Connect with us

INTERNAȚIONAL

De la tribuna Adunării Generale a ONU, Donald Trump critică ”ideologia globalismului”: Îmbrățișăm patriotismul. SUA vor alege mereu independența în fața dominației

Published

on

Președintele american, Donald Trump, a anunțat în discursul său susținut la cea de-a 73-a reuniune a Adunării Generale a ONU că Statele Unite ale Americii vor să-și limiteze contribuția la 25% din bugetul operațiunilor Națiunilor Unite, ajutorul oferit de Washington fiind rezervat ”țărilor prietene”.

Liderul de la Casa Albă a criticat ”ideologia globalismului” și a pledat în favoare patriotismului și respectării suveranității naționale, anunță AFP și DPA, citat de Agerpres.

Foto: Donald Trump/ Twitter

”Ca parte a eforturilor noastre de reformă a ONU, le-am spus negocitatorilor noștri că SUA nu vor mai plăti mai mult de 25% din bugetul operațiunilor de menținere a păcii”, (6,689 de miliarde de dolari, dintre care 28,5% plătite de Washington până acum), cu scopul de a încuraja alte ţări să împartă această grea povară”, a spus Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă a anunțat, de asemenea, o revizuire a ajutorului acordat de SUA altor state care, în viziunea sa ”este cel mai mare donator din lume”. Acesta a anunțat că Washington va oferi, pe viitor, ”ajutor internațional numai celor care ne respectă și, sincer, prietenilor noștri”.

Pe de altă parte, Donald Trump, a elogiat încă o dată ”suveranitatea” și ”patriotismul” și a atacat virulent Curtea Penală Internațională (CPI), pe care a acuzat-o că nu are ”nicio legitimitate și nicio autoritate”.

”Statele Unite nu sprijină și nu recunosc CPI” care ”revendică o jurisdicție aproape universală asupra cetățenilor din toate țările, încălcând principiile justiției și ale echității”, a mai spus Trump.

Nu vom abandona niciodată suveranitatea americană în faţa unei birocraţii mondiale nealese şi iresponsabile”, a spus el, respingând ‘ideologia globalismului’.

Respingem ideologia globalismului şi îmbrăţisăm doctrina patriotismului (…) Statele Unite vor alege mereu independenţa în faţa guvernanţei globale, controlului şi dominaţiei. Statele Unite nu vă vor spune cum trebuie să trăiţi, ori să munciţi sau să vă rugaţi (…) Vă cerem în schimb doar să ne respectaţi suveranitatea”, a punctat preşedintele american.

De la sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, Statele Unite au cunoscut o reorientare, actuala adminsitrație avândo poziție explicită – atât la nivel discursiv, cât și la nivel faptic – privind intenția sa de a se îndepărta de principiile după care s-a ghidat politica americană și care a pus bazele leadershipului american din ultimele șapte decenii.

Sloganul președintelui american Donald Trump – ”America înainte de toate” – conceput inițial de către izolaționiștii care încercau să blocheze implicarea SUA în războiul împotriva fascismului, a țintit către noțiunile tradiționale de securitate globală colectivă și către noțiunea de comerț reciproc avantajos. Ostilitatea și scepticismul administrației cu privire la acordurile internaționale cu caracter obligatoriu referitoare la mediu (n.r. Acordul de la Paris privind schimbările climatice), controlul armamentului (n.r. Acordul nuclear cu Iranul) și nu numai au confirmat o reorientare.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialist în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Ce au discutat Klaus Iohannis și Mike Pence la întâlnirea de la München: Administrația Trump apreciază ”leadership-ul puternic” al președintelui României

Published

on

© Administrația Prezidențială

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis și vicepreședintele american Mike Pence au reiterat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite precum și cea a consolidării relației transatlantice, în cadrul întrevederii avute în marja participării lor la Conferința de Securitate de la München, conform unei postări pe Twitter a șefului statului.

”Am reiterat importanța parteneriatului nostru strategic și consolidarea în continuare a relației transatlantice, care se află la un nivel excelent”, a scris președintele pe Twitter.

Potrivit Administrației Prezidențiale, cei doi înalți oficiali au evocat stadiul excelent al Parteneriatului Strategic România-SUA și posibilitățile de aprofundare a acestuia, cu accent pe dimensiunea economică și cea de apărare.

”Președintele României a reiterat angajamentul consecvent al țării noastre pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA și pentru întărirea relației transatlantice”, arată sursa citată. 

De cealaltă parte, vicepreședintele american și-a exprimat aprecierea față de modul în care președintele Klaus Iohannis susține Parteneriatul cu SUA și față de ”leadership-ul puternic” al șefului statului, subliniind totodată excelenta relație pe care președintele României o are cu președintele Donald Trump.

