loiale la nivel european și se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv cel aplicat de Austria privind aderarea României la spațiul Schengen

ROMÂNIA2 hours ago

Marcel Boloș: România riscă să piardă 75 miliarde de euro din bani europeni. CE a cerut în mod expres României să ia măsurile necesare pentru ajustarea deficitului bugetar

CONSILIUL DE SECURITATE16 hours ago

Klaus Iohannis consideră că reforma ONU nu mai poate fi amânată: Un Consiliu de Securitate extins ar putea include voci suplimentare importante precum grupul est-european

ONU16 hours ago

Klaus Iohannis, la tribuna ONU: România nu-și va abandona partenerii vulnerabili; Regiunea Mării Negre trebuie să fie protejată împotriva efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei

INTERNAȚIONAL5 days ago

Ministrul german de Externe îl califică pe președintele Chinei drept ”dictator”: Dacă Putin ar câștiga războiul din Ucraina, ”ce semnal ar fi acesta pentru alți dictatori din lume precum Xi?”

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă: Ridicarea oficială a MCV este un moment istoric pentru democrația noastră, însă nu și etapa finală în reforma sistemului judiciar din România

JUSTIȚIE6 days ago

Klaus Iohannis: Ridicarea MCV atestă angajamentul definitiv pro-european al României, fiind o reușită a instituțiilor și a vocilor societății românești care s-au auzit în stradă

JUSTIȚIE6 days ago

Alina Gorghiu, după ce MCV pentru România a fost închis în mod oficial: Un proiect strategic de țară, alături de aderarea la UE și NATO. Sper ca lista să fie completată cu aderarea la OCDE

U.E.7 days ago

Ursula von der Leyen lansează prima navă portcontainer alimentată cu metanol curat, fabricat cu energie solară: O reprezentare a deciziei UE de ”a fi pionier în lupta împotriva schimbărilor climatice”

ROMÂNIA7 days ago

Marcel Ciolacu a anunțat un sprijin de urgență de 60 milioane de euro pentru fermierii din sectorul vegetal afectați de războiul din Ucraina și de importul de cereale

Trending