Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a punctat în discursul susținut în ședința comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova, găzduită de Chișinău, că țara noastră ”nu doar că recunoaşte destinul european” al țării vecine, dar doreşte şi crede ”într-o perspectivă reală pentru aderarea la Uniunea Europeană” a acesteia.
”Astăzi, trebuie să facem un nou pas şi să muncim împreună, pentru a asigura un trai mai bun cetăţenilor pe care îi reprezentăm. Iar pentru a face acest lucru, întărirea relaţiilor noastre bilaterale şi obţinerea de către Republica Moldova a statutului de candidat la Uniunea Europeană reprezintă bazele pentru atingerea acestui obiectiv. (…) Viitorul pe care îl construim astăzi trebuie să fie împreună, iar cei care caută să ne separe cu siguranţă nu vor binele cetăţenilor noştri. Această construcţie comună începe chiar de aici, de la Chişinău”, a subliniat Ciolacu, potrivit Agerpres.
Făcând trimitere la războiul din Ucraina, acesta a spus că ”nu putem sta cu mâinile încrucișate când granițele sunt redesenate cu tancurile în apropierea noastră, nu putem accepta pasiv ca Ucraina să cadă”.
”Ce ar urma atunci pentru Republica Moldova? Trebuie să sprijinim dreptul cetățenilor noștri de a-și alege calea de urmat. Avem nevoie de o Moldovă puternică, stabilă și independentă de influențele externe, pe care noi și Europa să ne bazăm în numele securității colective. România, împreună cu partenerii din NATO și UE, își reafirmă sprijinul pentru garanția de securitate, pentru neutralitatea Republica Moldova și dreptul său de a-și urma calea europeană. România răspunde pozitiv apelului lansat de Republica Moldova”, a reiterat președintele Camerei Deputaților mesajul transmis de autoritățile române cu prilejul diferitelor contexte.
Chișinău este gazda unei ședințe comune a Parlamentelor Republicii Moldova și României, la finalul căreia cele două instituții legislative vor adopta o declarație comună.
Parlamentul de la București este reprezentat de președintele Senatului, Florin Cîțu, de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, de liderii de grup, de șefii de comisii și parlamentari de la toate partidele politice parlamentare.
Organizarea acestei reuniuni a fost anunțată pe 6 iunie în cadrul conferinţei de presă comune susţinute de preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor a Parlamentului României, Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Chişinău.
Evenimentul are loc la doar o zi după ce Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de țară candidată pentru Republica Moldova, deziderat față de care România și-a exprimat în repetate rândul sprijinul.
O decizie din partea statelor membre este așteptată la summitul Consiliului European, ce va avea loc săptămâna viitoare, pe 23-24 iunie.