În același timp, vicepreședintele Mike Pence a reamintit relația apropiată a președintelui SUA, Donald Trump, cu președintele Klaus Iohannis.

Nu în ultimul rând, Mike Pence a mulțumit pentru decizia recentă a Președintelui Klaus Iohannis de recunoaștere a lui Juan Guaidó ca președinte interimar al Venezuelei. Cei doi înalți oficiali au mai abordat și alte teme de actualitate internațională.

Președintele Klaus Iohannis s-a înâlnit la München cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, ambii lideri aflându-se la a doua lor participare la prestigioasa Conferință de Securitate. Aceasta este prima întâlnire bilaterală dintre șeful statului și cel de-al doilea om al administrației Trump.

Șeful statului și vicepreședintele american s-au întâlnit după ce sâmbătă dimineața au participat la primele sesiuni de lucru ale Conferinței, Klaus Iohannis deschizând discuțiile alături de președintele Egiptului, în timp ce Mike Pence a participat la un dialog strategic sensibil la care au mai luat parte de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei și  Yang Jiechi, un influent și proeminent diplomat din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a fost primul șef de stat din Europa Centrală și de Est primit la Casa Albă de președintele Donald Trump, la 9 iunie 2017.

Președintele Klaus Iohannis participă la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care iau parte peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

La München, președintele a mai avut întrevederi cu Manfred Weber, liderul grupului PPE în Parlamentul European, cu David Harris, președintele executiv al Comitetului Evreiesc American și cu Michel Barnier, negociatorul-șef al UE pentru Brexit.

 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Serghei Lavrov acuză SUA că exercită presiuni asupra aliaților și critică țările europene că ”au permis să fie târâte într-o confruntare fără sens cu Rusia”

Published

on

© Munich Security Conference

Corespondență de la München

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acuzat Statele Unite că exercită presiuni asupra aliaţilor lor din NATO în disputa legată de Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, în timp ce a reafirmat disponibilitatea președintelui Vladimir Putin de a negocia prelungirea Tratatului New Start, care este programat să expire în anul 2021.

Șeful diplomației de la Moscova a făcut aceste declarații la Conferința de Securitate de la München, unde peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștrii de Externe, miniștrii ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale au trebuit să formuleze răspunsuri la dilema majoră a reașezării ordinii internaționale printr-o nouă competiție strategică care să surclaseze ordinea democrațiilor liberale.

”Vrem să le arătăm rachetele despre care americanii cred că încalcă tratatul. (…) Nu avem niciun dubiu că SUA le-au dat ţărilor NATO ordinul ‘Nu mergeţi acolo!’ ”, a spus Lavrov, cel care a avut la München discuții și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg avertizând Rusia că ”regimul de control al armamentelor nucleare este sub asalt”.

Adresându-se Conferinței după vicepreședintele american Mike Pence și după Yang Jiechi, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, ministrul rus de Externe a arătat disponibilitatea Moscovei de a negocia extinderea New Start (Tratatul de reducere a armelor strategice).

Pe de altă parte, Lavrov nu a ezitat să facă referire și la sancțiunile occidentale impuse Rusiei, criticând din nou faptul că europenii s-au lăsat purtați de americani în acest proces.

Europenii au permis să fie târâți într-o confruntare fără sens cu Rusia”, a adăugat șeful diplomației ruse.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchence portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențată de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

 

Continue Reading

ROMÂNIA

Reuniune importantă pentru România la München: Președintele Klaus Iohannis, întâlnire bilaterală cu vicepreședintele SUA Mike Pence

Published

on

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis s-a înâlnit la München cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, ambii lideri aflându-se la a doua lor participare la prestigioasa Conferință de Securitate. Aceasta este prima întâlnire bilaterală dintre șeful statului și cel de-al doilea om al administrației Trump.

Șeful statului și vicepreședintele american s-au întâlnit după ce sâmbătă dimineața au participat la primele sesiuni de lucru ale Conferinței, Klaus Iohannis deschizând discuțiile alături de președintele Egiptului, în timp ce Mike Pence a participat la un dialog strategic sensibil la care au mai luat parte de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei și  Yang Jiechi, un influent și proeminent diplomat din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez.

FOTO – Reuniune bilaterală Klaus Iohannis și Mike Pence

© Administrația Prezidențială

© Administrația Prezidențială

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a fost primul șef de stat din Europa Centrală și de Est primit la Casa Albă de președintele Donald Trump, la 9 iunie 2017.

Președintele Klaus Iohannis participă la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care iau parte peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

La München, președintele a mai avut întrevederi cu Manfred Weber, liderul grupului PPE în Parlamentul European, cu David Harris, președintele executiv al Comitetului Evreiesc American și cu Michel Barnier, negociatorul-șef al UE pentru Brexit.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchenun raport ce portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending