Connect with us

NEWS

David Cameron, în memoriile sale: Boris Johnson este un mincinos care pa susținut Brexit-ul pentru a-și promova cariera politică

Published

on

Boris Johnson este un mincinos care a susținut tabăra ce a pledat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în campania din 2016, doar pentru a-și promova cariera politică, afirmă cel care a declanșat referendumul, fostul premier David Cameron, în cartea sa de memorii ”For the record”.

Fragmente din cartea ce urmează a fi lansată pe 19 septembrie au fost publicate în exclusivitate de Sunday Times.

Fostul premier britanic se arată revoltat de foștii săi colegi pe tema Brexit-ului, îndeosebi Boris Johnson și Michael Gove, și spune despre campania Leave a conservatorilor că a fost una rasistă care amintește de alegerile din 1964. El spune că actualul premier nu credea în Brexit și s-a alăturat taberei adverse doar din calcule politice și electorale care vizau propria sa carieră. Cameron mai acuză lipsa de loialitate a lui Gove.

Cameron scrie că îngrijorile lui Johnson privind suveranitatea britanică nu erau mai importante decât altele: ”care era cel mai bun rezultat pentru el?”.

Boris Johnson a ”riscat un rezultat în care nu a crezut pentru a-și lansa cariera politică” și era interesat de un al doilea referendum după o renegociere, scrie Cameron, conform The Guardian, care citează Sunday Times.

Fostul premier critică în termeni foarte duri mai mulți membri ai Cabinetului din 10 Downing Street, dar și pe consilierul premierului Dominic Cummings, cel care a fost ”creierul” campaniei anti-UE.

Cea mai explozivă acuzație la adresa lui Boris Johnson, așa cum reiese din fragmentele publicate, vizează rasismul campaniei acestuia, notează mai The Guardian.

Este vorba despre campania din 2016 pentru ieșirea din Uniune, Boris Johnson marșând atunci pe ideea posibilei aderări a Turciei la UE, agitată pe post de sperietoare, precizează Hotnews.ro.

”Nu era greu să îți dai seama care este obsesia celor din tabăra Leave. De ce să te concentrezi pe o țară care nici măcar nu este membră a UE? (…) Răspunsul era acela că este vorba despre o țară musulmană, ceea ce genera teama de islamism, migrația în masă și transformarea comunităților. Era strigător la cer”, scrie Cameron.

El spune că întreaga campanie aducea aminte de sloganul electoral din 1964. ”La fel de bine puteau să spună: Dacă vrei un vecin musulman, votează pentru rămânerea în Uniunea Europeană”.

Într-un interviu pentru The Times publicat vineri, înainte de lansarea memoriilor sale ”For the Record”, David Cameron a spus că un Brexit fără acord ar reprezenta ”un rezultat rău” și nu ar trebui urmărit și a dat înțeles că un al doilea referendum s-ar putea dovedi drept unica modalitate pentru a debloca Brexit-ul.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Bulgaria s-a alăturat inițiativei SUA Clean Network privind securitatea rețelelor de telecomunicații mobile 5G

Published

on

© U.S. Embassy Sofia/ Twitter

Bulgaria și Statele Unite au semnat vineri o declarație privind securitatea rețelelor de telecomunicații mobile 5G, care urmărește să asigure protecție și comunicații sigure, informează Reuters, citat de Agerpres.

Bulgaria s-a alăturat astfel inițiativei Clean Network a Departamentului de Stat al SUA, care afirmă că încearcă să elimine ”ameninţările pe termen lung la adresa confidenţialităţii datelor, a securităţii şi a drepturilor omului pe care le reprezintă pentru lumea liberă actori autoritari maligni precum Partidul Comunist Chinez”.

”Bulgaria este într-o companie bună. În calitate de membru NATO se alătură acum celor 27 din cele 30 de state membre NATO ca participant la Clean Network”, a declarat subsecretarul american pentru afaceri economice Keith Krach într-o înregistrare video dată publicităţii de guvernul bulgar cu ocazia semnării declaraţiei.

Ambasada Statelor Unite la Sofia a calificat această decizie drept una istorică, precizând că Bulgaria se alătură unei ”coaliții în creștere de țări și companii angajate să își protejeze rețelele 5G de furnizori nesiguri”.

