Connect with us

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE: Stimularea producției bio trebuie să țină cont de asigurarea durabilității fermierilor și de oferirea unor alimente de calitate la prețuri rezonabile

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Stimularea producției bio trebuie să țină cont de asigurarea durabilității fermierilor, dar și de oferirea unor alimente de calitate și la prețuri rezonabile pentru consumatori, a transmis eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE).

În cadrul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European, al cărei vicepreședinte este, a avut loc un schimb de opinii cu privire la planul de acțiune al UE privind agricultura ecologică.

În acest context, europarlamentarul a atras atenția asupra nevoii de a pune la dispoziție, de la nivelul Comisiei Europene, a unor mecanisme concrete pentru fermierii care aleg să producă bio, astfel încât să aibă piață de desfacere și să se compenseze o posibilă pierdere pe fondul unei producții mai limitate, cu costuri mai ridicate.

”Trebuie să înțelegem că stimulând consumul de produse bio, se stimulează creșterea calității vieții. Sunt totuși câteva aspecte de care trebuie să ținem cont, în primul rând, în ceea ce privește sprijinirea fermierilor de a produce bio. Să fim atenți la situațiile în care un fermier care produce bio, 20 de tone de mere spre exemplu, și nu reușește să le vândă pe piață la un preț care să îi acopere costurile de producție”, a subliniat Daniel Buda, care a transmis raportoarei felicitările sale ”pentru munca depusă”.

”Acest raport trebuie dezbătut mai departe în plenul Parlamentului deoarece trebuie să găsim cele mai bune mecanisme pentru a ne atinge obiectivele privind promovarea consumului  de produse bio”, a opinat vicepreședintele Comisiei AGRI din Parlamentul European.

Profitând de ocazie, Daniel Buda a întrebat Comisia Europeană dacă are în vedere instituirea unor mecanisme prin care să compenseze pierderea pentru fermieri.

”Ce facem în această situație? Comisia Europeană are în vedere instituirea unor mecanisme prin care să compenseze pierderea pentru fermieri? Sau să cumpere acele produse în cadrul unui program și ele să fie direcționate către Programul de fructe și legume din școli de la nivelul fiecărui stat membru, spre exemplu? Stimați colegi, fermierul produce, dar el trebuie să vândă să poată să supraviețuiască. Sigur, noi, consumatorii îi stimulăm și evident, vom promova un consum de fructe ecologice. Ce facem în ipoteza în care totuși acele produse nu se vând?”, a întrebat eurodeputatul.

Acesta a atras atenția și asupra produselor care vin din țările terțe.

”Trebuie să ne asigurăm că toate produsele bio care vin din țările terțe sunt într-adevăr bio și respectă toate standardele de calitate pe care le avem în UE. Nu este mai puțin important faptul că atunci când produci bio, produci mai puțin pentru că nu mai folosești îngrășăminte convenționale, iar aici intervine cercetarea, astfel încât să identificăm îngrășăminte care nu sunt chimice, dar care să susțină produsele în așa fel încât fermierii să poată fi sustenabili. Noi trebuie să discutăm atât de interesul consumatorului care trebuie să aibă acces la alimente de calitate și la prețuri rezonabile, dar și de nevoia durabilității fermierilor în acest proces”, a mai spus Buda.

Comisia Europeană a prezentat la finalul lunii martie Planul de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice, prin care urmărește să stimuleze producția și consumul de produse ecologice, de a atinge un procent de 25 % terenuri agricole utilizate pentru agricultura ecologică până în 2030, precum și de a dezvolta în mod semnificativ acvacultura ecologică.

Planul propune 23 de măsuri structurate în jurul a 3 axe – stimularea consumului, sporirea producției și îmbunătățirea în continuare a sustenabilității sectorului – pentru a asigura o creștere echilibrată a acestuia.

Comisia încurajează statele membre să elaboreze planuri naționale de acțiune privind agricultura ecologică, pentru a spori ponderea agriculturii ecologice la nivel național.

Între statele membre există diferențe semnificative în ceea ce privește ponderea terenurilor agricole utilizate în prezent pentru agricultura ecologică, care variază de la 0,5 % la peste 25 %.

România utilizează doar 2,4% din terenuri pentru agricultura ecologică, sub media europeană de 8% și departe de țina de 25% impusă prin Pactul ecologic european.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Daniel Buda

Comisia Europeană, după interpelarea eurodeputatului Daniel Buda: Lucrăm la abordări pe termen mediu și lung pentru a reduce dependența de îngrășămintele agricole din Rusia

Published

on

© colaj foto ( European Union 2021 - Source : EP / European Union, 2021 - Source: EC - Audiovisual Service)

Comisia Europeană lucrează la abordări pe termen mediu și lung pentru a reduce dependența de îngrășămintele pentru agricultură din Rusia, a fost asigurarea oferită de comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, în urma unei întrebări adresate de eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European.

Interpelarea acestuia din urmă vine în contextul în care Rusia, unul dintre cei mai importanți producători mondiali de îngrășăminte agricole de care Europa și Brazilia sunt dependente, i-a îndemnat pe producătorii săi, prin ministrul rus al industriei și comerțului, să-și suspende, cel puțin temporar, expedierea de îngrășăminte.

Pe fondul acestor interdicții a exporturilor de îngrășăminte, atât agricultorii din Europa, cât și din alte țări, au fost și sunt în continuare afectați pentru că nu dispun de cantitățile de îngrășăminte contractate.

Cu toate că momentan există resurse care să acopere necesitățile agricultorilor din România, situația rămâne îngrijorătoare pe fondul atacului Rusiei asupra Ucrainei și tensiunilor actuale. Am adresat așadar în urmă cu puțin timp Comisiei Europene, o întrebare cu solicitare de răspuns scris pentru a afla care sunt instrumentele de care dispune Comisia pentru ca necesarul de îngrășăminte pentru agriculturile țărilor europene să fie asigurat în contextul dat”, a explicat Daniel Buda.

În răspunsul său, comisarul european Janusz Wojciechowski a explicat că ”per ansamblu, în acest stadiu, industria îngrășămintelor din UE pare să fie în măsură să deservească fermierii din UE în 2022/2023, dar dat fiind nivelul de incertitudine în această privință, Comisia rămâne foarte atentă la problema respectivă și monitorizează permanent situația”.

”În UE, problema îngrășămintelor este legată mai mult de prețurile ridicate, datorate în special gazelor naturale pentru producția de îngrășăminte azotate, decât de problemele legate de aprovizionarea cu îngrășăminte minerale (fosfați sau potasă) sau de capacitățile de producție. În plus, aplicarea de potasă și de fosfați poate fi redusă temporar fără consecințe semnificative asupra productivității culturilor”, a mai spus oficialul Comisiei Europene.

Acesta a amintit că instituția din care face parte a anunțat în comunicarea sa din 23 martie 2022 privind garantarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare ”un pachet de sprijin în valoare de 500 de milioane de euro care poate fi utilizat de statele membre pentru a finanța măsuri care să abordeze, printre altele, creșterea costurilor îngrășămintelor. În plus, Cadrul temporar de criză privind ajutoarele de stat , adoptat la aceeași dată, permite statelor membre să introducă măsuri menite să remedieze deficitul de lichidități cu care se confruntă întreprinderile afectate direct sau indirect de perturbarea gravă a economiei cauzată de invadarea Ucrainei de către Rusia”, a mai spus Wojciechowski.

Comisarul european pentru agricultură a conchis dând asigurări că ”monitorizează în mod activ evoluțiile în acest sens, discută cu principalele părți interesate, lucrează la abordări pe termen mediu și lung pentru a reduce dependența și evaluează posibilitățile de reducere a utilizării îngrășămintelor prin inovare și printr-o mai bună gestionare a nutriției”.

Continue Reading

Daniel Buda

Comisia Europeană răspunde la interpelarea eurodeputatului Daniel Buda cu privire la scumpirea utilajelor agricole: Luăm măsuri pentru a ajuta industriile europene să atenueze impactul războiului

Published

on

© colaj foto: European Union 2021 - Source : EP / European Union, 2021

Comisia Europeană ia diverse măsuri pentru a ajuta industriile europene să atenueze consecințele negative ale invadării Ucrainei de către Rusia, a fost răspunsul acordat de comisarul european pentru piață internă, Thierry Breton, în urma unei interpelări înaintate de eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European.

Acesta din urmă și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea prețurilor pentru utilajele agricole ca urmare a creșterii prețului oțelului.

Buda relatează într-o postare pe Facebook că McAree Engineering, companie de inginerie, a anunțat că prețurile produselor sale vor crește cu 20 % din cauza scumpirii oțelului.

Astfel, unii producători irlandezi sunt obligați să-și revizuiască ofertele pentru echipamentele și utilajele agricole. Această companie produce și furnizează echipamente de producție a furajelor pentru fermierii din Marea Britanie și Irlanda.

”În al doilea trimestru al acestui an, costul oțelului a crescut cu 540 euro pe tonă față de primul trimestru. Pe parcursul anului 2021, prețul angro al acestuia a crescut cu peste 400 %, un record. Din cauză că Rusia și Ucraina furnizează majoritatea materiilor prime, precum minereul de fier și cocsul, iar Rusia este un exportator major de oțel în sine, costurile producției de oțel sunt la cote maxime. Prețul altor metale necesare pentru producția de oțel, precum nichelul, de asemenea a crescut”, detaliază eurodeputatul.

În contextul dat, Daniel Buda a adresat Comisiei Europene o întrebare cu privire la măsurile luate de instituție pentru a sprijini producția utilajelor agricole.

”În martie 2022, Comisia a adoptat un cadru temporar de criză  care permite statelor membre să acorde ajutoare în sume limitate pentru întreprinderile afectate de criza actuală sau de sancțiunile și contra-sancțiunile aferente, să asigure faptul că întreprinderile dispun în continuare de lichidități suficiente și să despăgubească întreprinderile pentru costurile suplimentare suportate ca urmare a prețurilor excepțional de ridicate la gaze și energie electrică”, i-a răspuns comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton.

Acesta a dat asigurări că instituția din care face parte va intensifica ”activitățile privind materiile prime critice și va pregăti o propunere legislativă, așa cum s-a anunțat în planul REPowerEU”.

”La 18 mai 2022, ca răspuns la dificultățile și la perturbările pieței mondiale a energiei cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia, Comisia a prezentat Planul REPowerEU . REPowerEU este un plan de economisire a energiei, de accelerare a producției și implementării de energie curată și de diversificare a surselor noastre de energie. Pentru a spori reziliența industriei și a-i mări competitivitatea, Comisia își va intensifica activitățile privind materiile prime critice și va pregăti o propunere legislativă, așa cum s-a anunțat în planul REPowerEU. În plus, Comisia este conștientă de problema coordonării eforturilor statelor membre pentru asigurarea aprovizionării cu energie la prețuri accesibile a actorilor din industria europeană”, a detaliat Breton.

În încheierea răspunsului său, comisarul european a amintit de platforma pentru reziliența lanțului de aprovizionare, care ajută ”întreprinderile să păstreze, să restructureze sau să înlocuiască lanțurile de aprovizionare existente, să găsească noi parteneri în Europa și să se aprovizioneze cu materiile prime, piesele, componentele și/sau produsele (semi)finite sau serviciile de care au nevoie pentru a-și menține activitatea de producție”.

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, subliniază importanța datelor din teren pentru succesul unei investiții în agricultură

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European consideră că este ”foarte important pentru oricine dorește să investească în agricultură să știe clar pe ce se bazează, care sunt pașii de urmat, obligațiile”.

În cadrul comisiei mai sus amintite s-a dezbătut modificarea Regulamentului (CE) nr. 1217/2009 al Consiliului în ceea ce privește transformarea Rețelei de informații contabile agricole în Rețeaua de date privind durabilitatea agricolă.

Rețeaua de informații contabile agricole este o sursă unică de date microeconomice și contabile obținute în fiecare an de la peste 80.000 de ferme din UE. Aceasta face posibilă evaluarea situațiilor economice și financiare ale fermelor încă din 1965. Comisia pune la dispoziție metodologia armonizată și chestionarul comun, iar statele membre colectează, verifică și transmit datele. Rețeaua de date privind durabilitatea agricolă va adăuga la toate acestea o dimensiune socială și de mediu.

