Reprezentantul administrației Donald Trump la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, secretarul pentru Energie Rick Perry, a asigurat marți că Statele Unite sunt un partener energetic de încredere pentru țările din regiune și a denunțat postura agresivă a Rusiei în această privință, arătându-se totodată îngrijorat de creșterea dependenței europene de gazul rusesc.
Perry a făcut aceste declarații în condițiile în care Donald Trump i-a transmis lui Klaus Iohannis, în marja Summitului, că SUA se angajează să rămână un puternic aliat și partener în Inițiativa celor Trei Mări. Mai mult, secretarul american a anunțat, în cadrul plenarei Summitului celor Trei Mări, că este importantă utilizarea platformei Parteneriatul pentru Cooperare Transatlantică în domeniul Energiei.
“Venim împreună într-un moment vital pentru securitatea noastră energetică. Vrem ca țările din Europa Centrală și de Est să conteze pe Statele Unite ca pe un partener energetic de încredere. SUA sunt în prezent cel mai mare producător de petrol și gaze din lume și suntem nerăbdători să împărțim această realitate energetică cu țările celor Trei Mări pentru ca și ele să își construiască poveștile energetice de succes”, a spus Perry, la finalul 3SI, într-o conferință comună de presă cu președinții României și Croației și cu premierul Poloniei.

FOTO: Three Seas Summit/ Flickr
Secretarul american, care a avut numeroase întâlniri cu oficiali români în ultimele luni – vicepremierul Ana Birchall și ambasadorul George Maior – , a precizat că Statele Unite vor să utilizeze această poziție de lider-producător mondial pentru că ”securitatea energetică este crucială pentru securitatea națională, iar securitatea energetică transatlantică este fundamentală pentru securitatea națională a oricărei țări”.
Rick Perry: Creșterea dependenței Europei de gazul rusesc, în condițiile anexării Crimeei, un motiv de îngrijorare
”Energia nu trebuie utilizată ca un mijloc coercitiv în politică sau ca o amenințare la adresa securității naționale. Acest lucru este un fapt particular pentru această regiune, unde țările Europei Centrale și de Est continuă să întâmpine provocări la adresa securității energetice din cauza dependenței de un singur furnizor și postura agresivă a Rusiei”, a mai zis Perry.
Faptul că dependența Europei de gazul rusesc a crescut la peste 40%, chiar și în condițiile evenimentelor din vecinătatea Europei, îndeosebi anexarea Crimeei de către Rusia, este un motiv de îngrijorare, a mai arătat înaltul oficial american.
Prin aceste declarații, Perry a făcut referire la construcția gazoductului Nord Stream II între Rusia și Germania, subiect în baza căruia Donald Trump a spus, la summitul NATO din vară, că Berlinul este prizonierul Moscovei.
Siguranța și securitate în domeniul energetic stau în ”varietatea și numai în varietatea” surselor, a mai spus Perry, parafrazându-l pe fostul premier britanic, Winston Churchill, care în urmă cu aproape 100 de ani făcea aceeași referire cu privire la petrol.
Rick Perry a mai arătat că SUA sprijină Inițiativa celor Trei Mări datorită principiului catalizator al 3SI privind diversitatea energetică și multiplicarea surselor și tipurilor de energie.
Reprezentantul administrației Trump a făcut aceste precizări, reluând mesajul transmis anul trecut de președintele SUA la Summitul celor Trei Mări de la Varșovia, atunci când liderul de la Casa Albă a spus că SUA sunt pregătite să contribuie la diversificarea surselor de energie pentru țările europene care sunt ”ostatice” monopolului rusesc. Totodată, la reuniunea Donald Trump – Jean-Claude Juncker din luna iulie, de la Washington, un rol important în deblocarea conflictului comercial dintre SUA și UE a fost jucat de acordul pentru importurile de gaz natural lichefiat din Statele Unite spre Europa.
Citiți, pe larg, despre lucrările Summitului Inițiativei celor Trei Mări, desfășurat în premieră la București
România a găzduit, luni și marți, cea de-a treia ediție a Summitului Iniţiativa celor Trei Mări, o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.
În marja summitului de la Bucureşti a avut loc prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări.
Conform Declarației Finale a 3SI, creșterea dezvoltării economice, consolidarea coeziunii Uniunii Europene și îmbogățirea legăturilor transatlantice rămân principalele obiective ale Inițiativei celor Trei Mări, al cărei summit s-a desfășurat luni și marți la București.
Declarația semnată de opt președinți și patru reprezentanți ai acestora la nivel înalt – un prim-ministru, doi președinți de parlamente naționale și un ministru al Afacerilor Externe – marchează intrarea Inițiativei într-o nouă etapă de maturitate politico-economică prin adoptarea unei liste de 27 proiecte prioritare de interconectare a I3M în cele trei domenii cheie – transport, energie, digital, prin organizarea primului Forum de Afaceri al I3M, prin inițierea Fondului de Investiții și prin crearea Rețelei I3M de Camere de Comerț și prin participarea la nivel înalt, în calitate de parteneri, a Comisiei Europene, a Statelor Unite și a Germaniei.
.