În declaraţiile executivului de la Sofia nu se menţionează niciun furnizor specific sau care ar fi consecinţele semnării declaraţiei pentru operatorii bulgari de telecomunicaţii care vor dezvolta reţele 5G.

Washingtonul este îngrijorat de poziţia dominantă a Beijingului pe piaţa infrastructurii 5G şi şi-a presat aliaţii să excludă tehnologiile Huawei.

În încercarea de a contracara această poziție dominantă în ascensiune a Chinei, Secretarul de stat american, Mike Pompeo, și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, au lansat vineri un canal de dialog pe probleme legate de China.

”Înaltul Reprezentant /vicepreşedintele Borrell şi secretarul de stat Pompeo au salutat începerea acestui dialog ca un forum dedicat experţilor UE şi SUA pentru a discuta întreaga paletă a aspectelor legate de China”, potrivit comunicatului mai sus citat.

Prima întâlnire la nivel înalt este programată pentru mijlocul lunii noiembrie între adjunctul secretarului de stat american şi secretarul general al SEAE.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Regatul Unit a semnat cu Japonia primul mare acord comercial post-Brexit. Principalele beneficiare vor fi industria, sectoarele agroalimentar şi tehnologic

Published

on

© Antonia Romeo/ Twitter

Regatul Unit și Japonia au semnat vineri, la Tokyo, primul acord comercial post-Brexit, într-un moment în care negocierile între Londra și Bruxelles au intrat într-o etapă accelerată în încercarea de a evita relații comerciale guvernate de reglementările Organizației Mondiale a Comerțului, anunță AFP și Reuters, citat de Agerpres.

Acordul a fost semnat în cursul unei scurte ceremonii la Tokyo, în prezenţa ministrului britanic pentru comerţul internaţional, Liz Truss, şi a şefului diplomaţiei nipone, Toshimitsu Motegi.

Tratatul comercial, anunţat la 11 septembrie de Guvernul britanic, reproduce în mare parte tratatul UE-Japonia existent, care nu i se va mai aplica Regatului Unit începând de la 1 ianuarie.

Textul a fost prezentat de Londra drept un mijloc de a creşte schimburile comerciale cu Japonia cu 15,2 miliarde de lire sterline (16,8 miliarde de euro).

Acesta va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, dată care coincide cu încheierea perioadei de tranziție convenite cu Uniunea Europeană după ieșirea oficială din comunitatea europeană, la 31 ianuarie 2020.

Conform Londrei, acordul le va permite firmelor britanice să evite taxele vamale la 99% din exporturile lor către Japonia.

Principalele beneficiare vor fi industria, sectoarele agroalimentar şi tehnologic.

Textul mai necesită ratificarea de către Dieta japoneză, până la finalul anului, pentru a intra ăn vigoare.

Negocierile pentru stabilirea prevederilor unui acord comercial au fost demarate la începutul lunii iunie, în încercarea de a identifica noi parteneri comerciali care să acopere golul lăsat de desprinderea celui mai important partener al Londrei, Uniunea Europeană.

Regatul Unit speră astfel ca acest acord comercial cu Japonia să fie o trambulină pentru a adera la Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP).

De altfel, în vederea atingerii acestui obiectiv, la mijlocul lunii iunie, premierul britanic Boris Johnson și secretarul pentru Comerț Internațional Liz Truss au anunțat iniţierea tratativelor cu Australia și Noua Zeelandă în vederea stabilirii unui acord comercial ale cărui prevederi să intre în vigoare după data de 31 decembrie, moment în care expiră perioada de tranziție post-Brexit.

În prezent, Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP) reunește sub umbrela sa 11 țări, și anume Canada, Australia, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă, Singapore, Malaezia, Peru, Chile, Vietnam şi Brunei. Odată ce va fi deplin implementat, acest acord de liber schimb va servi intereselor a 495 de milioane de consumatori, reprezentând 13,5% din PIB-ul global.

Regatul Unit se numără printre principalii parteneri comerciali ai Japoniei, al doilea din Uniunea Europeană, după Germania. În 2018, exporturile nipone totale către Marea Britanie se ridicau la 14 miliarde de dolari (1.53 trilioane de yeni). De asemenea, Japonia a importat din Regatul Unit, în 2018, bunuri în valoare de peste opt miliarde de dolari (909.4 miliarde de yeni).