În data de 22 iunie 2022, Comisia a aprobat o depunere de regulament privind transformarea rețelei de informații contabile agricole în rețeaua de date privind durabilitatea agricolă, permițându-ne să înțelegem mai bine modul în care funcționează PAC.

”Vă aduceți aminte că în mandatul trecut a fost o discuție în cadrul comisiei AGRI, în care cei de la Curtea de Conturi  încercau într-o formă sau alta să pună sub semnul întrebării eficiența politicii de coeziune. În mod greșit au făcut acest lucru pentru că probabil nu au avut date suficiente din teren. Aceste date despre care noi vorbim astăzi evident că vin și ne arată care este eficiența Politicii de Coeziune în teren. Pe de altă parte, în opinia mea, domnule director, trebuie să ne canalizăm atenția față de ceea ce înseamnă stabilirea unor direcții de acțiune pentru viitorii fermieri dar și pentru autorități. Atunci când cineva dorește să investească în agricultură sau să-și dezvolte anumite proiecte, trebuie să știe pe ce date se bazează. Care a fost evoluția în zona lui sau regiunea unde vrea să investească legat de un anumit subiect? Mai mult, este foarte important să discutăm de ceea ce înseamnă zonarea unor culturi și vă spun asta din expertiza pe care am întreprins-o în teren”, a subliniat Daniel Buda.

Acesta a atras atenția că  de foarte multe ori ”am văzut ferme înființate în diverse zone, care nu se pretau atât de bine cum s-ar fi predat în altă parte” pentru că nimeni nu i-a sfătuit pe fermieri să investească în altă parte, unde ar fi fost asigurat succesul.

”Apreciez că aceste date sunt absolut necesare și importante pentru luarea deciziilor pe viitor. Nu poți să iei decizii, nu poți să îmbunătățești decizia pe care dorești să o iei, fără să ai datele relevante din tren, astfel încât să îți poți baza pe ceva direcția de acțiune pe care tu vrei să o iei. Vă felicit și voi rămâne mai departe partenerul dumneavoastră în această direcție! Pentru că, repet, apreciez că este foarte foarte importantă furnizarea de date relevante pentru sector”, a conchis eurodeputatul. 

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL UE31 mins ago

UE va discuta luna aceasta dacă interzice acordarea de vize pentru toți cetățenii ruși. Președinția cehă a Consiliului UE: ”Ar putea fi o altă sancţiune foarte eficace”

ROMÂNIA1 hour ago

Mai multe proiecte ale Transgaz au fost transmise către BEI în vederea finanțării. Ministrul Energiei: Investim în dezvoltarea sistemului național de transport al gazelor naturale

Daniel Buda2 hours ago

Comisia Europeană, după interpelarea eurodeputatului Daniel Buda: Lucrăm la abordări pe termen mediu și lung pentru a reduce dependența de îngrășămintele agricole din Rusia

ROMÂNIA3 hours ago

Președintele Camerei Deputaților și ministrul Apărării, în vizită la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii. Marcel Ciolacu i-a asigurat pe militari de sprijinul său necondiționat pentru Armata României

U.E.4 hours ago

Liderii instituțiilor UE, ”consternați” de atacul asupra scriitorului Salman Rushdie: Libertatea de gândire este unul dintre cele mai prețioase drepturi

ROMÂNIA19 hours ago

Transgaz a primit undă verde din partea Ministerului Energiei pentru construirea conductei de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa

U.E.21 hours ago

Ursula von der Leyen și Roberta Metsola, mesaj de Ziua Internațională a Tineretului: UE va fi mai puternică dacă le permitem tinerilor să devină promotorii schimbării

ROMÂNIA21 hours ago

Ziua Internațională a Tineretului. Nicolae Ciucă: Când ne-am asumat guvernarea, ne-am asumat și responsabilitatea pentru viitorul tinerilor

NEWS22 hours ago

Europa ar putea folosi rachetele companiei SpaceX după golul lăsat de rachetele rusești Soyuz. Directorul general ESA: Războiul din Ucraina a arătat că suntem prea dependenți de Rusia

COMISIA EUROPEANA23 hours ago

UE a alocat încă 4 mil. euro Ugandei pentru a ajuta această țară să facă față fluxului de noi refugiați din Congo

ROMÂNIA2 days ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA3 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL1 week ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA1 week ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

Team2Share

Trending