În plus, Marea Britanie găzduiește reprezentanțe a aproape 1.000 de companii nipone, potrivit Organizației Comerțului Exterior Japonez.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Studiu Banca Mondială și UNICEF: Unu din șase copii trăiește în condiții de sărăcie extremă. 356 de milioane de copii din întreaga lume se luptă să supraviețuiască cu mai puțin de 1,90 dolari pe zi

Published

on

© UNICEF

Unu din șase copii, adică 356 de milioane de copii din întreaga lume – trăia în condiții de sărăcie extremă înainte de pandemie, iar situația se va înrăutăți în mod semnificativ, arată un nou studiu realizat de Banca Mondială împreună cu UNICEF.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, analiza, intitulată ”Estimările globale privind situația copiilor în sărăcie monetară: O actualizare”, arată că în Africa sub-sahariană, o zonă cu plase de siguranță socială limitate, două treimi dintre copii trăiesc în gospodării care se străduiesc să supraviețuiască cu o medie de 1,90 de dolari pe zi sau mai puțin de persoană – unitatea de măsură internațională pentru sărăcia extremă. În Asia de Sud se află aproape o cincime dintre acești copii.

Studiul arată că numărul copiilor care trăiesc în sărăcie extremă a scăzut moderat cu 29 de milioane între anii  2013 și 2017.

Cu toate acestea, UNICEF și Grupul Băncii Mondiale avertizează că orice progres dobândit în ultimii ani a căpătat un ritm îngrijorător de lent, cu o distribuție inegală și supus riscurilor din cauza impactului economic al pandemiei de COVID-19.

Deși copiii reprezintă o treime din populația lumii, aproape jumătate din persoanele care trăiesc în sărăcie extremă sunt copii, mai este semnalat în studiul mai sus amintit.

Pentru copii, probabilitatea de a fi extrem de săraci este de două ori mai mare decât pentru adulți (17,5% dintre copii față de 7,9% dintre adulți). Copiii de cele mai mici vârste sunt cei mai afectați – aproape 20% dintre toți copiii cu vârste sub 5 ani din statele în curs de dezvoltare trăiesc în gospodării extrem de sărace.

Sărăcia extremă în rândul copiilor nu a scăzut atât de mult ca în cazul adulților; o parte mai mare a celor extrem de săraci la nivel global erau copii, în 2017, comparativ cu aceeași categorie în 2013. Toate regiunile lumii înregistrează niveluri variate de scădere a sărăciei extreme în rândul copiilor, cu excepția Africii sub-sahariene, care a cunoscut o creștere de 64 de milioane a numărului absolut de copii care se luptă să supraviețuiască cu 1,90 dolari pe zi, de la 170 de milioane în 2013 la 234 de milioane în 2017.

Sărăcia în rândul copiilor este prevalentă în statele fragile și afectate de conflicte, unde peste 40% dintre copii trăiesc în gospodării extrem de sărace, comparativ cu o proporție de aproape 15% dintre copii în alte state, arată studiul. De asemenea studiul relevă că peste 70% dintre copiii care trăiesc în sărăcie extremă vin din gospodării în care capul familiei lucrează în agricultură.

Criza actuală de COVID-19 va continua să îi afecteze în mod disproporționat pe copii, femei și fete, amenințând să anuleze progresele greu dobândite în materie de egalitate de șanse. Măsurile de protecție socială joacă un rol crucial în înlesnirea mecanismelor de adaptare pentru cei săraci și vulnerabili, atât ca răspuns imediat la epidemia de COVID-19, cât și pentru redresarea pe termen lung.

Datele Băncii Mondiale și ale UNICEF sugerează că majoritatea statelor au răspuns crizei prin extinderea programelor de protecție socială, în special prin alocarea de prestații bănești.

”Prestațiile bănești oferă o platformă pentru investiții în capitalul uman, pe termen mai lung. În special atunci când sunt combinate cu alte măsuri destinate dezvoltării copilului și cuplate cu furnizarea de servicii sociale de înaltă calitate, prestațiile bănești au demonstrat că pot soluționa atât sărăcia monetară și multidimensională și pot îmbunătăți rezultatele de sănătate, alimentație, de ordin cognitiv și non-cognitiv”, semnalează autorii studiului.

UNICEF și Banca Mondială atrag atenția că ”multe dintre răspunsuri sunt pe termen scurt și nu sunt adecvate pentru a răspunde amplorii și naturii redresării care se preconizează a fi una pe termen lung”.

În acest context, cele două instituții au semnalat că  ”este mai important ca oricând ca guvernele să extindă și să adapteze sistemele de protecție socială și programele pentru a face față viitoarelor șocuri. Acestea presupun inovații pentru sustenabilitate financiară, consolidarea cadrelor legale și instituționale, protejarea capitalului uman, extinderea beneficiilor pentru copii și familie pe termen lung, precum și investițiile în politici favorabile familiilor, precum concediul parental plătit și servicii de îngrijire a copilului de calitate destinate tuturor”, conchid autorii studiului.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Lansarea Consiliului Național pentru Transformare Digitală

Dragoș Pîslaru9 mins ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, la audierea lui Cosmin Boiangiu: Autoritatea Europeană a Muncii este pe mâini bune. Coordonarea în domeniul protecției sociale și al muncii este fundamentală

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Turcia va face toți pașii juridici și diplomatici necesari privind caricatura președintelui Erdogan din revista franceză Charlie Hebdo

Corina Crețu1 hour ago

Corina Crețu: Voi milita în Parlamentul European pentru a transforma garanția pentru copii în realitate, în România și în țările UE unde românii și-au întemeiat o familie

MAREA BRITANIE1 hour ago

Marea Britanie cere aliaților din NATO să fie solidari privind libertatea de exprimare în disputa Franța-Turcia

ROMÂNIA2 hours ago

Ambasadorul României la Paris: Vizita premierului Ludovic Orban, foarte importantă pentru relația bilaterală și evocatoare pentru multele lucruri care ne leagă

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Eurodeputatul Rareș Bogdan: Decizia Parlamentului European de a acorda Premiul Saharov 2020 opoziției democratice din Belarus insuflă curaj tuturor celor care luptă împotriva dictaturii

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Liderul eurodeputaților români din PPE, Rareș Bogdan, apără interesele României privind tranziția verde a UE: Interesul național, exprimat de Klaus Iohannis, nu este negociabil

PARLAMENTUL EUROPEAN3 hours ago

COVID-19: Majoritatea activităților Parlamentului European se vor desfășura la distanță și în noiembrie

ROMÂNIA3 hours ago

Vicepremierul Raluca Turcan: Am primit asigurări că proiectele de infrastructură ale României din cadrul Inițiativei celor 3 Mări vor primi finanțare

CONSILIUL EUROPEAN3 hours ago

COVID-19: Președintele Consiliului European, Charles Michel, pledează pentru o ”Uniune a testelor și vaccinurilor”: Această criză a arătat deja că nicio ţară nu se poate descurca singură

Dragoș Pîslaru9 mins ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, la audierea lui Cosmin Boiangiu: Autoritatea Europeană a Muncii este pe mâini bune. Coordonarea în domeniul protecției sociale și al muncii este fundamentală

ROMÂNIA1 day ago

Ela Moraru, CEO Google România: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală ar trebui să susțină și să promoveze continuarea studiilor de către femei în domeniul IT&C, fiind necesară această forță de muncă

ROMÂNIA1 day ago

Violeta Luca, Microsoft: Crearea CNTD vine într-un moment foarte bun, pe o bază în care digitalizarea s-a făcut într-un ritm accelerat, efectul de transformare fiind unul structural

ROMÂNIA1 day ago

Lansarea CNTD. Călin Bota, secretar de stat în cadrul MFE: Vom colabora foarte bine cu ADR și în perioada următoare vom găsi soluții astfel încât marile sisteme publice să poată fi digitalizate

ROMÂNIA1 day ago

Sabin Sărmaș, președinte ADR: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală este un mic minister al transformării digitale a României, cu expertiză din mediul privat pentru instituțiile statului

Dacian Cioloș2 days ago

Dacian Cioloș a votat adaptarea Politicii Agricole Comune la nevoile de mediu și protecția, în premieră, a lucrătorilor sezonieri prin condiționarea plății subvenției către ferme de respectarea drepturilor muncitorilor

ROMÂNIA5 days ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: România a atras în acest an fonduri europene pentru agricultură de peste două miliarde de euro

Advertisement
Advertisement

Trending